ICCJ. Decizia nr. 2865/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2865/2013
Dosar nr. 43095/3/2009
Şedinţa publică din 27 mai 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2009, reclamanţii P.D.M. şi P.M.G. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se să anuleze parţial Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 30 iulie 2009 sub aspectul cuantumului acestora; să se stabilească suma ce li s-a acordat cu titlu de despăgubire, la echivalentul în RON al sumei 40.400 euro, fiind compusă, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, din suma de 26.000 euro, reprezentând valoarea reală a imobilului-teren expropriat (1.040,00 mp) şi din suma de 14.400 euro reprezentând prejudiciul cauzat subsemnaţilor prin expropriere.
Despăgubirea stabilită la nivelul sumei de aprox. 3,91 euro/mp este net inferioară valorii reale a terenului ce le-a aparţinut, având în vedere preţurile practicate de către agenţiile imobiliare la data exproprierii, respectiv de aprox. 25-30 euro/mp. În plus, la evaluarea imobilelor nu s-a avut în vedere valoarea reală a terenului supus exproprierii, ci au fost avute în vedere criterii abstracte, care au condus la stabilirea unor despăgubiri ce nu au nici o legătură cu valoarea reală a imobilului expropriat. Valoarea stabilită de către expropriator pentru teren este de 16,74 RON/mp, respectiv circa 3,91 euro/mp, preţ ce nu poate fi valabil nici măcar în cazul terenurilor agricole din câmp, situate în zone fără nici un fel de perspective de dezvoltare.
De asemenea, la stabilirea despăgubirii nu a fost avut în vedere prejudiciul cauzat reclamanţilor prin expropriere, încălcându-se astfel dispoziţiile legale în materie.
Intimatul pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării a arătat că din imobilul situat pe teritoriul administrativ al comunei Moara Vlasiei, judeţul Ilfov, identificat prin numărul cadastral, sunt necesari a fi expropriaţi 1.040 mp, pentru construcţia tronsonului de autostradă Bucureşti-Ploieşti.
La stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor s-a avut în vedere raportul de evaluare efectuat de expert evaluator imobiliar, agreat de expropriator, la întocmirea căruia s-a ţinut cont de toate criteriile impuse de lege şi anume: valoarea reală a imobilelor, prejudiciul cauzat proprietarului şi preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de aceeaşi categorie de folosinţă aflate pe teritoriul comunei M.V..
Mai mult decât atât, expertul a apreciat prin documentaţia întocmită, că restul de teren, nu numai că nu ar fi inutilizabil, dar că şi prezintă în continuare interes pentru proprietar, având în vedere că va dobândi un spor de valoare, ca urmare a lucrării ce urmează a se executa.
Prin sentinţa civilă nr. 1006 din 29 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.D.M. şi P.M.G., a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 1040 mp situat în comuna M.V., judeţ Ilfov cu număr cadastral expropriat prin hotărârea din 30 iulie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 ca fiind de 24.173 euro, din care 23.920 euro - valoarea terenului expropriat, iar 253 euro - prejudiciu produs reclamanţilor, echivalent în RON la data plăţii în funcţie de cursul leu/euro stabilit de Banca Naţională a României.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 368 din 30 iulie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, pentru terenul în suprafaţă de 1040 mp, situat în com. M.V., jud. Ilfov, cu numărul cadastral, s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 16.742,44 RON.
Expertiza efectuată în cauză de către comisia de experţi desemnată potrivit prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, a avut drept obiective stabilirea valorii de circulaţie a imobilului expropriat, stabilirea cuantumului complet al despăgubirilor, atât la data transferului dreptului de proprietate cât şi la momentului efectuării expertizei, stabilirea prejudiciului cauzat proprietarilor ca urmare a exproprierii parţiale, respectiv dacă valoarea restului de teren rămas va scădea sau nu ca urmare a efectuării lucrării de utilitate publică.
Părţile nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză depus la dosar la data 30 aprilie 2010.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, la data transferului dreptului de proprietate, valoarea de circulaţie a terenului expropriat era de 61.207 RON (14.560 euro), iar la data efectuării raportului de expertiză era de 98.754 RON (23.920 euro).
Experţii au concluzionat că în urma exproprierii, reclamanţii au încercat un prejudiciu de 17.623 euro. Pentru a stabili acest cuantum al prejudiciului, în raportul de expertiză s-a arătat că terenul rămas în proprietatea reclamanţilor (2 suprafeţe, din care una de 11 mp şi una de 944 mp) se află aproape în totalitate în „zona de protecţie a drumului”, astfel cum aceasta este definită de O.G. nr. 43/1997, devenind astfel neutilizabil.
În privinţa modului de calcul al despăgubirilor, tribunalul a reţinut că experţii au calculat valoarea despăgubirii ţinând cont de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel cu cel expropriat, în acest sens fiind anexate raportului de expertiză oferte de vânzare ale unor terenuri similare celui expropriat.
Din concluziile raportului de expertiză, tribunalul a constatat că valoarea propusă de 23.920 euro, se încadrează între cea stabilită de expropriator şi cea solicitată de reclamanţi.
Cu privire la prejudiciul invocat de contestatori, evaluat la 17.623 euro, din care 253 euro reprezintă valoarea suprafeţei de 11 mp, iar 17.370 euro reprezintă valoarea suprafeţei de 944 mp, tribunalul a constatat această pretenţie întemeiată numai în parte.
Tribunalul a reţinut că terenul expropriat era încadrat la momentul exproprierii în categoria terenurilor arabile, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991 sunt destinate exclusiv exploatării agricole.
În concluziile raportului de expertiză se arată că terenul aflat în zona de protecţie a autostrăzii nu poate fi utilizat decât pentru exploatare agricolă.
Împărţirea terenului rămas neexpropriat, în două suprafeţe, care nu se învecinează, din care una de numai 11 mp, conduce la realizarea unui prejudiciu reclamanţilor, aceştia neputând utiliza pentru exploatare agricolă un teren cu o suprafaţă atât de mică, ceea ce impune concluzia că trebuie despăgubiţi cu valoarea de circulaţie a acestei suprafeţe. Potrivit raportului de expertiză, valoarea de circulaţie a celor 11 mp de teren a fost stabilită la suma de 253 euro, pe care tribunalul a reţinut-o ca un prejudiciu încercat de reclamanţi, pentru care trebuie să fie despăgubiţi.
A apreciat că lotul de 944 mp poate fi însă folosit ca şi înainte de expropriere, pentru exploatare agricolă. În acest sens sunt de altfel dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 43/1997 care definesc „zona de protecţie” şi din care rezultă că terenurile pot fi folosite în continuare pentru exploatare agricolă.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii P.D.M. şi P.M.G. şi pârâtul Statul Român prin Comapania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
La data de 11 mai 2011, instanţa a încuviinţat efectuarea unui raport de expertiză privind stabilirea valorii terenului expropriat, în raport de preţurile reale de tranzacţionare la data exproprierii, urmând a fi stabilit totodată şi eventualul prejudiciu sau sporul de valoare, ca efect al exproprierii cu privire la terenul rămas în proprietatea reclamanţilor.
Raportul de expertiză a fost depus la data de 28 noiembrie 2011, experţii concluzionând că valoarea terenului expropriat este de 16.432 euro respectiv 68.972 RON, existând şi un prejudiciu de 173,8 euro, cu privire la terenul neexpropriat.
În cuprinsul raportului de expertiză, evaluarea a fost realizată în raport de 3 contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada 15 februarie 2008-21 mai 2008.
La acest raport de expertiză, Statul Român a formulat obiecţiuni la data de 1 februarie 2012, arătând că la stabilirea valorii terenului expropriat experţii au avut în vedere doar cele trei contracte de vânzare-cumpărare depuse de către reclamanţi, fără a lua în considerare şi contractele depuse de el, deşi terenurile ce fac obiectul acestor contracte făceau parte din aceeaşi tarla ca şi terenul supus exproprierii.
La termenul din 2 mai 2012, instanţa a încuviinţat obiecţiunile formulate, obiecţiuni la care s-a răspuns la data de 12 iunie 2012, în sensul că procedura de evaluare a terenurilor este reglementată de standardele internaţionale de evaluare, ediţia a VII-a, decembrie 2007, experţii susţinând că au utilizat acele contracte al căror preţ este pe deplin credibil şi au motivat înlăturarea adresei Primăriei M.V., ca prezentând date sumare din care nu rezultă amplasamentul, vecinătăţile şi părţile contractante.
Prin decizia nr. 324 A din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins apelul declarat de reclamanţi, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. S.A împotriva aceleiaşi sentinţei, a modificat în parte decizia apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat la 5.000 euro în echivalent RON la data plăţii şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că în stabilirea valorii despăgubirii instanţa nu s-a raportat nici la expertiza întocmită în faţa instanţei de fond (experţi A.N., M.A.S. şi V.M.) având în vedere că raportul întocmit de aceştia a avut în vedere ofertele de preţ şi nu valori reale de tranzacţionare şi nici la expertiza întocmită în apel, care a avut în vedere preţurile de tranzacţionare din cuprinsul a trei contracte de vânzare-cumpărare indicate de către reclamanţi, fără a lua în considerare celelalte înscrisuri depuse la dosar.
Curtea a constatat că înscrisurile la care Comisia de experţi ce a întocmit raportul în apel s-a raportat, erau înscrisuri care datau din prima jumătate a anului 2008, în timp ce hotărârea comisiei era dată în a doua jumătate a anului 2009, când deja preţurile începuseră să scadă.
Pe de altă parte, înscrisurile înlăturate de experţi şi depuse de pârât erau înscrisuri încheiate în anul 2009, la date apropiate de data exproprierii terenului în cauză şi din cuprinsul acestora rezulta o valoare mult mai mică de tranzacţionare cu privire la terenuri similare.
A reţinut că din actul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul reclamanţilor, a rezultat că aceştia au cumpărat terenul în luna iunie 2008, cu preţul de 10.000 euro (2.000 mp). Din acest teren, în luna iulie 2009 li s-a expropriat o suprafaţă de aproximativ jumătate.
Instanţa de apel a stabilit că în drept sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi că potrivit art. 27 din aceeaşi lege, despăgubirea acordată de către instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
În speţă, expropriaţii au solicitat 40.400 euro, Comisia le-a acordat 16.742,44 RON (mai puţin de 5.000 euro), iar experţii desemnaţi de instanţă, au stabilit odată 24.173 euro, iar în apel, 16.432 euro.
Curtea a constatat că nu poate ţine cont de rezultatele celor două expertize efectuate în cauză, ale căror concluzii nu au fost întocmite conform dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, situaţie în care, le-a înlăturat şi a stabilit cuantumul despăgubirii prin raportare la valoarea din contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul reclamanţilor.
Ca atare, a acordat acestora, cu titlu de despăgubire pentru suprafaţa expropriată, suma de 5.000 euro, care reprezintă jumătate din preţul plătit pentru întregul teren de către reclamanţi.
Raţionamentul juridic ce a dictat această soluţie a fost că în decurs de un an de la data cumpărării, valoarea imobilului nu putea creşte, dat fiind că acesta a fost achiziţionat de reclamant în perioada de vârf a creşterii economice, ceea ce înseamnă că preţul vânzării a fost stabilit la o valoare maximă şi a fost expropriat în plină perioadă de criză economică, perioadă ce a atras o stagnare şi apoi o scădere dramatică a preţurilor de tranzacţionare ale imobilelor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii P.D.M., P.M.G., pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a considerat decizia nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Argumentele instanţei de apel în sensul că „în decurs de un an de la data cumpărării, valoarea imobilului nu putea creşte, dat fiind că aceasta a fost achiziţionat de reclamant în perioada de vârf a creşterii economice şi expropriat în plină perioadă de criză" contrazic textele de lege care constituie temeiul acţiunii introductive formulate de reclamanţi. Astfel, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994: „instanţa, primind rezultatul expertizei îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî”.
În mod greşit şi nelegal instanţa de apel a respins obiecţiunile formulate de pârâtul Statul Român la termenul din 26 septembrie 2012, pronunţând o hotărâre contrară legii. În speţă, instanţa trebuia să dispună suplimentarea raportului de expertiză cu un nou obiectiv, respectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat, luându-se în considerare valori de tranzacţionare de la data întocmirii expertizei în apel.
De altfel, stabilirea cu titlu de despăgubire pentru suprafaţa expropriată a sumei de 5.000 euro (jumătate din preţul plătit pentru întregul teren de către reclamanţi) apare evident ca fiind o soluţie aleatorie, nu numai nelegală, întrucât dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 stabilesc obligativitatea instanţei de a compara oferta de despăgubire şi pretenţiile formulate de părţi, în funcţie de rezultatele expertizei întocmită potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Legea nr. 33/1994, a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere atât de comisia de experţi numită de instanţă, cât şi de instanţă însăşi, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care se stabileşte cuantumul despăgubirilor.
În susţinerea acestei critici de nelegalitate, invocă practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate instanţele trebuie să se raporteze în cadrul procedurii de evaluare, la data efectuării expertizei în apel.
Menţionează, în acest sens decizia nr. 6060 din 05 octombrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 38402/3/2008.
Un alt aspect de nelegalitate a deciziei recurate îl constituie modul în care instanţa de apel a răspuns criticilor invocate de reclamanţi cu privire la prejudiciul cauzat acestora prin expropriere. Astfel, reclamanţii au criticat sentinţa instanţei de fond arătând că prejudiciul stabilit în sarcina pârâtului în sumă de 253 euro echivalent în RON la data plăţii doar pentru lotul de 11 mp nu reflectă valoarea reală a prejudiciului suferit de către aceştia, solicitând instanţei de apel reanalizarea acestui capăt de cerere, faţă de împrejurarea că prima instanţă a reţinut în mod greşit că suprafaţa de 944 mp rămasă neexpropriată ar aparţine unei alte categorii de folosinţă, respectiv teren agricol. Mai mult decât atât, reclamanţii au susţinut că accesul la terenul respectiv este mult îngreunat, fiind necesară constituirea unui drum de servitute aferent acestuia şi care depinde de acceptul proprietarilor din vecinătate.
Prin expertiza dispusă în cauză instanţa de apel nu a reuşit să lămurească aspectele invocate în cuprinsul motivelor de apel de către reclamanţi, soluţia dispusă nerăspunzând criticilor aduse sentinţei instanţei de fond, deşi era obligată să lămurească toate aspectele soluţionate nelegal sau netemeinic de către instanţa de fond, în virtutea principiului rolului activ, precum şi caracterului devolutiv al rejudecării în calea de atac a apelului.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 9 rap. la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, fiind necesară administrarea probei cu o nouă expertiză.
Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA a susţinut că atât instanţa de apel cât şi instanţa de fond au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora "la calcularea despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel din unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză", respectiv localitatea M.V., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Aplicarea şi interpretarea greşită a legii constă în aceea că la acordarea despăgubirilor nu s-a ţinut cont de faptul că raportul întocmit de către comisia de experţi constituită de către instanţă conform art. 25 trebuia să stabilească valoarea despăgubirilor la momentul întocmirii acestuia şi nu la momentul exproprierii sau alt moment. În conformitate cu art. 26 valoarea despăgubirii stabilită prin raport de comisia de experţi ar fi trebuit să fie cea de la data întocmirii şi anume în noiembrie 2012 sau iulie 2012 când s-au depus răspunsurile la obiecţiuni.
Soluţia dată de instanţa de apel nu este, în mod evident, în conformitate cu cerinţele legale, cu atât mai mult cu cât în chiar în motivare instanţa arată că stabilirea cuantumului despăgubirii trebuie să se raporteze la valoarea din contractul de vânzare cumpărare ce constituie titlul reclamanţilor.
Solicită admiterea recursului, modificarea, în totalitate, a decizia civile nr. 324A din 03 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi a sentinţei civile nr. 1006 din 29 iunie 2010 a Tribunalul Bucureşti în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanţi, ca neîntemeiată.
Reclamanţii P.D.M. şi P.M.G. au criticat decizia arătând că în mod nelegal şi netemeinic, instanţa de apel a înlăturat concluziile ambelor expertize efectuate în cauză şi a stabilit un cuantum al despăgubirii cu încălcarea prevederilor legale în materie.
Astfel, instanţa de apel a apreciat, dat fiind complexitatea operaţiunii de evaluare a unui teren şi de stabilire a prejudiciului cauzat prin expropriere, că are nevoie de părerea unor specialişti pentru aceasta operaţiune, iar în baza prevederilor legale în materie, a stabilit că Raportul de expertiză urma a fi efectuat de o Comisie formată din 3 experţi evaluatori proprietăţi imobiliare,
În consecinţă, a fost numită Comisia de experţi şi stabilite obiectivele la care membrii Comisiei urmau să răspundă pentru corecta şi legala soluţionare a cauzei deduse judecăţii.
Experţii au întocmit Raportul de expertiză şi l-au depus la dosarul cauzei, părţile implicate formulând obiecţiuni ce au fost, în parte, încuviinţate de către instanţa de judecată.
Răspunsul Comisiei la obiecţiunile formulate a fost depus la dosarul cauzei, pârâţii formulând din nou obiecţiuni, care de această dată au fost respinse de instanţă, cauza rămânând în pronunţare la acelaşi termen.
Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a înlăturat total concluziile Raportului de expertiză întocmit în faza apelului, pe motiv că experţii ar fi ţinut seama doar de unele dintre contractele de vânzare-cumpărare şi nu de toate cele ce fuseseră depuse la dosarul cauzei.
Din această perspectivă, dacă cele reţinute de instanţa de apel cu privire la caracterul Raportului de expertiză administrat în faza apelului corespund adevărului, respectiv dacă se apreciază că este real faptul că experţii nu au respectat prevederile legale în materie la întocmirea Raportului, soluţia care ar fi trebuit adoptată de îndată de către instanţă era aceea a refacerii Raportului în anumite condiţii pe care le stabilea prin încheiere, pentru asigurarea caracterului legal al probei.
Ori, în speţă, instanţa de apel s-a rezumat a constata pretinsa nelegalitate a unei probe administrate efectiv sub directa sa supraveghere, fără a interveni în nici un fel şi fără a lua măsurile ce se impuneau a fi adoptate pentru restabilirea legalităţii.
Altfel spus, instanţa de apel a stat într-o totală pasivitate faţă de modul în care s-au administrat probele sub directa sa conducere.
În aceste condiţii, reclamanţii susţin că au fost supuşi degeaba procedurii desfăşurate timp de 1 an în faţa instanţei de apel, care a implicat şi anumite costuri legate de plata expertizei, întrucât pretinsa evaluare realizată de instanţa de apel se putea realiza încă de la primul termen de judecată şi fără nici un fel de costuri suplimentare.
Chiar instanţa de apel a apreciat că are nevoie de specialişti pentru această evaluare, însă, după ce a primit părerea specialiştilor, a înlăturat-o în mod nelegal şi a pronunţat o hotărâre bazată exclusiv pe un calcul arbitrar, ce nu are absolut nici o legătură cu procedura de evaluare a unui imobil şi nici cu prevederile legii speciale în materie.
Solicită admiterea recursului, şi, în principal, casarea deciziei civile recurate, cu consecinţa respingerii apelului formulat de pârâtul statul român prin C.N.A.D.N.R. SA şi menţinerii sentinţei pronunţate de instanţa de fond. În subsidiar, în condiţiile în care se apreciază ca întemeiat apelul formulat de pârâtul statul român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicită modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul omologării raportului de expertiză şi obligării statul român prin C.N.A.D.N.R. SA la plata către subsemnaţii a sumei de 18.432 euro reprezentând valoarea terenului expropriat şi 173,80 euro reprezentând prejudiciul cauzat prin expropriere.
Analiza recursurilor.
Înalta Curte constată că principala critică conţinută de toate cele trei recursuri vizează încălcarea dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind neaplicarea criteriilor legale de stabilire a despăgubirilor, astfel încât va răspunde printr-un considerent comun susţinerilor care identifică această problemă de drept, pentru a se asigura o rezolvare unitară a criticilor formulate pe această chestiune.
Instanţele de fond au configurat următoarea situaţie de fapt:
Reclamanţii P.D.M. şi P.M.G., în calitate de proprietari ai terenului expropriat în suprafaţă de 1.040 mp situat în comuna M.V., jud. Ilfov au contestat în instanţă valoarea despăgubirii acordate, considerată a fi inferioară valorii reale a terenului supus exproprierii şi care nu a inclus valoarea prejudiciului ce le-a fost cauzat prin deposedarea de teren.
În primă instanţă s-a dispus o expertiză de specialitate care a stabilit:
- la data transferului dreptului de proprietate valoarea de circulaţie a terenului expropriat era de 61.207 RON, respectiv 14,560 euro (4,2 euro mp);
- la data efectuării raportului de expertiză în primă instanţă (28 aprilie 2010) valoarea terenului era de 98.754 RON, respectiv 23.920 euro (23 euro/mp);
- prejudiciul reclamanţilor a fost estimat la valoarea de 17.623 euro (253 euro pentru lotul de 11 mp şi 17.370 euro pentru lotul de 944 mp, pornind de la valoarea de referinţă de 23 euro/mp), cu motivarea experţilor că loturile rămase (de 11 mp şi 944 mp) se află în totalitate în zona de protecţie şi nu pot fi exploatate de către reclamanţi.
Reclamanţii au reclamat în apel faptul că instanţa nu le-a acordat despăgubirii şi pentru prejudiciul rezultat din împrejurarea că nu pot utiliza suprafaţa de teren de 944 mp, suprafaţă rămasă fără cale de acces şi care nu are constituit un drum de servitute în acest scop.
Pârâtul a reclamat în apel faptul că instanţa, în stabilirea despăgubirilor, nu s-a raportat la preţurile reale de tranzacţionare ale altor imobile de acelaşi fel cu cel supus exproprierii. A depus în dovedire o serie de contracte de vânzare-cumpărare.
În apel, în raport de criticile formulate de apelanţi, prin încheierea de şedinţă din data de 11 mai 2011 (rectificată prin încheierea din 7 septembrie 2011), Curtea a încuviinţat proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică pentru a se stabili valoarea terenului expropriat în raport de preţurile reale de tranzacţionare la data exproprierii, respectiv 29 aprilie 2009, valoarea prejudiciului produs reclamanţilor prin expropriere cu privire la restul proprietăţii şi dacă s-a evidenţiat un spor de valoare ca efect al exproprierii.
Au fost desemnaţi trei experţi: unul numit de instanţă, unul de reclamanţi şi unul de pârât, cu respectarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Raportul de expertiză întocmit la data de 24 noiembrie 2011 a stabilit că valoarea terenului expropriat, la data de 29 aprilie 2009 este de 68.972 RON, respectiv 16.432 euro (15,8 euro mp); prejudiciul produs prin expropriere la data de 29 aprilie 2009 pentru lotul de teren în suprafaţă de 11 mp, inutilizabil datorită dimensiunilor mici, fiind de 173,8 euro (15,8 euro/mp) şi că restul proprietăţii, lotul în suprafaţă de 944 mp, nu beneficiază de spor de valoare ca efect al exproprierii.
Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, pârât, a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în apel criticând faptul că experţii nu au ţinut cont decât de cele trei contracte de vânzare-cumpărare depuse de reclamanţi nu şi de dovezile depuse de pârât, respectiv contracte de vânzare-cumpărare al căror obiect îl reprezentau terenuri din aceeaşi tarla cu terenul în litigiu precum şi faptul că s-a ignorat adresa Primăriei M.V. în care erau enumerate mai multe contracte de vânzare-cumpărare încheiate la nivelul anului 2009 de care nu s-a ţinut cont.
La data de 12 iunie 2012 experţii au răspuns obiecţiunilor şi au arătat că procedura de evaluare a terenurilor este reglementată de Standardele Internaţionale de evaluare, ediţia a VII-a, decembrie 2007 şi s-a folosit tehnica comparaţiei vânzărilor luându-se în calcul doar contractele de vânzare-cumpărare în care cumpărătorul este persoană juridică, acestea fiind credibile. Au susţinut că în cazul în care cumpărător este o persoană fizică de cele mai multe ori se declară un preţ mai mic al contractului şi, prin urmare, aceste contracte nu sunt credibile. Adresa Primăriei M.V. nu se putea lua în consideraţie întrucât prezintă date sumare din care nu rezultă date privind amplasamentul terenului ce se vinde, vecinătăţile şi părţile contractante.
Instanţa de apel a înlăturat concluziile expertizelor efectuate în cauză apreciind că acestea nu au fost întocmite conform dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi a aplicat în stabilirea cuantumului despăgubirilor un criteriu sui-generis, motiv de critică în recurs, raportându-se la valoarea de vânzare-cumpărare ce a constituit titlul reclamanţilor.
În ce priveşte criticile formulate pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, având în vedere că dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 reprezintă norme de trimitere în cadrul contestaţiilor formulate de expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor stabilite în procedura exproprierilor derulate în condiţiile legii speciale, Legea nr. 198/2004.
Astfel, deşi instanţa de apel a dispus în mod corect refacerea expertizei pentru evaluarea terenului reclamantei supus exproprierii pentru a se asigura respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în final, soluţia procesuală nu a respectat exigenţele acestui text legal.
Criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirii sunt cele prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26 alin. (1) şi (2) prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Aşa cum s-a cristalizat în practica judiciară, sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele” are în vedere preţul de piaţă, respectiv cel de tranzacţionare, stipulat în acte de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare. „Preţul de piaţă” este considerat a fi preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Stabilirea preţului de piaţă presupune administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai importante fiind expertiza tehnică de evaluare care, în speţă, contrar prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, a avut un start eronat, întrucât însăşi instanţa de apel a stabilit ca obiectiv al lucrării de specialitate evaluarea terenului la data exproprierii şi nu la data întocmirii raportului de expertiză.
Sintagma „data întocmirii raportului de expertiză” din cuprinsul art. 26 presupune raportarea la data efectuării expertizei în cursul judecăţii, şi nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul foloseşte o terminologie diferită pentru conturarea celor două etape, respectiv „raport de expertiză”, pentru etapa jurisdicţională şi „raport de evaluare”, pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor în etapa jurisdicţională.
Este adevărat că simplul fapt că judecătorul nu este specializat în domeniul în care s-a încuviinţat expertiza nu conferă valoare absolută concluziei expertului, raportul de expertiză fiind un simplu mijloc de probă care trebuie evaluat de instanţă în contextul celorlalte mijloace de probaţiune.
Instanţa de judecată este îndreptăţită a stabili cuantumul despăgubirilor prin aprecierea coroborată a probelor administrate, în cadrul cărora raportului de expertiză întocmit în cauză nu i s-ar putea recunoaşte o poziţie superioară. Sunt de reţinut, în acest sens, prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în conformitate cu care „Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî”.
Pe acest temei, în măsura în care pârâtul înfăţişează contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada relevantă pentru alte imobile de acelaşi fel cu terenul în litigiu, instanţa poate cenzura valoarea inserată în raportul de expertiză, apreciind, eventual, asupra oportunităţii întocmirii unei noi lucrări de specialitate.
Instanţa a înlăturat,însă, concluziile raportului de expertiză pe care ea însăşi îl ordonase pentru argumente ce nu pot fi reţinute.
Curtea a reţinut că raportul de expertiză a avut în vedere comparabile din anul 2008, deci nerelevante faţă de momentul exproprierii, şi că nu a avut în vedere înscrisurile depuse de pârâţi, privind tranzacţii încheiate la date apropriate de data exproprierii şi din care rezultă o valoare mult mai mică de tranzacţionare cu privire la terenuri similare.
Metoda de stabilire a despăgubirilor nu a avut în vedere criteriul prevăzut de Legea nr. 33/1994, şi anume „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, ci s-a bazat pe efectuarea unui calcul simplist, respectiv o sumă ce reprezintă jumătate din preţul plătit de reclamanţi pentru întregul teren din care s-a expropriat un lot, respectiv prin aplicarea unei metode care nu se regăseşte în lege.
În vederea aplicării criteriului legal prevăzut de textul invocat şi în virtutea respectării principiului impus de dispoz. art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa putea aprecia asupra oportunităţii întocmirii unei noi lucrări de specialitate având ca obiectiv şi finalitate stabilirea cuantumului despăgubirii în funcţie de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel cu imobilul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză.
În aceste condiţii, se impune efectuarea unei noi expertize topografice, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe preţurile de vânzare efectiv practicate în zona în care este situat terenul expropriat, astfel cum rezultă din contracte autentice de vânzare-cumpărare de la epoca efectuării expertizei.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, care, în condiţiile unei imposibilităţi obiective de obţinere a unor comparabile adecvate exigenţelor normei, să aibă în vedere şi o analiză de piaţă pe baza ofertelor supuse tranzacţionării, o medie ponderală a ofertelor imobiliare de o manieră echilibrată, care să reflecte o echivalenţă rezonabilă în raport de elementele caracteristice ale proprietăţii, valorificând alte probe administrate de părţi şi aplicând corecţiile de rigoare.
În recursul Ministerului Public s-a criticat şi faptul că instanţa de apel nu a răspuns criticii reclamanţilor privind prejudiciul suferit ca urmare a faptului că nu se pot folosi nici de parcela de 944 mp rămasă neexpropriată.
Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a argumentat de ce a respins apelul reclamanţilor, ce conţinea această unică critică.
Potrivit art. 261 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie sa cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Decizia instanţei de apel face referire la expertizele întocmite în fond, dar pe care nu le-a luat în considerare, iar, pe acest aspect, starea de fapt a rămas nelămurită, nefiind administrată nicio altă probă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie înglobează, între altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră elocvente pentru cazul lor.
Convenţia nu doreşte să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, iar acest drept nu poate trece drept efectiv, decât daca observaţiile sunt examinate riguros de instanţa sesizată.
Ca urmare, art. 6 implică în special, în sarcina instanţei, obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi probele propuse părţilor. Cu alte cuvinte, noţiunea de „proces echitabil” cere ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei (cauza Boldea contra României).
Raportat la aceste principii, se constată că instanţa de apel nu a examinat sub nici un aspect motivul de apel al reclamanţilor şi nu a stabilit starea de fapt, ceea ce echivalează cu necercetarea cererii de apel cu care a fost învestită de aceste părţi, fapt ce impune casarea deciziei atacate şi din această perspectivă.
În rejudecare, instanţa de apel va răspunde şi acestei critici ce vizează un motiv de ordine publică privind nemotivarea deciziei recurate în condiţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi nu ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cum a indicat recurentul.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanţii P.D.M., P.M.G., de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 324A din 3 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanţii P.D.M., P.M.G., de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 324A din 3 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2863/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2902/2013. Civil → |
|---|
