ICCJ. Decizia nr. 2993/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASATE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2993/2013
Dosar nr. 6541/118/2010
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele;
Prin Sentinţa civilă nr. 5173/COM din 20 septembrie 2011, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta CN A.P.M. SA Constanţa, în contradictoriu cu SC P.C.I. SRL Constanţa, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în considerente că:
Este evident că suprafeţele închiriate nu reprezintă nici măcar o platformă, definită ca o suprafaţă plană, astfel cum părţile au prevăzut în obiectul celor două contracte de închiriere, cu atât mai puţin o platformă de macadam.
A mai reţinut că, la momentul constatării situaţiei reale, aşa cum rezultă din corespondenţa părţilor, pârâta a solicitat reclamantei să sisteze emiterea facturilor pentru chiria aferentă celor două contracte, până la momentul la care Compania va face lucrările necesare aducerii bunului închiriat în situaţia de a putea fi folosit pentru realizarea investiţiilor la care se angajase pârâta.
Potrivit art. 1421 C. civ. "Locatorul trebuie să predea bunul în aşa stare, încât să poată fi întrebuinţat.
În cursul locaţiunii, trebuie să se facă toate acele reparaţii ce pot fi necesare, în afară de micile reparaţii (reparaţii locative) care prin uz sunt în sarcina locatarului".
Faţă de considerentele reţinute, s-a apreciat că bunurile închiriate nu au fost predate locatarului în starea de a putea fi întrebuinţate pentru scopul închirierii şi că locatorul nu a înţeles să facă reparaţiile necesare.
S-a apreciat, de asemenea, că nu a poate fi reţinută apărarea reclamantei, în sensul că semnarea procesului-verbal de predare-primire echivalează cu acordul chiriaşului de a primi bunul în starea în care se află, întrucât, pe de o parte, aşa cum s-a probat, nu a avut loc o predare prin identificarea fizică la faţa locului a terenurilor şi, pe de altă parte, chiar dacă chiriaşul ar fi acceptat să semneze procesele-verbale, fiind în cunoştinţă de cauză, conform art. 1421 C. civ., reclamanta era obligată să efectueze "reparaţiile necesare" folosirii bunului în scopul pentru care a fost închiriat; o altă interpretare ar duce la concluzia că semnarea procesului-verbal de predare-primire a avut drept efect modificarea obiectului contractului, atât timp cât acesta, astfel cum a fost stabilit prin convenţia părţilor, nu se regăseşte în realitate.
În raport de aceste considerente, prima instanţă a constatat întemeiată excepţia de neexecutare a contractului, excepţie care are drept efect suspendarea obligaţiilor debitorului până la îndeplinirea propriilor obligaţii interdependente de către creditor. În consecinţă, ca efect al excepţiei de neexecutare a contractului, instanţa de fond a respins cererea reclamantei, ca nefondată.
Prin Decizia civilă nr. 67 din 3 mai 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a I-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că obiectul contractelor de închiriere era reprezentat de platforme perfect drepte şi pietruite, iar pe astfel de suprafeţe urma a se realiza scopul încheierii contractului de închiriere, respectiv construirea unui terminal de operare mărfuri în vederea desfăşurării activităţii de încărcare/descărcare nave şi depozitare.
A apreciat că, în condiţiile în care singura destinaţie a acestor terenuri câştigate din mare şi amplasate în spatele danelor este reprezentată de crearea de terminale de operare mărfuri, apelanta-reclamantă este nevoită a respecta regula prevăzută de art. 1421 C. civ. vechi, respectiv a preda lucrul în aşa stare încât să poată fi întrebuinţat.
A reţinut că în condiţiile în care lucrul predat de către apelanta-reclamantă către intimata-pârâtă nu reprezintă decât un simplu teren neamenajat şi inundat, nefăcându-se dovada unor suprafeţe plane şi compactate cu piatră, pretenţiile din contractele de închiriere devin nejustificate.
S-a avut în vedere că, pe calea excepţiei de neexecutare a contractului, astfel cum a fost invocată la fond prin întâmpinare, intimata-pârâtă s-a apărat de pretenţiile apelantei-reclamante de plată a unor restanţe la chirie, fără ca aceasta din urmă să-şi fi executat principala sa obligaţie contractuală, respectiv punerea la dispoziţie a suprafeţei de teren plană şi pietruită,
În fine, s-a mai arătat că, potrivit teoriei generale a obligaţiilor, prin invocarea acestei excepţii, partea poate obţine, fără intervenţia instanţei judecătoreşti, o suspendare a executării propriilor obligaţii, până în momentul în care cealaltă parte îşi va îndeplini obligaţiile ce-i revin şi de îndată ce aceste obligaţii vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepţiei de neexecutare a contractului încetează.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta CN A.P.M.SA Constanţa, solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii iniţiale formulate de reclamantă şi obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 310.352,17 RON reprezentând plăţi restante şi penalităţi de întârziere, precum şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.419,16 lei, completate cu taxele de timbru aferente apelului şi recursului.
În şedinţa publică din 2 octombrie 2013, reprezentantul recurentei-reclamante a pus concluzii de admitere a recursului, astfel cum a fost formulat în scris, solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre soluţionare la instanţa de fond, cu consecinţa admiterii acţiunii iniţiale, reiterând oral criticile dezvoltate în cererea de recurs, pe care le-a subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În recursul său, reclamanta susţine, în esenţă, că excepţia neexecutării contractelor de închiriere intervenite între părţi, aşa cum a fost invocată de intimata-pârâtă, precum şi susţinerile acesteia, în sensul că cele două contracte sunt lipsite de obiect sunt absolut nefondate.
Astfel, arată că, în raport de dispoziţiile art. 2 din ambele contracte de închiriere, de prevederile art. 977 C. civ. şi art. 982 din acelaşi cod, privind interpretarea contractelor, respectiv a clauzelor acestora, obiectul contractelor în discuţie constă în asigurarea folosinţei unui bun, denumit greşit platformă, - în scopul construirii unui terminal de operare şi de realizare a unui program minimal de lucrări.
Ca atare, consideră că în mod greşit s-a apreciat că nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contract, predând locatarului bunuri ce nu puteau fi întrebuinţate pentru scopul pentru care au fost închiriate şi că nu a înţeles să facă reparaţiile necesare.
De asemenea, consideră că instanţa a greşit în mod grav, deoarece nu a ţinut cont că, în speţă, există autoritate de lucru judecat, în ce priveşte aspectul că bunurile ce formau obiectul contractelor corespundeau destinaţiei pentru care au fost închiriate.
Susţine, totodată, că instanţele au apreciat eronat probele administrate în cauză, luând în considerare declaraţia martorilor în contra unor înscrisuri şi interpretând greşit concluziile expertizei tehnice judiciare.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea susţinerilor formulate în recurs, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:
În ce priveşte excepţia nulităţii recursului formulat de reclamantă, invocată de intimata-pârâtă, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., urmează a fi respinsă, întrucât chiar dacă criticile aduse deciziei curţii de apel constau în mare parte în susţineri legate de greşita apreciere a probatoriilor administrate, dezvoltarea criticilor, în ansamblu, conţine şi motive de nelegalitate, permiţând încadrarea acestora în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Se susţine astfel de către recurentă că numai printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 2 din ambele contracte, cât şi a prevederilor art. 977 şi art. 982 C. civ. incidente în speţă, s-a apreciat că obiectul contractelor de închiriere era reprezentat de asigurarea folosinţei unor bunuri, respectiv a unor platforme drepte şi pietruite şi că aceste contracte ar fi lipsite de obiect; totodată, greşit s-a reţinut că locatorul a predat locatarului bunuri ce nu puteau fi întrebuinţate potrivit scopului pentru care au fost închiriate, locatorul neînţelegând să facă reparaţiile necesare.
Or, din examinarea actelor dosarului rezultă în mod incontestabil că chiar dacă în cele două contracte nu a fost definită şi lămurită expres noţiunea de platformă, confirmarea noţiunii de platformă şi nu de bun sau de teren a fost realizată de reclamanta însăşi, prin semnarea proceselor-verbale nr. 23330 din 18 august 2004 şi nr. 34894 din 23 decembrie 2004, în cuprinsul cărora aceasta a indicat noţiunea de "platforma macadam".
În acelaşi sens, fără a defini şi termenul de macadam, expertiza efectuată în cauză a stabilit noţiunea de platformă, - aceasta fiind o suprafaţă plană bine compactată la care nu sunt admise diferenţe de nivel.
Faţă de cele mai sus menţionate, se observă că instanţa de apel a dat o interpretare corectă convenţiei părţilor, reţinând judicios că atât timp cât părţile contractante nu au definit în cuprinsul contractelor sensul dorit al termenilor folosiţi, aceştia nu pot avea decât sensul existent în limbajul comun, dat de Dicţionarul explicativ al limbii române.
Astfel fiind, a concluzionat că obiectul contractelor de închiriere constă în a asigura folosinţa celor "două platforme" şi nu a "unui bun necesar construirii terminalului de operare", - aşa cum eronat susţine recurenta. În consecinţă, această critică va fi respinsă ca neîntemeiată.
De asemenea, neîntemeiată este şi critica vizând greşita luare în considerare a excepţiei de neexecutare a contractelor de închiriere invocată de intimata-pârâtă, deoarece se constată că instanţa de apel a reţinut corect că reclamanta a pretins obligarea pârâtei la executarea obligaţiei asumate contractual şi anume contravaloare chirie şi penalităţi, fără ca ea să-şi fi îndeplinit propria obligaţie contractuală, respectiv punerea la dispoziţie a suprafeţelor de teren plane şi pietruite.
În această împrejurare, în mod corect instanţa de apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru ca pârâta să poată opune reclamantei excepţia de neexecutare a contractului, decurgând din reciprocitatea şi simultaneitatea obligaţiilor părţilor şi izvorând din aceleaşi convenţii - cele două contracte valabil încheiate.
Referitor la susţinerea conform căreia, în mod greşit, instanţele nu au ţinut cont de autoritatea de lucru judecat, în ce priveşte aspectul potrivit căruia bunurile ce formează obiectul contractelor corespundeau destinaţiei pentru care au fost închiriate, se constată că nici aceasta nu poate fi primită şi va fi respinsă, ca atare, întrucât, ca regulă generală, ceea ce intră în puterea lucrului judecat este dispozitivul unei hotărâri, or, în speţă sunt invocate doar considerentele unor hotărâri pronunţate anterior, în cauze având un alt obiect.
În fine, susţinerile referitoare la eronata apreciere a probelor, de către instanţe, în soluţionarea litigiului dedus judecăţii, exced obiectului examinării instanţei de recurs, instanţă care, având în vedere dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu poate fi învestită decât cu critici de nelegalitate, pe care părţile le pot formula doar prin recurs.
În consecinţă, având în vedere considerentele mai sus arătate:
Se va respinge excepţia nulităţii recursului, întemeiată de intimata-pârâtă pe dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Se va respinge recursul declarat de reclamanta CN A.P.M. SA Constanţa, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de reclamanta CN A.P.M. SA Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 67 din 3 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2984/2013. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2997/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
