ICCJ. Decizia nr. 2997/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2997/2013
Dosar nr. 51982/3/2011
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 1 iulie 2011, sub nr. 51982/3/2011, reclamanta SC R.G. SA a chemat-o în judecată pe pârâta A.V.A.S. solicitând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, în temeiul art. 1341 şi 1344 C. civ., pentru imobilul situat în Topliţa, jud. Harghita, compus din teren, în suprafaţă de 3.500 mp, proprietatea societăţii şi care, prin Decizia nr. 248/R din 14 aprilie 2010, a fost pierdut în mod definitiv şi irevocabil; cu cheltuieli de judecată.
La data de 11 aprilie 2012, reclamanta şi-a precizat valoarea pretenţiilor solicitate la suma de 151.674,26 RON.
Prin Sentinţa civilă nr. 6557 din 15 mai 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiate.
A admis cererea formulată de reclamantă şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 151.674,26 RON reprezentând despăgubiri, precum şi suma de 4.766 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, tribunalul a apreciat că acţionarul răspunde pentru evicţiune pentru bunul aportat în natură având în vedere că, în speţă, acţionarul A.V.A.S. a aportat în natură un teren, în schimbul căruia a primit un număr de acţiuni, prin această modalitate transmiţându-se dreptul de proprietate asupra terenului respectiv din patrimoniul acţionarului în patrimoniul societăţii, astfel că, bunul a devenit proprietatea societăţii, din momentul înmatriculării aportării în registrul comerţului, conform certificatului de înscriere menţiuni nr. 1715 din 17 septembrie 2001.
Întrucât temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl reprezintă dispoziţiile Codului civil privind garanţia vânzătorului pentru evicţiune, iar actul invocat cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra terenului este acela prin care a fost majorat capitalul social al reclamantei, şi nu actul de privatizare aşa cum susţine pârâta, tribunalul a considerat că reclamanta dovedeşte calitate procesuală activă în promovarea acţiunii în răspundere pentru evicţiune în contra acţionarului ce a aportat bunul, motiv pentru care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., tribunalul, de asemenea, a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că temeiul juridic al acţiunii formulate îl reprezintă răspunderea vânzătorului pentru evicţiune.
Astfel, a reţinut că actul juridic prin care pârâta s-a obligat să răspundă pentru evicţiune este actul de majorare a capitalului social prin care a fost aportat în natură terenul în schimbul căruia pârâta a primit acţiuni în cadrul R., conferindu-i acesteia calitate procesuală pasivă în cadrul acestui litigiu. Pentru toate aceste motive, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că, în anul 1998, R.A.M. s-a aflat în proces de privatizare, SC C. SA, Bucureşti devenind acţionar majoritar al societăţii, cu un procent de 78,004%, iar F.P.S. (A.P.A.P.S. devenită ulterior A.V.A.S. prin O.U.G. nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a A.V.A.B. prin comasarea prin absorbţie cu A.P.A.P.S.) a rămas deţinător al unui procent de 11,455% din capitalul social.
La acel moment s-a decis, totodată, schimbarea denumirii societăţii din "R.A.M." în "R.B." şi ulterior, în "R.G." SA Borsec.
Potrivit actului adiţional autentificat sub nr. 885 din 7 septembrie 2001 de Biroul notarial P.D., la actele constitutive ale SC R.G. SA Borsec, s-a decis majorarea capitalului social ai societăţii cu 962.746.000 RON, această majorare reprezentând aport în natură adus de către stat, reprezentat prin A.P.A.P.S. şi a constat în evaluarea terenului aportat.
Tribunalul a reţinut că majorarea capitalului social al R.G. SA Borsec, prin aport în natură (teren) al acţionarului A.P.A.P.S., în valoare de 96.274.600 RON, a avut loc la data de 17 septembrie 2001.
Referitor la dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 3.500 mp, tribunalul a reţinut că acesta a fost pierdut, ca urmare a respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu B.I., B.M. şi M.C., hotărârea rămânând irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 248/R din 14 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Harghita, în Dosarul nr. 560/326/2008, prin respingerea recursului reclamantei şi menţinerea ca temeinică şi legală a Sentinţei nr. 1098 din 9 decembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Topliţa.
Tribunalul a apreciat că, în speţă, sunt aplicabile regulile ce guvernează garanţia împotriva evicţiunii provenind de la terţi şi care fac obiectul reglementărilor art. 1337 - 1351 din C. civ.
Astfel, a arătat că dacă evicţiunea provine din partea unei terţe persoane, vânzătorul este obligat să îl apere pe cumpărător, iar dacă acesta nu reuşeşte să îl apere va fi obligat să suporte consecinţele evicţiunii, indiferent că a fost de bună sau de rea-credinţă.
A mai arătat că, obligaţia de garanţie a vânzătorului pentru fapta unei terţe persoane există, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba despre o tulburare de drept, cauza evicţiunii să fie anterioară vânzării, cauza evicţiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător.
În speţă, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii pentru evicţiune a A.VAS., prevăzută de art. 1337 - 1351 C. civ., astfel:
Soluţia irevocabilă pronunţată de către Tribunalul Harghita, prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată a reclamantei reprezintă o tulburare de drept, în acest fel pierzând proprietatea suprafeţei de 3.500 mp, ce a fost aportată de către A.V.A.S. la capitalul social al reclamantei.
De asemenea, cauza evicţiunii este anterioară aportării terenului la capitalul social de către A.V.A.S., având în vedere că foştilor proprietari ai terenului le-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra acestuia, şi pe cale de consecinţă, reclamanta a pierdut dreptul de proprietate.
În ceea ce priveşte a treia condiţie, la momentul constituirii aportului şi emiterii acţiunilor către A.V.A.S., reclamanta nu avea cunoştinţă de vreo acţiune sau demers judiciar ce ar fi putut viza restituirea terenului ce a fost constituit drept aport.
Referitor la valoarea prejudiciului suferit, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit fişei terenul terminal din Topliţa, proprietatea reclamantei este în suprafaţa de 28.375 mp, cu o valoare evaluată la 31 decembrie 2008 la suma de 1.041.339,28 RON, ceea ce presupune un preţ de 39,482 RON/mp. Întreaga suprafaţă de 3.500 mp valorează potrivit evidenţei contabile 138.187,19 RON.
Pentru a obţine valoarea actualizată a creanţei, suma de 138.187,19 RON trebuie actualizată cu indicele de inflaţie de 109,76%, calculat potrivit Institutului Naţional de Statistică, pentru perioada aprilie 2010, momentul rămânerii irevocabile a Hotărârii nr. 248/R din 14 aprilie 2010 şi februarie 2012, astfel, întreaga sumă datorată, actualizată potrivit indicelui de inflaţie calculat de INS, este de 151.674,26 RON.
Faţă de considerentele reţinute, tribunalul a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată şi precizată şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 151.674,26 RON, reprezentând valoarea terenului aportat de pârâta A.V.A.S. şi de care societatea reclamantă a fost evinsă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 4.766 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Prin Decizia civilă nr. 383 din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta A.V.A.S., respingând, totodată şi cererea de suspendare a executării sentinţei atacate, ca rămasă fără obiect.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ce priveşte primele două motive de apel invocate, respectiv cele privind greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesul active a reclamantei şi greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei, a apreciat că ambele se dovedesc drept netemeinice, pentru motive conexe, pe care le-a prezentat într-o analiză comună, după cum urmează:
Conform celor precizate în acţiunea reclamantei, aceasta se afirmă titulară a unei creanţe în contra pârâtei, rezultând din garanţia pentru evicţiune, fiind evinsă cu privire la dreptul de proprietate asupra unui teren adus de pârâtă drept aport în natură în societatea reclamantă. Or, faţă de aceste susţineri, calitatea procesuală, pentru ambele părţi, nu se raportează, aşa cum susţine pârâta, la contractul de privatizare sau cel de vânzare acţiuni, ci la aportul în natură a unui teren, văzut ca act de transfer de proprietate asupra bunului evins, transfer ce ar fi avut loc între pârâtă şi reclamantă. Având în vedere această situaţie de drept (invocată), reclamanta, în calitate de pretins proprietar la data evicţiunii (Decizia irevocabilă nr. 248/R din 14 aprilie 2010) are calitate procesual activă să ceară pârâtei (indicată drept "autorul" său, deci cel ce i-a transferat cu titlu particular şi oneros un teren) să o garanteze pentru evicţiune, pârâta având deci, în acest context, calitate procesual pasivă.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de apel, ce priveşte critica neîndeplinirii efective a condiţiilor evicţiunii în speţă, şi pe acesta curtea de apel l-a considerat neîntemeiat.
Astfel, a subliniat că este unanim recunoscut că garanţia pentru evicţiune, reglementată de Codul civil din 1884, în art. 1337 şi următoarele priveşte nu numai contractul de vânzare-cumpărare, ci, în aceleaşi condiţii, orice alt transfer de proprietate realizat cu titlu oneros. De altfel, chiar art. 1337 C. civ. din 1884 precizează că vânzătorul este obligat după natura contractului de vânzare, acceptând deci ca principiu o sferă mai largă, inclusiv cazul când înstrăinătorul ar primi în schimbul proprietăţii bunului nu bani, ci acţiuni sau creanţe, de exemplu.
În acest sens, a reţinut că, transferul de proprietate realizat prin actul adiţional la contractul de societate autentificat sub nr. 885 din 4 septembrie 2001, realizat prin aportul în natură (teren) realizat de A.P.A.P.S. (al cărei succesor e pârâta) şi în schimbul căruia autorul pârâtei a primit acţiuni intră în noţiunea de transfer cu titlu oneros, supus obligaţiei înstrăinătorului de a garanta pentru evicţiune, iar această obligaţie, aşa cum acceptă ambele părţi, în abstract, în susţinerile lor, pentru a se activa, presupune dovada a trei aspecte: a) să fie vorba despre o tulburare de drept; b) cauza evicţiunii să fie anterioară vânzării; c) cauza evicţiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător.
A apreciat că, în mod evident, tulburarea creată de stabilirea irevocabilă, de către instanţele judecătoreşti (Decizia irevocabilă nr. 248/R din 14 aprilie 2010), a dreptului de proprietate (sau cel puţin a caracterului "preferabil" al acestui drept de proprietate) în favoarea a trei persoane fizice, în detrimentul intimatei-reclamante reprezintă o tulburare de drept, iar nu una de "fapt", faţă de care intimata s-ar fi putut apăra singură, pe căile legale.
Cât priveşte cauza evicţiunii anterioară vânzării (înstrăinării), a apreciat că aceasta nu priveşte, contrar susţinerilor apelantei, care face o vădită confuzie între cauza evicţiunii şi momentul producerii ei, o comparaţie între momentul înstrăinării şi cel al pronunţării hotărârii irevocabile. Astfel, hotărârea irevocabilă nu reprezintă cauza evicţiunii, ea produce evicţiunea de drept; cauza evicţiunii este reprezentată de dreptul de proprietate, preferabil, al persoanelor fizice, drept preexistent aportului de capital social (înstrăinarea).
Privind necunoaşterea cauzei de evicţiune de către cumpărător, a apreciat că acest fapt negativ pentru cumpărător, dacă îl invoca vânzătorul, trebuia probat de acesta, ceea ce apelanta nu a făcut, din actul de înstrăinare încheiat de părţi nu rezultă în niciun fel că înstrăinătorul ar fi prezentat achizitorului (societatea), nici măcar în abstract, o posibilă cauză de evicţiune, pentru a se putea susţine că acesta a achiziţionat bunul "pe riscul său".
În ce priveşte al patrulea motiv de apel, respectiv greşita calculare a valorii bunului garantat pentru evicţiune, a constatat că acesta este infirmat de dovezile cu înscrisuri existente la dosarul de fond; astfel, instanţa de fond nu numai că nu a încălcat dispoziţiile Deciziei nr. 18 din 17 decembrie 2011 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie luate în soluţionarea unui recurs în interesul legii, dar chiar a aplicat întocmai aceste dispoziţii. Astfel, valoarea bunului evins a fost raportată la valoarea contabilă a acestui bun, actualizată cu rata inflaţiei de la momentul calculării despăgubirii, conform datelor contabile, coroborate cu indicele de inflaţie.
Referitor la cel de-al cincilea motiv de apel, ce priveşte cheltuielile de judecată, a reţinut ca fiind evident corecta aplicarea art. 274 C. proc. civ. de către instanţa de fond; astfel, pârâta căzând în pretenţii, indiferent de convingerile sale intime cu privire la buna sau reaua sa credinţă, se află în culpă procesuală. Culpa procesuală, chiar şi dacă nu este însoţită de rea-credinţă, ca formă a vinovăţiei manifestată în procesul civil, obligă la despăgubirea cheltuielilor probate de partea adversă, iar în speţă instanţa a obligat doar la plata unor cheltuieli în mod evident probate: taxa de timbru (4.761 RON) şi timbrul judiciar (5 RON), în total 4.766 RON, cu dovadă în acest sens existentă la dosar (fila 40 dosar fond).
Faţă de cele reţinute, curtea de apel a apreciat că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică, nesubzistând niciun caz de schimbare sau de anulare a acesteia cum prevăd dispoziţiile art. 296 - 297 C. proc. civ. şi, în consecinţă, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul, ca nefondat, iar faţă de soluţia pronunţată asupra cererii principale şi soluţionarea acesteia la primul termen de judecată, a constatat ca fiind rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării sentinţei atacate.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta A.V.A.S., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său, admiterii excepţiilor invocate şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, prin criticile exprimate şi dezvoltate în cererea de recurs, că în mod netemeinic şi nelegal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi, de asemenea, greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., fără a se reţine, cum s-ar fi impus, că nu este dovedită calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S. în cauză.
Recurenta susţine şi că, în speţă, hotărârea criticată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 324 din O.G. nr. 88/1997 modificată, potrivit cărora despăgubirile pot fi acordate numai m situaţiile în care imobilele care au ieşit din patrimoniul societăţii se regăsesc valoric şi în capitalul social, or, în raport de aceste dispoziţii legale cererea reclamantei este inadmisibilă.
Consideră că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004 modificată, întrucât în mod nelegal instanţa de apel nu a reţinut faptul că, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 37 din 10 februarie 1995, A.V.A.S. nu a înstrăinat imobilele din patrimoniul societăţii privatizate, ci acţiunile deţinute în numele statului la această societate, având în vedere că A.V.A.S., în cadrul activităţii sale şi în exercitarea atribuţiilor ce-i revin în procesul de privatizare nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul societăţilor comerciale, ci are calitatea de acţionar în numele statului la aceste societăţi; au fost încălcate şi dispoziţiile art. 1337 C. civ., deoarece în cazul vânzării de acţiuni, obligaţia vânzătorului, de garanţie, constă numai în garantarea existenţei şi posibilităţii exercitării drepturilor transmise, or, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nu se specifică nicăieri că se vând activele la care face referire reclamanta, iar, pe de altă parte, prin contractul nr. 37/1995, A.V.A.S., în calitate de vânzător, a transmis proprietatea asupra acţiunilor vândute libere de orice sarcini.
În fine, susţine că s-a făcut o aplicare greşită a legii, în speţă, a dispoziţiilor art. 324 din O.G. nr. 88/1997 modificată, cu privire la valoarea prejudiciului, întrucât prejudiciul suferit de SC R.G. SA, urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale societăţii la data când societatea a fost privatizată şi nu la valoarea de circulaţie, deoarece aceeaşi valoare s-a regăsit şi în capitalul social la data privatizării.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea criticilor exprimate în recurs, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:
Susţinerile recurentei, conţinute de primele două motive de recurs, vizând greşita soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., prin respingerea nelegală şi netemeinică a acestora, nu pot fi primite.
Se constată astfel că ambele instanţe au pornit corect, în soluţionarea primei dintre aceste excepţii de la necesitatea existenţei identităţii între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul dedus judecăţii şi având în vedere şi principiul disponibilităţii, au stabilit judicios că prin acţiunea precizată, reclamanta se afirmă titulara unei creanţe în contra pârâtei, rezultând din garanţia pentru evicţiune cu privire la dreptul de proprietate asupra unui teren adus de pârâtă drept aport în natură în societatea reclamantă.
Astfel fiind, reclamanta, în calitate de pretins proprietar la data evicţiunii poate să ceară pârâtei să o garanteze pentru evicţiune, raporturile juridice născute între acţionarul care aduce ca aport în natură proprietatea asupra unui imobil şi societate fiind asemănătoare celor dintre vânzător şi cumpărător, iar temeiul juridic al acţiunii formulate de reclamantă fiind reprezentat de dispoziţiile Codului civil.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei, se constată că reclamanta are calitate procesuală activă, cum şi pârâta are calitate pasivă în cauză, aceasta din urmă decurgând din actul de majorare a capitalului social prin care a fost aportat în natură terenul, în schimbul căruia pârâta a primit acţiuni; calitatea de acţionar, care a obţinut acţiuni în schimbul aportării terenului ce a fost pierdut, urmare pronunţării Deciziei civile nr. 248/R din 14 aprilie 2010, irevocabile, a Tribunalului Harghita, îi conferă pârâtei A.V.A.S. calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
În ce priveşte susţinerea recurentei, exprimată în cel de-al treilea motiv de recurs, conform căreia hotărârea criticată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 324 din O.G. nr. 88/1997 modificată se constată că nu este întemeiată, întrucât situaţia de fapt dedusă judecăţii a fost creată prin transferul de proprietate realizat prin aportul în natură al A.P.A.P.S. (autorul pârâtei) în schimbul căruia a primit acţiuni, în anul 2001 (act adiţional la contractul de societate autentificat sub nr. 885 din 4 septembrie 2001), aşa încât dispoziţiile legale invocate de recurentă nu sunt aplicabile în cauză.
Nici susţinerile ce fac obiectul motivelor 4 şi 5 de recurs nu sunt întemeiate, având în vedere că dreptul reclamantei de a promova acţiunea în răspundere pentru evicţiune în contra acţionarului ce a aportat bunul este întemeiat, pe de-o parte pe dispoziţiile Codului civil privind garanţia vânzătorului pentru evicţiune, iar pe de altă parte, pe actul invocat cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra terenului, - acesta fiind cel prin care s-a majorat capitalul social al reclamantei şi nu actul de privatizare - aşa cum eronat susţine recurenta.
De asemenea, se constată, în acord cu instanţele care s-au pronunţat în cauză, că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii pentru evicţiune, prevăzute de dispoziţiile art. 1337 - 1351 C. civ., a A.V.A.S., în sensul că există o tulburare de drept constând în pierderea dreptului de proprietate asupra terenului, intervenită prin Decizia nr. 248/R din 14 aprilie 2010, a Tribunalului Harghita, cauza evicţiunii este anterioară vânzării aşa cum s-a arătat, iar aceasta nu a fost cunoscută de reclamanta cumpărătoare la momentul aportării bunului.
Cel de-al şaselea motiv de recurs este şi el neîntemeiat, întrucât s-a reţinut corect, în ce priveşte valoarea prejudiciului, că aceasta trebuie calculată pornindu-se de la valoarea din contabilitate a terenului, suma rezultată trebuind a fi actualizată cu indicele inflaţiei, - suma datorată, actualizata în conformitate cu indicele de inflaţie calculat de INS, fiind de 151.874,26 RON.
În consecinţă, pentru considerentele mai sus arătate, recursul pârâtei A.V.A.S. se va respinge, ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă A.V.A.S. va fi obligată la plata sumei 16.795,21 RON cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă SC R.G. SA Borsec.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 363/2012 din 2 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâta A.V.A.S. la plata sumei 16.795,21 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC R.G. SA Borsec.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2993/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3000/2013. Civil → |
|---|
