ICCJ. Decizia nr. 3033/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3033/2013
Dosar nr. 889/198/2012
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 2 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Brezoi, petentul M.G., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. - CESTRIN, a solicitat anularea procesului-verbal încheiat de către agentul constatator ai intimatei C.N.A.D.N.R. CESTRIN.
În drept, cererea a fost motivată pe prevederile art. 18, 17 şi 32 din O.G. 2/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1072 din data de 8 martie 2013 pronunţată de Judecătoria Brezoi a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată, din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale în favoarea Judecătoriei Sibiu, motivat de faptul că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/ din 01 februarie 2013, conform cărora competenţa teritorială revine instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, în cauză, acesta având domiciliul în localitatea Sibiu.
Primind dosarul, Judecătoria Sibiu a reţinut, în esenţă, că litigiul nu este de competenţa sa, întrucât, în prezenta cauză se pune problema interpretării dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2 din 01 februarie 2013 şi implicit a aplicării în timp a legii.
Constatând inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 23 Legea nr. 2/2013, s-a apreciat că, în speţă, instanţa competentă să judece plângerea este Judecătoria Brezoi ca instanţă competentă la data introducerii plângerii, fapta contravenţională fiind săvârşită pe raza de competenţă a Judecătoriei Brezoi.
În consecinţă, prin sentinţa civilă nr. 3037 din 29 aprilie 2013 pronunţată de Judecătoria Sibiu, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. 3 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Brezoi competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente;
Obiectul cauzei este plângerea contravenţională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. CESTRiN prin care s-a reţinut în sarcina patentului săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002. S-a menţionat ca loc al săvârşirii contravenţiei localitatea S., judeţul Vâlcea, care se află în circumscripţia Judecătoriei Brezoi.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. 3 alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art 101: „prin derogare de la dispoziţiile O.G, nr. 2/2001 (...) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul."
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2013 cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: „procesele în prima instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi."
De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. 23 precizează în mod detaliat la ce instanţe şi Ia ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „RecursuriIe aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Ia data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel" şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale."
Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. 23 din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv Ia procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Aşadar, de vreme ce art. 23 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. 13 alin. (1) se referă doar Ia procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiimd posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reţinute, dispoziţiile art. 13 din Legea nr 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 07 februarie 2012. Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina patentului a fost localitatea S., judeţul Vâlcea, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, aşa încât această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de petentul M.G. în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3034/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3032/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
