ICCJ. Decizia nr. 399/2013. Civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 399/2013
Dosar nr. 1924/2/2012
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 22 aprilie 2010 petiţionara Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor R. a formulat plângere împotriva Încheierii nr. 10562 emisă de Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară Ialomiţa solicitând anularea acestei încheieri şi întabularea dreptului de proprietate în favoarea sa asupra imobilului situat în municipiul Slobozia, Str. Matei Basarab, judeţul Ialomiţa, compus din teren intravilan în suprafaţă de 836 mp şi construcţia C1 – Cinematograful Ialomiţa în suprafaţă construită de 138 mp în carte funciară.
Prin sentinţa civilă nr. 2512 din 05 octombrie 2010, Judecătoria Slobozia a admis excepţia tardivităţii formulării plângerii şi a respins plângerea împotriva încheierii de carte funciară mai sus menţionată, ca fiind tardiv formulată.
Prin aceiaşi sentinţă a fost admisă cererea de intervenţie în interesul propriu formulată de Municipiul Slobozia prin Primar şi a fost respinsă cererea de intervenţie în interesul petiţionarei formulată de SC E.I. SRL
Prin decizia civilă nr. 43/ F din 16 iunie 2011, Tribunalul Ialomiţa a admis apelurile declarate de către apelantă şi intervenientă, a anulat sentinţa de mai sus şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Prin decizia nr. 396 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2179/312/2010, a fost admis recursul formulat de recurentul-intervenient Municipiul Slobozia împotriva deciziei civile nr. 43/ F din 16 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, în Dosarul nr. 2179/312/2010, în contradictoriu cu intimata - petiţionară Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor R. şi cu intimata - intervenientă SC E.I. SRL Brăila şi a fost modificată decizia recurată, în sensul că s-a respins apelul ca nefondat.
În considerentele hotărârii, instanţa de recurs a reţinut că prin raportare la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi în limita impusă cu rigurozitate de principiul tantum devolutum quantum judicatum, se constată că, în mod greşit, instanţa de apel a aplicat şi interpretat dispoziţiile art. 1532 şi următoarele C. civ., ca o consecinţă a interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii, şi anume al contractului de mandat.
Instanţa de recurs a arătat că interpretarea realizată de către prima instanţă este cea corectă, pornind de la cuprinsul convenţiei părţilor, respectiv, contractul de mandat pe care petiţionara l-a încheiat cu persoana autorizată Rădulescu Traian, cât şi de la dispoziţiile art. 1535-1542 C. civ.
Astfel, corect s-a statuat că, între petiţionara intimată şi acea persoană autorizată a intervenit o convenţie de mandat prin care, aceasta din urmă, a fost mandatată să efectueze toate demersurile necesare întabulării dreptului de proprietate, convenindu-se, totodată, asupra comunicării, de către biroul de carte funciară, a încheierii ce urmează a se emite, la sediul biroului teritorial. La rândul său, aşa cum a stabilit prima instanţă, persoana fizică autorizată a mandatat o altă persoană, şi anume pe numita V.A.M.Ş. să o reprezinte cu puteri depline la autorităţile competente, precum şi oriunde trebuinţa va cere, în vederea efectuării măsurătorilor cadastrale, raportarea datelor, depunerea şi ridicarea documentaţiilor cadastrale la toate oficiile de Cadastru şi Publicitate Imobiliară de pe teritoriul României.
În acest sens, oficiul de cadastru, faţă de dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996 a procedat la comunicarea încheierii către persoana care a făcut dovada, în temeiul actelor mai sus menţionate, asupra calităţii sale de persoană îndreptăţită la comunicarea acestui act, astfel că, de la data de 26 martie 2010, curge termenul pentru formularea plângerii, realizându-se o comunicare valabilă.
Potrivit cu dispoziţia art. 1537 C. civ., mandatarul nu poate face nimic afară din limitele mandatului său, fie că este special sau general, şi trebuie să execute personal însărcinarea primită deoarece contractul de mandat este încheiat intuituu personae. În speţă, în exercitarea atribuţiilor sale, mandantul a împuternicit o altă persoană, iar convenţia dintre mandant şi mandatar nu a interzis această substituire; submandatarea este permisă în condiţiile prevăzute de dispoziţia art. 1542 C. civ. însă, în egală măsură, şi prin convenţia părţilor care au stabilit ca, încheierea să fie comunicată la sediul biroului teritorial, adică al mandatarului, iar nu la sediul petiţionarei, aşa cum s-a realizat prin cea de-a doua comunicare de care se prevalează intimata.
Aceste dispoziţii se coroborează şi cu cele ale art. 56 - 71 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară şi se reţine, odată în plus că, în mod corect, oficiul de carte funciară a procedat la comunicarea încheierii sale către persoana împuternicită de mandant, în acest scop, respectiv, persoana autorizată prin mandatarul său.
Instanţele nu au fost învestite cu o cerere privind nulitatea convenţiilor care au intervenit în cauză, ci doar cu analiza efectelor acestora asupra manierei de sesizare a instanţei; nu se poate reţine nici nerespectarea cerinţei unificării practicii judiciare, la nivelul instanţei de apel, ca instanţă de fond, deoarece această exigenţă vizează doar hotărârile irevocabile, astfel că, susţinerile intimatei din întâmpinare, cu referire la Cauza Ştefan şi Ştef c. României sunt nefondate.
Prin urmare, s-a reţinut că în cauză, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a principiului disponibilităţii procesului civil, astfel cum acesta se regăseşte şi în dispoziţia art. 295 C. proc. civ., şi, deşi nu a fost învestită cu un motiv de apel privind modalitatea de aplicare şi interpretare de către prima instanţă, a dispoziţiei art. 50 C. proc. civ., stabileşte, ca şi problemă juridică dezlegată în apel, ca prima instanţă să procedeze la reanalizarea condiţiilor legale precitate, cu referire la cererea de intervenţie formulată în cauză de Municipiul Slobozia prin Primar.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC E.I. SRL, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 8 martie 2012, sub nr. 1924/2/2012.
În motivarea cererii, revizuenta SC E.I. SRL a arătat că decizia a cărei revizuire o solicită este potrivnică cu decizia nr. 247 din 7 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 2178/312/2010, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul Municipiul Slobozia, prin primar împotriva deciziei civile nr. 40/ A din 07 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în contradictoriu cu intimata - petentă Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor R. şi intimata - intervenientă SC E.I. SRL Brăila.
Revizuenta a prezentat situaţia de fapt şi istoricul celor două litigii şi a susţinut că în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv existenţa hotărârilor definitive contradictorii şi a triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, ca elemente ale lucrului judecat.
De asemenea, revizuenta a arătat că cele două decizii sunt date în dosare diferite şi că în cel de-al doilea litigiu nu a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat.
Astfel, revizuenta a arătat că solicită anularea celei de-a doua hotărâri, respectiv a deciziei nr. 396 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Totodată, a susţinut că, prin admiterea recursului Municipiului Slobozia, prin primar, prin decizia a cărei revizuire se cere, instanţa de recurs a încălcat principiul securităţii juridice, pronunţând o hotărâre divergentă cu a altor magistraţi din cadrul aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Prin decizia nr. 1032 din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe cu soluţionarea cererii de revizuire formulată de revizuenta SC E.I. SRL şi a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Examinând cererea de revizuire cu care a fost învestită, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Cu ocazia dezbaterilor, la termenul de judecată din 31 ianuarie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, excepţie care este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază”.
Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Revizuirea, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive şi potrivnice, date în dosare deosebite; existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, şi ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii lucrului judecat, sau, dacă a fost ridicată aceasta să nu fi format obiect de dezbatere.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
În speţă, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire şi anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părţi, obiect şi cauză.
Astfel, hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a pronunţat în litigiul având ca obiect plângerea formulată de petenta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor R. împotriva Încheierii nr. 10562 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa, prin care a solicitat anularea acestei încheieri şi întabularea dreptului de proprietate în favoarea sa asupra imobilului situat în municipiul Slobozia, Str. Matei Basarab, judeţul Ialomiţa, compus din teren intravilan în suprafaţă de 836 mp şi construcţia C1 – Cinematograful Ialomiţa în suprafaţă construită de 738 mp în carte funciară.
În litigiul soluţionat prin decizia nr. 247 din 7 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 2178/312/2010, obiectul cauzei l-a reprezentat plângerea formulată de aceeaşi petentă împotriva Încheierii nr. 10565 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa, prin care a solicitat anularea acestei încheieri şi întabularea dreptului de proprietate în favoarea petentei asupra imobilului Grădina de vară „A.” situat în municipiul Slobozia, Str. Matei Basarab, judeţul Ialomiţa, compus din teren în suprafaţă de 1.209 mp şi construcţia C1 în suprafaţă de 571 mp în carte funciară.
Prin urmare, se constată că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat în raport de hotărârea judecătorească pretins a fi potrivnică de către revizuentă, întrucât între cele două pricini nu există identitate de obiect.
De aceea, instanţa, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire, va dispune respingerea acesteia în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 396 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, formulată de revizuenta SC E.I. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 389/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 417/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
