ICCJ. Decizia nr. 3035/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3035/2013
Dosar nr. 7938/94/2012
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 2 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 04 octombrie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta Ş.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii D.M., G.C.V., P.V., I.A., P.R., P.D., M.E.L., (...), ieşirea din indiviziune asupra terenurilor pentru care s-au emis titlurile de proprietate nr. 63869/2002 şi nr. 13481/1994, conform cotelor cuvenite coproprietarilor înscrişi în titlu, să se dispună lotizarea acestora şi atribuirea lor în natură, să se dispună anularea parţială în ceea ce nu priveşte constatările privind masa succesorală şi cotele cuvenite moştenitorilor, a certificatelor de moştenitori nr. 196/2003 eliberat de BNP F.E.R., nr. 95/2003 şi 5/2004 eliberate de BNP F.E.G., nr. 73/2007 eliberat de BNP L.S. şi L.D.
Prin Sentinţa civilă nr. 1018 din 30 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, reţinându-se, în esenţă, că principalul capăt de cerere l-ar reprezenta anularea parţială a certificatelor de moştenitor, că prin acestea s-a tranşat moştenirea de pe urma defunctei V.F. care, potrivit certificatelor de moştenitor 10/1998 şi 196/2003 a decedat la data de 17 noiembrie 1997 şi a avut ultimul domiciliu pe raza municipiului Buzău. S-a reţinut că prin aceeaşi acţiune se solicită şi anularea parţială a certificatului de moştenitor nr. 73/2007 urmare a dezbaterii succesiunii rămase de pe urma defunctei P.D. decedată la 01 ianuarie 2004, cu ultimul domiciliu în Municipiul Buzău, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ. competenţa teritorială, în vederea soluţionării cauzei având ca obiect anularea certificatelor menţionate, aparţine Judecătoriei Buzău, instanţă competentă şi raportat la valoarea obiectului dedus judecăţii, obiect cu o valoare situată sub pragul de 500.000 RON.
Pe rolul Judecătoriei Buzău cauza a fost înregistrată sub nr. 13174/200/2011.
La termenul de judecată din 30 mai 2012, în raport de prevederile art. 13 C. proc. civ. şi de faptul că terenurile supuse partajării au o valoare de peste 500.000 RON, pârâtele G.V. şi D.M. au invocat excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a cauzei.
La rândul ei, reclamanta Ş.E., raportat la dispoziţiile art. 2, art. 13, art. 17 C. proc. civ. şi precizând că terenurile au o valoare sub 500.000 RON, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială în soluţionarea cauzei, apreciind că instanţa competentă este Judecătoria Buftea.
Prin Sentinţa nr. 8805/2012 pronunţată de Judecătoria Buzău a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea. A fost respinsă excepţia de necompetenţă materială invocată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Buzău a reţinut, în esenţă, că principalul capăt de cerere este ieşirea din indiviziune rămasă de pe urma defuncţilor S.R. şi S.E., cu ultimul domiciliu în Bucureşti.
S-a apreciat că numai după ce se va constata că reclamanta are calitate de moştenitoare a succesiunii autorului său S.R. se poate tranşa şi chestiunea calităţii sale procesuale active privind anularea parţială a certificatelor de moştenitor menţionate în conţinutul acţiunii, în niciun caz judecata privind capătul de cerere referitor la aceste certificate nu se poate face înainte de stabilirea calităţii de succesor a părţilor menţionate în conţinutul acţiunii.
Instanţa a reţinut că, în speţă, nu ar fi vorba de o dezbatere succesorală care să atragă competenţa potrivit art. 14 C. proc. civ., ci doar o simplă acţiune de sistare a stării de indiviziune asupra unor bunuri imobile, iar competenţa pentru soluţionarea acesteia, se va determina având în vedere dispoziţiile art. 13 C. proc. civ.
În consecinţă, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială invocată şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, având în vedere că terenurile pentru care se solicită sistarea stării de indiviziune sunt situate în comuna Voluntari, comună aflată în jurisdicţia Judecătoriei Buftea. A fost respinsă excepţia de necompetenţă materială invocată, instanţa având în vedere nota de evaluare întocmită de reclamantă, aflată la Dosarul nr. 47231/3/2010, constatând că valoarea terenurilor justificată şi prin anexele cu evaluări întocmite pentru uzul notarilor publici este sub valoarea de 500.000 RON.
Primind dosarul, Judecătoria Buftea a reţinut, în esenţă, că litigiul nu este de competenţa sa, întrucât, în prezenta cauză, capătul principal al cererii îl reprezintă anularea parţială a certificatelor de moştenitor pentru ca, ulterior, să se dispună asupra cererii privind ieşirea din indiviziune, astfel că, instanţa competentă să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere este Judecătoria Buzău.
S-a reţinut că dispoziţiile art. 14 C. proc. civ. se aplică şi în situaţia în care în masa succesorală se găsesc şi bunuri imobile situate în circumscripţia altor instanţe decât cea de la domiciliul defunctului.
Astfel, dacă în cauză s-ar considera capătul principal al cererii ieşirea din indiviziune, iar nu anularea parţială a certificatelor de moştenitor, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului S.R., aflat pe raza municipiului Bucureşti.
În consecinţă, prin Sentinţa civilă nr. 3299 din 16 mai 2013 pronunţată de Judecătoria Buftea, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 13 şi art. 14 C. proc. civ., consacră două cazuri de competenţă teritorială exclusivă sau excepţională, derogatorie de la principiul înscris în art. 5 C. proc. civ., stabilind o altă instanţă căreia să-i revină în mod exclusiv, sub raportul competenţei teritoriale, dreptul de a soluţiona anumite categorii de pricini.
Art. 13 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererile privitoare la bunuri nemişcătoare se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află nemişcătoarele.
Regula de competenţă înscrisă în primul alin. al art. 13 C. proc. civ. îşi găseşte justificarea în împrejurarea că instanţa locului situaţiei imobilului (forum rei sitae) este mai în măsura să asigure o judecată în mai bune condiţii, sub raportul probelor ce urmează a se administra.
Celălalt caz de competenţă excepţională prevăzut de dispoziţiile art. 14 C. proc. civ., stabileşte competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al celui decedat, raţiunea legiuitorului în adoptarea acestei norme constituind-o aspectele de bună administrare a justiţiei, dar şi de oportunitate, pentru că are avantajul de a concentra la o singură instanţă toate acţiunile privitoare la aceeaşi moştenitori, asigurând astfel o rezolvare mai lesnicioasă pentru toţi cei interesaţi.
Însă, atâta timp cât, în speţă, principalul capăt de cerere îl reprezintă cererea privind ieşirea din indiviziune rămasă de pe urma defuncţilor S.R. şi S.E. cu ultimul domiciliu în Bucureşti, în cauză, competentă este Judecătoria Buftea, instanţa în a cărei circumscripţie se află unul dintre terenurile pentru care se solicită sistarea stării de indiviziune, respectiv în comuna Voluntari.
În altă ordine de idei, este ştiut că ulterior apariţiei legilor cu caracter funciar, practica judecătorească a statuat că în situaţia în care se solicită partajarea unor terenuri înscrise în titlurile de proprietate prin care defuncţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unor terenuri, iar la rubrica moştenitori sunt trecuţi moştenitorii care au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, nu s-ar acorda prioritate art. 14 C. proc. civ., întrucât prin titlul acestora li s-ar cunoaşte calitatea de moştenitori şi întinderea masei succesorale, astfel că nu ar fi vorba de o dezbatere succesorală care să atragă competenţa potrivit art. 14 C. proc. civ., ci doar de o simplă acţiune de sistare a stării de indiviziune asupra unor bunuri imobile, iar competenţa pentru soluţionarea acesteia, se va determina în raport de dispoziţiile art. 13 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta Ş.E., în favoarea Judecătoriei Buftea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3030/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3191/2013. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
