ICCJ. Decizia nr. 306/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 306/2013
Dosar nr. 5680/2/2010
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013
Deliberând, conform art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 18 decembrie 2007, reclamanţii D.V.G.L.A. şi D.O.D.G. au solicitat anularea Deciziei nr. 408 din 29 noiembrie 2007 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, urmare a notificării nr. 3033/2001 depusă de contestatori şi obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii la măsuri reparatorii pentru imobilul din Ploieşti, judeţul Prahova.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii defunctului D.G. Acesta a dobândit în anul 1937, prin contractul de vânzare-cumpărare din 11 ianuarie, suprafaţa de teren de 2370 mp. situată în Poieşti. Pe acest teren a fost edificată o construcţie în suprafaţă de 75 mp din cărămidă, acoperită cu tablă, dotată cu toate utilităţile.
Imobilul a fost naţionalizat de către stat fără titlu. Construcţia a fost demolată iar terenul a trecut în administrarea fostei societăţi R.G. SA Ploieşti, care a fost privatizată prin vânzarea către societatea T.R. SA în anul 1997.
Reclamanţii au mai arătat că A.V.A.S. nu a soluţionat notificarea în termenul legal, fiind obligată să emită o decizie motivată în acest sens prin sentinţa civilă nr. 644 din 09 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III - a civilă, irevocabilă.
Prin încheierea din 11 aprilie 2008, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, având în vedere că respectiva instituţie are alte atribuţii conferite de Legea nr. 10/2001, faţă de obiectul cererii şi a dispus scoaterea din cauză a acestei pârâte.
Prin sentinţa nr. 791 din 25 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de D.V.G.L.A. şi D.O.D.G. în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în cauză contestatorii aveau obligaţia, potrivit Legii nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 şi a Normelor metodologice de aplicare al acesteia, să facă dovada în faţa unităţii deţinătoare, respectiv a unităţii care a dispus privatizarea, a calităţii de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii şi a dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul autorului acestora. Faptul că respectivele înscrisuri au fost depuse în Dosarul nr. 16441/2003 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti nu îndeplineşte condiţia prevăzută de lege de a face dovezi în faţa instituţiei notificate deoarece dosarele judecătoriilor se păstrează în arhivele acestora.
În cauza de faţă, deşi s-a depus contractul de vânzare - cumpărare din 11 ianuarie 1937, prin care D.G. a dobândit suprafaţa de teren, nu s-a depus nici un înscris din care să rezulte transmiterea succesiunii de la fostul proprietar către reclamanţi, depunându-se certificatele de moştenitor de pe urma părinţilor acestora, iar proprietarul imobilului, aşa cum rezultă din acte, fiind bunicul acestora.
Obligaţia completării dosarului care a însoţit notificarea incumbă reclamanţilor iar între aceştia şi instituţiile statului s-a purtat o corespondenţă amplă, prin care li s-a pus în vedere ce anume acte trebuie să depună, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru a completa dosarul.
Tribunalul a mai constatat că nici în cursul soluţionării contestaţiei, reclamanţii nu au făcut dovada acceptării succesiunii de către D.A. şi D.G.J.H., decedat în anul 1956, a moştenirii lăsate de proprietarul imobilului şi nici a identităţii (eventuale dintre D.G. şi D.G.J.H.).
Prin Decizia nr. 194 din 12 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 791 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
A schimbat sentinţa în sensul că a admis contestaţia, a obligat pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata de despăgubiri pentru imobilul situat în Ploieşti (teren şi construcţie demolată), Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmând a face plata acestora.
S-a reţinut de către instanţa de apel că este valabilă comunicarea actelor către pârâtă care a avut loc la 4 martie 2004. Finalitatea obligaţiei prevăzută de Legea nr. 10/2001 de a se comunica la cerere, actele considerate necesare soluţionării unei notificări, este realizată, ştiut fiind că formalismul nu caracterizează dreptul român, aceasta cu atât mai mult cu cât transmiterea înscrisurilor avea loc într-un cadru legal.
De altfel, prin sentinţa civilă nr. 4756 din 24 iunie 2004 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti menţinută până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 580 din 30 noiembrie 2006), s-a dispus obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la emiterea deciziei motivate privind notificarea în cauză, reţinându-se că petenţii au calitatea de a solicita restituirea imobilului.
În aceste condiţii, cererea reclamanţilor de a primi despăgubiri pentru imobilul preluat de stat anterior anului 1989 a apărut ca îndreptăţită.
Prin Decizia civilă nr. 1967 din 23 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 194 din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel, în afară de constatarea valabilităţii comunicării către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a actelor, nu a analizat sub nici un aspect înscrisurile în dovedirea calităţii de persoane îndreptăţite ale reclamanţilor precum şi a dreptului de proprietate al autorului acestora asupra imobilului în litigiu, pentru a combate astfel reţinerile instanţei de fond privitoare la acestea.
S-a reţinut de asemenea, că este greşită obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, de către instanţa de apel, la plata despăgubirilor pentru imobilul în litigiu,deoarece, în raport de dispoziţiile Titlului VII Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu are competenţa de a stabili valoarea şi de a acorda măsuri reparatorii în echivalent ci numai de a propune instituţiei competente, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acordarea despăgubirilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în rejudecare, prin Decizia nr. 128/ A din 22 martie 2012, a admis apelul declarat de reclamanţi.
Împotriva sentinţei nr. 791 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a schimbat-o în tot.
A admis contestaţia reclamanţilor.
A anulat decizia Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nr. 408 din 29 noiembrie 2007.
A obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să emită decizie prin care să propună în favoarea contestatorilor, acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafaţă de 2049,55 m.p. identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert G.S.
A obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să trimită notificarea formulată de contestatori Primăriei Municipiului Ploieşti pentru soluţionarea cererii de acordare de măsuri reparatorii pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 682,53 m.p. şi construcţia demolată.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au depus la dosar actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi pe cele care atestă calitatea de moştenitor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 23.1 lit. a) şi b), din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, reclamanţii făcând dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea 10/2001, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în mod greşit respingând notificarea.
Referitor la terenul în suprafaţă de 682,53 ocupată de strada Bărcăneşti şi de blocul de locuinţe, identificată prin raportul de expertiză administrat în cauză, teren care, potrivit adresei emisă de Primăria Municipiului Ploieşti face parte din domeniul public al localităţii (fila 66), instanţa de apel a constatat că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu are calitatea de unitate deţinătoare, notificarea sub acest aspect urmând a fi soluţionată de unitatea administrativ teritorială - Primăria Municipiului Ploieşti, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 1072001.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi, invocând dispoziţiile art. 304 pct 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
La termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2013, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, excepţia tardivităţii recursului, pe care, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., o va analiza cu prioritate.
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În speţă, decizia atacată a fost comunicată pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la data de 25 mai 2012, fiind înmânată funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei (referent N.M.), astfel cum reiese din dovada de primire şi procesul verbal de predare a hotărârii de la fila 167 din Dosarul nr. 5680/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Raportat la data comunicării deciziei atacate şi la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile (conform căruia nu intră în calcul nici ziua când a început şi nici ziua când s-a sfârşit termenul), urmează a se reţine că termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 10 iunie 2012, respectiv într-o zi nelucrătoare (duminică), astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (5) C. proc. civ., el s-a prelungit până la sfârşitul primei zile de lucru următoare, respectiv luni, 11 iunie 2012.
Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat, însă, recurs la data de 14 iunie 2012, dată care rezultă din ştampila de înregistrare a recursului la Curtea de Apel Bucureşti, aplicată pe cererea de recurs (fila 3 dosar I.C.C.J.).
Prin urmare, pârâta a declarat recursul după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancţiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 128/ A din data de 22 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3055/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 308/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
