ICCJ. Decizia nr. 3101/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3101/2013
Dosar nr. 1504/108/2012
Şedinţa publică din 8 octombrie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1170 din 17 mai 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1504/108/2012 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.A.M. şi B.I.M., în contradictoriu cu pârâta S.A.R. SA Bucureşti.
A fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant echivalentul în lei la cursul BNR, de la data plăţii efective a sumei de 20.000 euro cu titlul de despăgubiri morale.
Au fost respinse restul pretenţiilor reclamanţilor, pârâta fiind obligată la 1.300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că potrivit rezoluţiei din 16 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, în data 9 iulie 2011 a avut loc un accident de circulaţie produs din culpa exclusivă a conducătorului auto B.I., în urma căruia a decedat atât conducătorul auto, cât şi soţia acestuia B.M., pasageră pe scaunul din dreapta şoferului.
Autoturismul F.S. cu nr. de înmatriculare X condus de numitul B.I. a fost asigurat în momentul producerii accidentului, potrivit asigurării de răspundere civilă auto obligatorie - tichet 006220038, la pârâta S.A.R. SA Bucureşti, prin sucursala Arad.
Instanţa a avut în vedere natura contractuală a răspunderii civile a pârâtei şi faptul că legiuitorul a înţeles să atenueze întinderea acestei răspunderi, conform art. 49 şi 53 din Legea nr. 136/1995, prin instituirea unor plafonări în privinţa nivelului despăgubirilor ce pot fi acordate.
În concret, instanţa a constatat că reclamanţii au dreptul la despăgubiri pentru suferinţa cauzată de decesul mamei lor, circumstanţele tragice ale accidentului provocând o percepţie deosebit de intensă a durerii psihice cauzată de despărţirea brutală de una dintre fiinţele ce constituiau reper existenţial al acestora, iar sentimentele de afecţiune reciprocă între defunctă şi familiile celor doi copii, pe fondul unor relaţii deosebit de strânse, argumentând o estompare dificilă, în timp, a suferinţei cauzate de lipsa fizică a mamei reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii B.A.M. şi B.I.M., cât şi de pârâta S.A.R. SA Bucureşti, prin Sucursala Arad, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin Decizia civilă nr. 185 din 18 octombrie 2012 au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii B.A.M. şi B.I.M., cât şi de pârâta S.A.R. SA Bucureşti, prin Sucursala Arad.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, referitor la apelul reclamanţilor, că suma de câte 20.000 euro în echivalente lei la cursul BNR, acordată de instanţa de fond, cu titlu de daune morale acestor reclamanţi, satisface pe deplin cerinţele prevederilor art. 1084 C. civ., care statuează asupra principiului reparării integrale a prejudiciului, în sensul că "Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit (...)".
Determinarea daunelor morale la suma de 20.000 euro în echivalent lei reprezintă aplicarea de către prima instanţă a unor criterii subiective proprii în raport de care s-a considerat că aceste sume sunt de natură a asigura o justă şi integrală reparaţie a prejudiciului moral.
Referitor la apelul pârâtei, instanţa de apel a reţinut că aceasta critică sentinţa cu privire la suma excesivă a daunelor morale, câte 20.000 euro în echivalent lei, acordată reclamanţilor.
În acest context, instanţa de apel a reţinut că şi în privinţa daunelor morale, definite ca obiect al obligaţiei de dezdăunare pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea, nesocotirea sau atingerea unor drepturi nepatrimoniale, instanţa de judecată trebuie să recurgă, în vederea identificării şi evaluării acestei categorii de daune la criterii obiective, singurele în măsură să ofere caracterul justificat al daunelor şi natura controlată a acestora.
Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că pretenţia pârâtei asigurător de a se acorda reclamanţilor daune morale limitate la câte 38.434 RON, este total nefondată, menţinând în acest sens hotărârea primei instanţe.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanţii B.A.M. şi B.I.M., şi pârâta S.A.R. SA Bucureşti prin Sucursala Arad au declarat recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica reclamanţilor B.A.M. şi B.I.M. se referă la faptul că instanţa de apel, a aplicat greşit prevederile legale şi nu a ţinut cont de faptul că prejudiciul moral suferit nu a fost acoperit, în condiţiile în care sumele acordate, cu titlu de despăgubiri morale nu au fost cuantificate în mod corect de către instanţa de fond, aceasta neoferind părţilor niciun criteriu obiectiv, de natură a putea fi verificat.
În acest sens, reclamanţii consideră că suma acordată drept despăgubire, deşi în mod evident nu poate acoperi suferinţa cauzată de pierderea mamei, aceasta este cenzurată într-un mod extrem, de către instanţă, cu mult sub nivelul sumei solicitate, dar şi mult sub plafonul maxim de despăgubire, stabilit prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5 din 17 mai 2010, aplicabil accidentelor comise în anul 2011.
În acest context, instanţa trebuia să aibă în vedere principiul corelaţiei dintre despăgubire şi specificul prejudiciului nepatrimonial, care se reflectă prin modalitatea de apreciere în concret a dimensiunii valorice a despăgubirii, în stabilirea căreia, instanţa trebuia să aprecieze elementele particulare, ce conferă unicitate prejudiciului, anume importanţa valorii lezate, natura suferinţelor, durata în timp sau perpetuarea vătămărilor, intensitatea suferinţelor, aspecte şi corelaţii legate de vârsta şi poziţia socială a reclamanţilor.
Pentru aceste considerente, reclamanţii apreciază că se impune admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi mărirea sumei acordate cu titlul de despăgubiri civile.
Critica pârâtei S.A.R. SA Bucureşti prin Sucursala Arad se referă la soluţia instanţei de fond, care este legată de cuantificarea sumelor acordate drept despăgubiri morale şi de lipsa de circumstanţiere la aspectele particulare ale cauzei.
În acest sens, pârâta consideră că, norma legală nu stabileşte limite şi criterii în sfera despăgubirilor morale, repararea integrală a prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală fără a genera venituri nejustificate în beneficiul victimelor accidentului
Pentru aceste considerente, pârâta apreciază că se impune reanalizarea probelor aflate la dosarul cauzei şi pe cale de consecinţă, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond pronunţarea unei hotărâri prin care să fie diminuat cuantumul despăgubirilor morale acordate, la suma de 37.000 RON pentru fiecare reclamant.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursurile declarate de reclamanţii B.A.M. şi B.I.M. şi de pârâta S.A.R. SA Bucureşti prin Sucursala Arad, să fie respinse, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat în recurs, pentru a solicita modificarea sau casarea unei hotărâri, atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Critica recurenţilor întemeiată pe acest motiv vizează teza a doua a acestui articol, respectiv aplicarea greşită a legii, însă fără a menţiona în concret textele de lege greşit aplicate, aceştia arătând că prejudiciul moral suferit ca urmare a pierderii părinţilor nu a fost acoperit prin acordarea unei sume mult sub cea solicitată şi mult sub plafonul maxim de despăgubire.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, se constată că nu poate fi primită critica recurenţilor referitoare la neacordarea integrală a despăgubirilor morale, având în vedere că, în mod corect s-a reţinut de către cele două instanţe faptul că, în sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat, această compensaţie materială trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.
În acest sens, la stabilirea cuantumului daunelor morale s-a reţinut în mod just că, acestea trebuie să aibă într-adevăr un efect compensatoriu pentru reclamanţi, fără însă, să constituie în acelaşi timp venituri nejustificate pentru victime, sumele de bani acordate trebuind calificate numai ca despăgubiri pentru a nu constitui o îmbogăţire fără justă cauză, astfel că, acordarea daunelor morale în cuantum de 20.000 euro, solicitate ca pretium doloris, în compensarea traumei psihice suferite de reclamanţi, se apreciază ca fiind pe deplin justificate.
În aceste condiţii, se constată că daunele morale acordate reclamanţilor sunt rezultatul unei aprecieri rezonabile şi echitabile de natură să ofere o anumită satisfacţie compensatorie pentru prejudiciul moral suferit, astfel că, criticile formulate de reclamanţi pe acest aspect nu pot fi reţinute.
Faptul că instanţa de apel s-a raportat în stabilirea cuantumului daunelor morale la limita de despăgubire prevăzută de legiuitor, acest lucru constituie identificarea unui criteriu obiectiv în apreciere, de natură să înlăture aparenţa unei aprecieri pur subiective, raportat la criteriul subiectiv privind pierderea suferită de reclamanţi.
Cu privire la recursul pârâtei, referitor la cuantumul daunelor morale, care se solicită a fi redus, se constată că recurenta-pârâtă urmăreşte prin critica formulată la soluţia instanţei de fond, o reevaluare a probatoriilor administrate în cauză, care reprezintă de fapt o critică de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii.
Întrucât în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, reaprecierea probelor administrate în cauză - aspect de netemeinicie a hotărârii - nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare sau modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ., totodată, Înalta Curte constatând că, recurenta-pârâtă nu a încadrat în drept motivele de recurs formulate.
Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţiile pronunţate de instanţa de apel, la modalitatea în care aceasta a analizat şi interpretat probele administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanţei de recurs în raport de dispoziţiile legale aplicabile speţei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii B.A.M. şi B.I.M. şi de pârâta S.A.R. SA Bucureşti prin Sucursala Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii B.A.M. şi B.I.M. şi de pârâta S.A.R. SA Bucureşti prin Sucursala Arad împotriva Deciziei civile nr. 185 din 18 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3099/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3102/2013. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
