ICCJ. Decizia nr. 3197/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3197/2013
Dosar nr. 1898/1259/2011
Şedinţa publică de Ia 10 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalul Comercial Argeş, reclamanta SC M.C. SRL, prin administrator judiciar C.G. a chemat în judecată pe pârâta SC U.A. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 34.827,38 euro echivalent în RON, 142.736,55 RON şi a sumei de 1.700 euro, echivalentul în RON fiind suma de 7,310 RON, reprezentând contravaloare despăgubiri, actualizată în funcţie de rata inflaţiei de la 5 august 2010, până la achitarea efectivă a debitului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 136/1995, art. 989, 1073 şi următoarele, art. 1088 şi următoarele C. civ., reclamanta a arătat, că a încheiat cu pârâta poliţa de asigurare seria P1. nr. PP1., ce include şi asigurarea CMR pentru tmnsport extern, aceasta primind de Ia SC G.P.P. SRL comanda privind efectuarea unui transport de marfa pentru Italia.
La data de 21 martie 2011, camionul înmatriculat sub nr AAA. aparţinând SC M.C. SRL, precum şi marfa transportată, aparţinând societăţii SC G.P.P. SRL au fost furate, mijlocul de transport fiind găsit de către autoutrităţile italiene fără marfa, Ia data de 27 martie 2011.
Ca urmare a producerii evenimentului, proprietarul mărfii neajunsă la destinaţie a facturat contravaloarea mărfii cu factura nr. F1. din 31 martie 2011 în sumă de 34.827,38 euro (142.736,55 RON), iar la data de 31 mai 2011, între societatea reclamantă şi proprietarul mărfii s-a încheiat procesul - verbal de compensare a datoriei.
Reclamanta a solicitat pârâtei acoperirea prejudiciului cauzat, în baza poliţei de asigurare, obligaţie refuzată de asigurător, care a invocat clauza prevăzută în art. 17 pct. i din Convenţia de asigurare CMR, motivând, prin adresa nr. A1. din 6 iulie 2011, faptul că evenimentul produs nu este risc asigurat.
Prin sentinţa nr. 630 din 5 aprilie 2012, Tribunalul Specializat Argeş a admis în parte acţiunea reclamantei, cu obligarea pârâtei Ia plata sumei de 34,827,38 euro, echivalentul în RON a sumei de 142.738,55 RON, despăgubiri actualizată în funcţie de rata inflaţiei, până la achitarea debitului, cu respingerea capătului de cerere privind plata sumei de 1.700 euro.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Instanţa de fond a statuat că vinovăţia în nerespectarea contractului încheiat cu SC G.P.P. SRL aparţine pârâtei, în condiţiile art. 17 alin. (1) din Convenţie, potrivit căruia, transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială produsă între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, precum şi faptul că nu s-a făcut dovada vreunei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 17 alin. (2) din Convenţia privind contractul pentru transportul internaţional de mărfuri pe şosele CMR, respectiv a vreunei culpe a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, a unui ordin al acesteia, a unui viciu propriu al mărfii sau a unor circumstanţe pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preveni, cu precizarea că, în materia răspunderii în temeiul contractului de asigurare, numai forţa majoră, nu şi cazul fortuit are efecte exoneratoare, deşi ambele aceste împrejurări exclud vinovăţia conducătorului auto.
Cu privire la capătul de cerere privind plata sumei de 1.700 euro reprezentând cheltuieli de depozitare şi recuperare a vehiculului găsit de autorităţile italiene - autocamionul marca D. cu număr de înmatriculare AAA. s-a constatat că aceasta se circumscrie condiţiilor de asigurare CASCO, poliţa de asigurare seria P1. nr. PP2., depusă la dosar având ca obiect asigurarea facultativa a semiremorcii marca M. cu număr de înmatriculare BBB. Bunul menţionat în cerere, autocamionul marca D. cu număr de înmatriculare AAA., nu constituie obiect al asigurării facultative, conform poliţei depusă Ia dosar, motiv pentru care cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel pârâta SC U.A. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicia, solicitând admiterea acestuia, cu schimbarea în tot a hotărârii atacate şi respingerea acţiunii reclamantei.
În motivarea apelului se susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 17 şi art. 23 din Convenţia CMR de Ia Geneva, referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele.
Prin decizia civilă nr. 78 din 12 octombrie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC U.A. SA Bucureşti, a schimbat sentinţa apelata, iar pe fond a respins acţiunea formulată de SC M.C. SRL, reprezentată de administrator special D.M. şi administrator judiciar C.G.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţa următoarele:
Prin soluţia pronunţată, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 17 din Convenţia CMR de la Geneva, referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele.
În cazul asigurării privind răspunderea cărăuşului pentru marfa transportată al cărei titular este transportatorul, riscul asigurat este răspunderea transportatorului în calitate de cărăuş pentru pagubele produse mărfurilor transportate, însă numai în situaţia în care există o culpă a transportatorului.
Dispoziţiile art. 17 pct. 2 din Capitolul IV Răspunderea transportatorului, din Convenţia CMR de Ia Geneva, prevăd că transportatorul este exonerat de această răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea a avut drept cauză o culpa a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, un ordin al acesteia nerezultând dintr-o culpă a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanţe pe care transportatorul nu putea sa le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preveni.
Motivarea instanţei de fond în sensul că transportatorul are o culpă în dispariţia mărfii transportate, datorită neglijenţei acestuia, nefiind dovedită intervenţia forţei majore, situaţie în care acesta răspunde pentru pierderea mărfii, cu consecinţa admiterii cererii de despăgubiri este nelegală.
Instanţa de fond în motivarea soluţiei pronunţate susţine că transportatorul, respectiv conducătorul auto, se face vinovat de neglijenţă, deoarece a lăsat camionul şi marfa încărcată nesupravegheate, or, în acest caz, de asemenea nu se acordă despăgubiri, cu precizarea că, s-a fâcut dovada că transportatorul nu are culpă, fiind exonerat de la răspundere pentru marfa furată.
Drept urmare, pârâta în mod legal a respins dosarul de daună, dispariţia mărfii furate fiind o situaţie de excepţie, pe care transportatorul nu a putut să o prevadă şi să o evite pentru motivele arătate anterior, având în vedere că şi-a luat toate măsurile pentru asigurarea integrităţii mărfii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legai reclamanta SC M.C. SRL reprezentată de administrator special D.M. şi administrator judiciar C.G., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
În mod greşit reţine Curtea de Apel faptul că, în temeiul art. 17 pct. 2 din Capitolul IV - Răspunderea transportatorului, din Convenţia CMR „transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, (...)".
În aplicarea art. 969 C. civ., cea mai importantă obligaţie care îi revine asigurătorului, după producerea evenimentului asigurat, este plata indemnizaţiei de asigurare.
Această obligaţie a fost refuzată de asigurător, care a invocat clauza prevăzută de art. 17 pct. 1 din Convenţia de asigurare CMR.
Instanţa de apel în mod greşit a reţinut în considerente dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. g) din Condiţiile de asigurare „Excluderi din asigurare" întrucât acestea nu sunt aplicabile în cauză, fiind străine pricinii întrucât acestea prevăd „pagubele produse autovehiculului asigurat sau orice alte deteriorări ale pieselor ori părţilor componente ale acestuia în caz de furt, dacă evenimentul nu a fost declarat la poliţie şi confirmat de acesta".
Poliţa de asigurare CMR are ca obiect asigurat răspunderea transportatorului în calitate de cărăuş pentru pagube produse mărfurilor transportate intern şi/sau internaţional cu vehicule menţionate expres în poliţa de asigurare.
Art. 17 pct. 1 din Convenţia CMR reglementează răspunderea transportatorului rutier pentru pierderea mărfii transportate, rezultă că marfa transportată de reclamantă cu mijlocul de transport asigurat a fost sustrasă şi, în consecinţă, reclamanta răspunde faţă de proprietara mărfii, conform art. 17 din Convenţia privind contractul pentru transportul miemaţional de mărfuri pe şosele (CMR) şi asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru răspunderea cărăuşului, să plătească acestuia sau terţei persoane păgubite, despăgubirea, în conformitate cu obligaţia asumată prin clauza de la art. 2.1 cap. 2 din Condiţiile generale CMR.
Instanţa de fond în mod corect a reţinut că fapta de a lăsa camionul nesupravegheat constituie o neglijenţă a prepusului societăţii recurente - conducătorul auto - şi se încadrează în prevederile art. 17 din Convenţia CMR.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 136/1995, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării se obligă să plătească o primă asigurătorului, acesta obligându-se ca, la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării ori terţului păgubit, despăgubirile.
Sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ..
În cauză, intimata SC U.A. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
În întâmpinare se arată faptul că transportatorul şi-a asumat răspunderea în faţa proprietarului mărfii, în contra prevederilor Convenţiei CMR, care îl exonerau de răspundere, este un act voluntar al transportatorului.
Riscul de furt nu este acoperit de asigurarea CMR, conform art. 17 pct. 2 din Convenţia CMR, conform căruia transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea au avut drept cauză circumstanţe pe care el nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preveni, instanţa de apel interpretând corect actul dedus judecăţii.
Fapta terţului în dreptul transporturilor exclude răspunderea cărăuşului numai dacă întruneşte caracteristicile forţei majore, fapta terţului fiind asimilată forţei majore dacă nu a putut fi prevăzută şi împiedicată,
În cauză, şoferul a manifestat o conduită diligentă, acţionând întocmai ca un bonus pater familias, în îndeplinirea obligaţiilor sale contractuale, furtul reprezentând în sine o situaţie de excepţie şi nefiind un gen de întâmplare cu care transportatorul se confruntă în mod curent în cadrul activităţii sale. Sancţiunea acestui comportament diligent prin atragerea răspunderii cărăuşului, ar însemna o înfrângere a principiului de drept „pacta sunt servanda" şi a consecinţei sale, şi anume executarea cu bună - credinţă a obligaţiilor contractuale.
Analizând recursul prin prisma motivelor de neiegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente;
Recurenta SC M.C. SRL este beneficiara poliţei de asigurare seria P1. nr. PP3., ce include şi asigurarea CMR.
Potrivit „Condiţiilor de asigurare - Asigurarea de răspundere a transportatorului auto în calitate de cărăuş, pentru mărfurile transportate", societatea SC U.A. SA, asigură transportatorul care efectuează transporturi internaţionale de mărfuri cu autovehiculul menţionat în poliţa de asigurare, pentru cazurile de răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuş, în ceea ce priveşte mărfurile transportate.
În sensul acestor „Condiţii de asigurare" prin eveniment asigurat se înţelege evenimentul cauzator de daune care intră sub incidenţa asigurării, produs în perioada valabilităţii poliţei de asigurare.
Potrivit dispoziţiilor art. 17 pct. 1 „transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea în eliberare".
În speţa, marfa transportată de recurenta - reclamantă a fost sustrasă, astfel că, în această situaţie recurenta răspunde faţă de proprietarul mărfii, conform art. 17 din Convenţia privind contractul pentru transportul internaţional de mărfuri pe şosele şi asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru răspunderea cărăuşului, să plătească acestuia sau terţei persoane păgubite, despăgubirea, în conformitate cu obligaţia asumată prin clauza de Ia art. 2.1 cap. 2 din Condiţiile generale CMR.
Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile privind Răspunderea transportatorului, din Convenţia CMR de la Geneva, reţinând că transportatorul este exonerat de Ia răspundere pentru marfa furată, acesta neavând nici o culpă.
Ca atare, în mod greşit s-a reţinut că evenimentul de risc nu este asigurat, iar asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubiri.
În realitate, fapta de a lăsa camionul nesupravegheat constituie o neglijenţă a conducătorului auto, iar dispoziţiile art. 17 din Convenţia CMR sunt perfect aplicabile în speţă.
Marfa transportată de recurentă cu mijlocul de transport asigurat a fost sustrasă şi în consecinţă, recurenta răspunde faţă de proprietarul mărfii şi la rândul său, asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru răspunderea cărăuşului, să plătească acestuia sau terţei persoane păgubite, despăgubirea, în conformitate cu obligaţia asumată prin clauza de Ia art. 2.1 cap.2 din Condiţiile generale CMR.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării se obligă să plătească o primă asigurătorului, acesta obligându-se ca Ia producerea riscului asigurat să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării ori terţului păgubit despăgubirile.
În speţă nu suntem în prezenţa unei situaţii de exonerare de răspundere sau a unei excluderi din asigurare, aşa cum a reţinut instanţa de apel.
Aşa fiind, faţă de dispoziţiile art. 989 C. civ., art. 17 alin. (1) şi art. 23 din Condiţiile de asigurare, Convenţia de Asigurare CMR, recurenta are dreptul la plata despăgubirilor din partea asigurătorului.
Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 304, pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis şi va fi modificată decizia recurată în sensul respingerii apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC M.C. SRL Topoloveni prin administrator judiciar C.G. împotriva deciziei civile nr. 78/2012 din 12 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3160/2013. Civil. Anulare act. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 3199/2013. Civil → |
|---|
