ICCJ. Decizia nr. 3199/2013. Civil

Decizii civile ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3199/2013

Dosar nr. 4315/121/2011**

Şedinţa publică de la 10 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată, iniţial, sub nr. 11438/121/2010 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, Consiliul Local al Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, SC S. SRL Tecuci, SC F. SRL Tecuci, SC P. SRL Galaţi, G.I.C. şi G.J. să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. V1. din 18 aprilie 2003 încheiat între pârâţii Primăria Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, şi SC S. SRL Tecuci, nr. V2./12 mai 2003, încheiat între pârâţii Primăria municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, şi SC F. SRL Tecuci nr. 14898 din 11 aprilie 2003, încheiat între pârâţii Primăria Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, şi SC P. SRL Tecuci şi V3. din 25 iunie 2010, încheiat între pârâţii SC F. SRL Tecuci şi G.I.C. şi G.J.

Au mai solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, să Ie restituie în natură imobilele situate în Tecuci, str. Ş.M., nr. X1. (fost nr. X2.) şi nr. X3. (fost nr. X4.). să le plătească daune-interese pentru folosul nereaiizat, urmare a deţinerii nejustificate de către pârâtă a celor două imobile, precum şi obligarea tuturor pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 18 februarie 2011 reclamanţii au înţeles să completeze cadrul procesual cu pârâtul Municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, având în vedere dispoziţiile art. 1 lit. i) şi art. 21 din Legea nr. 215/2001, cerere admisă în conformitate cu dispoziţiile art. 132 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 21 martie 2011 (Dosar nr. 11438/121/2010) reclamanţii, prin apărătorul ales, au depus la dosar o cerere prin care solicitau să se ia act că renunţă la judecarea capetelor de cerere privind obligarea pârâtei Primăria Municipiului Tecuci să le restituie în natură imobilele în litigiu şi Ia plata de daune-interese. La termenul de judecată din data de 14 aprilie 2011 apărătorul reclamanţilor a depus la dosar (Dosar nr. 11438/121/2010) procura specială dată acestuia de către reclamanţi, prin care era împuternicit să renunţe la cererile privind revendicarea imobilelor şi obligarea pârâtei Primăria Municipiului Galaţi ia plata de daune interese. Prin încheierea de şedinţă din data de 20 aprilie 2011 (Dosar nr. 11438/121/2010) prima instanţă a dispus disjungerea capătului de cerere privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare şi formarea unui nou dosar, care a fost înregistrat sub nr. 4315/121/2011. Cu privire la capetele de cerere privind revendicarea imobilelor şi obligarea pârâtei Primăria Municipiului Galaţi la plata de daune interese, prin încheierea din data de 20 aprilie 2011. s-a luat act de renunţarea Ia judecarea acţiunii, dându-se eficientă dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ.

Întrucât prin rezoluţia nr. 12796 din 29 octombrie 2010 a Directorului O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galaţi (Dosar nr. 11438/121/2010) SC F. SRL Tecuci a fost radiată ca persoană juridică-profesionist, în cauză s-a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a acestei pârâte şi având în vedere dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 31/1990 şi cererea reclamanţilor, Dosar nr. 11438/121/2010, a fost introdus ca pârât-succesor în drepturile şi obligaţiile persoanei juridice, asociatul unic al societăţii comerciale, C.M. (încheierea de şedinţă din data de 18 februarie 2011, Dosar nr. 11438/121/2010 - şi încheierea de şedinţă din data de 21 martie 2011.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30 septembrie 2011 prima instanţă a dispus, la solicitarea pârâtului Municipiul Tecuci introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanţie, a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti.

Pârâta SC F. SRL Tecuci a invocat excepţia lipsei capacităţii sale de folosinţă, în condiţiile în care a fost radiată din evidenţele ORC de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Pârâta SC F. SRL Tecuci a solicitat (Dosar nr. 11438/121/2010) fie respingerea acţiunii în baza excepţiilor deja invocate de celelalte părţi, fie respingerea acţiunii, ca nefondată, motivat de faptul că la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare părţile au fost de bună-credinţă şi au avut reprezentarea că sunt proprietari/cumpără de la adevăratul proprietar, cu atât mai mult cu cât în evidentele funciare nu existau elemente care să conducă la o idee contrară.

Pârâtul Municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, nu a formulat întâmpinare faţă de cererea de chemare în judecată.

Pârâtul C.M. a solicitat (Dosar nr. 11438/121/2010) respingerea acţiunii în baza tuturor excepţiilor invocate până la momentul introducerii sale în cauză sau ca nefondată, reluând aceleaşi apărări ca şi cele formulate de celelalte părti-pârâte.

Pârâta SC P. SRL Tecuci a invocat excepţia necompetentei funcţionale a, secţiei civile, a Tribunalului Galaţi, având în vedere că bunurile vândute au destinaţie comercială, contractul a fost încheiat în baza Legii nr. 550/2002, iar pârâtele sunt comercianţi, ceea ce atrage competenţa funcţională a, secţiei comerciale, a aceleiaşi instanţe.

Faţă de această excepţie, în Dosarul nr. 4315/121/2011 (format ca urmare a disjungerii dispusa prin încheierea de şedinţa din data de 20 aprilie 2011) Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a apreciat-o ca fiind fondată, întrucât se pune în discuţie un act juridic de comerţ iar conform, dispoziţiilor art. 3, art. 7 şi art. 54 C. com. şi art. 2 pct. 1 lit. a) teza a Il-a C. proc. civ., competenţa aparţine în primă instanţă secţiei comerciale a tribunalului, şi a transpus cauza pe rolul acestei din urmă secţii.

Pe rolul, secţiei comerciale, a Tribunalului Galaţi cauza a fost înregistrată sub nr. 4315/121/2011*, dar prin încheierea de şedinţă din data de 25 mai 2011 cauza a fost din nou transpusă pe rolul, secţiei civile, considerându-se că respectivele contracte de vânzare-cumpărare nu reprezintă acte de comerţ.

Întrucât C. proc. civ. nu reglementează conflictul negativ de competenţă între două secţii ale aceluiaşi tribunal şi având în vedere care secţie a fost mai întâi învestită, Secţia Civilă a reînregistrat cauza sub nr. 4315/121/2011**.

Pe calea cererii de chemare în garanţie pârâta SC P. SRL Tecuci a solicitat obligarea pârâtului-chemat în garanţie Consiliul Local al Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, la plata sumei de 150.000 RON (Dosar nr. 11438/121/2010), cu titlu de preţ plătit pentru cumpărarea imobilului în litigiu, în cazul în care s-ar constata că actul său de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate.

Pe calea cererii de chemare în garanţie pârâtul Municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, a solicitat (Dosar nr. 11438/121/2010) obligarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, ca, în cazul admiterii cererilor principale, chematul în garanţie să fie obligat să plătească Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, valoarea bunurilor pierdute în favoarea reclamanţilor, motivat de faptul că bunurile au fost preluate abuziv de Stat în perioada comunistă şi prin Legea nr. 10/2001 a fost recunoscută culpa Statului în preluarea imobilelor.

Prin întâmpinare chematul în garanţie Statul Român a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive, întrucât nu poate răspunde pentru obligaţiile stabilite în sarcina altor instituţii statale. A mai susţinut că însăşi cererea de chemare în garanţie este lipsită de obiect, în condiţiile în care Municipiul Tecuci nu invocă nicio pretenţie concretă faţă de chematul în garanţie.

Prin sentinţa civilă nr. 2201 din 7 decembrie 2011, Tribunalul Galaţi a respins, ca nefondată, cererea privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare V3. din 25 iunie 2010 încheiat între SC F. SRL Tecuci şi G.I.C. şi G.J. Totodată, a respins, ca nefondată, cererea privind obligarea reclamanţilor D.I. şi H.C. la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul a soluţionat cu prioritate excepţiile invocate de părţi.

Astfel, prin încheierea din data de 9 noiembrie 2011 a admis excepţiile lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi şi Consiliului Local al Municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, respingând acţiunea principală formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi şi cererea reconvenţională formulată de pârâta SC P. SRL Tecuci, pentru lipsa capacităţii procesuale pasive.

Totodată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.M. şi a respins acţiunea promovată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a admis excepţia prescripţiei extinctive privind cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. V1./2003, nr. V2./2003 şi nr. V3./2003 şi a respins aceste cereri ca fiind prescrise sub aspect extinctiv, dar a respins ca nefondată excepţia prescripţiei extinctive privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare V3./2010.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Statul Român şi a respins cererea de chemare în garanţie pentru acest motiv.

Totodată, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei de interes în promovarea cererii principale şi excepţia prescripţiei extinctive privind cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC F. SRL Tecuci şi pârâţii G.I.C. şi G.J.

Pentru a pronunţa această hotărâre au fost avute în vedere următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 41 C. proc. civ. numai persoanele care au folosinţa drepturilor civile pot fi părţi în proces.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001, republicată, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive, rezolvând treburile publice din comune, oraşe şi municipii, în condiţiile legii.

Conform art. 77 din acelaşi act normativ primarul, viceprimarul, secretarul unităţii admînistrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, care duce ia îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, republicată, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contracte şi din alte raporturi stabilite cu alte persoane fizice sau juridice.

Astfel, în proces trebuie să stea doar Municipiul Tecuci, autoritatea administrativ-teritorială care este titulară de drepturi şi obligaţii stabilite în baza contractelor de vânzare-cumpărare contestate prin acţiune, iar nu şi Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Tecuci, ce nu au capacitate procesuală de folosinţă pasivă.

Cu privire Ia pârâtul C.M., introdus în cauză ia solicitarea reclamanţilor şi SC F. SRL Tecuci, s-a apreciat că acesta nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu a dobândit drepturi şi obligaţii automat prin încetarea persoanei juridice şi radierea SC F. SRL Tecuci din evidenţele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Mai mult decât atât, actul de vânzare-cumpârare nu a fost încheiat cu această persoană fizică şi nu îi dă naştere în patrimoniul ei la drepturi sau obligaţii, pentru a putea sta în proces.

Cu privire la excepţia lipsei interesului în promovarea cererii principale s-a considerat că reclamanţii au un interes, acela de a lăsa (retroactiv) fără efecte juridice un act juridic civil ce Ie este opus în satisfacerea propriului interes, acela de a redobândi posesia bunurilor din patrimoniul lor.

Referitor Ia excepţia prescripţiei extinctive a contractelor nr. V1./2003, nr. V2./2003 şi nr. 14898/2003 prima instanţă a făcut aplicarea disp. art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, constatând că acţiunea putea fi promovată în cei mult un an de Ia data încheierii contractelor.

Referitor la contractul de vânzare-cumpărare V3./2010 încheiat între SC F. SRL Tecuci şi, respectiv, G.I.C. şi G.J. s-a constatat că, raportat la data încheierii Iui (25 iunie 2010) şi data promovării acţiunii (29 octombrie 2010) termenul de un an nu s-a împlinit şi astfel nu a intervenit prescripţia extinctivă menţionată de dispoziţiile art. 46 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Chematul în garanţie Statul Român nu a participat în nici un fel la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, nu a impus unităţii administrativ-teritoriale încheierea acestor contracte şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 din Decretul nr. 31/1954, nu răspunde pentru obligaţiile celorlalte instituţii şi organe de stat, nu are raporturi juridice cu Municipiul Tecuci în ceea ce priveşte încheierea contractelor, motiv pentru care nici nu are calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanţie.

Referitor Ia contractul de vânzare-cumpărare V3./2010, prima instanţă a considerat că nu s-a făcut dovada că acesta conţine vicii de fond sau de formă care să conducă la sancţionarea lui cu nulitatea absolută, prin prisma motivelor de fapt şi de drept indicate de reclamanţi prin acţiune.

Contractul a fost încheiat în anul 2010, în baza dispoziţiilor art. 1295 C. civ., iar nu în baza Legii nr. 550/2002, şi nu s-a făcut dovada că s-ar fi încercat fraudarea intereselor reclamanţilor prin acest contract.

Din analiza acestui contract, prin prisma dispoziţiilor art. 948 C. civ. (în special pct. 4 al normei juridice) şi în raport de materialul probator administrat în cauză la solicitarea părţilor, prima instanţă nu a constatat existenţa unei cauze ilicite la momentul încheierii contractului, motiv pentru care el nu poate fi sancţionat cu nulitatea.

În condiţiile în care nu s-a putut constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare prin care SC F. SRL a dobândit proprietatea nu s-a putut constata acest aspect nici la contractul subsecvent, dintre SC F. SRL Tecuci şi, respectiv, G.I.C. şi G.J. Imposibilitatea analizării nulităţii contractului nr. V2./2003 prin raportare la art. 24 din Legea nr. 550/2002 pune în imposibilitate de a aprecia că părţile din contractul de vânzare-cumpărare V3./2010 au încheiat acest contract cu rea-credinţă şi s-ar impune sancţionarea lui.

Deşi pârâţii au solicitat obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, aceştia nu au depus la dosar nici un act din care să rezulte că ar fi avansat sume de bani cu acest titlu pentru soluţionarea cauzei, motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. a respins această cerere, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe civile, precum şi încheierii din 9 noiembrie 2011, în termen legal, au declarat apel reclamanţii D.I. şi H.C., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a solicitat schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii, iar în subsidiar, s-a solicitat desfiinţarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Prin decizia civilă nr. 851/A din 2 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii D.I. şi H.C. împotriva sentinţei civile nr. 2201 din 7 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 4315/121/2011**.

Au fost obligaţi apelanţii să plătească suma de 8.000 RON cheltuieli de judecată, respectiv 4.000 RON către G.I.C. şi 4.000 RON către SC S. SRL Tecuci.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele;

Pornind de la situaţia premisă invocată de reclamanţi în motivarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv decizia civilă nr. 571/2008 a Tribunalului Galaţi prin care s-a admis acţiunea acestora, formulată în baza Legii nr. 10/2001, în sensul că s-au anulat dispoziţiile nr. 583 şi 584/2003 emise de către Primăria Municipiului Tecuci şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Tecuci, str. Ş.M. nr. X1., către reclamantul D.I. şi a celui din Tecuci, str. Ş.M. nr. X3., către reclamanta H.C., instanţa de apel a considerat necesară lămurirea următoarelor aspecte:

Art. 45 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 stabileşte că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, alineatul următor ai acestui articol, stipulând expres că, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de Ia data intrării în vigoare a prezentei legi. Acest termen a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001.

În cazul acţiunilor formulate potrivit art. 45 şi 47 din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a înţeles să dea prioritate soluţionării acestora faţă de procedura de restituire începută în temeiul Legii nr. 10/2001, statuând, în art. 48 alin. (2) al acestei legi, că aceasta (procedura de restituire) este suspendată până Ia soluţionarea acelor acţiuni, în constatare nulitate absolută, prin hotărâre judecătorească definitivă.

În speţă, reclamanţii au înţeles să solicite, iniţial, restituirea în natură a celor două imobile, să aştepte ca hotărârea judecătorească pronunţată în cererea de restituire imobil - în baza Legii nr. 10/2001, să rămână definitivă şi irevocabilă şi, ulterior, să solicite constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare (ce s-au încheiat cu privire la imobilele restituite).

Instanţa de apel, verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, a reţinut că situaţia premisă invocată în motivarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare nu putea să conducă, de Ia sine, ia admiterea, ca atare, a acţiunii formulate.

De altfel, nici reclamanţii nu au înţeles să invoce excepţia autorităţii de lucru judecat, încercând doar să invoce în apărarea şi susţinerea acţiunii în nulitate, aspectele favorabile din considerentele hotărârii judecătoreşti pronunţate înainte de lămurirea irevocabilă a acelor acte de înstrăinare.

Faptul că în acea hotărâre a stat în calitate de pârât - Primăria Municipiului Tecuci - prin Primar, nu poate conduce Ia admiterea criticii privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a cetei privind prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune în constatare nulitate act, prima instanţă făcând o corectă aplicare în cauză a disp. art. 23 din Legea nr. 215/2001, conform cărora autorităţile administrative publice, prin care se realizează autonomia locală, sunt consiliile locale - ca autorităţi deliberative şi primării, ca autorităţi executive - rezolvând treburile publice din comune, oraşe şi municipii, în condiţiile legii.

Întrucât unităţile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, acestea sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contracte şi alte raporturi stabilite cu alte persoane fizice sau juridice.

Corect a fost soluţionată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a numitului C.M., acesta neputând dobândi drepturi şi obligaţii odată cu încetarea personalităţii juridice şi radierea SC F. SRL Tecuci din evidenţele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Invocarea ca temei juridic al acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare, a dispoziţiilor prevăzute de art. 24 din Legea nr. 550/2002, dincolo de orice alte discuţii privind excepţia prevăzută de art. 17 alin. (1) din aceeaşi lege, nu putea conduce la ignorarea normei imperative prevăzute de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 cu privire la termenul în care poate fi exercitată o astfel de acţiune.

Nici critica cenzurării contractului de vânzare - cumpărare V3/2010 încheiat între SC F. SRL Tecuci şi pârâţii G.I.C. şi J. prin prisma criteriilor prevăzute de art. 948 C. civ. nu poate fi primită, prima instanţă reţinând, justificat că, în imposibilitatea constatării nulităţii contractului de vânzare - cumpărare prin care SC F. SRL a dobândit proprietatea, nu s-a putut constata acest aspect nici la contractul subsecvent, motiv pentru care a apreciat că se impune cenzurarea acestuia - faţă de neîmplinirea termenului de 1 (un) an de la data încheierii contractului şi până la promovarea acţiunii, prin referire Ia dispoziţiile prevăzute de art. 948 C. civ., respectivul contract fiind încheiat în baza art. 1295 C. civ. şi nu în baza Legii nr. 550/2002, cum greşit au invocat reclamanţii.

Cât priveşte pretinsa denaturare a considerentelor reţinute în decizia civilă nr. 571/2008, atât timp cât prima instanţă nu şi-a fundamentat şi argumentat soluţia pe această hotărâre, instanţa de apel nu a considerat necesară analiza acesteia.

Cât priveşte „bunul actual" Ia care face referire hotărârea Atanasiu ş.a contra României, publicată în M. Of. al României nr. 678 din 2 noiembrie 2010. Invocată de reclamanţi în cauză, s-a reţinut că cele două imobile cu privire Ia care s-a pronunţat decizia civilă nr. 571/2008 nu au intrat în patrimoniul proprietarilor, hotărârea respectivă nefiind pusă în executare. Împotriva acestei decizii au declarai recurs reclamanţii aducându-i următoarele critici:

1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, deoarece aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cauză.

Astfel, reclamanţii au arătat că dispoziţiile acestui articol de lege au fost valabile doar pentru perioada 14 februarie 2001 - 14 august 2002 (deoarece termenul a fost prelungit succesiv cu câte trei luni prin O.U.G. nr. 309/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001).

Contractele de vânzare - cumpărare a căror nulitate absolută s-a cerut a fi constatată au fost încheiate în cursul anului 2003, în temeiul Legii nr. 550/2002, de aceea nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

S-a susţinut de către recurenţi că instanţa de apel nu a observat că temeiul juridic al acţiunii îl reprezintă dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 550/2002, care prevede că pentru spaţiile comerciale trecute în proprietatea statului în condiţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, procedurile de vânzare sunt suspendate de drept până la data încheierii procedurilor de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001, contractele încheiate cu încălcarea acestor prevederi fiind nule.

Cum reclamanţii au notificat unitatea deţinătoare la data de 29 iunie 2001 iar imobilele au fost înstrăinate în cursul anului 2003, rezultă ca s-au încălcat respectivele dispoziţii legale iar contractele sunt lovite de nulitate absolută,

2. Hotărârea instanţei de apel a fost dată şi cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 948 C. civ.

În aceste sens, recurenţii au arătat că respectivele contracte au o cauză ilicită, deoarece acestea au fost vândute deşi erau indisponibilîzate prin Legea nr. 550/2002.

Hotărârea instanţei de apel a fost dată şi cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat, cu referire Ia considerentele sentinţei civile nr. 571 din 30 aprilie 2008 a Tribunalului Galaţi pronunţată în Dosarul nr. 3827/121/2007, potrivit cărora era posibilă restituirea în natură a imobilului situat în str. Ş.M. în pofida existenţei contractului de vânzare - cumpărare din 18 aprilie 2003, soluţia fiind menţinută prin decizia civilă nr. 282/A/2008 a Curţii de Apel Galaţi şi decizia nr. 6839/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În acest sens, reclamanţii- recurenţi au arătat că afirmaţia instanţei potrivit căreia acţiunea lor s-ar fi întemeiat pe dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 vine în contradicţie cu realitatea că actele contestate au fost încheiate în anul 2003, concluzionând că nu ar fi putut cere anularea unor acte care nu existau la momentul Ia care dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 erau aplicabile.

Şi în ce priveşte fixarea taxei judiciare de timbru instanţa de apel s-a contrazis, iniţial apreciind că acţiunea reclamanţilor se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 550/2002, după care, în motivarea hotărârii s-a raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

5. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a legii şi în ce priveşte lipsa calităţii procesuale a asociatului unic al SC F. SRL Tecuci, C.M., arătând că acesta are calitate procesuală pasivă, îmbogăţinduse fără justă cauză după ce a vândut imobilul şi a radiat societatea, aceste ultime acte petrecându-se după ce reclamanţii au obţinut o hotărâre judecătorească prin care li s-au restituit imobilele şi au declanşat procedura de punere în executare.

Şi în ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei şi a Consiliului Local Tecuci, reclamanţii au arătat că hotărârea instanţei de apel este dată cu greşita aplicare a legii, deoarece în practica instanţelor de judecată atât primăriile cât şi consiliile locale au avut calitate procesuală, iar în speţa de faţă una dintre aceste entităţi ar putea să se opună unei eventuale executări a hotărârii judecătoreşti.

Hotărârea instanţei de apei este greşită şi în ce priveşte constatarea nulităţii contractului de vânzare - cumpărare V3. din 25 iunie 2010 deoarece s-a reţinut că acest contract s-a încheiat în baza art 1295 C. civ., în realitate nulitatea acestui contract decurgând din imprejurarea că vânzătorul a dobândit dreptul de proprietate în baza contractului nr. V2./2003, contract care este lovit de nulitate absolută, acest fapt atrăgând şi nulitatea absolută a actului subsecvent.

Hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi în legătură cu respingerea motivului de apel privind faptul că C.E.D.O., în cauza Atansaiu C. României a apreciat când există un bun actual în patrimoniul unui proprietar.

Astfel, instanţa europeană a arătat că există un bun în patrimoniul proprietarilor deposedaţi abuziv de către stat, doar dacă s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie prin care s-a recunoscut calitatea de proprietar, or acest lucru la constatat Tribunalul Galaţi prin decizia civilă nr. 571 din 30 aprilie 2008.

De asemenea, s-a mai susţinut că este greşită susţinerea instanţei de apel în sensul că bunul n-ar fi intrat în patrimoniul proprietarilor deposedaţi cât timp hotărârea nu a fost pusă în executare.

Contradictorie este şi susţinerea instanţei de apel cu privire la denaturarea situaţiei premise reţinută de către prima instanţă, cât timp aceasta a pus la îndoială posibilitatea restituirii în natură a imobilelor, pe motiv că acestea ar fi fost înstrăinate, această constatare venind în contradicţie cu considerentele sentinţei nr. 571/2008 a Tribunalului Galaţi. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Prima critică nu poate fi reţinută.

Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu corecta aplicare a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, chiar dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 550/2002, fac trimitere la Legea nr. 10/2001, arătându-se că procedurile de vânzare sunt suspendate de drept până Ia data încheierii procedurilor de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Aşa după cum a reţinut şi instanţa de apel, reclamanţii au preferat să parcurgă întâi procedura de restituirea a imobilelor şi după aceea să solicite constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare.

Art. 45 din Legea nr. 10/2001 are în vedere actele juridice de înstrăinare încheiate până la data intrării în vigoare a acestei legi şi de aceea alin. (5) se referă, ca punct de început al termenului de prescripţie pentru acest tip de cereri, Ia data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Cum art. 24 din Legea nr. 550/2002 face trimitere ia dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi arată procedurile de vânzare sunt suspendate de drept până la data încheierii procedurilor de restituire, arătând totodată ca încălcarea acestor prevederi conduce Ia nulitatea contractelor, rezultă că termenul în care poate fi cerută constatarea nulităţii absolute a contractelor încheiate după intrarea în vigoare a legii curge de Ia alt termen decât cel de intrare în vigoare a Legii nr. 10/2001, care nu poate fi decât cel ce reprezintă data încheierii contractului respectiv, ce a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor privind suspendarea procedurilor de vânzare.

2. Nici cea de a doua critică nu poate fi reţinută pentru că, deşi s-ar putea reţine o cauză ilicită a contractului, acţiunea în constatarea nulităţii absolute trebuie formulată în termenul prevăzut de lege, or aşa după cum s-a arătat mai sus, dar şi de către instanţa de apel, cererea de constatarea a nulităţii acestor contracte nu a fost introdusă în termenul legal.

3. Nu poate fi reţinută nici critica cu privire la existenţa puterii de lucru judecat, cu referire Ia considerentele sentinţei civile nr. 571 din 30 aprilie 2008 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 3827/121/2007, deoarece cete două pricini aveau obiecte diferite, hotărârea invocată de către recurenţi având ca obiect restituirea în natură a imobilelor respective iar pricina de faţă priveşte constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a acestor imobile.

4. Nu poate fi reţinută nici critica cu privire la existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii în considerentele deciziei recurate.

Aşa după cum s-a arătat mai sus, instanţa de apel a reţinut în mod corect că dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 550/2002 fac trimitere la Legea nr. 10/2001, or, tocmai pentru că respectivele contracte, pentru care s-a cerut constatarea nulităţii absolute, au fost încheiate după apariţia Legii nr. 10/2001 şi nu înainte, termenul în care se poate cere constatarea nulităţii lor absolute nu poate fi determinat prin trimitere la dispoziţiile alin. (5) ale art. 45 din Legea nr. 10/2001, cât timp dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 550/2002 dispun ca procedurile de vânzare să fie suspendate pe perioada derulării procedurii de restituire, fiind evident faptul că se suspendă şi termenul în care pot fi formulate acţiunile în constatarea nulităţii absolute a contractelor încheiate cu nerespectarea acestor dispoziţii, termenul de prescripţie începând să curgă tocmai de la data încălcării respectivelor dispoziţii, adică de la data încheierii contractelor de înstrăinare.

Tocmai pentru aceste considerente nu există contradictoriaiitate nici în ce priveşte fixarea taxei judiciare de timbru.

5. Nu se poate reţinute nici critica cu privire la greşita aplicare a legii în ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a Iui C.M. şi respectiv a Primăriei şi Consiliului Local Tecuci.

În ce priveşte pe C.M. chiar dacă s-ar reţine că acesta ar avea calitate procesuală pasivă, critica formulată ar fi lipsită de interes, cât timp s-a concluzionat că cererea introductivă a reclamanţilor a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

Cât priveşte Primăria şi Consiliul Local Tecuci, hotărârea instanţei de apel este dată cu corecta aplicare a legii, deoarece din dispoziţiile Legii nr. 215/2001, rezultă cu claritate că doar unitatea administrativ - teritorială are personalitate juridică, consiliul local fiind doar un, organ deliberativ ale cărui hotărâri trebuie aduse la îndeplinire de către entitatea funcţională, denumită generic primărie.

6. Nici cea de a şasea critică nu poate fi reţinută.

Astfel, pe de o parte, contractul V3. din 25 iunie 2010 a fost încheiat în condiţiile art. 1295 din vechiul C. civ., însă reclamanţii nu au dovedit existenţa vreunui motiv de nulitate absolută la încheierea acestuia, iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar analiza acest contract din punct de vedere al caracterului său subsecvent faţă de contractul nr. V2./2003, cât timp cererea privind constatarea nulităţii absolute a acestuia din urmă a fost respinsă ca prescrisă, este evident câ este corectă respingerea acţiunii şi pentru contractul V3. din 25 iunie 2010.

7. Nici cea de a şaptea critică nu poate fi reţinută.

Discuţia despre existenta sau inexistenta unui bun actual din patrimoniul unui proprietar nu-şi găseşte aplicarea în speţa de fala, cât timp obiectul pricinii deduse judecăţii îl constituie constatarea nulităţii absolute a unor acte de înstrăinare şi nu compararea unor titluri sau chiar existenta sau inexistenta unui bun actual în patrimoniul reclamanţilor.

Cât priveşte considerentele sentinţei nr. 571/2008 a Tribunalului Galaţi, s-o arătat mai sus de ce nu pot fi avute în vedere cu privire la o eventuala încălcare a principiului de lucru judecat.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În baza art. 274 C. proc. civ., va obliga pe reclamanţii D.I. şi H.C., Ia plata sumei de 4.000 RON către pârâta SC S. SRL şi 4.000 RON către pârâtul G.I.C., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.I. şi H.C. împotriva deciziei civile nr. 65/A din 2 octombrie 2012. pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă reclamanţii D.I. şi H.C. la plata sumei de 4.000 RON către pârâta SC S. SRL şi 4.000 RON către pârâtul G.I.C.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3197/2013. Civil  ICCJ. Decizia nr. 3200/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3199/2013. Civil