ICCJ. Decizia nr. 3200/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3200/2013
Dosar nr. 52088/3/2011
Şedinţa publică de la 10 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 20 aprilie 2011, reclamantul B.B. a chemat În judecata pârâta A.V.A.S. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate inexistenţa unui drept de creanţă al pârâtei A.V.A.S. asupra reclamantului, rezultând din decizia comercială nr. 236 din 6 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, in Dosarul cu nr. 4005/2/2005, în valoare de 183.149,7 RON având în vedere compensarea de drept a acesteia cu suma datorată de pârâtă reclamantului în temeiul Convenţiei privind desfiinţarea prin acordul părţilor a Contractului de vânzare - cumpărare acţiuni nr. V1. din 3 ianuarie 2000, în valoare de 193,674,98 RON.
Prin sentinţa comercială nr. 69 din 14 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost admisa excepţia lipsei competenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială.
Prin sentinţa nr. 2841 din 6 martie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a, a respins cererea reclamantului, ca inadmisibilă.
Tribunalul a apreciat că inadmîsibilitatea este fundamentată pe împrejurarea că, în raport de situaţia de fapt expusă de reclamant, aceasta tinde la a se constata o situaţie juridică care însă nu poate fi obţinută prin intermediul acţiunii civile decât pe calea acţiunii în realizare.
Faţă de obligaţia reclamantului de a cere să se constate ceea ce poate să realizeze, rezultă în mod incontestabil că procedura aleasă de acesta este contrară ordinii imperative instituită de prevederile art. 111 C. proc. civ. A se admite contrariul, adică a se aprecia că acţiunea în constatare formulată de reclamant poate fi soluţionată pe fondul cauzei, ar conduce la o concluzie de neacceptat din punct de vedere juridic, în care s-ar stabili reductio ad absurdum, că pârâta nu ar avea o creanţă faţă de reclamant, deşi există un titlu irevocabil ce consfinţeşte dreptul de creanţa al A.V.A.S., fapt ce duce la imposibilitatea operării unei compensări, întrucât în această situaţie nu ar mai fi vorba de existenţa unui drept de creanţă reciproc al părţilor îndreptăţite să invoce dispoziţiile art. 1144 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul B.B., care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.
Prin decizia civilă nr. 377 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea şi a constatat operarea compensării de drept între creanţa pârâtei în valoare de 183.149,7 RON rezultând din decizia comercială nr. 236/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi creanţa reclamantului de 193.874,98 RON rezultând din convenţia părţilor din 15 februarie 2001, până Ia concurenţa celei mai mici creanţe, respectiv 183.149,7 RON.
Pentru a se pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:
Acţiunea în constatare din speţă nu vizează constatarea faptului că reclamantul are o creanţă de 193.674,98 RON rezultând din convenţia părţilor din 15 februarie 2001 (exact ce ar putea avea ca obiect o acţiune în realizare), ci vizează constatarea inexistenţei, la momentul acţiunii (deci ulterior pronunţării hotărârii irevocabile pe care nu o infirmă) a unei creanţe a pârâtei, ca urmare a unei situaţii complexe: operarea compensării legale între două creanţe reciproce, situaţie în care trebuie verificate caracterele fiecărei creanţe şi condiţiile compensării legale.
Pentru constatarea unei astfel de situaţii juridice (protejate de legiuitor sub condiţia ca ea să vizeze constatarea inexistenţei sau existenţei unui drept, ceea ce se verifică în speţă), în mod evident, reclamantul nu avea Ia dispoziţie decât o acţiune în constatare.
Pe fondul litigiului, Curtea a constatat că în speţă sunt întrunite cerinţele art. 1143 - 1144 C. civ. din 1384, atunci când două persoane sunt datoare reciproc una alteia „compensaţia se operează de drept, în puterea legii, chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotităţilor lor respective".
În concluzie s-a reţinut câ la data intentării prezentei acţiuni» ambele creanţe, certe şi lichide erau şi exigibile, faţă de prevederile Convenţiei părţilor privind desfiinţarea prin acordul părţilor a Contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni din 3 ianuarie 2000, din 15 februarie 2001, îndeplinind condiţiile compensării legale, prevăzute de art . 1143 - 1144 C. civ. din 1864.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Autoritatea privind Valorificarea Activelor Statului, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
1. În mod nelegal a fost înlăturată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, admisă în mod temeinic de instanţa de fond, raportat Ia dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Inadmisibilitatea cererii reclamantului este fundamentată pe de o parte de împrejurarea că acesta solicită în mod generic determinata inexistenţei unui drept de creanţă, iar pe de altă parte, reclamantul avea la dispoziţie acţiunea în realizarea dreptului.
Reclamantul tinde la a se constata o situaţie juridică care nu poate fi obţinută prin intermediul acţiunii civile decât pe calea acţiunii în realizare.
2. În cazul în care prin absurd, instanţa de recurs ar trece peste motivele menţionate mai sus, se invocă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea criticată fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1143 C. civ.
În cazul în care instanţa ar fi făcut aplicabilitatea compensării legale prevăzute de art. 1143 C. civ. ar fi trebuit să ţină cont şi de cheltuielile de judecată în sumă de 5.250 RON, cheltuieli de judecată stabilite în sarcina cumpărătorului B.B.
Se consideră că instanţa de apel trebuia să constate compensarea legală pe suma totală de 188.399,7 RON (183,149,7 + 5.250) RON.
Se solicită:
I. În principal, modificarea în tot a deciziei civile nr. 377/9 octombrie 2012 in sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de B.B. împotriva A.V.A.S.
II. În subsidiar, modificarea deciziei recurate şi aplicarea compensării legale raportat şi Ia suma de 5.250 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ.: „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".
În speţă, reclamantul a solicitat să se constate inexistenţa unui drept de creanţă al pârâtei A.V.A.S. asupra sa, având în vedere compensarea de drept a acesteia cu suma datorată de pârâtă către reclamant în temeiul Convenţiei privind desfiinţarea prin acordul părţilor a Contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. V1. din 3 ianuarie 2000.
Astfel prin decizia comercială nr. 238 din 6 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti a obligat reclamantul din prezenta cauză la plata sumei de 183.149.7 RON către A.V.A.S.
Pe de altă parte, prin Convenţia privind desfiinţarea prin acordul părţilor a Contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. V1. din 3 ianuarie 2000, A.V.A.S. are de restituit către reclamant cu titlu de preţ suma de 193.674,98 RON.
Aşa fiind, întrucât se solicită a se constata inexistenţa unui drept de creanţa a A.V.A.S. asupra reclamantului, ca urmare a compensării de drept ale celor două creanţe reciproce ale părţilor, acţiunea în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. este perfect admisibilă.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că acţiunea vizează constatarea inexistenţei Ia momentul acţiunii a unei creanţe a pârâtei, ca urmare a unei situaţii complexe: operarea compensării legale între două creanţe reciproce, situaţie în care trebuie verificate caracterele fiecărei creanţe şi condiţiile compensării legale.
Aşa fiind, primul motiv de recurs este nefondat.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta - pârâtă nu invocă faptul că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a opera compensarea de drept, ci invocă faptul că trebuia sâ se ţină cont şi de cheltuielile de judecată stabilite în sarcina cumpărătorului B.B. în cuantum de 5.250 RON.
Este de necontestat faptul că în cauză sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 1143 - 1144 C. civ.
Astfel, ambele creanţe există între aceleaşi persoane, care sunt creditor şi debitor în acelaşi timp, una faţă de cealaltă, creanţele sunt certe, lichide şi exigibile.
În ceea ce priveşte suma de 5.250 RON reprezentând cheltuieli de judecată stabilite în sarcina reclamantului prin decizia nr. 238/2009, prin acţiunea introductivă acestea nu au făcut obiectul cererii de chema judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (8) C. proc. civ.: „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
Aşa fiind, Înalta Curte în recurs nu are cum să se pronunţe asupra compensării şi a sumei de 5.250 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca in cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 377/2012 din 9 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3199/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3226/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|