ICCJ. Decizia nr. 3263/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3263/2013
Dosar nr. 1032/117/2010
Şedinţa publică din 12 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, la data de 12 februarie 2010 sub nr. 1032/117/2010, reclamantele T.I.I. şi K.E. au solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca, Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a unui teren echivalent valoric cu cel în suprafaţă de 800 m.p. preluat în mod abuziv de stat.
Prin sentinţa civilă nr. 738 din 16 septembrie 2010, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, pe de o parte, că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât a fost expropriat şi este ocupat de un bloc de locuinţe, iar pe de altă parte că cererea din 19 martie 1991 înregistrată la Consiliul Local Cluj-Napoca despre care reclamantele arată că reprezintă notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 formulată de autorul lor, nu a fost transmisă Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, care nici măcar nu era constituită la acea dată, neputând fi valorificată ca atare, sens în care nu s-a dovedit, de către acestea parcurgerea procedurii administrative prealabile care să le îndreptăţească la restituire.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele K.E. şi T.I.I, arătând că tribunalul a apreciat în mod greşit că cererea formulată de acestea nu formează obiectul Legii nr. 10/2001, cu toate că s-a reţinut în considerentele sentinţei că acţiunea formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 a fost respinsă în mod irevocabil cu motivarea că nu intră sub incidenţa acestui act normativ.
Instanţa a încălcat regula generală de interpretare în materie civilă prevăzută de art. 977 C. civ., în condiţiile în care dispoziţiile legilor de retrocedare au fost interpretate de către ambele instanţe (atât cele care au soluţionat dosarul în materia fondului funciar, cât şi de către instanţa care a soluţionat cauza în temeiul Legii nr. 10/2001) într-o manieră în care nu produc nici un efect.
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca nu a făcut dovada comunicării, către reclamante, a răspunsului la cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 şi înregistrată din 19 martie 1991, iar instanţa de fond în mod greşit a reţinut că dovada primirii răspunsului s-a făcut cu copia registrului de intrare-ieşire a corespondenţei, însă nu s-a făcut dovada conţinutului comunicării evidenţiate în acel registru.
În realitate, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantelor nu li s-a comunicat modul în care s-a soluţionat cererea depusă în 1991, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 cererea a fost dirijată către Comisia Locală constituită în baza Legii nr. 10/2001, instanţa de fond nesesizând contradicţiile ce rezultă din adresele depuse la dosar de către pârâţi, dar al căror conţinut conduc la o singură concluzie, că cererea înregistrată în temeiul Legii nr. 18/1991 nu a fost soluţionată şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost transmisă ca urmare a constatării faptului că intra sub incidenţa acestei din urmă legi.
După investirea instanţei de apel a decedat la data de 25 martie 2011 reclamanta T.I.I., cauza fiind suspendată potrivit dispoziţiilor art. 243 C. proc. civ. până la introducerea în cauză a moştenitorilor.
Reclamanta K.E., în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a defunctei, a solicitat repunerea pe rol a cauzei, din certificatul de moştenitor din 5 octombrie 2011 eliberat de notar Public P.M. rezultând că este unică moştenitoare, în calitate de fiică, fiul T.Z.V., renunţând la moştenire.
Prin decizia civilă nr. 94/A din 10 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, atât din susţinerile reclamantei, cât şi din probele administrate în cauză, rezultă fără dubiu că în cauză nu s-a formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, terenul în litigiu fiind solicitat prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Cluj-Napoca din 19 martie 1991.
Instanţa de apel a mai reţinut că, susţinerea conform căreia o cerere înregistrată în 1991 şi direcţionată către alt serviciu, fără să existe o menţiune expresă că cererea a fost direcţionată către
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, nu poate fi acceptată ca echivalând cu notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Dealtfel, pârâţii au verificat şi cererile înregistrate la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, iar cu privire la acest imobil există doar o singură cerere depusă de către numita G.E.
Instanţa de apel a constatat că reclamantele îşi invocă propria neglijenţă, acestea nu au formulat nicio notificare în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deşi termenul de 6 luni pentru depunerea notificării a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001, ori potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimeni nu îşi poate invoca propria culpă pentru a obţine un drept.
În mod corect instanţa de fond a invocat practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care într-o speţă similară a statuat prin decizia nr. 219 din 17 februarie 2008 că cererile formulate de reclamant anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu pot fi asimilate notificării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta K.E., reiterând în totalitate criticile formulate în apel privind greşita apreciere că cererea acestora nu formează obiectul Legii nr. 10/2001; încălcarea regulii generale de interpretare în materie civilă prevăzută de art. 977 C. civ.; nedovedirea, de către Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, că a procedat la comunicarea, către reclamante, a răspunsului la cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 înregistrată din 19 martie 1991; împrejurarea că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 cererea reclamantelor a fost dirijată către comisia locală constituită în temeiul acestui act normativ, ceea ce echivalează cu aprecierea că respectiva cerere se circumscrie domeniului de aplicare a acestei legi.
Examinând recursul în raport de excepţia de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a respinge calea de atac, ca tardivă, pentru următoarele considerente:
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Conform dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că termenul de 15 zile, astfel cum este reglementat de dispoziţiile legale anterior citate, a fost depăşit. Astfel, decizia civilă nr. 94/A din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale a fost comunicată recurentei-reclamante, aşa cum rezultă din dovada de comunicare, la data de 21 noiembrie 2012.
De la această dată a început să curgă termenul de recurs de 15 zile, care s-a împlinit la data de 7 decembrie 2012, într-o zi de vineri.
Recursul a fost expediat prin poştă, fiind declarat la data de 10 decembrie 2012, conform ştampilei aplicată pe plicul ataşat memoriului de recurs.
În atare situaţie, se constată că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile art. 301 C. proc. civ., deoarece a formulat recursul cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de textul menţionat, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) din acelaşi Cod, excepţia tardivităţii fiind o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.
Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta K.E. împotriva deciziei nr. 94/A din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3264/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3262/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
