ICCJ. Decizia nr. 3270/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3270/2013
Dosar nr. 11895/118/2010
Şedinţa publică din 12 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1789 din 5 aprilie 2012, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins acţiunea reclamantei D.R., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R. SA, vizând anularea parţială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 12 iulie 2010 a Comisie de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localităţii Murfatlar; a obligat reclamanta la plata, către pârât, a sumei de 124,95 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta, arătând că, deşi în cauză a fost desemnată o comisie de experţi pentru evaluarea imobilului expropriat, instanţa a pronunţat în final o hotărâre care a ignorat concluziile acestora, înlăturând opiniile care îi erau favorabile.
Reclamanta a solicitat să se aibă în vedere dispoziţiile art. 21 din O.G. nr. 2/2000, precum şi faptul că valoarea astfel stabilită este mai mare decât cea determinată de evaluator cu ocazia exproprierii, iar opinia domnului expert V.I., expert judiciar agricol, nu trebuie luată în considerare, pentru că nu are specialitatea necesară elaborării unui punct de vedere în domeniul imobiliar, expertul propus de C.N.A.D.N.R. SA depăşindu-şi competenţa.
Reclamanta a mai arătat că instanţa însăşi şi-a depăşit atribuţiile, criticând în motivare modalitatea aplicării, de către experţi, a metodei comparaţiei directe; astfel, rolul judecătorului era acela de a corela probele administrate şi de a se pronunţa pe baza acestora, iar nu de a contrazice părerile expertului desemnat de instanţă şi a celui desemnat de reclamantă, care şi-au exprimat punctele de vedere printr-un raport tehnic şi care au fost atestaţi în evaluare imobiliară.
Or, judecătorul fondului a criticat utilizarea, de către experţi, a metodei comparaţiei directe, dând curs convingerilor personale pe aspectele tehnice indicate de aceştia, fară a proceda la administrarea unei noi expertize, chiar din oficiu, dacă aprecia că există nelămuriri.
Reclamanta a mai arătat că i-a fost încălcat dreptul la o justă despăgubire şi la un proces echitabil, în măsura în care, pentru suprafeţe similare învecinate, au fost acordate în instanţă despăgubiri superioare (3 euro/m.p.), sume mult mai mari fiind conferite de expropriator chiar pentru terenuri de categorie inferioară, aflate pe acelaşi traseu al autostrăzii (6 euro/m.p. în extravilanul comunei P.) şi a făcut trimitere la art. 1 din Protocolul 1 din jurisprudenţa C.E.D.O., la cauza Beian împotriva României şi la jurisprudenţa instanţelor naţionale, prin prisma principiului egalităţii în soluţionarea unor cauze asemănătoare, pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie.
Prin decizia nr. 130/C din 26 noiembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis apelul; a schimbat în parte hotărârea atacată; a admis parţial cererea; a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 12 iulie 2010 şi a obligat pârâtul la plata despăgubirilor pentru terenul expropriat, de 26.932 RON; a menţinut celelalte dispoziţii, anume, în privinţa daunelor de 240 RON; a făcut aplicarea art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, în măsura în care la judecata fondului reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar pentru plata experţilor, cuantumul onorariilor astfel achitate urmând a fi suportate de pârât.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, referitor la irelevanţa opiniei domnului expert V.I. pe considerentul specializării sale ca expert agricol, că nici la momentul desemnării şi nici ulterior reclamanta nu a ridicat acest aspect spre dezbaterea instanţei de fond, neputând evoca direct în apel o asemenea critică.
Pe de altă parte, nici textul art. 25 al Legii nr. 33/1994 şi nici cel al art. 9 din Legea nr. 198/2004 nu dispun în sensul că vor putea fi desemnaţi în vederea evaluării doar experţi tehnici din domeniul proprietăţii imobiliare; unica cerinţă a normei se referă la abilitarea în domeniul efectuării expertizei evaluatorii potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Or, din acest punct de vedere, toţi experţii astfel desemnaţi deţin calitatea de experţi membri A.N.E.V.A.R., opiniile formulate trimiţând fără echivoc la metodele şi procedurile de evaluare menţionate.
Referitor la modalitatea în care instanţa de fond a înlăturat concluziile opiniei majoritare, instanţa de apel a constatat că, deşi instanţa de fond a făcut trimitere cu titlu enunţiativ la valorile rezultate conform celor două opinii (anume, 26.932 RON în opinia exprimată de experţii C1 şi C2 şi, respectiv, de 10.450 RON în opinia exprimată de expertul V.I.), în final se arată că valoarea cea mai mică urmează a fi îmbrăţişată întrucât se apropie mai mult de cea a evaluatorului, pentru că s-a stabilit prin aplicarea principiului substituţiei, care pretinde determinarea valorii de piaţă prin costul cel mai mic al celei mai bune alternative.
În acest sens, instanţa de apel a reţinut că, faţă de regulile ce decurg din dispoziţiile art 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 care fac trimitere la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, deci, şi la art. 26 alin. (2) care stabilesc că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, (...)” în mod greşit prima instanţă a înlăturat opinia majoritară, care stabilise o despăgubire pentru terenul expropriat, de 26.932 RON, pe lângă daunele colaterale evaluate de expropriator, însuşită prin opinia experţilor, în cuantum de 240 RON.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, arătând că în mod greşit instanţa de apel a dat eficienţă juridică opiniei majoritare în stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate reclamantei, întrucât această opinie nu ţine cont de conţinutul deciziei nr. 5881 din 8 iulie 2011; nu respectă principiul substituţiei explicat în Standardul Internaţional de Evaluare IVSC ce statuează „costul cel mai mic al celei mai bune alternative, pentru un bun substituit sau un bun identic, va tinde să reflecte valoarea de piaţă”; supraevaluarea preţului de circulaţie al imobilului este determinată pe criterii subiective, uneori speculative şi fără corespondent în realitate, iar prejudiciul pretins de reclamantă potrivit căruia terenul rămas în proprietatea sa nu poate fi utilizat, nu a fost justificat şi probat.
Abordarea prin comparaţia de piaţă se bazează pe principiul substituţiei, conform căruia în cazul existentei unor alternative, cumpărătorul va prefera cel mai mic preţ la riscuri egale, principiu aplicat în mod corect de către instanţa de fond, fără a interveni în datele tehnice, ci doar arătând motivele pentru care opinia majoritară nu a putut fi luată în consideraţie.
Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, se constată că succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispoziţiile legale încălcate, ci se reproşează instanţei de apel validarea opiniei majoritare a experţilor desemnaţi la întocmirea raportului de expertiză în cauză şi se fac referiri la chestiuni strict de specialitate, în ceea ce priveşte conţinutul şi finalitatea acestui raport de expertiză.
Criticile pe care recurentul-pârât le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului vizează exclusiv raportul de expertiză anterior menţionat şi modalitatea în care acesta a fost evaluat de către instanţa de judecată, ceea ce este de neconceput în prezenta cale de atac, în care sunt analizate doar chestiuni ce ţin de nelegalitatea hotărârilor pronunţate.
Astfel, susţinerile recurentului-pârât nu se circumscriu niciunui caz de casare şi nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea la conţinutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalităţii în care instanţa de judecată nu s-a conformat dispoziţiilor legale incidente.
Or, în speţă, recurentul-pârât nu arată în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii, ci critică un mijloc probatoriu care excede analizei instanţei de recurs.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul deduse judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 130/C din 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3239/2013. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 3269/2013. Civil → |
|---|
