ICCJ. Decizia nr. 3605/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3605/2013
Dosar nr. 1858/91/2012
Şedinţa publică de la 29 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 523 din 21 iunie 2012 a Tribunalului Vrancea a fost respinsă excepţia lipsei de competenţă generală a instanţei ca neîntemeiată şi a fost admisă în parte acţiunea formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Pantelimon Focşani în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Vrancea fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5.266,85 lei precum şi dobânda legală calculată conform O.G. nr. 13/2011 respectiv de la scadenţă şi până la achitarea efectivă a datoriei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în primul rând, că este competentă să soluţioneze cauza întrucât, art. 22 din contract a prevăzut o competenţă alternativă, deci, fie a Comisiei de Arbitraj Bucureşti, fie a instanţelor în caz de litigii, reclamanta optând pentru cea din urmă, iar pe fond, instanţa a avut în vedere că din ordinul de plată din data de 12 aprilie 2012 şi chiar din susţinerea reprezentantului reclamantei a rezultat că, în cursul procesului, s-a decontat suma de aproximativ 2.711.000 lei neachitându-se restul de 5.266,85 lei.
Împotriva sentinţei civile nr. 523 din 21 iunie 2012 a Tribunalului Vrancea a declarat apel pârâta C.A.S. Vrancea criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, apelanta a reiterat excepţia necompetenţei generale a Tribunalului Vrancea de a soluţiona acţiunea în fond şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Comisiei Centrale de Arbitraj Bucureşti, susţinând, în acest sens, că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în contractul dintre părţi a fost stipulată o clauză de competenţă alternativă de soluţionare a litigiilor, competenţa fiind în mod evident a Comisiei de Arbitraj.
Pe fond a solicitat să se constate că reclamanta îi datorează suma de 5.266,85 lei, ca urmare a unor plăţi pe care C.A.S. Vrancea Ie-a făcut către Spital fără a fi datorate, astfel că se impune compensarea datoriilor reciproce, pârâta nemaifiind obligată să îi achite reclamantului suma mai sus menţionată pe care oricum o are de recuperat de la acesta.
Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia nr. 72/ A din 14 noiembrie 2012 a respins, ca nefondat apelul pârâtei.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, cu privire la primul motiv de apel, că în mod corect instanţa de fond a interpretat clauzele contractului intervenit între părţi, respectiv dispoziţiile art. 22 alin. (2), care stabilesc în mod clar că litigiile nesoluţionate conform alin. (1) al aceluiaşi articol (adică pe calea procedurii prealabile de soluţionare), sunt de competenţa Comisiei de Arbitraj sau după caz a instanţelor de judecată, în speţă fiind vorba de o competenţă alternativă.
Pe fond, instanţa de apel a constatat, de asemenea, că în mod legal şi temeinic s-a reţinut achitarea pe parcursul procesului a unei părţi din datoria pârâtei, rămânând un rest de 5.266,85 lei, faţă de refuzul pârâtei de a achita reclamantei această diferenţă, pe considerentul că, la rândul său, reclamanta îi datorează această sumă, solicitarea acesteia de a se efectua compensarea datoriilor reciproce neputând fi primite.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.A.S. Vrancea, solicitând, în principal, admiterea excepţiei de necompetenţă generală a Tribunalului Vrancea, respectiv a Curţii de Apel Galaţi şi declinarea competenţei către Comisia Centrală de Arbitraj Bucureşti şi în subsidiar admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca nefondată.
Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte:
Astfel, într-o primă critică, recurenta-pârâtă, referindu-se la art. 22 din contractul semnat de părţi, la art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 66 din 22 ianuarie 2008 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei de arbitraj, în care se stipulează că aparţine comisiei competenta de a soluţiona litigiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate, la solicitarea uneia din părţi, în condiţiile şi potrivit dreptului comun, arată că respingerea excepţiei de necompetenţă generală de către instanţa de judecată cu motivarea că se află în faţa unui caz de competenţă alternativă prevăzut de art. 12 C. proc. civ. este nelegală, punctând asupra faptului că art. 22 din contractul dintre părţi nu prevede o competenţă alternativă, textul de lege fiind în sensul că „litigiile nesoluţionate de către părţi conform art. 1 sunt de competenţa Comisiei de Arbitri sau după caz a instanţelor de judecată ”, sintagma „sau după caz” neconducând la o competenţă alternativă.
Consideră recurenta-pârâtă că în raport de art. 12 C. proc. civ. competenţa se referă la competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti şi nu la competenţa generală care este o competenţă de ordine publică.
Pe fondul cauzei recurenta-pârâtă consideră că susţinerea instanţei de apel potrivit căreia suma de „5.266,85 lei nu este certă, lichidă şi exigibilă fiind stabilită printr-un proces verbal de control al casei de asigurări de sănătate si că este datorată" este nelegală întrucât Procesul verbal de constatare din 31 octombrie 2011 de către corpul de control al casei de asigurări de sănătate, în care au fost constatate abateri a fost semnat de către Directorul Spitalului Focşani fără să aibă obiecţiuni la abaterile depistate, fiind implicit de acord şi cu reţinerile imputate de către C.A.S., având de asemenea un termen de 3 zile pentru a formula obiecţii că ulterior în data de 1 noiembrie 2011 a fost întocmit Raportul de control din 1 noiembrie 2011 (act ulterior procesului verbal de control) în care au fost menţionate abaterile prezentate mai sus, raport care a stat la baza reţinerii sumelor în cauză.
Arată recurenta-pârâtă că în data de 1 februarie 2012 a fost întocmit Procesul verbal de constatare nr. 2195/2012 prin care corpul de control al Casei de Asigurări de Sănătate a constatat neconcordante între cantitatea de medicamente recomandată prin scrisoarea medicală de către medicul specialist din centrul de transplant renal şi cantitatea de medicamente prescrisă de medicii din Spitalul Focşani în sumă de 565.5+1201.55+2033.40 lei, respectiv în sumă totală de 3.800,45 lei, acest proces verbal de control a fost semnat de reprezentantul legal al Spitalului Focşani fără a avea obiecţiuni, a fost de acord cu reţinerile imputate şi şi-a însuşit debitul, ulterior în data de 6 februarie 2012 fiind întocmit Raportul de control din 6 februarie 2012 (act ulterior procesului verbal de constatare din 1 februarie 2012) în care au fost menţionate abaterile prezentate mai sus, raport care a stat la baza reţinerii sumelor în cauză, astfel că susţinerile instanţei de apel că „a operat o compensare şi că debitul nu este cert, lichid şi exigibil" este o susţinere care nu are nici o bază legală deoarece recunoaşterea debitului, însuşirea acestuia prin semnătura reprezentantului legal al spitalului fără a formula nici o obiecţiune duce la concluzia că debitul este cert.
Intimatul-reclamant Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Pantelimon Focşani a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Excepţia de necompetenţă materială a tribunalului a primit o corectă dezlegare în drept faţă de faptul că, din modul de redactare al clauzei înscrise în art. 22 alin. (2) din contract reiese cu evidenţă, în mod neechivoc că părţile au convenit asupra unei competenţe alternative în cazul litigiilor izvorâte din contract nesoluţionate în condiţiile prevăzute de alin. (1) al aceluiaşi articol învestirea instanţei statale cu soluţionarea pricinii fiind legală, urmare a opţiunii exprimate de reclamant.
Următoarele critici nu pot fi analizate prin prisma temeiurilor de drept invocate în susţinerea cererii întrucât argumentaţia adusă în susţinere se raportează exclusiv la situaţia de fapt şi probatorii administrate, împrejurare ce situează analiza în sfera controlului de temeinicie al hotărârii, aspect prohibit de art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C.A.S. Vrancea împotriva deciziei nr. 72/ A din 14 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3601/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3608/2013. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
