ICCJ. Decizia nr. 3610/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3610/2013
Dosar nr. 3435/62/2012/a2
Şedinţa publică de la 29 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea de suspendare a executării sentinţei formulată în cadrul apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 443/ C din 16 noiembrie 2012 a Tribunalului Braşov şi înregistrată la Curtea de Apel Braşov la data de 2 septembrie 2013, s-a solicitat de către apelanta debitoare SC O. SRL suspendarea executării silite a sentinţei civile nr. 443/ C din 16 noiembrie 2012 a Tribunalului Braşov până la soluţionarea apelului declarat împotriva acesteia.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7208 C. proc. civ. şi art. 248 alin. (5) C. proc. civ.
În motivarea cererii s-a contestat existenţa obligaţiei de plată a sumelor menţionate în dispozitivul sentinţei şi natura acestora, reţinută de prima instanţă, iar pe de altă parte s-a invocat blocarea conturilor societăţii ceea ce ar face imposibilă plata.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea din camera de consiliu de la 5 septembrie 2013, a admis cererea de suspendare, a suspendat executarea silită a sentinţei apelate până la soluţionarea apelului, instanţa constatând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 7208 C. proc. civ. raportat la art. 403 C. proc. civ., art. 278 pct. 8 raportat la art. 280 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa va putea încuviinţa suspendarea executării vremelnice numai cu dare de cauţiune.
În fundamentarea acestei hotărâri instanţa a reţinut, în esenţă, că în speţă se impune suspendarea executării acestei sentinţe având în vedere că s-au formulat critici de către apelantă cu privire la lipsa obligaţiei de plată către reclamant a sumelor pretinse de aceasta cu privire la natura juridică a acestor obligaţii dar şi apărări ale reclamantei care privesc fondul cauzei şi care nu pot fi analizate decât în cadrul apelului, că blocarea conturilor pârâtei şi executarea sentinţei ar putea crea un prejudiciu acesteia, care nu ar putea fi reparat pe calea întoarcerii executării silite în cazul schimbării sentinţei în calea de atac.
A mai reţinut instanţa că nu se poate reţine nemotivarea cererii de suspendare a executării silite în condiţiile în care considerentele formulării acesteia au fost expuse în cuprinsul cererii.
A mai reţinut instanţa că încheierea pronunţată de Judecătoria Braşov la data de 26 iunie 2013 în Dosarul nr. 16273/197/2013 nu are putere de lucru judecat în prezenta cauză în raport de dispoziţiile art. 166 C. proc. civ., 1201 C. civ. şi caracterul special al procedurii suspendării provizorii care a format obiectul acestei cereri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs G.D.F.S.E.R. SA solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de apelanta-pârâtă în temeiul art. 280 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. astfel:
În cadrul criticii întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta susţine că în afară de menţiunea introdusă în petitul cererii de apel şi de arătare a temeiurilor de drept, SC O. SRL nu a mai făcut niciun fel de precizare cu privire la cererea de suspendare în cadrul motivelor expuse, rezumându-se în mod exclusiv la a critica sentinţa civilă nr. 443 din 16 noiembrie 2012 pentru chestiuni ce ţin de fondul cauzei şi nicidecum de cererea de suspendare a executării vremelnice.
Consideră recurenta că întrucât caracterul executoriu al hotărârii ce se execută reprezintă regula, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 7208 C. proc. civ., suspendarea executării vremelnice este o situaţie excepţională care trebuie să fie motivată, justificată prin motive excepţionale care să stea la baza unei asemenea suspendări, astfel că suspendarea executării vremelnice nu poate interveni la simpla cerere şi plata unei cauţiuni, într-un cuantum care oricum nu ar putea acoperi eventualele prejudicii ce ar putea fi cauzate printr-o suspendare abuzivă a executării, ce are ca obiect suma de peste 1.500.000 lei şi se referă la practica judiciară în materie.
Arată recurenta că, faţă de îndeplinirea condiţiilor privind urgenţa şi prejudiciul creat şi care nu ar mai putea fi reparat, instanţa de apel a omis să se pronunţe prin considerentele hotărârii date, putându-se observa cu uşurinţă că instanţa de apel nu a făcut nicio referire la caracterul urgent al suspendării executării hotărârii din fond şi nu a motivat în niciun fel existenţa unui prejudiciu care nu ar mai putea fi reparat în cazul executării vremelnice a sentinţei civile apelate, deşi apelanta-pârâtă Ie-a adus în discuţie în şedinţa din camera de consiliu.
Consideră recurenta că simpla menţiune conform căreia „blocarea conturilor pârâtei şi executarea sentinţei ar putea crea un prejudiciu acesteia, care nu ar mai putea fi reparat pe calea întoarcerii executării silite în cazul schimbării sentinţei în calea de atac ”, fără a descrie prejudiciul şi motivul pentru care acesta nu ar mai putea fi reparat, echivalează cu o nemotivare, explicaţia instanţei reprezentând ipoteza de la care se porneşte în astfel de speţe, însă aceasta trebuie să fie temeinic justificată, nefiind suficient a o reda pur şi simplu în cuprinsul considerentelor.
Referindu-se la jurisprudenţei în materie, recurenta arată că judecătorii au obligaţia să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea în a pronunţa respectiva hotărâre, fără arătarea motivelor şi a probelor neputându-se exercita controlul judiciar, împrejurare faţă de care motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea hotărârii, care trebuie desfiinţată, că prin raportare la dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privitoare la cuprinsul hotărârii judecătoreşti, doctrina statuează că motivele invocate în hotărâre nu trebuie să fie contradictorii sau dubitative, ci trebuie să ofere părţilor şi instanţelor de control judiciar o înlănţuire logică a faptelor şi regulilor pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.
Precizează recurenta că în fata instanţei de fond a susţinut că, prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 26 iunie 2013 de către Judecătoria Braşov, în Dosarul nr. 16273/197/2013, rămasă definitivă conform noului Cod de procedură civilă, având ca obiect cererea de suspendare provizorie a executării silite, formulată de SC O. SRL împotriva sa, ca urmare a declanşării executării silite a titlului executoriu, reprezentat prin sentinţa civilă nr. 443 din 16 noiembrie 2012 de către BEJ – T.C.T., instanţa a respins cererea, reţinând că debitoarea nu justifică nicio urgenţă şi nicio pagubă ce nu s-ar mai putea repara ulterior.
Consideră recurenta că încheierea de şedinţă pronunţată la data de 26 iunie 2013 de către Judecătoria Braşov are putere de lucru judecat cu privire la aspectele dezbătute în considerentele sale, în raport de cererea de suspendare formulată în prezentul dosar, singurele argumente ale instanţei cu privire la acest aspect rezumându-se, pe de o parte, la enumerarea textelor de lege privitoare la autoritatea de lucru judecat şi, pe de altă parte, la indicarea caracterului special al procedurii suspendării provizorii, fără a combate în niciun fel argumentele aduse de recurentă.
Conchide recurenta, raportându-se şi la decizia nr. 1357/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, că motivarea sumară şi confuză a instanţei echivalează cu o nemotivare, astfel că hotărârea judecătorească atacată a fost dată fără respectarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi, în consecinţă, trebuie desfiinţată.
O altă critică adusă de recurentă vizează faptul că încheierea din data de 5 septembrie 2013 este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 280 C. proc. civ. pentru că cererea de suspendare era inadmisibilă întrucât pe rolul Judecătoriei Braşov se află Dosarul nr. 16016/197/2013, având ca obiect contestaţie la executare împotriva executării silite începute de recurentă şi cerere de suspendare a executării silite.
În susţinerea acestei critici recurenta arată că argumentele instanţei în susţinerea admiterii cererii nu au o construcţie logică, pentru a îi da posibilitatea să se apere în mod corespunzător, că se poate cu uşurinţă observa că, singurele două motive arătate în considerente se raportează la faptul că apelanta-pârâtă contestă obligaţia de plată a creanţei pretinse şi la faptul că recurenta ar fi formulat apărări ce ţin de fondul cauzei, primele critici făcând obiectul apelului.
Consideră recurenta că, faţă de natura cererii, instanţa ar fi trebuit să se raporteze la alte aspecte în vederea admiterii cererii - ce ţin de paguba care nu ar mai putea fi reparată în cazul executării sentinţei primei instanţe şi de urgenta suspendării executării - şi nu la cele ce privesc fondul cauzei.
Consideră totodată, recurenta că şi constatările instanţei cu privire la apărările sale din şedinţa de judecată sunt contrare celor petrecute în realitate întrucât atât prin întâmpinare, cât şi în şedinţa publică (astfel cum reiese din minuta şedinţei de judecată, ce face parte integrantă din hotărârea atacată), a subliniat numai 3 aspecte ce ţin în mod exclusiv de judecarea cererii de suspendare şi nicidecum nu aduc în discuţie fondul cauzei, respectiv:
- denumirea greşită a cererii de suspendare formulată de către apelanta-pârâtă;
- nemotivarea cererii de suspendare;
- neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi puterea de lucru judecat a încheierii din data de 26 iunie 2013 în Dosarul nr. 16273/197/2013, cu privire la considerentele referitoare la caracterul urgent şi la paguba ce nu ar mai putea fi reparată.
Precizează recurenta-pârâtă că la data de 14 mai 2013 a făcut cerere de executare silită către BEJ - T.C.T. împotriva SC O. SRL, în baza sentinţei civile nr. 443 din 16 noiembrie 2012, dosarul fiind înregistrat sub nr. 349/2013, prezentând totodată detalii legate de respectiva cauză şi conchide în sensul că, în condiţiile în care anterior înregistrării şi judecării cererii de suspendare a executării vremelnice în temeiul art. 280 C. proc. civ., s-au demarat procedurile de executare silită şi s-au formulat contestaţii la executare (inclusiv cereri de suspendare provizorie sau direct în cadrul contestaţiei), suspendarea executării silite poate constitui obiect numai al dosarului de executare înregistrat pe rolul Judecătoriei Braşov, fiind inadmisibilă cererea întemeiată pe art. 280 C. proc. civ.
Înalta Curte, examinând încheierea recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Hotărârea instanţei de apel a fost soluţionată din perspectiva incidenţei art. 7208 C. proc. civ. raportat la art. 403 C. proc. civ., respectiv art. 278 pct. 8 şi art. 280 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.
Cererea de suspendare a fost formulată de SC O. SRL în cadrul cererii de apel astfel că în mod firesc şi legal instanţa s-a raportat în soluţionarea cererii la motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de apel, considerându-le motive comune, împrejurare faţă de care nu se poarte primi aserţiunea recurentei potrivit căreia instanţa s-a pronunţat pe o cerere de suspendare nemotivată.
Cererea de suspendare provizorie de faţă a fost formulată în raport de art. 7208, respectiv 403 C. proc. civ., textele legale evocate reglementând o procedură cu regim juridic distinct faţă de cea care a format obiectul Dosarului nr. 16273/197/2013 al Judecătoriei Braşov, astfel că nu se poate invoca existenţa autorităţii de lucru judecat, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ., neputându-se reţine astfel încălcarea dispoziţiilor art. 280 C. proc. civ.
Din aceleaşi raţiuni nu poate fi primită nici aserţiunea recurentei cu privire la inadmisibilitatea cererii de suspendare în raport de existenţa Dosarului nr. 16016/197/2013 al Judecătoriei Braşov în care a fost pronunţată încheierea de la data de 9 septembrie 2013.
Nici criticile vizând soluţionarea fondului cererii de suspendare nu pot fi primite dat fiind faptul că raţionamentul instanţei reflectă examenul realizat de aceasta asupra situaţiei financiare şi comerciale a societăţii petente din perspectiva efectelor produse în patrimoniul societăţii, din perspectiva urgenţei măsurii, convingerea instanţei fiind deplin argumentată, fără a prejudeca fondul cauzei.
Aşa fiind, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă G.D.F.S.E.R. SA Bucureşti împotriva încheierii din camera de consiliu de la 5 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3609/2013. Civil. Alte cereri. Revizuire - Fond | ICCJ. Decizia nr. 3613/2013. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
