ICCJ. Decizia nr. 387/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 387/2013
Dosar nr. 16652/3/2010
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 01 aprilie 2010 sub nr. 16652/3/2010, reclamanta C.M.L.A., în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul Legii nr. 1/2009 de modificare si completare a Legii nr. 10/2001, respectiv pct. 18 prin care a fost introdus art. 501, pct. 17 de modificare alin. (3) art. 50 si pct. 11 prin care a fost introdus alin. (21) art. 45, a solicitat să fie obligat pârâtul la restituirea preţului de piaţă actualizat, calculat conform standardelor internaţionale, pentru apartamentul de la parterul imobilului situat în str. Povernei, sectorul 1 Bucureşti, compus din 3 camere + bucătărie +vestibul + hol + 2 pivniţe şi părţi comune: baie + culoar + degajament + debara 2 + spălătorie în suprafaţă utilă de 168,90 mp cu o cota indiviză de 41,37% din părţile de folosinţă comune ale imobilului plus 101,41 mp teren aferent construcţiei, astfel cum va fi evaluat prin raportul de expertiză ce urmează a se administra şi obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 1628 din 6 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea, reţinând că reclamanta C.M.L.A., în calitate de fost chiriaş al apartamentului situat la parterul imobilului din str. Povernei, sectorul 1, Bucureşti, cu bună - credinţă a încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 27 iunie 1997, cu Primăria municipiului Bucureşti, conform art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă reclamanta a fost evinsă cu privire la acest imobil, fiind admisă acţiunea în revendicare a foştilor proprietari Popescu, totodată fiind însă menţinut şi contractul de vânzare - cumpărare al fostului chiriaş, instanţele reţinând buna - credinţă a cumpărătorului la încheierea contractului de vânzare - cumpărare.
La 27 iunie 1997, când a fost încheiat contractul, reclamanta a plătit un preţ de 32.475.007 lei ROL, pentru dobândirea imobilului, preţ care nu a reflectat, la data respectivă, valoarea reală de piaţă a imobilului, fiind vorba despre un preţ social, preferenţial, stabilit de legiuitor în favoarea foştilor chiriaşi.
Conform art. 50 alin. (21) din Legea nr. 10/2001, chiriaşii cumpărători ai imobilelor au dreptul la restituirea valorii de piaţă actuală a imobilelor în situaţia în care au fost evinşi de către foştii proprietari, în situaţia în care, „contractele de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile”.
Prima instanţă a reţinut că, în speţă, suntem în ipoteza în care chiriaşul cumpărător, deşi a fost evins, nu i s-a desfiinţat contractul de vânzare cumpărare, dimpotrivă, fiind menţinut pentru motivul că a fost încheiat cu bună credinţă din partea acestuia.
Art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prevede posibilitatea „restituirii preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile”.
Astfel, art. 50 alin. (2) şi art. 50 alin. (21) din Legea nr. 10/2001 prevăd situaţiile în care foştii chiriaşi, cărora li s-au desfiinţat contractele de vânzare cumpărare prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pentru încălcarea sau nu a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, pot obţine, după caz, valoarea de piaţă a imobilului sau preţul plătit reactualizat.
Situaţiile sunt expres prevăzute de lege, iar răspunderea Statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu se poate extinde în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că tribunalul a apreciat că în cazul de faţă reclamanta nu este îndreptăţită să obţină valoarea de piaţă a imobilului de la Ministerul Finanţelor Publice, pe care l-a chemat în judecată, fără să obţină o îmbogăţire fără justă cauză în caz contrar.
S-a reţinut că reclamanta se află în situaţia de a fi fost evinsă cu privire la imobilul cumpărat, astfel că tribunalul a apreciat că, în speţă, operează răspunderea vânzătorului pentru evicţiune, reglementat de art. 1337 C. civ., şi nu răspunderea Ministerului Finanţelor Publice conform Legii nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 191/ A din 8 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta C.M.L.A. împotriva sentinţei civile nr. 1628 din 06 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, în Dosarul nr. 16652/3/2010, în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.M.B. şi a fost schimbată sentinţa apelată, astfel:
A fost admisă acţiunea reclamantei şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 165.723 euro, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând preţul de piaţă al imobilului din Bucureşti, str. Povernei, parter, sector 1, inclusiv teren aferent de 101,41 m.p. situat sub construcţie.
A fost obligat pârâtul la 6.000 lei cheltuieli de judecată în fond şi apel, reduse conform art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 1/2009 „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţa al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare”.
Din analiza acestui text legal, curtea de apel a apreciat că se înţelege foarte clar care sunt condiţiile în care se acordă foştilor proprietari preţul de piaţă pentru imobil, anume care dintre foştii proprietari sunt îndreptăţiţi a primi această valoare de piaţă a imobilului. Legiuitorul a statuat expres faptul că este vorba doar de proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost evinşi prin efectul admiterii acţiunii în revendicare, prin compararea titlurilor, cum este cazul în speţă.
În cauză, din hotărârile judecătoreşti depuse la dosar, rezultă că apelanta reclamantă a pierdut proprietatea imobilului prin decizia civilă nr. 420/ R din 09 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civila, în cadrul acţiunii în revendicare formulată de foştii proprietari P.I. şi P.M., prin care a admis recursul formulat de aceştia, a modificat decizia civilă nr. 903/ A din 26 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi, pe fond, a dispus restituirea în natură a apartamentului revendicat, instanţa stabilind, cu ocazia comparării titlurilor de proprietate, că titlul de proprietate opus de reclamanţi este preferabil titlului de proprietate opus de către apelanta din prezenta cauză.
Totodată, în cadrul aceluiaşi litigiu, prin sentinţa civilă nr. 12726 din 14 septembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare din 27 iunie 1997, prin care apelanta reclamantă a dobândit apartamentul în litigiu în temeiul Legii nr. 112/1995, contract ce a reprezentat titlul reclamantei în acţiunea în revendicare. Prin urmare, aspectele de drept privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nu au format obiect al analizei în litigiul soluţionat prin decizia civilă nr. 420/ R din 09 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civila, şi nici nu mai pot fi repuse în discuţie în prezentul litigiu, urmând a se constata că, în cauză, a intervenit desfiinţarea titlului de proprietate al apelantei reclamante ca urmare a admiterii acţiunii în revendicare prin comparare de titluri, iar nu a nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
În această situaţie, instanţa de apel a apreciat că sunt întrunite cele două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 1/2009, apelanta fiind îndreptăţită să primească preţul de piaţă calculat conform standardelor internaţionale de evaluare.
În acest sens, în apel s-a dispus administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, valoarea de piaţă a apartamentului, calculată de expert tehnic judiciar ing. S.M., fiind de 165.723 euro.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamantă şi Primăria municipiului Bucureşti, ci un terţ faţă de acesta.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 1337, art. 1341 şi urm. C. civ., a solicitat să se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei municipiului Bucureşti pentru evicţiune.
Recurentul a apreciat că această dispoziţie de drept comun nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziţie specială contrară, fiind pe deplin aplicabilă între părţile din prezentul litigiu.
Raportat la prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001, recurentul a susţinut că, în speţă, nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie din cele două prevăzute imperativ de lege, respectiv desfiinţarea contractelor prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
În acest sens, recurentul a arătat că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei sentinţe definitive şi irevocabile în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria municipiului Bucureşti, astfel că nu se justifică obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata sumei reprezentând valoarea de piaţă a imobilului.
Prin urmare, recurentul a arătat că, având în vedere faptul că pentru acordarea despăgubirilor la valoarea de piaţă art. 501 din Legea nr. 10/2001 prevede îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii ( ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 şi să fi fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile ), iar pe de altă parte faptul că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii uneia dintre acestea, a apreciat că speţa nu se circumscrie dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Recurentul a mai învederat faptul că nici obligaţia de garanţie pentru evicţiune nu presupune restituirea valorii de circulaţie a imobilului, cu atât mai mult în situaţia imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995.
Astfel, în ceea ce priveşte imobilele vândute în baza Legii nr. 112/1995, obligaţia de garanţie este particularizată, pe de o parte, de situaţia juridică specifică a bunului ce formează obiectul vânzării şi, pe de altă parte de normele speciale adoptate în acest sens prin Legea nr. 10/2001.
Recurentul a susţinut că indemnizarea cumpărătorilor la valoarea de circulaţie actuală a imobilelor constituie o îmbogăţire fără justă cauză, deoarece situaţia cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995 este esenţial diferită de situaţia celor care cumpără un imobil potrivit preţurilor stabilite liber pe piaţă, aşadar, la valoarea de circulaţie.
Examinând decizia recurată în limita criticilor formulate, ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Critica referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive este neîntemeiată, întrucât legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice rezultă ope legis (prin puterea, în virtutea legii), astfel că nu pot fi primite susţinerile recurentului-pârât privind lipsa calităţii lui procesuale pasive, întemeiate pe normele de drept comun în materie de evicţiune, cuprinse în Codul civil.
Faţă de legea specială aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice justifică legitimare procesuală pasivă în cauză.
Nu se poate reţine nici susţinerea conform căreia Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi obligat la plata preţului, fiind terţ faţă de contract (încălcarea principiului relativităţii efectelor actelor juridice) deoarece acesta nu a fost chemat în judecată în calitate de responsabil pentru evicţiune, ca parte contractantă, ci în temeiul legii, dispoziţia legală fiind cea care îi conferă calitatea de a efectua plata preţului.
Calitatea procesuală pasivă în cauză a Ministerului Finanţelor Publice se justifică în temeiul legii, respectiv a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Raportat la aceste dispoziţii, participarea în proces a Ministerului Finanţelor Publice nu se fundamentează pe ideea de culpă, ci pe calitatea acestuia de gestionar al fondului extrabugetar, în cazul în care cumpărătorii pierd bunul.
Potrivit art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 50 alin. (3) din lege, restituirea preţului în ipoteza anterior arătată „se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare”.
Aceste norme au caracter de drept material şi, inserate fiind într-o lege specială, sunt derogatorii de la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 1337 C. civ., în ceea ce priveşte obiectul raportului juridic născut din faptul desfiinţării, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, instituind ex lege obligaţia Ministerului Finanţelor Publice de restituire a valorii de piaţă a imobilului.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, în speţă este îndeplinită condiţia impusă de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind existenţa unei hotărâri definitive şi irevocabile de desfiinţare a contractului de vânzare-cumpărare întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 112/1995.
Astfel, în cadrul litigiului soluţionat prin sentinţa nr. 12726 din 24 septembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în Dosarul nr. 10269/299/2007, (definitivă prin decizia nr. 903/ A din 26 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi irevocabilă prin Decizia nr. 420/ R din 09 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă), a fost admisă acţiunea reclamanţilor P.I. şi P.M., în contradictoriu cu pârâţii C.M. şi S.V., fiind obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. Povernei, compus din construcţie situată la parter, formată din 4 camere şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 211,02 mp şi terenul aflat sub construcţie, în suprafaţă de 223 mp.
În cadrul aceluiaşi proces, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.
Este de observat, aşadar, că contractul de vânzare-cumpărare din 27 iunie 1997, prin care reclamanta din prezenta cauză a dobândit apartamentul în litigiu în temeiul Legii nr. 112/1995 nu a fost anulat, el constituind titlul de proprietate opus de aceasta în cadrul acţiunii în revendicare în care instanţa a dat preferabilitate titlului de proprietate al foştilor proprietari P.I. şi P.M., în urma comparării titlurilor.
Însă, din moment ce s-a acordat preferabilitate titlului foştilor proprietari, prin admiterea acţiunii în revendicare formulată de aceştia şi obligarea reclamantei din prezenta cauză să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în litigiu, în mod evident, contractul de vânzare-cumpărare nr. din 27 iunie 1997 a fost lipsit de efecte juridice.
Ca atare, sentinţa nr. 12726 din 24 septembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în Dosarul nr. 10269/299/2007, definitivă prin decizia nr. 903/ A din 26 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi irevocabilă prin decizia nr. 420/ R din 09 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost admisă acţiunea în revendicare promovată de P.I. şi P.M., în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză, este cea care a lipsit de valoare juridică, în lipsa unei cauze de nulitate, contractul de vânzare-cumpărare în discuţie.
Art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se referă la contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 şi care au fost desfiinţate, iar nu anulate, având astfel în vedere toate situaţiile în care acestea au fost lipsite de efecte juridice, iar nu numai situaţia în care a intervenit o cauză de nulitate.
De asemenea, potrivit art. 20 alin. (21) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost introdus prin pct. 8 din Legea nr. 1/2009, „în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriaşii care au cumpărat cu bună-credinţă imobilele în care locuiau şi ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate, fie ca urmare a unei acţiuni în anulare, fie ca urmare a unei acţiuni în revendicare, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuinţe din fondurile de locuinţe gestionate de consiliile locale şi/sau de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor”.
Este evident că obligarea reclamantei din prezenta cauză, de a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie bunul în litigiu obiect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 foştilor proprietari, determină lipsirea de valoare juridică a actului de înstrăinare în sensul art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, situaţie care o îndreptăţeşte pe aceasta la acordarea despăgubirilor în baza textului legal menţionat.
Prin urmare, se constată că în mod legal instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanta fiind îndreptăţită să primească preţul de piaţă al imobilului, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, valoarea despăgubirilor fiind stabilită prin expertiza efectuată în apel, potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti.
Având în vedere că recurentul a căzut în pretenţii, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de intimata C.M.L.A., reprezentând onorariul de avocat (filele 30-31 dosar recurs), în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 191/ A din 8 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă recurentul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, la plata sumei de 4.600 lei către intimata C.M.L.A., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 349/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 389/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
