ICCJ. Decizia nr. 427/2013. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 427/2013
Dosar nr. 542/33/2012
Şedinţa publică din 4 februarie 2013
Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin decizia nr. 2134 din 22 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis recursul reclamantelor G.I., N.M.R., C.C., I.L., P.A., C.F.A. şi T.L. împotriva sentinţei civile nr. 262 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de acestea împotriva pârâţilor Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională şi Ministerul Sănătăţii Publice Bucureşti; a obligat pârâta de rd.1 la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflaţie a sporului de 75% HIV/ SIDA calculat la salariul de bază astfel: pentru reclamantele N.M.R., I.L. şi C.F.A., începând cu 24 mai 2005 la zi; pentru reclamanta P.A., începând cu 15 noiembrie 2006 la zi; pentru reclamanta T.L., începând cu 24 mai 2005 la 1 martie 2008; a obligat pe pârâta de rândul 1 la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflaţie a diferenţei de până la 75% calculată de la 50% cât reprezintă sporul HIV/ SIDA acordat în prezent reclamantelor G.I. şi C.C., începând cu data de 24 mai 2005 la zi, a obligat pârâtul de rândul 3 să aloce sumele necesare plăţilor; a obligat pe intimaţii de rândul 1 şi 3 la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Ulterior acestei decizii, la data de 4 martie 2011 reclamantele P.A.M., C.A.F., I.L., C.C. au chemat în judecată pe pârâţii Centrul Regional de Transfuzii Cluj, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională Prof. C.T. Nicolau Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii şi au solicitat obligarea pârâtului de rd. l la plata sumei reprezentând diferenţa între sporul datorat lunar pentru condiţii HIV/ SIDA în procent de 75% din salariul de bază si sporul acordat lunar pentru condiţii HIV/ SIDA de la data de 1 ianuarie 2010, până la pronunţarea hotărârii, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, obligarea pârâtului de rd. l la plata sporului pentru condiţii HIV/ SIDA în procent de 75% din salariul de bază lunar de la data pronunţării hotărârii si până la data modificării condiţiilor de fapt si de drept în temeiul cărora a fost acordat, obligarea pârâţilor de rd. 2 si 3 să asigure si să aloce fondurile necesare efectuării plăţii drepturilor solicitate, cu cheltuieli de judecată.
Învestit cu soluţionarea cauzei, prin sentinţa civilă nr. 5354 din 18 noiembrie 2011, Tribunalul Cluj a respins acţiunea reclamantelor, acestea fiind obligate, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă 600 lei în favoarea pârâtei de rândul 1.
Tribunalul a reţinut că prin Decizia civilă nr. 2134/R/2009 a Curţii de Apel Cluj, pârâtul de rd. l a fost obligat să plătească reclamantelor sporul pentru condiţii deosebite şi periculoase HIV/ SIDA în procent de 75% din salariul de bază la zi, adică până la data de 22 octombrie 2009, dată la care a fost pronunţată hotărârea.
În cursul anului 2010 reclamantele au beneficiat de următoarele drepturi salariale: salariu de bază, spor pentru HIV/ SIDA si spor pentru unităţi cu specific deosebit.
Potrivit prevederilor Ordinului nr. 721/2005 în vigoare până la intrarea în vigoare a Ordinului 547/2010, Anexa 2 pct. 7, personalul de specialitate medico-sanitar de specialitate din compartimentele paraclinice şi auxiliar sanitar din centrele de transfuzie sanguină care lucrează teste HIV/ SIDA beneficiază de un spor cuprins între 50 si 100% din salariul de bază.
Potrivit prevederilor art. 15 din aceleaşi acte normative, nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă se face de către şeful ierarhic superior si se aprobă de comitetul director cu acordul sindicatelor reprezentative.
În speţă, reclamantele au beneficiat de sporul de 50% din salariul de bază în cursul anului 2010, iar în cursul anului 2011 au beneficiat doar persoanele nominalizate de către conducerea pârâtului de rd. l conform prevederilor Regulamentului interior deoarece d-na doctor G. nu a respectat prevederile odinelor anterior arătate, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cursul respectivului an poate beneficia de respectivul spor doar personalul care lucrează testele respective şi nu tot personalul laboratorului.
Aşa fiind, tribunalul a considerat cererea reclamantelor ca nefiind fondată şi a respins-o.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1487 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Curtea a reţinut că premisa pretenţiilor recurentelor o constituie decizia civilă nr. 2134/ R din 22 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj prin care angajatorul a fost obligat să le plătească sporul pentru condiţii deosebit de periculoase HIV/ SIDA, în procent de 75% din salariul de bază, la zi.
Această decizie nu poate produce efecte decât până la data pronunţării, respectiv 22 octombrie 2009 întrucât instanţa de recurs a indicat explicit că sporul de 75% HIV/ SIDA calculat la salariul de bază se va plăti „la zi”, fiind individualizată punctual perioada pentru care acest spor este datorat pentru fiecare dintre reclamante, perioade care au fost limitate în timp la data pronunţării deciziei.
La data de 12 noiembrie 2009 au intrat în vigoare noi reglementări legislative în ceea ce priveşte salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care a instituit un nou algoritm de stabilire a salariilor în acest sector.
Curtea a statuat că, chiar şi în condiţiile în care prin decizia evocată instanţa de recurs nu ar fi limitat în timp obligaţia instituită în sarcina pârâtului angajator, această hotărâre nu ar mai fi putut produce efecte ulterior datei de 12 noiembrie 2009, ca urmare a modificărilor intervenite, prin noile dispoziţii ale Legii nr. 330/2009, cu privire la condiţiile de fapt şi de drept avute în vedere de către instanţa de recurs la data la care a pronunţat hotărârea.
Curtea a constatat că reclamantele au beneficiat în anul 2010 de un spor pentru condiţii deosebit de periculoase, în procent de 75% din salariul de bază din decembrie 2009, spor stabilit potrivit noilor dispoziţii ale Legii nr. 330/2009.
Potrivit art. 30 alin. (5) din acest act normativ s-a avut în vedere că salariul de bază este cel corespunzător funcţiilor din luna decembrie 2009.
Curtea a reţinut şi că în perioada 1 ianuarie 2010 - 3 iunie 2010 au fost în vigoare, concomitent, două acte normative: Legea nr. 330/2009, ce prevedea că în anul 2010 sporurile ce urmau să se acorde sunt de o valoare egală cu cea din decembrie 2009 şi Ordin M.S. nr. 721/2005, ce prevedea că sporul pentru HIV/ SIDA se acordă în procent de 50-100 % din salariul de bază, fiind evidentă preeminenţa Legii nr. 330/2009, ca act normativ cu o forţă juridică superioară.
În cazul reclamantelor, angajatorul a acordat în anul 2010 un spor de 75% din salariul de bază, astfel că, pretenţiile acestora pentru perioada arătată nu sunt fondate.
La data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare noua lege-cadru de salarizare în domeniul bugetar, Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010, ce a prevăzut pentru anul 2012 un sistem de salarizare identic celui din anul 2010, ca modalitate de stabilire, respectiv prin raportare la sumele primite în luna decembrie 2009 - plata sporurilor la aceeaşi valoare (diminuată cu 25% şi apoi majorată cu 15%), în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Prin aceste legi nu a fost abrogat explicit Ordin M.S. nr. 547/2010 privind acordarea sporurilor, însă o parte din prevederile acestuia au fost abrogate implicit prin Legea nr. 284/2010 (ca act normativ cu o forţă juridică superioară şi ulterior în timp, ce a reglementat aceeaşi materie), mai exact acele prevederi referitoare la limitele minimă şi maximă între care poate fi acordat sporul pentru condiţii deosebit de periculoase pentru HIV/ SIDA, care s-au modificat de la 50-100%, la 45-85 %.
Tot prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că nivelul sporului se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, iar locurile de muncă, categoriile de personal şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite (în speţă, directorul Centrului de Transfuzie), în baza buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.
Au rămas în vigoare (neprimind o reglementare diferită prin Legea nr. 284/2010 prevederile Ordin M.S. nr. 547/2010 referitoare la nominalizarea personalului, criteriile pe baza cărora se stabilesc cotele de spor între limite, stabilirea cuantumului sporului corespunzător timpului efectiv lucrat la respectivul loc de muncă.
S-a menţinut totodată prevederea punctului 7 din Anexa II, lit. a) a Ordin M.S. nr. 547/2010, potrivit căreia de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase poate beneficia „personalul de specialitate medico-sanitar ... din laboratoarele de microbiologie .. din centrele de transfuzie sanguină, care lucrează teste HIV/ SIDA”.
În contextul legislativ expus, Curtea va înlătura susţinerea recurentelor potrivit căreia întreg personalul laboratorului este îndreptăţit să beneficieze de sporul de condiţii deosebit de periculoase, motivat de faptul că legiuitorul a indicat expres ca beneficiare a acestui spor doar persoanele care lucrează aceste teste, respectiv le efectuează/ execută în mod direct.
Or, din fişa postului recurentelor reclamante întocmite la data de 01 ianuarie 2011, însuşite de către acestea prin semnătură (f. 195, 202, 205, 210, 214) rezultă că atribuţii exprese în sensul efectuării/executării unor astfel de teste au fost stabilite doar în cazul reclamantelor recurente C.C., C.A.F., până la data de 31 iulie 2011 şi, respectiv, I.L., începând cu 01 august 2011. Conform registrelor de recoltare din perioada 01 ianuarie 2011 - 25 martie 2011 (f. 116 - 149 dosar fond) testul HIV/ SIDA (codul analizei: R187.1) este semnat doar de către două persoane: recurentele C.C. şi C.F. De altfel, semnăturile respective nu au fost contestate de cele două recurente.
Prin urmare, legitimitatea acordării acestui spor a fost în mod corect recunoscută doar în privinţa acestor recurente, care au avut această atribuţie specificată.
Curtea a constatat că procedura de nominalizare a acestora a urmat calea legală. Astfel, prin Decizia nr. 8 din 25 martie 2011 au fost nominalizate reclamantele C.C. şi C.A.F., avându-se în vedere că acestea au lucrat/ executat efectiv testele HIV/ SIDA începând cu data de 01 ianuarie 2011, astfel că situaţia a fost reglementată începând cu această dată.
De asemenea, din procesul-verbal al şedinţei comitetului director din 21 martie 2011 (f. 31 recurs), rezultă că a existat aprobarea comitetului director privind nominalizarea persoanelor care lucrează testul HIV/ SIDA şi cuantumul sporului.
Nominalizarea s-a făcut cu respectarea Buletinului de determinare nr. 5295 din 20 decembrie 2010, potrivit căruia locurile de muncă din cadrul Laboratorului de boli transmisibile prin sânge se pot încadra la condiţii periculoase, respectiv, personalul de specialitate medico-sanitar din cadrul acestui laborator care lucrează teste HIV/ SIDA se încadrează în condiţii deosebit de periculoase.
În ce priveşte acordul sindicatului reprezentativ la nivel de unitate semnatar al contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, Curtea a constata că nu a existat un astfel de sindicat.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate prin întâmpinare de către pârâtul intimat Ministerul Sănătăţii, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru aceleaşi argumente reţinute de instanţa de fond.
La data de 23 aprilie 2012, reclamantele G.I., P.A.M., C.A.F., I.L., C.C. au solicitat revizuirea, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deciziei nr. 1487 pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 26 martie 2012, considerând-o potrivnică deciziei nr. 2134 pronunţată de aceeaşi instanţă în data de 22 octombrie 2009, cerere cu care a fost învestită iniţial Curtea de Apel Cluj.
Prin decizia nr. 46 din 18 iunie 2012 Curtea de Apel Cluj a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri de revizuire în favoarea Înaltei Curţi, care, astfel învestită, a pus în discuţie la termenul de judecată din data de 4 februarie 2013 admisibilitatea căii de atac.
Verificând admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., chestiune pusă în discuţie din oficiu la termenul de dezbateri din 4 februarie 2013, Înalta Curte reţine următoarele:
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Prin urmare, instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Totodată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra obiecţiilor în legătură cu existenţa acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluţionat excepţia puterii de lucru judecat.
Or, în speţă, în litigiul soluţionat prin decizia civilă nr. 1487 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, a cărei revizuire se solicită, ca fiind hotărârea potrivnică, Curtea a reţinut, cu titlu preliminar, că premisa pretenţiilor recurentelor o constituie decizia civilă nr. 2134/ R din 22 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj prin care angajatorul a fost obligat să le plătească sporul pentru condiţii deosebit de periculoase HIV/ SIDA, în procent de 75% din salariul de bază, la zi.
Prin urmare, în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Cluj a constatat că nu există autoritate de lucru judecat, în raport de decizia civilă nr. 2134/ R din 22 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2143/117/2008 de aceeaşi instanţă, nefiind întrunite dispoziţiile art. 1201 C. civ., faţă de acţiunea promovată anterior, întrucât este vizată altă perioadă de timp, respectiv din 24 mai 2005 până la data de 22 octombrie 2009 şi prin raportare la alte condiţii legislative.
În consecinţă, Curtea a analizat dacă există autoritate de lucru judecat în raport de decizia invocată, astfel încât părţile în cauză nu o mai pot reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorităţii lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, în mod expres consacrat, atât în doctrina şi practica judiciară a instanţelor naţionale, cât şi în jurisprudenţa europeană.
Totodată, în cauză, nu este întrunită nici condiţia identităţii de obiect, deoarece primul litigiu, soluţionat prin decizia civilă nr. 2134/ R din 22 octombrie 2009 a avut ca obiect acordarea unor drepturi băneşti, sporuri HIV/ SIDA calculat la salariul de bază, pentru reclamantele N.M.R., I.L., C.F.A., începând cu 24 mai 2055 la 22 octombrie 2009; P.A. pentru perioada 15 noiembrie 2006 la 22 octombrie 2009; T.L. pentru perioada 24 mai 2005 la 1 martie 2008.
Litigiul în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită a avut ca obiect acordarea unor drepturi băneşti, sporuri HIV/ SIDA calculat la salariul de bază, pentru reclamantele G.I., P.A.M., C.A.F., I.L. şi C.C. începând cu data de 1 ianuarie 2010.
Constatând că nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect, cele două hotărâri judecătoreşti soluţionând raporturi juridice diferite (chiar dacă acestea izvorăsc din neînţelegerile părţilor cu privire la aceleaşi drepturi băneşti), Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Sub aspectul admisibilităţii cererii de revizuire este irelevant aspectul invocat de revizuente, anume faptul că pricinile soluţionate prin hotărârile judecătoreşti menţionate au avut acelaşi cauză juridică, cât timp acestea au avut obiect diferit şi nu au fost pronunţate prin înfrângerea autorităţii de lucru judecat a vreuneia dintre ele.
Fiind vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, cererea de revizuire nu este admisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii G.I., P.A.M., C.A.F., I.L., C.C. împotriva deciziei civile nr. 1487/ R din data de 26 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 417/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 447/2013. Civil → |
|---|
