ICCJ. Decizia nr. 482/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 482/2013
Dosar nr. 636/43/2007
Şedinţa publică din 6 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3 din 4 ianuarie 2007, Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Grebenişu de Câmpie, a admis acţiunea civilă formulată de reclamantele A.S.D. şi A.S.T., în contradictoriu cu pârâta Primăria Grebenişu de Câmpie şi, drept consecinţă, a dispus obligarea acesteia la emiterea dispoziţiei de restituire în natură către reclamante a suprafeţei de 442.980 mp. teren, înscrisă în C.F. Grebeniş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că preluarea terenului s-a făcut abuziv şi fără titlu valabil, iar reclamantele au calitatea de persoane îndreptăţite conform Legii nr. 10/2001, republicată.
Împotriva soluţiei menţionate a declarat apel pârâta Primăria comunei Grebenişu de Câmpie, solicitând schimbarea sentinţei civile atacate şi respingerea acţiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că Primăria comunei Grebenişu de Câmpie este lipsită de calitate procesuală pasivă, întrucât întreaga documentaţie privind imobilele în discuţie a fost transmisă la SC Z. SA Zau de Câmpie, situaţie în care această unitate, în calitate de administratoare de drept a terenurilor revendicate, era obligată să procedeze la restituirea acestora.
S-a mai arătat că în speţa dedusă judecăţii nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, întrucât, deşi preluarea s-a făcut în anul 1948, terenurile intră sub incidenţa Legii nr. 119/1948, iar conform cărţilor funciare prezentate, suprafaţa agricolă este de 69,49 ha, iar suprafaţa aprobată la Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000 este de 61,92 ha, rămânând neaprobată suprafaţa de 0,57 ha, care urmează a fi soluţionată potrivit Legii nr. 247/2005.
Prin întâmpinarea depusă la data de 7 iunie 2007, reclamantele au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că pârâta are calitate procesuală pasivă prin prisma dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece terenurile revendicate se află în patrimoniul local, situaţie în care nu prezintă relevanţă faptul că documentaţia referitoare la acestea a fost sau nu transmisă unei alte persoane juridice, atâta timp cât din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că terenurile preluate la stat de la defunctul V.G.M. au intrat în patrimoniul I.A.S.Z., transformat ulterior în SC Z.Z. SA şi predate după lichidarea acesteia către A.D.S. Bucureşti, care la rândul său le-a predat pe bază de protocol către apelantă, în cursul anului 2002.
S-a mai arătat că prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 reglementează tocmai situaţia juridică a imobilelor naţionalizate prin Legea nr. 119/1948, precum şi a celor naţionalizate fără titlu valabil şi cum imobilul din litigiu este teren arabil, acesta cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 70/ A din 18 mai 2010, curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că a obligat pârâta la emiterea dispoziţiei de restituire în natură către reclamante a suprafeţei de 312.980 mp. teren, înscris în C.F. Grebeniş, menţinând restul dispoziţiilor.
În adoptarea acestei soluţii, Curtea de Apel a reţinut că pârâta-apelantă are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece potrivit înscrierilor din cartea funciară, imobilul a fost preluat în anul 1948 în baza adresei nr. 1107/1948 a Ocolului Agricol Band, iar unitatea deţinătoare este Primăria Grebenişu de Câmpie, nefiind notat vreun drept de administrare a vreunei alte unităţi.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că prin expertiza tehnică efectuată a fost identificat terenul în suprafaţă de 442.978 mp., constatându-se că din suprafaţa solicitată, doar 130.000 mp. sunt înscrişi în titlul de proprietate nr. x/2001, motiv pentru care s-a apreciat că în privinţa acesteia sunt aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată.
În urma admiterii recursului declarat de pârâtă, această ultimă hotărâre a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4713 din 1 iunie 2011, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, pe considerentul că probaţiunea administrată nu lămureşte pe deplin împrejurarea susţinută de către pârâtă, conform căreia terenul pretins în prezenta procedură ar fi fost retrocedat în baza legilor fondului funciar şi ar fi exceptat de la aplicarea Legii nr. 10/2001, prin prisma dispoziţiilor art. 8 din legea menţionată.
Pentru verificarea acestor aspecte, Curtea a solicitat de la Comisia Judeţeană Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor comunicarea cererilor de reconstituire formulate cu privire la terenurile din litigiu în baza legilor fondului funciar, precum şi a documentaţiei aferente titlurilor de proprietate eliberate.
În privinţa cererii de completare a expertizei tehnice efectuate în primul ciclu procesual - cerere formulată de către pârâta apelantă, instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii acestei solicitări, apreciind că obiectivele suplimentare propuse nu prezintă relevanţă în raport cu restul probatoriului administrat şi îndrumările date prin decizia de casare.
Prin decizia civilă nr. 25/ A din 10 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta Primăria comunei Grebenişu de Câmpie, judeţul Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 3 din 4 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 2441/2006.
A schimbat hotărârea atacată în sensul că a respins acţiunea civilă formulată de reclamantele A.S.D. şi A.S.T. în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Grebenişu de Câmpie.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin cererea adresată primei instanţe, reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la restituirea unei suprafeţe de 442.980 mp. teren agricol situat pe raza com. Grebenişu de Câmpie şi înscris în C.F. Grebeniş, invocând în acest sens prevederile Legii nr. 10/2001 şi calitatea de succesoare a fostului proprietar M.G.V., a cărui avere a fost expropriată de Statul Român în anul 1945, precum şi împrejurarea că prin efectul aplicării legilor fondului funciar nu au intrat în posesia întregii suprafeţe de teren care a aparţinut antecesorului lor, rămânând de restituit diferenţa pretinsă prin acţiune.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acesteia terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, solicitate potrivit Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-a stabilit că terenul înscris în cele două cărţi funciare invocate prin acţiune s-a situat în extravilanul com. Grebenişu de Câmpie la data preluării abuzive, situaţia fiind neschimbată şi în prezent şi necontestată de către reclamante, cu excepţia unei suprafeţe de 57.952 mp., care este aferentă fostului conac expropriat şi care a format obiectul H.G. nr. 834/1991, fiind astfel atribuită SC Z. SA, iar actualmente constituie proprietatea SC C. SRL Ungheni şi este revendicată de reclamante în Dosarul nr. 7521/43/2007, aflat pe rolul Tribunalului Mureş (filele 138-139, Dosar nr. 636/43/2007, fila 25 - Dosar nr. 636/43/2007, ambele ale Curţii de Apel Tg. Mureş).
De asemenea, din cuprinsul înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată, reiese că fosta proprietate a antecesorului reclamantelor a format obiectul exproprierii efectuate în baza Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, situaţie în care terenul din litigiu a căzut sub incidenţa prevederilor reparatorii ale legilor fondului funciar - Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000, prevederi de care au uzat însuşi reclamantele (alături de o altă moştenitoare), formulând cereri de reconstituire inclusiv pentru terenurile înscrise în cele două cărţi funciare invocate prin acţiune, astfel cum rezultă din documentaţia aferentă celor patru titluri de proprietate care le-au fost eliberate: Titlul de proprietate nr. x/2001 - pentru suprafaţa de 46 ha 7.200 mp. teren agricol; Titlul de proprietate nr. x/2001 - pentru suprafaţa de 15 ha 2.000 mp. teren agricol; Titlul de proprietate nr. x/2004 - pentru suprafaţa de 10 ha teren cu vegetaţie forestieră şi Titlul de proprietate nr. x/2008 – pentru suprafaţa de 9 ha teren cu vegetaţie forestieră (filele 8-19, dosar fond, filele 75-228, Dosar nr. 636/43/2007 al Curţii de Apel Tg. Mureş).
Împrejurarea susţinută prin acţiune - conform căreia, în urma aplicării legilor fondului funciar ar fi rămas nerestituită suprafaţa de teren revendicată în prezentul litigiu, nu este aptă a schimba natura şi regimul juridic al acesteia, câtă vreme a căzut sub incidenţa unor alte legi reparatorii, care prevedeau, la rândul lor, mijloace procedurale de contestare a soluţiilor adoptate de comisiile locale, respectiv judeţene, de fond funciar.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt suficient de clare şi nu lasă loc vreunei alte interpretări, fiind evident faptul că intenţia legiuitorului a fost aceea de a exclude din domeniul de aplicare al legii menţionate terenurile situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar, situaţie în care nu se poate pretinde că domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 are caracter de complinire pentru această categorie de terenuri, în raport cu actele normative reparatorii în materie imobiliară, din domeniul fondului funciar.
O atare concluzie se desprinde, de altfel, şi din dispoziţiile art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care notificările având ca obiect terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, se vor înainta în vederea soluţionării comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere.
Cum obiectul cererii de restituire supuse examinării în prezentul litigiu îl constituie tocmai terenuri agricole de natura celor enumerate de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a legii, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., se impune admiterea apelului dedus judecăţii şi schimbarea pe fond a hotărârii, în sensul respingerii acţiunii, observând, totodată că pârâta apelantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele A.S.D. şi A.S.T., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ. şi art. 312-314 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că hotărârea este nelegală, urmarea nerespectării de către instanţa de apel a dispoziţiilor date prin decizia de casare şi urmare a unei interpretări şi aplicării greşite a Legii nr. 10/2001.
Astfel prin Decizia de casare nr. 4717/2011, Înalta Curte a stabilit în sarcina instanţei de apel, ca procedând la rejudecarea cauzei să stabilească dacă terenurile revendicate se încadrează în sfera de reglementare a art. 2 din Legea nr. 10/2001 sau în categoria celor exceptate conform prevederilor art. 8 din lege.
Sub acest aspect, instanţa de apel deşi nu a administrat nici un fel de probatoriu suplimentar în cauză care să poată conduce la schimbarea situaţiei juridice avute în vedere la pronunţarea hotărârii de către instanţa de fond, a reţinut că „dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt suficient de clare şi nu lasă loc vreunei alte interpretări, fiind evident faptul că intenţia legiuitorului a fost aceea de a exclude din domeniul de aplicare a legii menţionate terenurile situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar. O atare concluzie se desprinde, de altfel, şi din dispoziţiile art. V alin. (2) din titlul I al Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care notificările având ca obiect terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nesoluţionate pană la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, se vor înainta în vederea soluţionării comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere".
Acesta interpretare nu ţine însă cont de situaţia concretă şi reală a terenului atât din momentul preluării la stat fără titlu valabil, cat şi a celei din momentul înregistrării notificării.
Astfel la momentul preluării la stat terenul era aferent unei ferme agricole compuse din teren, pe care se aflau edificate numeroase construcţii, destinaţie pe care a păstrat-o până în momentul notificării întrucât în integralitatea sa terenul şi construcţiile se află în proprietatea SC Z.Z. SA.
Abia în urma vânzării la licitaţie a construcţiilor aparţinând acestei ferme, prin procesul - verbal de licitaţie din data de 18 iulie 2001, din totalul suprafeţei de teren deţinute de către această societate comercială, suprafaţa de 57.913,6 mp teren pe care se aflau edificate toate construcţiile evidenţiate în CF Grebeniş se dezmembrează şi se operează distinct în CF nou creată Grebeniş prin încheierea din 14 mai 2003, restul terenului, fără construcţii rămânând în vechiul CF, pe foştii proprietari, respectiv antecesorii reclamantelor, fiind preluat de către Agenţia Domeniilor Statului.
Ca atare, nefiind la dispoziţia comisiei locale la momentul efectuării primei notificări nu putea fi restituit de către acesta comisie, urmând regimul avut anterior preluării la stat şi dezmembrării lui respectiv cel de teren cu destinaţie strictă de „fermă şi cale” aşa cum era evidenţiat în CF.
Pentru aceste motive, imobilele din litigiu nu se pot încadra celor exceptate din sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, conform reglementărilor cuprinse în art. 8 alin. (1) modificat prin art. 15 din Legea nr. 247/2005, ele rămânând în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din lege, modificat prin art. 10 din titlul I al Legii nr. 247/2005.
Chiar dacă s-ar fi reţinut în mod temeinic incidenţa în speţă a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, admiţând apelul, pentru motivele prezentate în considerentele deciziei atacate, instanţa de apel nu ar fi trebuit să procedeze la respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată, ci constatând eventual necompetenţa în soluţionarea cauzei ar fi trebuit să decline competenţa de soluţionare a acesteia şi să o trimită spre competentă soluţionare, în baza Legilor nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/200 şi respectiv Legea nr. 247/2005 instanţei competente, respectiv Judecătoriei Tg. Mureş.
O astfel de soluţie juridică se desprinde şi din faptul că instanţa de apel reţine de asemenea în considerentele hotărârii atacate că „..din dispoziţiile art. V alin. (2) din Titlul 1 al Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care notificările având ca obiect terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nesoluţionate pană la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, se vor înainta în vederea soluţionării comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere”.
Cum acesta dispoziţie legală nu a fost respectată de către persoana juridică notificată, soluţionarea cauzei într-o astfel de situaţie poate eventual aparţine Judecătoriei Tg. Mureş, împrejurare faţă de care instanţa de apel putea să se desesizeze trimiţând cauza spre competentă soluţionare acesteia, fără însă a proceda la respingerea pe fond a acţiunii subsemnatelor, într-o atare situaţie fiind incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Acesta este şi motivul pentru care în temeiul prevederilor art. 313 raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se impune casarea integrală a deciziei atacate şi trimiterea dosarului în vederea rejudecării apelului Curţii de Apel Tg. Mureş, care în rejudecarea apelului poate constata necompetenţa sa materială în soluţionarea cauzei şi poate dispune eventual, trimiterea dosarului spre soluţionare instanţei competente potrivit legii.
Prin decizia de casare instanţa supremă a stabilit în sarcina instanţei de rejudecare de asemenea lămurirea unor aspecte considerate ca fiind neconcordante între concluziile cuprinse în raportul de expertiză şi menţiunile din cărţile funciare depuse la dosarul cauzei, aspect pe care instanţa de apel nu l-a mai analizat, încălcând astfel dispoziţiile obligatorii ale acestei decizii de casare.
Prin nerespectarea integrală a dispoziţiilor cuprinse în decizia de casare instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului litigiului, motiv pentru care se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea dosarului spre rejudecare instanţei de apel şi în considerarea prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Pe fondul litigiului dedus judecăţii, din probele administrate rezultă că în suprafaţă totală preluată se include şi suprafaţa de 57.913 m.p. pe care se află construcţiile vechiului conac, ale fermei agricole şi ale căii de acces, vândute la licitaţie publică în anul 2002 către SC C. SRL Ungheni şi care face obiectul unui Dosar separat înregistrat la Tribunalul Mureş sub nr. 6048/2003.
Prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 sunt considerate ca fiind preluate în mod abuziv toate imobilele, terenuri cu sau fără construcţii preluate în baza Legii nr. 119/1948 privind naţionalizarea întreprinderilor etc., iar în cauză, deşi preluarea s-a făcut în anul 1948, imobilele din litigiu nu intră sub incidenţa actului de naţionalizare din 11 iunie 1948 întrucât prin destinaţie nu pot fi încadrate în categoria celor supuse naţionalizării prin acest act, fapt reţinut în mod corect prin prima decizie a instanţei de apel.
Chiar dacă ar fi fost incluse în anexele Legii nr. 119/1948 ele se încadrează în mod expres în categoria celor preluate în mod abuziv întrucât acest act este trata ca atare de Legea nr. 10/2001.
Aceste imobile se încadrează în mod strict în categoria celor prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. a) şi (h) din Legea nr. 10/2001 respectiv a celor preluate fără titlu valabil, fără respectarea dispoziţiilor legale şi prin acte de dispoziţie emise de către organe locale fără autoritate în acest sens.
Adresa nr. 1107/1948 a Ocolului Agricol Bând, ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate a statului în C.F. nu poate constitui un just titlu valabil care să-l legifereze şi să consfinţească această preluare, fapt reţinut de asemenea în mod corect de către instanţa de fond.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Se constată că instanţa a fost investită legal cu o acţiune având ca obiect obligarea intimatei la recunoaşterea dreptului la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv restituirea în natură a suprafeţei de teren de 442.980 m.p. sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 2, 6 şi 26 din Legea nr. 10/2001 şi art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 10/2001.
În raport de temeiul juridic al acţiunii şi cu respectarea principiului disponibilităţii, în mod legal cauza a fost soluţionată în primă instanţă de către Tribunal, instanţa nefiind sesizată cu vreun capăt de cerere, principal sau secundar, prin care să se solicite înaintarea notificării în temeiul art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, Comisiei de aplicare a legilor fondului funciar, urmarea constatării în cauză a incidenţei dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Nefiind sesizate cu vreun capăt de cerere având ca obiect aplicarea legilor fondului funciar, în mod legal şi cu respectarea normelor de procedură civilă privind competenţa materială, instanţele au procedat la judecata cauzei în limitele investirii, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Nefondată este şi critica privind nerespectarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor obligatorii date prin Decizia de casare nr. 4753/2011.
Prin decizia de casare s-a statuat că bunul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, însă în cauză nu s-a analizat dacă „bunul pretins intră sau nu sub incidenţa actului normativ de reparaţie” prin raportare la dispoziţiile art. 8 din lege, care reglementează o situaţie de excepţie de la aplicarea actului normativ reparator în ipoteza terenurilor situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării şi al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar şi că, totodată, nu s-a stabilit dacă terenul care a făcut obiectul acţiunii a fost sau nu restituit în baza legilor fondului funciar.
Instanţa de apel, în rejudecare, a respectat dispoziţiile instanţei de casare privind necesitatea administrării de noi probatorii pentru stabilirea stării de fapt, fiind depuse la dosar documentaţiile care au stat la baza eliberării titlurilor de proprietate, iar reprezentantul reclamantelor s-a opus cererii formulate de pârâtă de completare a raportului de expertiză topografică.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la inaplicabilitatea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se constată că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acest text prevedea că nu intră sub incidenţa legii terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000.
Ulterior, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, a fost modificat şi conţinutul art. 8 alin. (1), în sensul că nu intră sub incidenţa legii speciale de restituire terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar.
Prin urmare, forma iniţială a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 excludea de la beneficiile acestei legi doar terenurile care intrau sub incidenţa legilor fondului funciar, iar modificările ulterioare au mai exceptat o categorie de terenuri, respectiv, cele care la data preluării sau la data notificării se aflau în extravilanul localităţilor.
În cauză, instanţa de apel a avut în vedere atunci când a apreciat cu privire la regimul juridic al terenului, nu doar apartenenţa la extravilan, ci şi faptul că actul preluării a fost săvârşit în baza Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.
Or, preluările realizate în baza acestui act normativ nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, şi obiectul Legii nr. 18/1991, care le menţionează expres în cuprinsul art. 9 alin. (1), art. 38 alin. (1) şi art. 48 ca făcând obiect de reglementare al acestei legi.
Faţă de natura juridică a preluării, este mai puţin importantă în cauză apartenenţa terenului la domeniul intravilan sau extravilan, deoarece preluările operate în temeiul legii reformei agrare nu operau cu această distincţie, distincţie pe care nu o preia nici legislaţia fondului funciar.
În plus, în ceea ce priveşte exceptarea de la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, instanţa de apel a constatat, în sensul îndrumărilor date prin decizia de casare, că reclamantele au uzat deja de prevederile legilor fondului funciar, formulând cereri de reconstituire inclusiv pentru terenurile înscrise în cele două cărţi funciare invocate prin acţiune.
Faptul că dispoziţiile speciale ale legilor fondului funciar nu au dat satisfacţie în totalitate pretenţiilor reclamanţilor nu le îndreptăţeşte pe acestea să apeleze la dispoziţiile unei alte legi speciale, care are ca obiect imobile cu un regim juridic bine determinat.
Având în vedere argumentul principal care exclude terenurile solicitate de la a aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este faptul că preluarea de către stat s-a realizat în baza legii reformei agrare, apare inutil a se cerceta susţinerile reclamantelor privind situarea imobilului, pentru că, şi în ipoteza în care instanţa de apel ar fi greşit în ceea ce priveşte calificarea ca extravilan a terenului, contestaţia tot nu putea fi admisă, din cauza temeiului juridic al preluării.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A.S.D. şi A.S.T. împotriva Deciziei nr. 25/ A din 10 mai 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 447/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 487/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
