ICCJ. Decizia nr. 4420/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4420 /2013
Dosar nr. 24262/3/2006
Şedinţa publică din 10 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2006, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâţii D.N., D.G. şi G.M.L., solicitând restituirea în natură, în deplină proprietate şi netulburată folosinţă a imobilului situat în Bucureşti, sectorul 1, compus din construcţie casă cu trei apartamente şi dependinţele aferente, terenul în suprafaţă de 430 mp, din care 246 mp curte liberă, cât şi garajul situat la subsolul clădiri; anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâţi în baza Legii nr. 112/1995 cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin reprezentantul său SC H. SA, respectiv contractul din 4 octombrie 1996 încheiat de D.N. şi D.G. pentru apartamentul nr. 2, de la parter şi contractul din 27 februarie 1997 încheiat de G.M.L. pentru apartamentul nr. 1 de la demisol.
În drept, au fost invocate prevederile art. 112 şi 177 C. proc. civ. , art. 948, 960-961, 966 şi urm. C. civ. cu referire la art. 1897 alin. (2) şi art. 1900 C. civ. de la 1864.
În şedinţa publică de la data de 1 noiembrie 2007, tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta E.R.A., referitor la cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare din 11 februarie 1997, reţinându-se că această cerere a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, tribunalul a respins ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de aceeaşi pârâtă, pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată.
De asemenea, tribunalul a dispus prorogarea soluţionării excepţiei inadmisibilităţii, până la soluţionarea recursului în interesul legii.
Prin sentinţa civilă nr. 2313 din 22 decembrie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în revendicare formulată de reclamant şi a respins, ca prescrise, capetele de cerere având ca obiect nulitatea contractelor de vânzare cumpărare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere Decizia dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii nr. 33/2008, obligatorie pentru instanţe, prin care s-a reţinut că, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
Raportând aspectele rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene, la situaţia de fapt dedusă judecăţii, tribunalul a apreciat că reclamantul nu este îndreptăţit la restituirea în natură a apartamentelor deţinute de pârâţi, ci doar la acordarea de despăgubiri, astfel cum s-a şi stabilit prin cele două dispoziţii emise de Primarul Municipiului Bucureşti, în condiţiile legii speciale.
Totodată, tribunalul a constatat că acţiunea acestuia de constare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995 şi care reprezintă titlurile de proprietate ale pârâţilor, a fost respinsă în mod irevocabil prin decizia nr. 1403 din 23 februarie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în timp ce solicitarea formulată în prezenta cauză a fost apreciată ca prescrisă, împrejurare care conduce la concluzia că dreptul de proprietate al acestora s-a consolidat şi că deţin un bun, o speranţă legitimă de a păstra bunul, în sensul avut în vedere de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie
Prin urmare, tribunalul a apreciat că, în aceste circumstanţe, reclamantul nu se poate prevala de existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolului nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi nici a unei speranţe legitime sub aspectul redobândirii proprietăţii asupra imobilului în litigiu, singurii care deţin un bun în sensul avut în vedere de art. 1 din Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţie, fiind pârâţii.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul P.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul acordat la 29 noiembrie 2012, în temeiul art. 243 C. proc. civ. Curtea de apel a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor apelantului reclamant P.M., care a decedat, respectiv a numiţilor P.O.G., P.M.D. şi P.G.L., precum şi a moştenitorului intimatei pârâte E.R.A., respectiv E.I.C., ce au preluat calităţile procesuale ale autorilor lor.
Prin decizia nr. 19A din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca tardiv declarat, apelul formulat de reclamantul P.M., decedat pe parcursul procesului, prin moştenitori P.O.G. şi P.G.L. şi P.M.D. împotriva sentinţei civile nr. 2313 din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În motivare, Curtea de apel a reţinut că, în raport de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. , ultima zi de declarare a apelului era 4 iunie 2012.
Apelanţi au interpretat greşit aceste prevederi legale, apreciind că s-ar exclude din calcul zilele de sâmbătă şi duminică ce au urmat zilei de comunicare a sentinţei civile nr. 2313 din 22 decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, care s-a făcut într-o zi de vineri, 18 mai 2012.
Cum nu există nici un temei legal pentru ca din intervalul menţionat să se scadă zilele enumerate de către apelanţi, iar cererea de apel a fost depusă la data de 5 iunie 2012, curtea de apel a constatat că apelul este tardiv declarat.
Împotriva acestei decizii şi împotriva sentinţei civile nr. 2313 din 22 decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanţii au declarat recurs.
Reclamanţii au criticat sentinţa nr. 2313/2011 a Tribunalului Bucureşti pentru nelegalitate.
Astfel, deşi instanţa recunoaşte tacit că autorul reclamanţilor este proprietarul imobilului, totuşi din raţiuni care ţin de jurisprudenţa C.E.D.O. nu restituie imobilul.
În realitate, autorul reclamanţilor are un bun în înţelesul Convenţiei Europeane a Drepturilor Omului.
Mai mult, din întreg probatoriul administrat, rezultă că autorul reclamanţilor este moştenitorul fostului proprietar. Încă din anul 1995 acesta a făcut demersuri pentru restituirea imobilului.
Reclamanţii au criticat şi decizia nr. 19A din 2013 a Curţii de Apel Bucureşti pentru aplicarea greşită a legii, respectiv calcularea greşită a termenului de apel.
Comunicarea deciziei s-a făcut la data de 18 mai 2012, iar prima zi de calcul a termenului nu este 19 mai, pentru că este sâmbătă, ci 21 mai, care este o zi de luni.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.
În speţa de faţă, reclamanţii au înţeles să formuleze recurs împotriva sentinţei civile nr. 2313 din 22 decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Această hotărâre judecătorească este supusă căii de atac a apelului, conform art. 282 alin. (1) C. proc. civ., cale de atac exercitată deja de reclamanţi şi respinsă de curtea de apel.
Cum împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti nu se poate exercita şi recurs şi apel, instanţa urmează să respingă recursul împotriva sentinţei civile nr. 2313 din 22 decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca inadmisibil.
Nici criticile privind decizia civilă nr. 19A din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu sunt fondate.
Conform art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speţa de faţă, comunicarea sentinţei apelate a fost făcută la data de 18 mai 2012, într-o zi de vineri.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat corect prevederile art. 101 alin. (1) C. proc. civ. când a reţinut că ultima zi în care putea fi depusă cererea de apel este data de 4 mai 2012, termenul împlinindu-se astfel în această ultimă zi.
Critica reclamanţilor pe acest aspect, în sensul că s-ar exclude din calcul zilele de sâmbătă şi duminică ce au urmat zilei de comunicare este nefondată.
Art. 101 alin. ultim C. proc. civ. prevede că numai în cazul în care termenul se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, termenul se prelungeşte până la sfârşitul zilei de lucru următoare, neexistând astfel temei legal pentru ca din intervalul menţionat să se scadă zilele arătate de către reclamanţi.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 19A din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., precum şi înscrisurile aflate la dosar, instanţa urmează să oblige recurenţii reclamanți la plata sumei de 1.500 RON, către pârâţii D.G. şi D.N., cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii P.O.G., P.G.L., P.M.D. împotriva sentinţei civile nr. 2313 din 22 decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.O.G., P.G.L., P.M.D. împotriva deciziei civile nr. 19A din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă recurenţii reclamanți la plata sumei de 1.500 RON către pârâţii D.G. şi D.N., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4419/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4421/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
