ICCJ. Decizia nr. 4421/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4421 /2013
Dosar nr. 4030/236/2008
Şedinţa publică din 10 octombrie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2008, pe rolul Judecătoriei Giurgiu, reclamantul F.M. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL Și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 6 ha şi 5.000 mp situată în extravilanul satului D. Și să constate nulitatea absolută a contractului de arendare din 23 septembrie 2005.
Pentru termenul de judecată din data de 4 septembrie 2008, reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare în sensul că a chemat în judecată şi personal la interogatoriu în calitate de pârâţi pe SC A. SRL Și F.E., urmând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 6 ha şi 5.000 mp situată în extravilanul satului D.cu vecinii: la Nord - SC R. SRL, la Est - D.E., la Sud - D.E., la Vest – C.N., pe care îl ocupă în acest moment fără drept Și să se constate nulitatea absolută a contractului de arendare din 23 septembrie 2005, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2008, pârâta SC A. SRL a formulat cerere de arătare a titularului dreptului prin care a arătat că nu deţine proprietăţi în tarla X unde reclamantul revendică terenul, însă a deţinut mai multe terenuri în această tarla pe care le-a înstrăinat către SC C.I. SRL Și a indicat aceste terenuri.
La termenul de judecată din data de 5 martie 2009, instanţa a respins ca tardiv formulată cererea de arătare a titularului dreptului şi a dispus scoaterea din cauză a SC C.I. SRL.
La termenul de judecată din data de 16 aprilie 2009, instanţa a luat act că pârâta SC A. SRL a intrat în procedura de insolvenţă, dispunând citarea acesteia prin lichidator A.E.
Pentru termenul de judecată din data de 26 februarie 2010, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a învederat că solicită introducerea în cauză în calitate de pârâţi a numiţilor: SC C.I. SRL, B.A., N.D., F.D., C.I. Și D.N.
Totodată, a solicitat să se constate nulitatea absolută a următoarelor contracte: contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 18 august 2005, încheiat între B.A. şi SC A. SRL, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 august 2005, încheiat între N.D. şi SC A. SRL, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 august 2005, încheiat între F.D. şi SC A. SRL, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 august 2005, încheiat între C.I. şi SC A. SRL, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 19 aprilie 2006, încheiat între D.N. şi SC A. SRL, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 4 decembrie 2007, încheiat între SC C.I. SRL şi SC A. SRL, nulitatea absolută a următoarelor înscrieri în cartea funciară şi rectificarea lor, în aşa fel încât să reflecte realitatea: Cartea funciară nr. Y1 a localităţii D., nr. cadastral Z1 pe numele B.A., Cartea funciară nr. Y2 a localităţii D., nr. cadastral Z2 pe numele N.D., Cartea funciară nr. Y3 a localităţii D., nr. cadastral Z3 pe numele F.D., Cartea funciară Y4 a localităţii D., nr. cadastral Z4 pe numele C.I., Cartea funciară nr. Y5 a localităţii D., nr. cadastral Z5 pe numele D.N., Cartea funciară a localităţii D., nr. cadastral pe numele SC A. SRL, Cartea funciară a localităţii D., nr. cadastral pe numele SC C.I. SRL, precum Și obligarea pârâtelor SC C.I. SRL şi SC A. SRL să-i lase în deplină şi absolută proprietate şi posesie suprafaţa de 6 ha şi 5.000 mp situată în extravilanul satului D.: la Nord - SC R. SRL, la Est – D.E., la Sud – D.E., la Vest – C.N., pe care îl ocupă în acest moment fără drept.
La termenul de judecată din data de 18 iunie 2010, instanţa a luat act că pârâtul F.D. este decedat, dispunând introducerea în cauză, în calitate de moştenitor, a fiului acestuia, numitul F.I.
Pentru termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2011, reclamantul a depus la dosar precizări cu privire la valoarea totală a litigiului, arătând că aceasta este în sumă de 1.175.813 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 484 din 4 februarie 2011, Judecătoria Giurgiu a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, având în vedere valoarea obiectului prezentei cauze şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 165 din 9 noiembrie 2011, Tribunalul Giurgiu a respins acţiunea reclamanţilor F.M. şi F.E. în contradictoriu cu pârâţii SC A. SRL, SC C.I. SRL, B.A., N.D., F.D., C.I., D.N. şi F.I., astfel cum a fost precizată.
Instanţa a reţinut că reclamantul F.M. deține titlul de proprietate din 19 octombrie 1999 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Giurgiu privind suprafaţa de 10 ha, iar suprafaţa revendicată de 6 ha şi 5.000 mp se găseşte înscrisă în tarlaua X cu următoarele vecinătăţi: Nord - SC R. SRL, Est – D.E., Sud – D.E., Vest – C.N.
Prin sentinţa civilă nr. 3881 din 19 septembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, această suprafaţă de teren a fost atribuită reclamantului.
Din raportul de expertiză întocmit de expert F.R. a rezultat că amplasamentul terenului revendicat de reclamant se suprapune cu cel deţinut de pârâta SC C.I. SRL., care a achiziţionat terenul în litigiu în anul 2007, când a şi intabulat dreptul său în Cartea Funciară, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 4 decembrie 2007.
Documentaţiile cadastrale cu numerele Z2, Z4, Z3, Z1, Z5 au fost întocmite între anii 2005-2006, pe numele SC C.I. SRL, iar documentaţia cadastrală cu nr. Z6, pe numele reclamantului, a fost întocmită în anul 2007.
Posesia asupra terenurilor a fost exercitată neîntrerupt de SC A. SRL, în calitate de arendaş şi, ulterior, în calitate de proprietar, iar după încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 2007, de către pârâta SC C.I. SRL, pe când reclamantul nu a avut niciodată posesia asupra terenului în litigiu.
Intabularea în Cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului, ulterioară intabulării dreptului de proprietate al pârâtei SC C.I. SRL, cuprinde o serie de nelegalităţi, începând cu suprapunerea documentaţiei cadastrale peste cea a pârâtei sus-menţionate şi încheind cu lipsa avizării amplasamentului reclamantului de către Primăria comunei D.
Pârâta SC C.I. SRL este cumpărător de bună-credinţă, ea dobândind terenul prin contract de vânzare-cumpărare, acesta fiind un act juridic cu titlu oneros, preţul vânzării fiind de 1.303,849,26 RON, echivalent a 371.700 euro. Buna credinţă se prezumă, iar înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară este în concordanţă cu acest principiu de drept, potrivit dispoziţiilor art. 30-31 din Legea nr. 7/1996.
Comparând titlurile de proprietate ale părţilor, tribunalul a constatat că reclamantul are un titlu de proprietate mai puţin conturat, ce provine din reconstituirea unui drept de proprietate în anul 1999, respectiv titlul de proprietate din 19 octombrie 1999, înscris în cartea funciară în anul 2007, în timp ce dreptul de proprietate al pârâtei SC C.I. SRL este înscris anterior acestui an, cu avizarea Primăriei comunei D. privind amplasamentul terenului.
Titlul de proprietate al pârâtei SC C.I. SRL este mult mai bine conturat, el provine din anul 1993 şi 6 octombrie 1999, spre deosebire de al reclamantului, ce apare emis la data de 19 octombrie 1999.
În decembrie 2007, între pârâta SC C.I. SRL (cumpărător) şi SC A. SRL (vânzător) a intervenit contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 4 decembrie 2007, ce are ca obiect suprafaţa totală de 92.925 mp, situată în comuna D. judeţul Giurgiu, tarlaua X, preţul vânzării fiind de 1.303.849,26 RON, echivalentul a 371.700 euro.
Prin prisma derulării în timp a dreptului de proprietate obţinut de pârâta SC C.I. SRL, a solidităţii titlurilor de proprietate a celor care l-au transmis, acest drept de proprietate fiind intabulat în cartea funciară şi vizat în prealabil de Primăria comunei D., apare mult mai bine conturat şi mult mai bine caracterizat.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a respins acţiunea reclamantului astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată, Și a reținut că nici acţiunea în nulitatea contractului de arendare nu poate fi primită deoarece, la data încheierii contractului de arendare, 23 septembrie 2005, F.E. era moştenitoarea lui F.B.I., ce apare pe titlul de proprietate din 19 octombrie 1999.
Faptul că acesta a încheiat un contract de arendare care nu are nici o înrâurire asupra capătului principal de cerere nu constituie un motiv de nulitate absolută asupra acelui contract, câtă vreme, la acea dată, ea era moştenitoarea lui F.I. ce apare pe titlul de proprietate din 19 octombrie 1999.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F.M. Curtea de Apel BucureȘti, secția a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a calificat cererea de recurs, în raport de prevederile art. 84 C. proc. civ. şi de principiul legalității căilor de atac, ca fiind o cerere de apel, iar prin decizia civilă nr. 460A din 20 decembrie 2012, a admis apelul şi a desfiinţat sentinţa civilă apelată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Instanța de apel a luat act de decesul intimatului C.I. la data de 18 septembrie 2011, introducând în cauză moştenitorii C.S. şi I.M., respectiv, soţia supravieţuitoare şi fiica acestuia.
Curtea de apel a constatat că apelul este fondat, pentru următoarele considerentele:
Prin cererea formulată în cauză de reclamant la data de 26 februarie 2010 s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a următoarelor contracte de vânzare-cumpărare: contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 18 august 2005, încheiat între B.A. şi SC A. SRL; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 august 2005, încheiat între N.D. şi SC A. SRL; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 august 2005, încheiat între F.D. şi SC A. SRL; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 august 2005, încheiat între C.I. şi SC A. SRL; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 19 aprilie 2006, încheiat între D.N. şi SC A. SRL; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 4 decembrie 2007, încheiat între SC C.I. SRL şi SC A. SRL.
Prin aceeaşi cerere, s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a următoarelor înscrieri în cartea funciară şi să se dispună rectificarea acestora în aşa fel încât să reflecte realitatea: Cartea funciară nr. Y1 a localităţii D., nr. cadastral Z1 pe numele B.A.; Cartea funciară nr. Y2 a localităţii D., nr. cadastral Z2 pe numele N.D.; Cartea funciară nr. Y3 a localităţii D., nr. cadastral Z3 pe numele F.D.; Cartea funciară Y4 a localităţii D., nr. cadastral Z4 pe numele C.I.; Cartea funciară Y5 a localităţii D., nr. cadastral Z5 pe numele D.N.; Cartea funciară a localităţii D., nr. cadastral pe numele SC A. SRL; Cartea funciară a localităţii D., nr. cadastral pe numele SC C.I. SRL.
Această cerere, depusă în faţa Judecătoriei Giurgiu, cerere care a determinat modificarea cadrului procesual în raport de cererea introductivă, a fost avută în vedere de aceeaşi instanţă la adoptarea soluţiei de declinare a competenţei, ţinându-se seama de valoarea obiectului pricinii deduse judecăţii prin acţiunea modificată.
Tribunalul Giurgiu, ca instanţă de fond, deşi a reţinut în mod corect că a fost învestită şi cu o cerere în revendicare imobiliară care este o acţiune reală petitorie care poate presupune, în cazul comparaţiei de titluri, stabilirea acelui titlu (drept de proprietate) care este preferabil dintre cele exhibate de părţile litigante, a omis să analizeze în prealabil cererea modificatoare sus-menţionată, aspect ce rezultă fără echivoc din considerentele sentinţei apelate care nu cuprind privind aspectul arătat decât o enumerare a transmisiunilor dreptului de proprietate prin actele de înstrăinare a căror valabilitate era contestată expres în speţă, completată cu o apreciere generică referitoare la „soliditatea” titlurilor de proprietate ale pârâţilor.
Totodată, tribunalul a înţeles să se pronunţe în revendicare şi din perspectiva efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară, pronunţându-se asupra efectului înscrierii drepturilor în cartea funciară, în condiţiile în care, prin cererea modificatoare din data de 26 februarie 2010, reclamantul a înţeles să pună în discuţie şi valabilitatea înscrierilor de carte funciară făcute cu prilejul înstrăinărilor succesive contestate, susţinând că respectivele înscrieri nu reflectă situaţia reală a imobilelor în legătură cu care s-au născut sau stins drepturile, altfel spus, că situaţia juridică reală nu corespunde cu starea tabulară, petit care, de asemenea, nu a fost examinat în vreun mod prin hotărârea atacată, critica apelantului în acest sens fiind fondată.
Prin urmare, prima instanţă, respingând acţiunea „precizată” a analizat distinct de cererea în revendicare numai capătul de cerere având ca obiect constarea nulităţii contractului de arendare din 23 septembrie 2005, ambele petite făcând obiectul cererii introductive, ignorând aşadar cererea de modificare a acesteia.
În consecință, nu toate aspectele deduse judecăţii în speţă au fost cenzurate şi valorificate de tribunal şi nu se poate susţine într-o asemenea situaţie, nici că cererea privind revendicarea imobiliară a făcut obiectul unei cercetări în substanţa sa, deşi acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei civile nr. 460A din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, în termen legal a declarat Și motivat recurs pârâta SC C.I. SRL.
Prin cererea de recurs se formulează următoarele critici pe care recurentul le încadrează în prevederile art. 304 pct. 8 Și 9 C. proc. civ.:
În mod greşit a reţinut instanţa de apel faptul că Tribunalul Giurgiu a omis să analizeze cererea precizatoare şi modificatoare a reclamantului, respectiv că nu s-a pronunţat asupra anulării contractelor de vânzare-cumpărare prin care SC A. SRL a dobândit proprietatea asupra terenurilor, asupra contractului prin care recurenta a achiziţionat terenurile de la SC A. SRL şi nici asupra rectificării cărţilor funciare ale imobilelor.
Ca urmare a constatării de către prima instanță a valabilităţii şi preferinţei titlului de proprietate al recurentei, anularea contractelor translative de proprietate ce au fost încheiate cu privire la imobilul în litigiu apare ca fiind rămasă fără obiect, iar cererea de rectificare a cărţilor funciare de asemenea.
Dat fiind conținutul raportului de expertiză, este evident că singura rectificare ce ar putea fi efectuată este cea a cărţii funciare pentru terenul aparţinând reclamanţilor, aceştia fiind cei care au efectuat înscrierea fără a respecta condiţiile legale. Totodată, apare ca neîntemeiată cererea de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la acest teren, atâta vreme cât la încheierea fiecărui contract au fost respectate cerinţele legale de validitate, fiind realizate de fiecare dată şi formele de publicitate imobiliară aferente.
Reclamantul F.M., prin cererea de apel formulată, nu aduce critici cu privire la aceste aspecte, el invocând doar că titlul său de proprietate, dobândit şi înscris ulterior, este preferabil faţă de cel al subscrisei.
Instanţa de apel a ignorat total obiectul cererii de chemare în judecată şi dovezile administrate în faţa instanţei de fond. În mod evident, capătul principal al cererii de chemare în judecată a fost acţiunea în revendicare. Constatarea nulităţii sau anularea actelor translative de proprietate, precum şi rectificarea cărţilor funciare ar fi fost o consecinţă a admiterii acţiunii în revendicare.
Reclamanții intimaţi nu au invocat şi nici dovedit în faţa instanţei de fond vreo altă cauză de nulitate (anulare) a contractelor translative de proprietate decât cea care ar fi rezultat în mod direct din soluţionarea acţiunii în revendicare. Reclamanţii-intimaţi nu au specificat dacă este vorba despre nulitate absolută sau relativă şi nici nu an probat existenţa vreunei cauze de nulitate cate să afecteze validitatea actelor translative de proprietate. Prin urmare, instanţa de fond nu s-ar fi putut pronunţa asupra unor aspecte care nu au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
Recurenta arată, sub aspectul comparării titlurilor de proprietate că autorii săi deţin titluri de proprietate anterioare celui deţinut de reclamant, că în raport de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 7/1996 a Cadastrului şi Publicităţii Imobiliare, înscrierea în cartea funciară a terenului dobândit de recurentă a operat anterior, respectiv în anul 2005/2006, reclamanţilor fiindu-le opozabile înscrierile cuprinse în cartea funciară la momentul la care au dorit înscrierea dreptului lor de proprietate, respectiv în anul 2007, că a exercitat neîntrerupt posesia asupra terenurilor, în calitate de arendaş şi, ulterior, în calitate de proprietar.
Recurenta mai susține că dreptul de proprietate greşit înscris în cartea funciară este cel al reclamanţilor-intimaţi, iar nu cel al recurentei.
Astfel, dreptul de proprietate al recurentei a fost intabulat în anul 2007, când a achiziţionat terenul de la SC A. SRL, iar dreptul autorilor ei a fost intabulat în perioada 2005-2006, tot atunci şi întreaga documentaţie cadastrală aferentă terenului. Planul de amplasament al terenurilor a purtat ştampila Primăriei comunei D., la intabularea dreptului de proprietate fiind îndeplinite toate condiţiile necesare înscrierii acestuia.
Ulterior, în cursul anului 2007, reclamanţii, au depus documentele pentru intabularea dreptului lor de proprietate, susţinând poziţionarea terenului pe acelaşi amplasament cu cel al recurentei. Ca urmare a unei neatenţii sporite a registratorului de carte funciară, a fost înscris dreptul de proprietate a reclamanţilor fără a se observa că dreptul recurentei fusese deja intabulat Și că de pe documentele ce atestau amplasamentul terenului, lipsea ştampila Primăria comunei D., situaţie aptă să ducă la respingerea cererii reclamanţilor.
În plus, recurenta s-a întemeiat cu bună-credinţă pe cuprinsul cărţii funciare, fiind aplicabile prevederile art. 30 Și art. 31 din Legea nr. 7/1996.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Este necontestat în cauză că, prin cererea formulată la data de 26 februarie 2010, reclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a mai multor contracte de vânzare-cumpărare, respectiv a celor autentificate din 18 august 2005, încheiat între B.A. şi SC A. SRL, din 8 august 2005, încheiat între N.D. şi SC A. SRL, din 8 august 2005, încheiat între F.D. şi SC A. SRL, din 8 august 2005, încheiat între C.I. şi SC A. SRL, din 19 aprilie 2006, încheiat între D.N. şi SC A. SRL, din 4 decembrie 2007, încheiat între SC C.I. SRL şi SC A. SRL.
De asemenea, prin aceeaşi cerere, reclamantul a solicitat instanței să constate Și nulitatea absolută a următoarelor înscrieri în cartea funciară şi să dispună rectificarea acestora: cartea funciară nr. Y1 a localităţii D., nr. cadastral Z1 pe numele B.A., cartea funciară nr. Y2 a localităţii D., nr. cadastral Z2 pe numele N.D., cartea funciară nr. Y3 a localităţii D., nr. cadastral Z3 pe numele F.D., cartea funciară Y4 a localităţii D., nr. cadastral Z4 pe numele C.I., cartea funciară nr. Y5 a localităţii D., nr. cadastral Z5 pe numele D.N., cartea funciară a localităţii D., nr. cadastral pe numele SC A. SRL Și cartea funciară a localităţii D., nr. cadastral pe numele SC C.I. SRL.
Aceste pretenții ale reclamantului nu au primit o soluționare prin hotărârea primei instanțe, însă recurenta susține că acest lucru nici nu se impunea.
În opinia sa, ambele cereri, atât cea privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, cât Și cea având ca obiect nulitatea înscrierilor de care funciară Și rectificarea acestora, au rămas fără obiect, ca urmare a constatărilor făcute de instanță cu privire la valabilitatea titlului recurentei Și la preferabilitatea acestuia în raport cu cel al intimatului. Pe de altă parte, rezolvarea respectivelor cereri nu s-ar fi justificat decât în cazul admiterii cererii în revendicare, ca o consecință a unei astfel de soluții, Și numai dacă reclamanții ar fi invocat Și dovedit în fața primei instanțe vreo cauză de nulitate absolută sau relativă a actelor juridice ori a înscrierilor de carte funciară.
Criticile recurentei nu sunt fondate.
Din dispozițiile art. 129 C. proc. civ. rezultă pe de o parte că instanța nu poate depăȘi limitele investirii sale, iar pe de altă parte că nu poate lăsa nesoluționate capetele de cerere cu a căror judecare a fost legal sesizată. Aceste prevederi legale se coroborează cu cele cuprinse în art. 261 C. proc. civ. care impun ca hotărârea judecătorească să cuprindă obiectul cererii, precum Și motivele de fapt Și de drept care au format convingerea instanței în soluționarea acesteia.
Prin urmare, instanța are obligația de se pronunța asupra cererilor cu care a fost sesizată, în cuprinsul hotărârii judecătoreȘti trebuind să existe o dezlegare în privința fiecărei cereri formulate.
Contrar celor susținute de recurentă, câtă vreme, reclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a unor acte juridice Și a unor înscrieri de care funciară, nu se poate susține că aceste pretenții au fost implicit judecate prin analiza făcută de instanță în soluționarea capătului de cerere având ca obiect revendicarea. Ele nu au constituit argumente aduse în susținerea cererii în revendicare, ci pretenții cu un obiect propriu Și, din acest motiv, în aplicarea art. 129 Și a art. 261 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuia să cuprindă o delegare expresă în privința lor.
Pe de altă parte, analizarea susținerilor vizând nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare menționate de reclamant Și a înscrierilor de carte funciară nu se impunea ca o condiție prealabilă Și necesară ce trebuia îndeplinită pentru soluționarea cererii în revendicare, astfel încât să nu necesite o pronunțare distinctă din partea instanței. Cererile vizând nulitatea actelor de înstrăinare Și a înscrierilor de carte funciară sunt diferite sub aspectul obiectului lor, în sensul art. 112 pct. 3 C. proc. civ., de cel al cererii în revendicare Și de aceea, trebuie să primească o dezlegare proprie.
Nu sunt fondate nici argumentele prin care recurenta susține că cele două pretenții nu se trebuiau soluționate deoarece cererile care le cuprind nu erau suficient de bine conturate sub aspectul cauzelor de nulitate Și al dovezilor care le susțineau.
Dacă instanța aprecia că reclamantul, prin cererile formulate, nu a indicat aspecte esențiale pentru soluționarea acestora, avea obligația de a face aplicarea prevederilor art. 129 alin. (2)-(5) C. proc. civ., fără însă a putea ignora cererile cu care a fost sesizată.
Prin urmare, în mod corect Curtea de apel, răspunzând motivelor de apel formulate de reclamant (Și care cuprind, contrar celor susținute de recurentă, critici ce fac trimiteri la cele două capete de cerere formulate de reclamant Și nesoluționate de instanță), a concluzionat că prima instanță, contrar obligațiilor ce-i reveneau în acest sens, nu a soluționat integral cererile cu care a fost sesizată Și a dispus desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului.
Celelalte motivele de recurs prin care recurenta susține netemeinicia cererilor privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare Și a înscrierilor de carte funciară, aducând argumente legate de anterioritatea titlului de proprietate al autorilor săi, de prevederile art. 25 din Legea nr. 7/1996, de posesia exercitată, de buna sa credință, de legalitatea înscrierilor sale de carte funciară Și de nelegalitatea înscrierilor reclamantului ori de respectarea cerințelor de valabilitate a contractelor de vânzare-cumpărare nu vor fi analizate de instanţa de recurs.
Faţă de soluţia pronunţată, Curtea de apel nu a mai cenzurat susţinerile părţilor cu privire la valabilitatea acte juridice de înstrăinare Și a înscrierilor de carte funciară, astfel încât, instanţa de recurs nu poate să examineze, omissio medio, aspecte asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat, urmând ca acestea să fie dezlegate cu ocazia rejudecării cauzei.
Tot astfel, controlul judiciar de legalitate nu va fi exercitat din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ., indicat prin cererea de recurs, întrucât hotărârea recurată nu s-a bazat pe interpretarea unui act juridic care, greşită fiind, a determinat schimbarea naturii ori a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat, iar în baza art. 274 C. proc. civ. raportat la art. 1169 C. civ. va respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul reclamant F.M., întrucât în cauză nu s-a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul SC C.I. SRL împotriva deciziei civile nr. 460A din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul reclamant F.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4420/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4422/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
