ICCJ. Decizia nr. 4425/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4425/2013
Dosar nr. 5522/118/2012
Şedinţa publică din 10 octombrie 2013
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2011, pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta S.I. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Comisia Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Judeţene din România SA Și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul să emită, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 255/2010, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru terenul situat în M., judeţul Constanţa, în suprafaţa de 1 ha şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4906 din 3 octombrie 2012 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantei şi a obligat Statul Român reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA să emită, în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 1 ha situat în extravilanul satului V.D., M., judeţul Constanţa, expropriat prin H.G. nr. 200/2011.
La pronunţarea hotărârii s-au avut în vedere prevederile art. 8, art. 9 şi art. 18 din Legea nr. 255/2010 şi s-a apreciat că actul normativ menţionat, care reglementează procedura exproprierii, stabileşte termene clare, care trebuie respectate de către expropriator în considerarea efectelor pe care măsura exproprierii le produce asupra patrimoniului persoanei expropriate.
Reclamanta este înscrisă la poziţia nr. 36 din lista anexă la H.G. nr. 200/2011 pentru completarea H.G. nr. 415/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada B.-C., tronsonul 6, C1-C.” cu terenul situat în extravilanul satului V.D., M., judeţul Constanţa, în suprafaţa de 1 ha.
Prin adresa din 30 martie 2011, întocmită de C.N.A.D.N.R. SA., potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, reclamantei i-a fost comunicată intenţia de expropriere a terenului pe care îl deţine, dar notificarea menţionată nu a fost urmată de o altă procedură prevăzută de Legea nr. 255/2010, respectiv aceea determinată de art. 18 din lege, deşi obligaţia de a numi comisia de verificare şi de a stabili cuantumul despăgubirii este clar determinată în sarcina pârâtului.
Au fost înlăturate susţinerile din întâmpinare referitoare la neparcurgerea procedurii prealabile până la acest moment cu motivarea că, susţinând că până în prezent reclamanta nu a fost convocată în faţa comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, pârâtul îşi invocă propria culpă întrucât a trecut peste 1 an şi jumătate de la emiterea notificării şi publicarea în M. Of. nr. 167/9.03.2011 a listei imobilelor expropriate, între care figurează şi imobilul în discuţie.
S-a apreciat, prin urmare, că reclamanta este îndreptăţită să se adreseze instanţei pentru a obţine protecţia dreptului de proprietate astfel încălcat deoarece termenul de 5 zile prevăzut de art. 18 din Legea nr. 255/2010 este expirat de aproape 1 an şi jumătate, ori lipsirea reclamantei atât de dreptul său de proprietate, cât şi de despăgubirea justă şi prealabilă prevăzută de lege, nu poate fi acceptată pentru o perioadă de timp nedeterminată, în condiţiile în care emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor se află la latitudinea expropriatorului, care nu a înţeles să respecte termenele prevăzute de Legea nr. 255/2010.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, iar prin decizia civilă nr. 1/C din 9 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis apelul şi a schimbat în parte hotărârea atacată, stabilind că suprafaţa pentru care urmează a fi emisă hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor este aceea de 2535 mp. Totodată, a obligat intimata-reclamantă la 124,95 RON cheltuieli de judecată către apelantul pârât.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2535 mp situat în extravilanul satului V.D., M., judeţul Constanţa, ce face parte integrantă din Coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada B.-C., tronsonul 6, C1-C., conform procedurii de expropriere declanşată potrivit H.G. nr. 415/2010, completată prin H.G.nr. 200/2011.
Conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, la 19 mai 2011, a fost emisă decizia de expropriere, în cadrul căreia imobilul proprietatea reclamantei a fost menţionat, iar prin notificarea din 30 martie 2011 acesteia i-a fost comunicată intenţia de expropriere a imobilului şi i s-a solicitat să se prezinte la sediul expropriatorului cu documentele care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului afectat în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.
Deşi aceste obligaţii au fost îndeplinite, cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantei nu a fost stabilit până în prezent, iar în aceste condiţii este evident că, în calitatea sa de titular al bunului expropriat fără plata despăgubirii corespunzătoare, reclamanta este îndreptăţită să solicite instanţei obligarea expropriatorului la emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, acţiunea astfel formulată fiind pe deplin admisibilă.
Omisiunea legiuitorului de a determina prin art. 19 din Legea nr. 255/2010 un termen expres pentru emiterea hotărârii de despăgubire şi pentru consemnarea sumei stabilită cu acest titlu la dispoziţia persoanei expropriate nu echivalează cu posibilitatea expropriatorului de a amâna sine die îndeplinirea acestei obligaţii pentru că prevederile art. 9 alin. (4) coroborat cu art. 19 alin. (4) şi (5) din lege îi impun o anumită conduită, care trebuie realizată într-un termen rezonabil, înainte de a opera transferul de drept al proprietăţii de la persoana expropriată la expropriator, iar nerespectarea acesteia deschide celui vătămat accesul liber la instanţele judecătoreşti, conform art. 21 alin. (1) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, potrivit alin. (4) al ultimului text de lege menţionat, la cererea comisiei de verificare a dreptului de proprietate, solicitantul despăgubirilor are obligaţia de a completa documentaţia privind calitatea de proprietar în termen de 15 zile de la solicitare; în caz contrar comisia prevăzută la art. 18 va consemna despăgubirea într-un cont bancar deschis pe numele acestuia, dar eliberarea ei se va face numai la data la care solicitantul îşi va dovedi dreptul în condiţiile legii.
În alin. (5) al aceluiaşi text de lege se dispune că, în ipoteza în care titularul dreptului real nu depune cererea de despăgubire sau documentele doveditoare, expropriatorul îi va notifica suma propusă pentru plata despăgubirilor şi o va consemna într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres etapele şi termenele în care se realizează completarea cererii de despăgubiri şi a documentaţiei aferente, iar consemnarea sumei stabilită cu titlu de despăgubire la dispoziţia expropriatului se impune pentru ca dezdăunarea să se realizeze imediat după îndeplinirea acestor obligaţii de către titularul dreptului sau, în caz contrar, după expirarea celor 15 zile prevăzute de legiuitor, în care expropriatul era îndreptăţit să completeze această documentaţie.
Obligaţia de emitere a hotărârii de stabilire a despăgubirii şi de consemnare a acesteia la dispoziţia reclamantei nu a fost îndeplinită în cauză, conform art. 21 din lege, ba mai mult, terenul a fost preluat efectiv de expropriator, iar lucrarea a fost realizată.
Lipsa hotărârii de stabilire a despăgubirilor echivalează cu refuzul expropriatorului de a-şi îndeplini obligaţiile reglementate de Legea nr. 255/2010, pentru că, potrivit art. 21 alin. (1) din lege, plata efectivă a despăgubirilor se realizează numai după emiterea acestei hotărâri, ori un asemenea refuz nu poate să rămână necenzurat pentru că nicio depoziţie legală nu limitează dreptul celui ce se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţelor competente.
Eroarea instanţei de fond vizează întinderea suprafeţei pentru care se impune stabilirea despăgubirii prin hotărârea la a cărei emitere a fost obligat pârâtul, întindere menţionată în mod eronat ca fiind aceea de 1 ha, conform considerentelor cererii de chemare în judecată.
Astfel, ca efect al partajului dispus prin sentinţa civilă nr. 913/C din 3 aprilie 2009 a Judecătoriei Medgidia, prin care s-a luat act de tranzacţia intervenită între moştenitorii defunctei M.S. asupra modalităţii de împărţire a terenului situat în extravilanul satului V.D., M., judeţul Constanţa, pentru care dreptul de proprietate al defunctei fusese recunoscut conform titlului de proprietate din 7 august 1995 eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa, reclamantei S.I. i-a revenit în proprietate exclusivă, printre alte suprafeţe, şi cea de 1 ha.
Potrivit listei anexă la H.G. nr. 200/2011 pentru completarea H.G. nr. 415/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada B.-C., tronsonul 6, C1-C.”, doar parte din această suprafaţă a fost afectată de realizarea lucrării anterior menţionate, reclamanta fiind înscrisă în această listă cu suprafaţa de 2535 mp, pentru care s-au propus despăgubiri în valoare de 1.242 RON.
Prin urmare, suprafaţa pentru care se stabileşte despăgubirea nu poate fi alta decât aceea care urmează a fi efectiv expropriată şi care face parte din coridorul de expropriere.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat Și motivat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Curtea de Apel Constanța a reţinut, în mod greşit, faptul că expropriatorul nu a emis hotărârea de expropriere cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 18 din Legea nr. 255/2010.
Termenul de 5 zile, socotit de la emiterea deciziei de expropriere, este prevăzut pentru numirea comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real şi nu pentru emiterea hotărârii de despăgubire.
Dispoziţiile Legii nr. 255/2010 nu reglementează un termen expres în care să-Și înceapă activitatea comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real.
Neprevăzând un termen expres pentru începerea activităţii comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, comisie care emite hotărârea de expropriere, implicit legiuitorul nu a stabilit nici termenul în care să fie emisă hotărârea de despăgubire.
Faptul că dispoziţiile Legii nr. 255/2010 nu prevăd un termen pentru emiterea hotărârii de despăgubire, nu înseamnă că expropriatorul poate amâna îndeplinirea acestei obligaţii.
Este adevărat faptul că, ulterior consemnării despăgubirii Ia dispoziţia persoanei expropriate şi emiterii deciziei de expropriere, expropriatorul are obligaţia emiterii hotărârii de despăgubire într-un termen rezonabil.
Însă noţiunea de „termen rezonabil” trebuie raportată la toate etapele şi demersurile ce trebuie parcurse pentru emiterea hotărârii de despăgubire în materia Legii nr. 255/2010. În materia acestei legi, expropriatorul emite două acte ce vizează persoana expropriată: în primul rând, emite decizia de expropriere (conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010), al cărei singur efect este cel translativ al dreptului de proprietate de la persoana expropriată la expropriator, efect translativ condiţionat de consemnarea despăgubirii la dispoziţia persoanei expropriate, iar în al doilea rând, emite hotărârea de despăgubire care stabileşte despăgubirea ce urmează a fi acordată persoanei expropriate.
Toate demersurile pentru intabularea dreptului de proprietate al expropriatorului şi întocmirea documentelor cadastrale individuale se realizează între momentul emiterii deciziei de expropriere şi cel al emiterii hotărârii de despăgubire.
Spre deosebire de Legea nr. 198/2004, în cazul Legii nr. 255/2010 decizia de expropriere se emite pentru întregul coridor de expropriere, urmând ca, până în momentul emiterii hotărârii de despăgubire, să fie întocmite documentaţiile cadastrale individuale şi suprapunere a coridorului de expropriere peste planurile parcelare afectate de expropriere.
Având în vedere faptul că imobilele expropriate în temeiul Legii nr. 255/2010 pentru realizarea Tronsonului 6, M.-C., al autostrăzii B.-C. sunt în număr de 337, timpul necesar realizării tuturor demersurilor arătate anterior este de aproximativ 1 an.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Contrar celor susținute de recurent, Curtea de Apel Constanța nu a reţinut că termenul de 5 zile prevăzut de art. 18 din Legea nr. 255/2010 ar fi termenul reglementat de legiuitor pentru emiterea hotărârii de despăgubire. Dimpotrivă, instanța de apel a constatat omisiunea legiuitorului de a determina în cuprinsul Legii 255/2010 un termen expres pentru emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi pentru consemnarea sumei stabilită cu acest titlu la dispoziţia persoanei expropriate.
Este necontestat în cauză că, în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, a fost emisă decizia de expropriere din 19 mai 2011, în cadrul căreia imobilul proprietatea reclamantei a fost menţionat, iar prin notificarea din 30 martie 2011, acesteia i-a fost comunicată intenţia de expropriere a imobilului şi i s-a solicitat să se prezinte la sediul expropriatorului cu documentele care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului afectat în vederea stabilirii unei juste despăgubiri. Cu toate că aceste obligaţii au fost îndeplinite, cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantei nu a fost stabilit până în prezent.
Interpretând dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța de apel a concluzionat corect în sensul că nu există pentru expropriator posibilitatea de a amâna sine die îndeplinirea obligaţiei de a emite hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii în procedura Legii nr. 255/2010, această sarcină trebuind să fie realizată într-un termen rezonabil.
Prin motivele de recurs, pârâtul admite că expropriatorul are obligaţia emiterii hotărârii de despăgubire într-un termen rezonabil, însă apreciază că noţiunea de „termen rezonabil” trebuie raportată la toate etapele şi demersurile ce trebuie parcurse pentru emiterea hotărârii de despăgubire în materia Legii nr. 255/2010. Cum, în procedura acestei legi, toate demersurile pentru intabularea dreptului de proprietate al expropriatorului şi întocmirea documentelor cadastrale individuale se realizează între momentul emiterii deciziei de expropriere şi cel al emiterii hotărârii de despăgubire Și cum decizia de expropriere se emite pentru întregul coridor de expropriere, iar imobilele expropriate în temeiul Legii nr. 255/2010 pentru realizarea Tronsonului 6, M.-C., al autostrăzii B.-C. sunt în număr de 337, în opinia recurentului, timpul necesar realizării tuturor demersurilor arătate este de aproximativ 1 an.
Înalta Curte constată că, în cauză, a fost depăȘit chiar Și termenul apreciat de recurent ca fiind rezonabil pentru emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii Și care, în opinia sa, este un termen de un an de la data emiterii deciziei de expropriere, deoarece această decizie a fost emisă (aspect necontestat în litigiu) la data din 19 mai 2011, fără a fi urmată, până în prezent, de emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor Și de plata acestor despăgubiri, conform art. 19-21 din Legea nr. 255/2010.
În plus, pornind de la premisa că obligațiile a căror îndeplinire a fost solicitată de reclamantă trebuiau realizate de pârât într-un termen rezonabil Și că durata unei proceduri poate fi apreciată ca fiind rezonabilă numai în măsura în care asigură eficacitatea respectivei proceduri, Înalta Curte apreciază că, prin decizia pronunțată, instanța de apel a făcut o interpretare corectă atât a normelor legale cât Și a scopului edictării acestora.
Astfel, având în vedere conduita stabilită în sarcina pârâtului prin prevederile art. 9 Și art. 19-21 din Legea nr. 255/2010 Și termenele care reglementează îndeplinirea anumitor obligații, Și interpretând lipsa hotărârii de stabilire a despăgubirilor ca echivalând cu refuzul expropriatorului de a-şi îndeplini obligaţiile reglementate de Legea nr. 255/2010, pentru că, potrivit art. 21 alin. (1) din lege, plata efectivă a despăgubirilor se realizează numai după emiterea acestei hotărâri, curtea de apel a concluzionat corect în sensul că un asemenea refuz nu poate să rămână necenzurat, demersul reclamantei fiind justificat față de art. 21 alin. (1) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei civile nr. 1/C din 9 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4424/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4427/2013. Civil. Recalculare pensie. Recurs → |
|---|
