ICCJ. Decizia nr. 4430/2013. Civil. Fond funciar. Contestaţie în anulare - Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4430/2013
Dosar nr. 1621/1/2013
Şedinţa publică din 10 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 936 din 22 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de D.F. împotriva deciziei nr. 492 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
În motivare, instanţa a reţinut că decizia atacată este irevocabilă, nefiind susceptibilă de reformare pe calea recursului.
Împotriva acestei decizii D.F. a formulat contestaţie în anulare, arătând că au fost încălcate principiul independenţei judecătorilor şi principiul autorităţii de lucru judecat, faţă de actele depuse la dosar.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., o găseşte incidentă speţei, pentru următoarele considerente:
Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) şi ale art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită sunt două: când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Textul are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.
Or, în speţă, criticile formulate de contestatoare nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres şi limitativ de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de argumentele dezvoltate de contestatoarea D.F. cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale anterior enumerate, astfel că Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare declarată de contestatoarea D.F. împotriva deciziei civile nr. 936 din 22 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 4429/2013. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 4431/2013. Civil. Succesiune. Contestaţie în... → |
---|