ICCJ. Decizia nr. 4512/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4512/2013
Dosar nr. 9756/118/2010
Şedinţa publică din 15 octombrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1533 din 22 martie 2012, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta T. (G.) F., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - C.N.A.D.N.R.; a anulat în parte hotărârea nr. 18 din data de 14 iulie 2010 a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii - C.N.A.D.N.R. SA, respectiv numai în ceea ce priveşte menţiunile cuprinse în articolul 2, referitoare la cuantumul despăgubirilor şi la modalitatea de plată a acestora.
S-au stabilit despăgubirile cuvenite reclamantei pentru exproprierea terenului arabil extravilan în suprafaţă de 5427 mp, situat în localitatea Valul lui Traian, judeţ Constanţa, parcela A 528/16/2, cu număr cadastral x, la suma de 49.850 lei, cu termen de plată a despăgubirilor 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
De asemenea, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta T.D., ca fiind formulată de o persoană tară calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, învestită cu soluţionarea apelului formulat de Statul român prin C.N.A.D.N.R., prin decizia civilă nr. 90 din 4 iulie 2012, a respins calea de atac pentru considerentele ce urmează.
Apelantul nu a criticat punctual argumentele reţinute de judecătorul fondului în legătură cu legalitatea şi temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, pârâta C.N.A.D.N.R. reiterând - pe temeiul art. 282 alin. (1) şi art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Invocând greşita raportare a experţilor desemnaţi la obiectivul trasat în primă instanţă, apelul nu se constituie ca o veritabilă cale de iniţiere a controlului judiciar asupra dezlegărilor în fapt şi în drept date prin sentinţa atacată, mărginindu-se la aprecierea că ele nu sunt juste doar pentru că s-au fundamentat pe o expertiză incorect realizată.
Constatând însă că în fond pârâta s-a prevalat de dispoziţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., cerând explicaţii experţilor prin obiecţiunile depuse la termenul din 29 septembrie 2011, precum şi că o altă expertiză nu a mai fost cerută, fiind consemnat în încheierea din 8 martie 2012 că părţile nu au de formulat critici asupra conţinutului răspunsului la obiecţiuni şi că nu mai sunt alte cereri de probe, instanţa va aprecia succint în apel argumentaţia desprinsă din proba administrată în conformitate cu art. 201 C. proc. civ. şi cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, la care trimite art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.
Astfel, judecătorul fondului a reţinut că opiniile celor trei experţi desemnaţi conform normelor sus-citate în această materie (respectiv, câte unul de către fiecare dintre părţi, iar cel de-al treilea de către instanţă) au fost convergente, neexistând concluzii separate în legătură cu metodele de evaluare utilizate şi cu valoarea rezultată.
În legătură cu obiecţiunile pârâtei, toţi cei trei experţi au arătat că instanţa nu le-a indicat utilizarea unei anume metode în evaluare, precum şi că cele două abordări în calcul (capitalizarea rentei funciare şi calcularea rentei funciare pe o perioadă de 25 de ani) sunt singurele care au legătură directă cu imobilul de evaluat; prin răspunsul la obiecţiuni (filele 148-154) experţii au demonstrat că utilizarea datelor de evidenţă statistică privind producţia medie la hectar şi preţul de vânzare a grâului pe kg induc o valoare mai mică a despăgubirilor decât cea oferită de expropriator - fiind încălcat aşadar textul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevede că despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator.
Criticile pârâtului apelant sunt însă vădit nefondate câtă vreme, instanţa de fond şi-a însuşit valoarea stabilită de cei trei experţi prin metoda comparaţiei relative, regăsite la pag. 150-154 din dosarul cauzei şi în baza căreia s-au calculat - cu opinie unanimă - despăgubiri datorate în acord cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, în cuantum de 47.900 lei, la care s-au adăugat compensaţii de 1.950 lei (care nu au făcut obiectul apelului).
În acest mod şi pe acest suport probatoriu a stabilit instanţa de fond despăgubirile cuvenite reclamantei, fiind neîntemeiate trimiterile din apel la metodele legate de renta funciară, care într-o primă evaluare au generat o valoare de 53.300 lei, pe care însă instanţa nu şi-a însuşit-o, cum eronat apreciază apelanta.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtă C.N.A.D.N.R., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia sub aspectul utilizării greşite a metodei de evaluare prin calcularea rentei funciare în condiţiile în care stabilirea valorii reale a imobilului se face prin raportare la preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.
Intimaţii, legal citaţi nu au depus întâmpinare, obligatorie, conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate constată caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Criteriul legal de evaluare, în înţelesul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este reprezentat de preţul de piaţă, rezultat din tranzacţii efective.
Instanţa superioară de fond validează concluziile raportului de expertiză efectuat la prima instanţă cu neobservarea faptului că experţii se raportează la alte criterii legale de evaluare decât cele înscrise în dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care trebuie avute în vedere pentru determinarea despăgubirilor conform normei de trimitere din art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004.
Astfel, experţii, pornind de la dispoziţiile Legii nr. 16/1994 (abrogată la 1 octombrie 2011 prin art. 230 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în vigoare la data depunerii raportului de expertiză, 15 iunie 2011), clasifică terenul şi, funcţie de particularităţile acestuia, îi acordă 80 de puncte, convertite ulterior în kilograme de grâu. De asemenea, evaluarea se realizează prin două metode; cea a rentei funciare şi cea a capitalizării rentei funciare.
Instanţa nu a menţionat de ce a validat această modalitate de evaluare, adoptată de experţi în contradicţie cu dispoziţiile clare ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora „la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administraţi teritorială ” .
Contrar susţinerilor instanţei de apel, în sensul că metoda folosită de experţi a fost cea a comparaţiei directe, din răspunsul la obiecţiunile formulate de C.N.A.D.N.R. (fila 148) rezultă că s-a „aplicat metoda capitalizării rentei funciare”.
CM priveşte metoda comparaţiei relative, experţii arată că „pârâta a solicitat în cerere acest preţ dar nu face dovada că se practică acest preţ (10-15 euro/ m.p.) sau că au apărut în presă aceste preţuri”.
Oricum, aşa cum deja s-a arătat, criteriul legal stabilit în lege este reprezentat de preţul de piaţă, rezultat din tranzacţii efective.
În raportul de expertiză se arată că experţii „nu au date certe cu privire la preţurile cu care se vând terenurile şi nu pot lua de bază anunţurile din presă”. Se mai menţionează „că nici notariatele din zonă nu au putut preciza preţurile cu care se vând în mod real, aceştia având grile de impozitare diferite de preţurile reale”.
Cele inserate în raportul de expertiză, în absenţa dovezilor în sensul arătat, sunt simple aserţiuni.
De precizat că sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit” semnifică preţul înscris ca atare în contracte de vânzare-cumpărare.
Instanţa, în baza rolului activ, avea obligaţia de a solicita relaţii de la autorităţile depozitare ale unor atari informaţii (administraţie financiară, primărie, notariate).
De precizat că legea impune doar ca despăgubirea dată de instanţă să nu fie mai mică decât cea oferită de expropriator, ceea ce înseamnă că ori de câte ori preţul de piaţă este mai mic decât cel oferit de expropriator, nu există temei legal de acordarea unor despăgubiri superioare.
Cum experţii nu s-au raportat la astfel de preţuri, ca element-reper în funcţie de care să se stabilească valoarea de piaţă a imobilelor de acelaşi fel, se impune efectuarea unui raport de expertiză cu respectarea criteriilor legale şi a jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Proba nu poate fi administrată în această etapă procesuală faţă de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., conform cărora în recurs se pot administra doar probe cu înscrisuri.
Astfel, deşi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pot conduce doar la modificarea deciziei pronunţate în apel, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel pentru stabilirea corectă a împrejurărilor de fapt, în vederea verificării aplicării corecte a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, în reprezentarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine împotriva deciziei nr. 90/ C din 4 iulie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4511/2013. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 4513/2013. Civil → |
|---|
