ICCJ. Decizia nr. 4625/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4625/2013
Dosar nr. 530/46/2012
Şedinţa publică din 21 octombrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1339 din 25 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, admiţând contestaţia formulată de contestatoarea expropriată M.N.M., a anulat H.C.L. din 31 iulie 2009 şi H.C.L. din 31 iulie 2009 date de Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de expropriator, fiind obligaţi intimaţii să acorde contestatoarei, alături de alte persoane ale căror proprietăţi au suportat aceeaşi măsură, despăgubiri pentru terenurile expropriate conform centralizatorului la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic S.G. şi C.T., 14.835 euro, respectiv 63.908 lei pentru 129 mp.
În motivare, s-a reţinut în fapt că, în vederea amenajării şi modernizării străzilor A.S. şi I.M. din Râmnicu Vâlcea, Consiliul local a aprobat declanşarea procedurii de expropriere a terenurilor şi construcţiilor, peste care ar urma ca investiţia să fie realizată, propunând un preţ de 50 euro/mp. în baza unei expertize efectuată la cererea expropriatorului, prin H.C.L. din 31 iulie 2009.
Ulterior, arată instanţa, prin H.C.L. din 31 iulie 2009, în realitate, 26 aug.2009, prima hotărâre fiind rectificată, preţul s-a propus a fi de 27 euro/mp.
Instanţa a fost iniţial sesizată cu cererea comună formulată de M.V., S.N., P.A., V.V. pe parcursul judecăţii fiind conexate dosare în care şi alţi reclamanţi au contestat aceleaşi hotărâri.
Împotriva sentinţei, la data de 9 ianuarie 2012, a formulat apel contestatoarea, după cum au formulat, separat, şi alţi proprietari.
Prin încheierea din 8 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a constatat că se impune ca, în funcţie de cererile şi apărările formulate de către fiecare dintre titularii dreptului de proprietate, dar mai ales în funcţie de starea de fapt distinctă a fiecărei proprietăţi, să fie disjunse apelurile privind fiecare dintre aceste proprietăţi şi să se formeze câte un dosar distinct.
În dosarul de faţă a fost păstrat apelul formulat de către contestatoarea M.N.M. şi, respectiv, Municipiul Râmnicu Vâlcea în ceea ce priveşte proprietatea acestuia.
Prin încheierea din 25 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a pus în discuţie şi a trecut la îndreptarea erorii materiale strecurată cu prilejul conceptării părţilor, fiind corectă în sensul înscrierii ca parte în proces a Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Primar şi Consiliul local, respectiv organele sale reprezentativ-executiv şi deliberativ.
Instanţa a pus în discuţie, din oficiu, consecinţele stării de fapt constate în cauză, respectiv lipsa semnăturii magistratului şi a menţiunii pronunţării în şedinţă publică a hotărârii la prima instanţă de fond.
Prin Decizia civilă nr. 35 din 29 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, admiţând apelurile formulate de contestatoarea M.N.M. şi intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Primar şi Consiliul local, a constatat nulitatea sentinţei, în ce-i priveşte pe apelanţi şi a reţinut cauza pentru judecata în fond, la acelaşi termen, încuviinţând pentru contestator, proba cu înscrisuri pe teza categoriei de folosinţă actuale şi a zonei de situare a terenului expropriat, precum şi expertiză tehnică judiciară, spre a se lămuri situaţia terenului din litigiu la momentul exproprierii, suprafaţa întregii proprietăţi a contestatorului din zona afectată de expropriere, categoria de folosinţă la momentul exproprierii, măsura care a fost afectată proprietatea prin suprafaţa preluată în domeniul public, respectiv dacă restul rămas în proprietatea contestatorului va suporta un spor de valoare prin lucrările de utilitate publică ce a generat exproprierea.
Pentru a lua această hotărâre, s-a reţinut în fapt că, în minuta pronunţării, lipseşte semnătura judecătorului.
Nesemnarea minutei împiedică realizarea controlului judiciar în sensul verificării respectării dispoziţiilor imperative referitoare la pronunţarea hotărârii de către judecătorul cauzei, situaţia fiind una din cele prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în care, cuprinsă în mod expres în lege nulitatea, vătămarea se presupune până la proba contrarie.
Cum actualele dispoziţii ale art. 297 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., nu mai permit desfiinţarea hotărârii şi trimiterea ei spre rejudecare primei instanţe de fond, soluţia acesteia fiind dată asupra fondului pretenţiilor, pricina a fost reţinută pentru soluţionare asupra fondului contestaţiei.
Prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis contestaţia, a modificat în parte Hotărârea din 3 martie 2010 emisă de intimat, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor contestatoarei la 68 euro/mp în echivalent în lei la data plăţii, respectiv un total de 8.772 euro, din care deja s-a plătit în contul contestatoarei suma de 26.673,98 lei; a obligat pe intimat la plata către contestatoare a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată, după respingerea cererilor de suplimentare făcute de experţii Kiseleschi Sorin şi Chiorean Cornel; a dispus eliberarea onorariilor de câte 500 lei către fiecare dintre experţii K.S.I., C.C.M. şi M.M.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut următoarele considerente:
În condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi faţă de dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, s-a pus în vedere comisiei formată din trei experţi să stabilească despăgubirile cuvenite contestatorului, reprezentând valoarea reală a terenului expropriat rezultând din preţul cu care se vând în mod obişnuit terenuri de acelaşi fel în Municipiul Râmnicu Vâlcea, la data întocmirii raportului de expertiză precum şi daunele aduse proprietarului, în funcţie de afectarea folosinţei, pentru cazul în care nu se constată un spor de valoare, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza.
Asupra contestaţiei formulată de către proprietara expropriată M.N.M., cu prioritate, faţă de pronunţarea instanţei a cărei hotărâre a fost constată nulă, potrivit celor de mai sus, Curtea a observat că, pe de o parte, în privinţa acestui proprietar, instituţia beneficiară a exproprierii a întocmit şi emis Hotărârea din 3 martie 2010, pe care contestatoarea, potrivit acţiunii iniţial formulat în Dosarul nr. 200/90/2010, a înţeles să o atace, iar nu cum, greşit se reţinuse şi acordase, prin sentinţa anulată.
Prin această hotărâre, după negocierile purtate cu alţi proprietari de pe aceeaşi stradă, Consiliul local a stabilit un preţ unitar de 50 de euro/mp aşa cum s-a stabilit în privinţa fiecărei proprietăţi, fără a distinge între acestea.
Experţilor numiţi în cauză li s-a fixat, potrivit celor de mai sus, sarcina de a stabili, în concret, valoarea proprietăţii contestatoarei M.N.M., ţinându-se cont de caracteristicile individuale ale acesteia, aşa cum rezultă ele din menţiunile cărţii funciare, categoria de folosinţă (întrucât unele dintre proprietăţile căzute sub măsură aveau proprietatea de teren cultivabil, arabil, altele teren curţi-construcţii, cu consecinţe asupra valorii acestora), avându-se, totodată, în vedere utilităţile care, eventual, ar fi provocat o creştere sau scădere, prin lipsa lor, pentru proprietate şi, respectiv, ar fi adăugat o asemenea valoare a investiţiei, în măsura în care, prin contestaţie, s-a învederat faptul că proprietăţile ar fi fost în mod evident depreciate de lipsa drumului asfaltat, lipsa canalizării, a reţelelor electrice şi altele asemenea, lipsuri ce urmează a fi remediate prin investiţia în vederea căreia s-a luat măsura.
Întrucât, într-un prim pas, în contra dispoziţiilor instanţei, stabilirea valorii proprietăţilor s-a făcut pornindu-se de la anunţuri de mică publicitate care, însă, nu dau garanţia unui preţ real de circulaţie, câtă vreme nu au fost acceptate în acel cuantum de către cumpărători, instanţa a dispus refacerea expertizei şi a pus în vedere întocmirea lucrării în funcţie de acte de vânzare-cumpărare prezentate de părţi în dosar, referitoare la proprietăţi situate în aceeaşi zonă sau în zone apropiate sau cu aceleaşi caracteristici, iar în măsura în care nu s-ar fi putut identifica asemenea contracte, în funcţie de preţurile minimal acceptate, potrivit legii, de birourile notariale pentru zona în litigiu.
Noua lucrare întocmită, având concluzii comune pentru toţi cei trei experţi, a găsit, în funcţie de criteriile fixate, ţinând cont de contracte autentificate, prezentate de către expropriator, câtă vreme, proprietarul nu a identificat altele asemenea, valori de 57,71, 71,38, 75,57 euro metrul pătrat, pentru proprietăţi cu valori apropiate, adică, atât mai prost, cât şi mai bine cotate.
De la acestea, s-a făcut o estimare a valorii unităţii metrice de 76 euro metrul pătrat, fără însă, a se indica motivaţia sau criteriul pentru care ea a fost stabilită mai mare chiar decât cea găsită pentru o proprietate de calitate superioară.
În aceste condiţii, instanţa a considerat că preţul acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a celor 3 valori, ponderea având-o cele aferente unor proprietăţi similare, medie care s-a calculat a fi cea de 68 euro pe unitate (suma între 57,71, 71,38, 75,57, împărţită la 3).
Totodată, s-a dispus calcularea valorii şi în funcţie de momentul preluării efective, când, constatându-se o valoare de 62 euro/mp (fila 169), mai mare decât cea propusă de către expropriator, fără a mai vorbi despre faptul ca acesta, la un moment dat, a şi înjumătăţit-o, ceea ce a atras, în mod justificat, nemulţumirea proprietarului care a fost, astfel, silit a apela la apărarea dreptului său, pe calea justiţiei.
Valoarea astfel stabilită este cu mult mai mare decât cea minim permisă de către birouri notariale pentru momentul de referinţă, care este de 20 euro/mp, respectiv 90 lei/mp.
În ce priveşte suplimentarea sumelor solicitate de experţi, s-a reţinut că, p lata sumei provizorii şi a sumei din nota de evaluare a onorariului şi a celei definitive către expertul judiciar prin intermediul biroului local pentru expertize tehnice judiciare conform art. 17 alin. (4) şi art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 presupune o prealabilă verificare a conformităţii evaluării realizate de expert cu normele de stabilire a onorariilor pentru expertiză, instanţa dispunând asupra sumei definitive solicitate de expert numai în legătură cu modalitatea în care s-a răspuns obiectivelor fixate.
În cauza de faţă, lucrarea iniţial întocmită nu a putut fi folosită, ea nerespectând obiectivele fixate de către instanţă.
În aceste condiţii, cum la cea de-a doua lucrare, nu a mai fost făcut un alt decont, instanţa a trecut la verificarea celei dintâi spre a se verifica în ce măsură lucrările înscrise în acesta au fost utile realizării celei de-a doua lucrări.
Astfel, în decontul întocmit de către expert I.S.K., se înscrie un necesar de 4 ore în vederea întocmirii unui releveu şi respectiv a calculării valorii în baza acestuia, fără însă ca în dosar să se regăsească asemenea lucrare.
Astfel, releveul folosit este în realitate o fotocopie a lucrării întocmită în Dosarul nr. 200/90/2010 al fondului, singurele completări fiind marcarea proprietăţii V., înscrierea datei întocmirii acestuia a termenului de judecată, precum şi a semnăturii experţilor, menţiuni care nu justifică un consum de 4 ore pentru realizare, la fel cum nici menţiunile făcute în copia planului de amplasament şi delimitare a imobilului privind lucrarea întocmită la biroul de cadastru în vederea dezlipirii parcelei căzute sub expropriere (filele 45-45 şi138-140).
Totodată, depunerea raportului la instanţă a fost făcută deodată pentru un număr de 6 dosare, aşa cum rezultă din verificările făcute în sistemul E. al instanţei reflectate în raportul extras din evidenţa electronic, aflat la fila 163 aşa încât iarăşi nu se constată justificată o durată de 2 ore în acest scop.
Un alt consum orar a fost înscris a se constitui în cel necesar suplimentar pentru a se răspunde la obiecţiuni calculat la un procent de 20% din orele înscrise la pct. 1-8.
În aceste condiţii, din totalul de 20 ore, Curtea a constatat ca nejustificate 9 ore.
Celor justificate, li s-a aplicat un preţ orar la care au fost adăugate reţinerile prevăzute de O.G. nr. 2/2000 pentru Ministerul Justiţiei, impozitul şi contribuţia de asigurări de sănătate, alte cheltuieli pentru documentare, convocări, deplasări, redactări şi transmiteri de documente, precum şi deplasare cu autoturismul în afara municipiului, ajungându-se la dublarea sumei apreciată, iniţial, de către expert a fi necesară pentru executarea lucrării.
Pe de o parte, preţul pentru onorariul minim tarifar orar este cel din care se percep taxele, impozitele şi contribuţiile la asigurări, aşa încât, modalitatea de calcul este greşită.
Cât despre costurile conexe, urmează a se observa că, aşa cum rezultă din lucrare şi se arată de către părţi, deplasarea nu a fost făcută în afara municipiului, ci în municipiul, singura justificată fiind cea pentru prezentarea la convocarea făcută de către instanţă.
Or, în aceeaşi şedinţă, experţii s-au prezentat împreună şi în mai multe dosare având acelaşi obiect, aşa încât, nu se justifică un cost separat pentru fiecare cauză ce ar reprezenta valoarea unei deplasări distincte între oraşele Râmnicu Vâlcea şi Piteşti.
În privinţa cheltuielilor de documentare, convocări, deplasări, redactări şi transmiteri de documente, se observă că singurele documente folosite sunt cele aflate la dosar, iar convocarea a fost făcută de instanţă, aşa cum rezultă de altfel şi din calculul timpului minim alocat, care a fost indicat ca fiind zero.
Cât priveşte costurile de redactare şi transmitere de alte documente, ele au mai fost odată înscrise la pct. 7 referitor la timpul minim necesar alocat.
Faţă de această situaţie, Curtea a constatat că dublarea onorariului iniţial cerut de către expertul I.S.K. este nejustificată, motiv pentru care cererea nu a fost admisă.
La fel în ceea ce priveşte lucrarea întocmită de expertul C.M.C., care a solicitat suplimentarea onorariului iniţial aproximat cu 300 lei, pentru un total de 15 ore de lucru în care însă se includ 2 ore pentru transport auto, timp necesar întocmirii de convocări, telefoane şi alte diligenţe, fără ca toate acestea să se regăsească efectiv, pentru aceleaşi considerente mai sus arătate, incluzând faptul că în aceeaşi împrejurare a fost efectuată lucrare în mai multe dosare, aşa încât, costurile de deplasare, documentare, studiu şi concepţie au fost folosite în toate celelalte lucrări.
În sfârşit, cel de-al treilea expert, executând de fapt aceeaşi lucrare, în aceleaşi condiţii, solicită majorarea onorariului pe care l-a solicitat iniţial, justificând, la fel ca şi dl. expert K., lucrări de întocmire de relevee, răspunsuri la obiecţiuni neformulate, încă, dar anticipate, aşa încât, şi în privinţa acestuia cererea s-a constatat nefondată.
În atare condiţii, Curtea a respins cererile de suplimentare a onorariilor şi a dispus eliberarea către biroul local de expertiză numai a sumelor iniţial încuviinţate şi înaintate de către părţi.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de reclamanta Mihancea Nicoleta Mădălina care a formulat următoarele critici:
Instanţa de apel a procedat la acordarea despăgubirilor in cuantum de 68 euro/mp cu încălcarea art. 26 alin. (1) si (2) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirea pentru expropriere trebuie să fie justă, raportat la momentul stabilirii acestora prin hotărâre judecătorească.
Astfel, deşi instanţa s-a conformat dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 si a avut la dispoziţie lucrările întocmite de către cei trei experţi, nu a luat în calcul aceste valori, ci doar contractele de vânzare cumpărare puse la dispoziţie de intimaţi, care nu reprezintă valoarea reală de circulaţie a terenurilor în zona supusă exproprierii.
Recurenta susţine că instanţa a reţinut in mod greşit ca "preţul acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a celor 3 valori, ponderea având-o cele aferente unor proprietăţi similare, medie care s-a calculat a fi cea de 68 euro pe unitate", această motivare fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Totodată, în mod greşit instanţa a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii raportul de expertiză din 15 ianuarie 2013, raport întocmit în baza contractelor de vânzare cumpărare puse le dispoziţie de intimată, încheiate în 09 iulie 2008, 17 ianuarie 2009, 22 martie 2010, 24 iunie 2010, care in mod cert nu reprezintă valoarea de circulaţie a terenurilor la data întocmirii raportului de expertiză (08 octombrie 2012 sau 15 ianuarie 2013), aşa cum prevede legea.
Recurenta critică decizia şi sub aspectul că despăgubirile stabilite de instanţă nu cuprind şi prejudiciul suferit prin diminuarea suprafeţei aferente casei si curţii.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar pe fond, admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Criticile din cererea de recurs, ce se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susţine necesitatea determinării cuantumului despăgubirilor cuvenite, ca persoană expropriată, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Suma de bani stabilită de instanţa de apel, cu titlu de despăgubiri, în favoarea reclamantei, este rezultatul interpretării greşite a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Se constată că textul de lege stabileşte atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului şi prejudiciul cauzat expropriatului, cât şi momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv data întocmirii raportului de expertiză.
Cele două aspecte esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată sunt, în primul rând, preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă şi, eventual, din oferte de tranzacţionare, iar în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecăţii.
Criticile formulate prin cererea de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susţine necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, ca persoană expropriată, în baza Legii nr. 33/1994.
În acest context al analizei, este fondată critica privind calcularea cuantumului despăgubirii fără a se ţine seama de criteriul „preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele”, prevăzut de acelaşi text legal.
Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele” are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet.
Or, instanţa de apel a validat cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză din care nu rezultă că experţii au ţinut seama de preţul cu care se vindeau, în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Astfel, la întocmirea raportului de expertiză au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte.
Din cuprinsul acestei lucrări, reiese că metoda de evaluare folosită a fost aceea a comparaţiei directe pornind de la analiza preţurilor de ofertare din publicaţii de specialitate şi de pe internet, iar nu a preţurilor din tranzacţiile încheiate în zonă.
Experţii aveau obligaţia de a face verificări cu privire la preţurile terenurilor ce rezultau din tranzacţiile încheiate în zonă, urmând ca pe baza informaţiilor primite privind tranzacţiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare preţurile din aceste tranzacţii.
Numai în măsura în care informaţiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, la data întocmirii raportului de expertiză, experţii puteau apela la alte comparabile decât preţul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.
Expertiza nu este, însă, însoţită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absenţa acestei dovezi ataşate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare.
Neprocedând în acest mod, curtea de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, la care să poată fi aplicate dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.
Este, de asemenea, fondată şi critica potrivit căreia, la stabilirea despăgubirii, în mod greşit instanţa de apel a stabilit o medie aritmetică a valorilor indicate de către cei trei experţi, însuşindu-şi o valoare de 68 euro/mp echivalent în lei la data plăţii, respectiv un total de 8.772 euro, bazată pe argumentul că "preţul acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a celor 3 valori” stabilite de experţi .
Astfel, se constată că, deşi instanţa de apel a dispus în mod corect refacerea expertizei pentru a se asigura respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în final, soluţia procesuală nu a respectat exigenţele acestui text legal.
În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nesocotirea art. 26 din Legea nr. 33/1994 în baza art. 312 alin. (1) - (3) şi art. 314 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, în limita criticilor găsite întemeiate, şi pe cale de consecinţă va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, se va proceda la completarea raportului de expertiză în sensul mai sus arătat şi, în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea unei noi expertize, care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea M.N.M. împotriva Deciziei civile nr. 5 din 15 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I Civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4622/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4626/2013. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
