ICCJ. Decizia nr. 4626/2013. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4626/2013
Dosar nr. 5308/103/2010
Şedinţa publică din 21 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, la data de 14 decembrie 2010, reclamanta SC A. SRL Vânători a chemat în judecată pe pârâta B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 303.609 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat prin fapta delictuală comisă de proprii salariaţi.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma unor relaţii contractuale avute cu SC P.T. SRL Târgu Neamţ, i-a livrat acestei societăţi produse pentru care a fost plătită cu 5 bilete la ordin, cu scadenţa cuprinsă între 5 noiembrie 2002 şi 12 noiembrie 2002.
Modalitatea de plată cu biletele la ordin s-a făcut conform art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 469/2002.
Conform art. 13 şi urm. şi 106 din Legea nr. 58/1934 şi pct. 92 şi 510 din Normele Cadru nr. 6/1994 ale B.N.R., B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ a scontat (achiziţionat) de la reclamantă cele 5 bilete la ordin, întocmind contractele de scont din 10 septembrie 2002 şi din 27 septembrie 2002. Deşi scontarea este o activitate bancară de achiziţionare a biletelor la ordin cu termenul de rambursare corespunzător termenului de scadenţă a biletului la ordin, cu reglementare expresă în caz de neplată (respectiv, de acţiune directă împotriva debitorului principal - emitentul SC P.T. SRL, prin punere în executare silită a titlului executoriu reprezentat de biletele la ordin), la data scadenţei B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ, fără a exista un protest din partea SC P.T. SRL (în sensul prevăzut de Legea nr. 58/1934), nu a pus în executare silită biletele la ordin sus-menţionate, încasând din disponibil, fără avizul reclamantei, următoarele sume:
- 95 milioane RON aferenţi B.O. emis la data de 6 septembrie 2002, scadent la 6 noiembrie 2002;
- 332 milioane RON aferenţi B.O. emis la data de 9 septembrie 2002, scadent la 12 noiembrie 2002
- 260 milioane RON aferenţi B.O. emis la data de 20 septembrie 2002, scadent la 8 noiembrie 2008.
Prin fapta sa, B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ a favorizat SC P.T. SRL Târgu Neamţ, neonorându-şi obligaţia legală de punere în executare a biletelor la ordin emise de către aceasta, cu toate că, în situaţii similare, a acţionat prin punerea în executare silită a titlurilor reprezentate de bilete la ordin pe toţi emitenţii biletelor la ordin pe care le-au scontat.
Favorizarea de către B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ a SC P.T. SRL Târgu Neamţ s-a realizat şi prin aceea că, deşi această din urmă unitate a mai rulat 218.948 RON prin contul deschis la B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ, în perioada dintre scadenţa celor 5 bilete şi până la închiderea contului SC P.T. SRL, după scadenţa biletelor la ordin, conducerea B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ nu şi-a recuperat creanţa de la aceasta.
De asemenea, aceeaşi pasivitate a avut-o şi faţă de faptul că SC P.T. SRL Târgu Neamţ a rulat 520.908 RON, prin contul deschis la B.R.D. - Agenţia Târgu Neamţ, în perioada de după scadenţa celor 5 bilete la ordin, deşi au fost informaţi de către reclamantă în acest sens.
B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ nu a instituit împotriva SC P.T. SRL Târgu Neamţ popriri la bănci pentru sumele reprezentând contravaloarea biletelor la ordin.
În conformitate cu prevederile art. VII din contractele de scont, "în cazul în care, la scadenţă, subscriitorul nu achită biletul la ordin, banca va iniţia acţiune directă împotriva debitorului principal (subscriitor)" - respectiv SC P.T. SRL Târgu Neamţ.
Neintentarea unei acţiuni directe împotriva SC P.T. SRL Târgu Neamţ la data scadenţei biletelor la ordin (şi nu după 2 ani de zile când nu mai avea bani în cont) demonstrează favorizarea acestei unităţi şi neglijenţa în serviciu a conducerii B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ, comisă împotriva societăţii reclamante.
Având în vedere repetatele sesizări, conform adresei înregistrată la B.C.R. sub nr. 2515 din 17 martie 2003, adresa înregistrată sub nr. 10.999 din 24 septembrie 2002, adresa nr. 154 din 24 noiembrie 2003, adresa nr. 164 din 16 decembrie 2003, adresa nr. 13 din 16 februarie 2004, adresa nr. 53 din 29 iulie 2004, adresa nr. 26 din 7 ianuarie 2005, adresa nr. 23 din 22 februarie 2005, adresa nr. 29 din 2 martie 2005, adresa nr. 38 din 4 aprilie 2005, adresa nr. 1 din 16 ianuarie 2006, B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ a început executarea silită împotriva SC P.T. SRL, contestaţia acesteia din urmă fiind respinsă irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 2372/2004 pronunţată de către Judecătoria Târgu Neamţ în Dosarul civil nr. 1193/2004 şi de către Tribunalul Neamţ, secţia comercială, în Dosarul nr. 842/RE/2005.
După respingerea irevocabilă a contestaţiei SC P. SRL, B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ a renunţat inexplicabil la continuarea executării silite.
Faţă de neîndeplinirea intenţionat sau din culpă a atribuţiunilor de serviciu, reclamanta a formulat plângeri penale împotriva conducerii B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ, care, fără a respecta normele legale, respectiv art. 49 şi urm. din Legea nr. 58/1934 şi art. 267 şi urm. din Normele Cadru nr. 6/1994 ale B.N.R, şi obligaţiile contractuale rezultate din contractele de scont bancar (care reprezintă legea părţilor, conform art. 969 C. civ.), i-a cauzat prejudicii materiale. Plângerea penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu a făcut obiectul dosarului de la Parchetul de pe Judecătoria Târgu Neamţ nr. 449/P/2006 şi al Judecătoriei Târgu Neamţ nr. 2507/2006, iar plângerea penală pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu a făcut obiectul Dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ nr. 631/P/2007 şi al Judecătoriei Târgu Neamţ nr. 3244/321/2007 şi 3244./321/2007.
Prin plângerile penale, pe lângă acţiunea penală, reclamanta a formulat şi acţiunea civilă, prin constituirea ca parte civilă cu suma totală iniţială 109,7 milioane RON, la care se adaugă dobânzile bancare (aferente acestei sume) percepute de către B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ de la data scadenţei biletelor la ordin, însă pentru stabilirea cu exactitate a sumei ce reprezintă latura civilă a solicitat efectuarea unei expertize contabile, care a fost admisă irevocabil prin Decizia penală nr. 385/RP din 17 octombrie 2008 pronunţată de către Tribunalul Neamţ, secţia penală, în Dosarul penal nr. 3244/321/2007.
Cu această ocazie, Tribunalul Neamţ, secţia penală, a dispus irevocabil şi începerea urmăririi penale împotriva conducerii B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.
În urma expertizei contabile s-a stabilit fără putinţă de tăgadă că în urma faptelor penale comise de către conducerea B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ, reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 303.609 RON.
Considerând prejudiciul aferent laturii civile ca cert, lichid şi exigibil, pentru soluţionarea laturii civile reclamanta a formulat o cerere pe calea somaţiei de plată împotriva B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ, însă aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă de vreme ce exista o plângere penală în cadrul căreia urma să se soluţioneze şi acţiunea civilă.
La data de 30 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ a dispus încetarea urmăririi penale împotriva învinuiţilor U.V. şi S.A. (directorul, respectiv contabilul şef al B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ) pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., rezoluţie întemeiată pe prevederile art. 243 alin. (2) raportat la art. 11 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. şi art. 10 lit. g) C. proc. pen., motivat de faptul că "în cauză a intervenit prescripţia". Ordonanţa a fost menţinută prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ.
Împotriva acestei soluţii reclamanta a formulat plângere la Judecătoria Târgu Neamţ, plângere care a făcut obiectul Dosarului nr. 928/321/2010, iar prin Sentinţa penală nr. 173 din 3 iunie 2010 pronunţată de către Judecătoria Târgu Neamţ în Dosarul nr. 928/321/2010, menţinută ca irevocabilă de către Tribunalul Neamţ, secţia penală, s-a dispus respingerea plângerii prin rămânerea ca prescrisă a faptei penale reprezentată de neglijenţa în serviciu, acţiunea civilă din plângerea penală urmând a se soluţiona pe cale civilă, respectiv prin prezenta acţiune.
Prin Sentinţa civilă nr. 1168/COM din 3 noiembrie 2011, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Între bancă şi reclamantă s-au încheiat 2 contracte de scont din 10 septembrie 2002 şi 27 septembrie 2002 prin care prima a achiziţionat de la secunda creanţele pe care aceasta le avea de încasat, materializate în 5 B.O. emise de SC P.T. SRL, fără protest. În art. VII şi VIII din contracte se stipula: în cazul în care la scadenţă nu se achită B.O., banca va iniţia acţiune directă împotriva debitorului principal, nerenunţând la dreptul de regres împotriva clientului său.
Pentru fiecare contract de scont s-au încheiat în anul 2002, între părţi, contractele de cesiune a cash-flow nr. a şi b, în baza cărora societatea a împuternicit banca să debiteze contul său cu sumele scadente şi neachitate - art. 4 şi 5 stipulează: împrumutatul cedent renunţă la orice cale de atac asupra eventualei decizii luate de bancă privind debitarea contului de disponibilităţi până la plata integrală a contractelor de credit din 10 septembrie 2002 şi 27 septembrie 2002 (de scont). La data introducerii la decontare a B.O. la data scadenţei, s-a constatat că emitentul acestora nu avea disponibil în cont, acestea fiind refuzate la plată, situaţie în care banca a recuperat parte din creanţe prin debitarea contului beneficiarului biletelor - reclamanta, în baza contractelor de cesiune a cash-flow - 430 milioane RON în noiembrie 2003, iar restul prin executare silită.
Prin tranzacţia din 30 aprilie 2001 (Dosar nr. 1036/2004 al Judecătoriei Târgu Neamţ), reclamanta a declarat că şi-a însuşit toate clauzele contractelor de scont şi s-a obligat prin tranzacţia încheiată în faţa instanţei să achite, pe cale amiabilă, creanţele băncii - aspect consemnat în Sentinţa civilă nr. 720/2004 a Judecătoriei Târgu Neamţ.
Prin prezenta cerere, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 303.609 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat prin fapta delictuală a salariaţilor acesteia.
Pentru angajarea răspunderii unei societăţi comerciale, pentru fapta angajaţilor săi, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., este necesar ca victima prejudiciului să facă dovada îndeplinirii cumulative, în persoana prepusului societăţii, a următoarelor condiţii: existenţa prejudiciului; existenţa faptei ilicite a prepusului; existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinei prepusului în comiterea faptei ilicite.
Există însă situaţii în care nu este angajată răspunderea, întrucât este înlăturat caracterul ilicit al faptei: în cauza de faţă, pârâta, respectiv angajaţii acesteia, se aflau în exercitarea unui drept subiectiv - ipoteză care se înscrie între cauzele menţionate - decurgând din contractele încheiate cu reclamanta.
În situaţia dată, pârâta a valorificat atât clauzele contractuale, cât şi dispoziţiile legale în materie - Legea nr. 58/1934:
"Art. 51 - Trăgătorul, girantul sau avalistul poate, prin stipulaţiunea "fără cheltuieli", "fără protest" sau orice altă expresiune echivalentă, scrisă pe cambie şi semnată, să scutească pe posesor pentru exercitarea dreptului de regres, de facerea protestului de neacceptare sau neplată.
Art. 52 - Trăgătorul, acceptantul, girantul şi avalistul cambiei sunt ţinuţi solidar faţă de posesor. Posesorul are dreptul de urmărire împotriva tuturor acestor persoane, individual sau colectiv, fără a fi ţinut să observe ordinea în care s-au obligat.
Acţiunea pornită împotriva unuia din obligaţi nu împiedică urmărirea celorlalţi, chiar dacă sunt posteriori aceluia împotriva căruia s-a procedat mai întâi."
Pe de altă parte, atât prin contractele semnate şi, ulterior acestora, prin tranzacţia judiciară sus-menţionată, chiar reclamanta şi-a dat acordul cu privire la modalitatea de recuperare de către pârâtă a creanţelor sale - ipoteză enumerată, de asemenea, în rândul cauzelor ce înlătură caracterul ilicit al faptei.
În acest context, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta.
Prin Decizia civilă nr. 70 din 10 octombrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul reclamantei ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În fapt
În data de 10 septembrie 2002, între cele două părţi s-a încheiat contractul de scont din 10 septembrie 2002, prin care au fost scontate B.O. emise de SC P.T. SRL în calitate de subscriitor la 6 septembrie 2002 către apelantă pentru suma de 9.500 RON, cu scadenţa la 6 noiembrie 2002 şi B.O. emis între aceleaşi părţi la 9 septembrie 2002 pentru suma de 33.200 RON, scadent la 12 noiembrie 2002.
Ambele bilete au fost girate de apelantă către intimată.
Cele două bilete la ordin au fost scadente pentru suma de 42.700 RON.
Potrivit art. VII din contract, în cazul în care la scadenţă emitentul nu achită biletele la ordin, banca va iniţia o acţiune directă împotriva acestuia, iar potrivit art. VIII, banca şi-a rezumat dreptul de regres în cazul în care la scadenţă nu au fost achitate biletele la ordin, în condiţiile art. 48 din Legea nr. 58/1934, după ce s-a constatat refuzul de plată printr-un act de protest.
Cele două bilete la ordin au fost emise cu menţiunea "fără protest".
În garantarea executării obligaţiilor asumate de părţi prin contractul de scont, acestea au încheiat contractul de cesiune a cash-flow din 10 septembrie 2002. Potrivit pct. 1 din contractul de cesiune, pentru garantarea rambursării creditului în sumă de 42.700 RON, apelanta a cesionat cash-flow-ul rezultat din activitatea curentă până la stingerea integrală a obligaţiilor asumate prin contractul de scont, iar prin pct. 2 părţile au convenit asupra dreptului băncii intimate de a debita contul de disponibilităţi cu suma datorată.
În data de 27 septembrie 2002, între aceleaşi părţi se încheie contractul de scont prin care s-au scontat trei bilete la ordin emise de SC P.T. SRL pentru sumele de 17.000 RON, 26.000 RON şi 24.000 RON, scadenţa acestor bilete la ordin fiind la 5 noiembrie 2002, 8 noiembrie 2002 şi respectiv 12 noiembrie 2002, biletele la ordin purtând menţiunea "fără protest". Ca şi contractul de scont din 10 septembrie 2002, şi acesta conţine clauze identice la pct. VII şi VIII. În vederea garantării rambursării creditului de 67.000 RON acordat apelantei prin operaţiunea de scontare, părţile au încheiat contractul de cesiune a cash-flow-ului din 27 septembrie 2002, şi acesta având clauze identice cu contractul de cesiune din 10 septembrie 2002.
Cele 5 bilete la ordin ce au făcut obiectul contractelor de scont au fost introduse la plată la scadenţă, iar la data scadenţei emitentul nu avea disponibil pentru acoperirea valorii biletelor la ordin emise, emitentul fiind înregistrat la Centrala de incidente şi plăţi.
Intimata, prin prepuşii săi, fără a adresa protestul la care s-a obligat prin contractele de scont, a debitat conturile apelantei cu sumele pe care aceasta le deţinea în cont şi a declanşat procedurile de executare silită împotriva apelantei.
Aşa cum rezultă din tranzacţia asumată de părţi la 30 aprilie 2004, intimata a acordat mai multe credite apelantei prin contractele din 30 ianuarie 2002, 25 octombrie 2002, 18 octombrie 2002, 10 septembrie 2002 şi 27 septembrie 2002, ultimele fiind contractele de scont ale biletelor la ordin, valoarea creanţelor intimatei fiind de 46.467.094,3683 RON - debit principal şi accesorii. Prin această tranzacţie, apelanta recunoaşte creanţele pretinse de bancă şi convine asupra modalităţii de recuperare, tranzacţia fiind cuprinsă în hotărârea de expedient pronunţată în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1036/2004.
Împotriva prepuşilor intimatei, U.V. şi S.A., apelanta a formulat mai multe plângeri penale pentru fapta de neglijenţă în serviciu; prin Decizia penală nr. 385/2008, s-a admis plângerea formulată de apelantă şi s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva prepuşilor intimatei.
Prin Rezoluţia nr. 767/II-2/2009, s-a confirmat neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi făptuitori, intervenind prescripţia răspunderii penale a acestora, soluţie menţinută prin Sentinţa penală nr. 173/2010.
În drept
Contractul de scont este o varietate a contractului de credit pe termen scurt, banca avansând sumele de bani posesorului efectelor de comerţ, urmând ca aceasta să recupereze la scadenţă sumele avansate prin valorificarea efectelor de comerţ potrivit legii speciale.
În cauză, toate biletele la ordin scontate de intimată aveau menţiunea "fără protest".
Potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 58/34, în forma în vigoare la data încheierii contractelor de scont, trăgătorul poate ca prin stipulaţiunea "fără protest" să scutească pe posesor pentru exercitarea dreptului de regres, de facerea protestului. De asemenea, potrivit pct. 287 din Norma nr. 6/1994, dacă posesorul face protestul în condiţiile în care este făcută pe titlu menţiunea "fără protest", cheltuielile rămân în sarcina sa.
Prin cele două contracte de scont, intimata s-a obligat să facă protestul înaintea exercitării dreptului de regres în condiţiile în care biletele la ordin scontate aveau menţiunea "fără protest". Faţă de dispoziţiile pct. 287 din Norma nr. 6/1994, art. 977, 978 C. civ. şi contractul părţilor, instanţa a reţinut că intimata şi-a asumat faţă de apelantă obligaţia de a adresa protestul împotriva trăgătorului, deşi B.O. erau "fără protest", prin această clauză intimata asumându-şi şi cheltuielile aferente.
Chiar dacă existenţa menţiunii "fără protest" permite posesorului biletelor la ordin exercitarea dreptului de regres, în condiţiile în care s-a obligat prin contractul de scont, în pofida menţiunii, să facă protestul pentru exercitarea dreptului de regres, intimata era ţinută de obligaţia asumată în condiţiile art. 969 - 970 C. civ.
Aşa cum s-a reţinut, după constatarea lipsei disponibilităţilor, intimata a debitat contul apelantei cu sumele aferente a două bilete la ordin. Această debitare s-a realizat în condiţiile în care apelanta a contractat cu intimata prin contractele de cesiune a cash-flow-ului, în care a acceptat ca în condiţiile înregistrării la scadenţă (scadenţa fiind aceeaşi cu scadenţa biletelor la ordin în cazul contractului de scont) a debitelor neachitate provenite din contractele de scont, banca să îi debiteze contul identificat prin contract.
Aşadar, acţiunea intimatei a fost pe deplin justificată de convenţia încheiată de acestea, iar potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Părţile au încheiat atât contractul de scont, cât şi contractul de garantare a contractelor de scont prin cesiunea cash-flow-ului, intimata având şi posibilitatea executării cambiale, iar potrivit art. 56 din Legea nr. 58/2002, în vigoare la data încheierii contractelor, contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii. În aceste condiţii intimata, dacă la scadenţă nu îşi recupera creanţa, era legal îndreptăţită să-şi valorifice drepturile împotriva apelantei, prepuşii acesteia fiind obligaţi să acţioneze pentru limitarea prejudiciului pe care creditorul îl poate avea prin neexecutarea la scadenţă a obligaţiilor asumate.
De altfel, invocarea lipsei protestului de către apelantă este formală, în condiţiile în care creditorul avea un drept de regres în temeiul dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 58/1934, clauza contractuală privind facerea protestului fiind convenită de părţi şi a cărei încălcare poate da naştere unor prejudicii cărora le sunt aplicabile dispoziţiile specifice răspunderii contractuale.
Sub un alt aspect, creditul acordat apelantei prin scontarea biletelor la ordin avea aceeaşi scadenţă cu cea a biletelor la ordin, la data scadenţei biletelor la ordin creditorul trebuia să-şi recupereze sumele achitate în temeiul contractului de scont.
Având în vedere contractele încheiate de părţile din cauză (scont şi cesiune), este irelevant rulajul emitentului biletelor la ordin în diverse conturi, creditorul putând opta, din toate căile pe care le avea la dispoziţie, pentru aceea pe care o considera mai accesibilă pentru realizarea creanţei sale.
Potrivit art. 1000 alin. (3) din C. civ, comitenţii sunt răspunzători de prejudiciul cauzat de prepuşi în funcţiile ce li s-au încredinţat.
Pentru a analiza răspunderea delictuală a comitentului trebuie ca prepuşii săi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să fi săvârşit un fapt ilicit, or, aşa cum s-a arătat, fapta acestora a fost licită, fiind întemeiată pe contractele încheiate de părţile din cauză.
În lipsa faptei ilicite nu poate exista răspundere civilă delictuală. Susţinerea apelantei că o astfel de faptă există având în vedere Decizia nr. 385/2008, prin această hotărâre s-a statuat doar cu privire la începerea urmăririi penale a celor doi prepuşi, fondul faptelor imputate, având în vedere prescrierea răspunderii penale, este cel analizat în prezenta cauză.
Cu privire la refuzul restituirii biletelor la ordin, care în opinia apelantei ar fi fost achitate, instanţa a reţinut că acestea au făcut obiectul unor raporturi contractuale dintre părţi, raporturi pentru care intimata este ţinută să răspundă potrivit regulilor răspunderii contractuale. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit pct. 247 din Norma nr. 6/1994, restituirea voluntară constituie dovada eliberării acestuia şi a codebitorilor săi solidari, ceea ce presupune analiza executării contractelor încheiate de părţi, plăţile efectuate şi imputaţia acestora, aspecte ce pot fi analizate în cadrul răspunderii contractuale.
Reţinând că nu există faptă ilicită, analiza celorlalte condiţii ale răspunderii delictuale - prejudiciu, legătura de cauzalitate - nu se mai impune, susţinerile sub acest aspect ale apelantei putând fi valorificate în cadrul unei răspunderi contractuale.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă, care a invocat nelegalitatea ei pe motiv că a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legii - C. civ. şi Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a formulat următoarele critici:
1. Conform art. VII din cele două contracte de scont din 10 septembrie 2002 şi 27 septembrie 2002, "în cazul în care la scadenţă subscriitorul nu achită biletele la ordin, banca va iniţia acţiune directă împotriva debitorului principal (subscriitor)."
Potrivit art. VIII alin. (2) din aceleaşi contracte, după ce a constatat refuzul la plată din partea obligatului principal printr-un act de protest, banca va iniţia acţiune de regres în baza art. 48 din Legea nr. 58/1934 împotriva clientului SC A. SRL Vânători.
Pârâta trebuia să apeleze la acţiunea în regres numai după ce constata refuzul de plată din partea obligatului principal printr-un act de protest, or, în cazul de faţă, SC P.T. SRL nu a formulat niciun protest, care, de altfel, trebuia constatat printr-un act autentic întocmit la notarul public. Într-adevăr, biletele la ordin aveau menţiunea "fără protest", dar menţiunea respectivă nu modifică conţinutul contractelor de scont (art. VII şi VIII) şi, cu atât mai mult, titlurile de valoare trebuiau executate doar asupra debitorului principal.
Din cele două clauze contractuale sus-citate rezultă că banca trebuia să recupereze contravaloarea biletelor la ordin de la SC P.T. SRL, care este debitorul principal (subscriitor), iar nu să se îndrepte împotriva reclamantei şi fără avizul acesteia.
Procedând astfel, pârâta a încălcat prevederile contractuale şi, implicit, dispoziţiile art. 969 C. civ., potrivit cărora "convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractuale."
2. În mod greşit a reţinut instanţa de apel că banca s-a îndreptat împotriva reclamantei deoarece emitentul biletelor la ordin la data scadenţei nu avea disponibil, întrucât din raportul de expertiză contabilă efectuat într-o cauză penală privind părţile şi care se afla la dosarul instanţei de fond rezultă că, în perioada dintre scadenţa biletelor la ordin şi închiderea contului la B.C.R. - Sucursala Târgu Neamţ, SC P.T. SRL a rulat suma de 238.949 RON.
Din aceeaşi expertiză rezultă că, în perioada de după scadenţa celor 5 bilete la ordin, debitorul principal a rulat prin contul B.R.D. - Agenţia Târgu Neamţ suma de 520.908 RON.
Aceste aspecte au fost aduse la cunoştinţa pârâtei prin nenumărate adrese începând din anul 2002, dar banca a pornit executarea silită împotriva debitorului principal în anul 2004, iar la scurt timp a renunţat în mod inexplicabil să mai continue executarea silită.
Situaţia rulajului emitentului biletelor la ordin nu este irelevantă, aşa cum s-a reţinut în decizia atacată, deoarece banca avea obligaţia legală şi contractuală de a se îndrepta cu prioritate împotriva debitorului principal şi astfel putea să recupereze contravaloarea biletelor la ordin. Chiar dacă teoretic debitorul principal nu beneficia de disponibil, acest aspect nu reprezintă un impediment de executare silită, banca având posibilitatea să urmărească bunurile imobile ale societăţii respective, existând dovezi cu privire la situaţia unor asemenea bunuri şi, de ce nu, putea să solicite deschiderea procedurii insolvenţei asupra SC P.T. SRL, care se finaliza cu atragerea răspunderii personale a administratorului societăţii.
3. În mod greşit a reţinut instanţa de apel că nu sunt îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale, în mod special fapta ilicită, motivat de faptul că prepuşii comitentului, respectiv persoanele din conducerea băncii, şi-au exercitat în mod legal şi corect atribuţiile de serviciu.
Cu probele administrate în cauză la instanţa de fond şi la instanţa de apel s-a dovedit că sunt îndeplinite toate cerinţele pentru atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate şi existenţa vinovăţiei.
Adăugând la cele arătate anterior şi faptul că banca a refuzat să restituie reclamantei biletele la ordin după data încasării din disponibil, pentru a fi puse în executare de aceasta, aspect recunoscut de pârâtă şi care este contrar prevederilor art. 43 din Legea nr. 58/1934 şi art. 245 şi urm. din Normele Cadru nr. 6/1994 ale B.N.R., rezultă că salariaţii pârâtei au încălcat dispoziţiile legale sus-menţionate.
Aşadar, restituirea biletelor la ordin de către bancă era în primul rând o obligaţie legală şi, în subsidiar, una contractuală. Rezultă că, fapta salariaţilor este una ilicită şi prin săvârşirea ei reclamantei i-a fost pricinuit un prejudiciu în sumă de 303.609 RON, conform expertizei contabile efectuate în cauza penală.
Cât priveşte existenţa vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate, s-a dovedit îndeplinirea acestor cerinţe legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, iar calitatea de comitent a băncii nu necesită comentarii.
Având în vedere dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ., potrivit cărora comitenţii sunt răspunzători de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat, instanţa de fond trebuia să admită acţiunea formulată, iar instanţa de control judiciar trebuia să admită cererea de apel şi să schimbe în tot sentinţa atacată.
Faţă de cele ce preced şi având în vedere că datorită faptelor ilicite săvârşite de salariaţii pârâtei, reclamanta se află în procedura insolvenţei (Dosar nr. 687/103/2012 Tribunalul Neamţ), aceasta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei de fond, în sensul admiterii acţiunii.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Recurenta-reclamantă susţine că pârâta trebuia să apeleze la acţiunea în regres numai după ce constata refuzul de plată din partea emitentului biletelor la ordin scontate, printr-un act de protest, obligaţie asumată de pârâtă prin contractele de scont şi nerespectată de aceasta.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, nerespectarea de către părţile contractante a unei clauze din contract ridică problema răspunderii civile contractuale, iar nu delictuale. Aceasta deoarece răspunderea contractuală, care intervine în cazul preexistenţei unui contract valabil încheiat, este o răspundere cu caracter special, derogator de la dreptul comun în materie de răspundere civilă, dat de răspunderea civilă delictuală.
Ca atare, prejudiciul pretins de reclamantă ca urmare a încălcării, de către pârâtă, a clauzei din contractele de scont privind facerea protestului pentru exercitarea dreptului de regres, poate fi valorificat numai în cadrul răspunderii civile contractuale, or, în speţă, demersul judiciar al reclamantei este întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, fiind invocată răspunderea comitentului pentru fapta prepuşilor săi [art. 1000 alin. (3) C. civ.].
Modalitatea în care a acţionat pârâta pentru recuperarea creanţelor decurgând din contractele de scont din 10 septembrie 2002 şi 27 septembrie 2002, prin debitarea contului de disponibilităţi al reclamantei cu suma datorată şi neachitată la scadenţă de către emitentul biletelor la ordin scontate, nu configurează o faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, nefiind întemeiate susţinerile recurentei privind lipsa avizului său care să legitimeze acţiunea pârâtei.
Astfel, instanţele de fond au reţinut că, în vederea garantării rambursării creditelor acordate reclamantei, de către pârâtă, în baza contractelor de scont, părţile au încheiat două contracte de cesiune a cash-flow-ului, prin care au convenit asupra dreptului băncii pârâte de a debita contul de disponibilităţi al reclamantei cu suma datorată, în cazul neachitării acesteia la scadenţă.
Raportat la această situaţie de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs faţă de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., rezultă că acţiunea pârâtei de a debita contul de disponibilităţi al reclamantei cu sumele datorate în baza contractelor de scont şi neachitate la scadenţă este una licită, întemeindu-se pe acordul titularului de cont (reclamanta) asumat prin contractele de cesiune a cash-flow-ului.
Cât priveşte urmărirea îndreptată de pârâtă direct împotriva sa, contrar susţinerilor recurentei, aceasta are temei legal.
Aşa cum s-a arătat deja, în speţă, părţile au încheiat contracte de scont, iar pentru garantarea executării acestora, contracte de cesiune a cash-flow-ului, acestea din urmă îndreptăţind-o pe pârâtă să-şi valorifice drepturile împotriva reclamantei, în caz de neplată la scadenţă a creanţei.
Astfel, conform art. 52 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, "(1) Trăgătorul, acceptantul, girantul şi avalistul cambiei sunt ţinuţi solidar faţă de posesor. (2) Posesorul are dreptul de urmărire împotriva tuturor acestor persoane, individual sau colectiv, fără a fi ţinut să observe ordinea în care s-au obligat. (4) Acţiunea pornită împotriva unuia din obligaţi nu împiedică urmărirea celorlalţi, chiar dacă sunt posteriori aceluia împotriva căruia s-a procedat mai întâi."
Textul instituie, aşadar, o solidaritate pasivă, între debitorii obligaţiei de plată, în speţă între emitentul biletelor la ordin (SC P.T. SRL) şi girant (reclamanta). Or, în cazul solidarităţii pasive, creditorul are dreptul să urmărească pe oricare dintre debitori, la alegerea sa, deoarece toţi sunt debitori principali, sens în care sunt prevederile art. 1042 C. civ., potrivit cărora "creditorul unei obligaţii solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori (…)".
Prin urmare, acţiunea pârâtei care, în calitate de posesor al biletelor la ordin achiziţionate prin scontare, şi-a îndreptat urmărirea pentru recuperarea creanţei împotriva reclamantei, în calitate de girant, iar nu a emitentului biletelor la ordin, are un temei legitim, solidaritatea răspunderii între cei doi obligaţi principali îndreptăţind-o să-şi îndrepte urmărirea împotriva oricăruia dintre aceştia, la alegerea sa.
2. Susţinerile recurentei privind existenţa disponibilului în conturile emitentului biletelor la ordin (SC P.T. SRL) la data scadenţei vizează reevaluarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele anterioare, în raport de dovezile administrate, care nu mai poate fi analizată de instanţa de recurs, faţă de actuala structură a recursului.
Astfel, motivul de casare care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului în raport de probele administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
În consecinţă, criticile prin care se impută instanţei de apel că a reţinut greşit, raportat la probele administrate, inexistenţa disponibilului în conturile emitentului biletelor la ordin la data scadenţei acestora, nu pot fi analizate.
În ce priveşte situaţia rulajului în conturile emitentului biletelor la ordin după data scadenţei, contrar susţinerilor recurentei, în mod corect instanţa de apel a apreciat că aceasta este irelevantă, întrucât creditorul putea opta, din toate căile pe care le avea la dispoziţie, pentru aceea pe care o considera mai accesibilă pentru realizarea creanţei sale.
Astfel, indiferent de situaţia rulajului în conturile emitentului biletelor la ordin, cât timp reclamanta a garantat rambursarea creditului acordat în baza contractelor de scont prin încheierea de contracte de cesiune a cash-flow-ului cu pârâta, aceasta din urmă avea posibilitatea de executare a garanţiei constituite în favoarea sa, îndreptându-şi urmărirea împotriva girantului, deci a reclamantei.
3. Recurenta susţine, cu trimitere la argumentele invocate în dezvoltarea motivelor de recurs precedente, că în speţă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, în justificarea faptei ilicite invocând în plus că banca a refuzat să-i restituie biletele la ordin după data încasării din disponibil, aspect care ar fi contrar prevederilor art. 43 din Legea nr. 58/1934 şi art. 245 şi urm. din Normele Cadru nr. 6/1994 ale B.N.R.
Contrar susţinerilor recurentei, pentru considerentele arătate în analiza motivelor anterioare de recurs, în speţă nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite în materie delictuală.
Cât priveşte refuzul de restituire a biletelor la ordin, date fiind raporturile contractuale dintre părţi, statuarea asupra acestei chestiuni implică analiza executării contractelor încheiate de părţi, ceea ce se poate realiza numai în cadrul răspunderii contractuale. Ca atare, problema răspunderii pârâtei pentru un refuz de restituire a biletelor la ordin se poate pune exclusiv pe tărâm contractual, iar nu delictual, după cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Referitor la celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale - prejudiciu, raport de cauzalitate şi existenţa vinovăţiei, acestea nu se mai impun a fi analizate în absenţa faptei ilicite, motiv pentru care criticile în acest sens din recurs nu pot fi primite.
Faţă de considerentele prezentate, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Vânători împotriva Deciziei civile nr. 70 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4625/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4629/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
