ICCJ. Decizia nr. 4779/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4779 /2013
Dosar nr. 5366/62/2007*
Şedinţa publică din 24 octombrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 9 iulie 2007, reclamanţii K.Z.V., K.Ş. şi K.Ş.P. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Săcele, reprezentat legal de primar, primarul municipiului Săcele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi SC V. SA, solicitând instanţei ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă prin care să îl oblige pe pârâtul primarul municipiului Săcele să emită o dispoziţie prin care să le restituie în natură terenul liber aferent construcţiei M.C., situată în municipiul Săcele, str. A.E., înscrisă în CF F1. C., să o oblige pe pârâta SC V. SA să emită o dispoziţie prin care să le acorde măsuri reparatorii pentru imobilul M.C., situat în municipiul Săcele, str. A.E., înscris în CF F1. C., sub numerele topografice T1. şi T2., să îi oblige pe pârâţi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Prin sentinţa civilă numărul 178/S din 01 iunie 2010 Tribunalul Braşov a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC Ş.S. SA. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor municipiul Săcele şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
A admis în parte, astfel cum a fost precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii K.Z.V., K.Ş. şi K.Ş.P., în contradictoriu cu pârâii municipiul Săcele, reprezentat legal de primar şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi, în consecinţă:
A constatat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în înţelesul Legii nr. 10/200, cu privire la imobilele situate în Municipiul Săcele, str. A.E., înscrise în CF nr. F2. C., sub numerele topografice T3., T4., T5., T6., T7., T8., T9., T10., T11. şi T12.
A obligat pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să emită o decizie prin care să facă reclamanţilor o propunere de restituire în echivalent sub forma despăgubirilor a imobilului cu destinaţia de construcţie - M.C. şi a imobilului cu destinaţia de teren înscris în CF nr. F2. C., sub numerele topografice T1., T2., şi care a fost evaluată prin raportul de expertiză nr. E1., ce a fost întocmit de către ing. expert C.D., la suma de 1.517.184 RON.
A obligat pârâtul municipiul Săcele să emită, prin reprezentantul său legal, o dispoziţie prin care să restituie în natură reclamanţilor suprafaţa de 496 mp. din suprafaţa totală a imobilului cu destinaţia de teren înscris în CF nr. F2. C., sub numerele topografice T3 şi T4, şi prin care să facă acestora o propunere de restituire prin echivalent sub forma despăgubirilor a imobilelor cu destinaţia de teren înscrise în CF mai sus indicată sub numerele topografice T1., T2., T5./1, T5./2, T12., precum şi pentru suprafaţa de 1.604mp. din imobilul cu destinaţia de teren înscris în CF nr. F2. C., sub numerele topografice T1., T2., ce au fost identificate şi evaluate prin raportul de expertiză judiciară nr. E2., efectuat de către ing. expert G.F.
A respins restul pretenţiilor formulate de către reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi municipiul Săcele.
A respins cererea de chemare în judecată promovată de către reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii SC Ş.S. SA Râmnicu Vâlcea şi primarul municipiului Săcele, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins cererea pârâtei SC Ş.S. SA de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
A compensat între reclamanţi şi între pârâtul municipiul Săcele cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.
Prin decizia civilă numărul 164/Ap din 16 noiembrie 2010 Curtea de Apel Braşov a admis în parte apelul declarat de apelanta pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva sentinţei civile nr. 178 din 1 iunie 2010 a Tribunalului Braşov pe care a modificat-o în parte în sensul că:
A înlăturat din dispozitivul sentinţei menţiunea privind evaluarea imobilului construcţie la suma de 1.517.184 RON.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.
Prin decizia numărul 239 din 19 ianuarie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 164 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care a casat-o. A trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării apelului, prin decizia nr. 13 din 04 martie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a admis în parte apelul declarat de apelanta pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) împotriva sentinţei civile nr. 178 din 1 iunie 2010 a Tribunalului Braşov pe care a modificat-o în parte, în sensul că:
A înlăturat din dispozitivul sentinţei menţiunea privind evaluarea imobilului - construcţie la suma de 1.517.184 RON.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A obligat apelanta pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata către intimaţii reclamanţi K.Z.V., K.Ş. şi K.Ş.P. la plata sumei de 11.864,79 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea intimatei pârâte SC Ş.S. SA de acordare a cheltuielilor de judecată.
La pronunţarea acestei hotărâri, Curtea de Apel a reţinut următoarele considerente:
Pentru stabilirea în cauză a incidenţei art. 29 din Legea nr. 10/2001, referitor la determinarea instituţiei obligată să soluţioneze notificarea reclamanţilor şi natura măsurilor reparatorii ce se cuvin acestora, instanţa a analizat situaţia acţionariatului SC P. SA Braşov, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv 14 februarie 2001.
Potrivit extrasului emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, ce reflectă istoricul şi evoluţia acţionariatului societăţii de la data înmatriculării acesteia, rezultă în mod clar că la data de 27 noiembrie 1997 acţionari ai SC P. SA Braşov erau:
- Fondul Proprietăţii de Stat cu număr de acţiuni: 306.604 şi cotă de participare la beneficii şi pierderi de 40,2282%.
- Fondul Proprietăţii Private III Transilvania cu număr de acţiuni: 294.692 şi cotă de participare la beneficii şi pierderi de 38,6653%.
- Restul acţionarilor erau persoane fizice: B.M.V. cu număr de acţiuni 442 şi cotă de participare şi cotă de participare la beneficii şi pierderi de 0,058% / 0,058% şi alte persoane fizice conform „listei IMI”, cu număr de acţiuni 160423 şi cotă de participare la beneficii şi pierderi de 21,0484%, în total număr de acţiuni persoane fizice 160.865 şi cota de participare la beneficii şi pierderi 21,1064%.
Prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni 359 din 25 iunie 1998, Fondul Proprietăţii de Stat a înstrăinat Asociaţiei Salariaţilor SC P. SA Braşov un număr de acţiuni de 306.604 acţiuni. Acest aspect rezultă şi din extrasul emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov menţionează la data de 09 septembrie 1998, ca acţionar „ieşit” Fondul Proprietăţii de Stat cu numărul de acţiuni înstrăinate 306.604 şi cota de participare de 40,2282% şi ca acţionar nou SC P. SA Braşov, cu acelaşi număr de acţiuni de 306.604 şi aceeaşi cotă de participare de 40,2282%.
Rezultă că în baza acestui contract, doar o parte din acţiunile SC P. SA Braşov a fost înstrăinată, respectiv partea deţinută de Fondul Proprietăţii de Stat, astfel cum se menţionează şi în decizia numărul 239 din 19 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 5366/62/2007. Cealaltă parte, deţinută de Fondul Proprietăţii Private Transilvania III şi de acţionarii persoane fizice nu a fost înstrăinată, acesta fiind motivul pentru care numai o parte din acţiunile SC P. SA a fost vândută, astfel cum reţine şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul deciziei de casare.
Ca urmare, la data de 09 septembrie 1998 situaţia acţionariatului, menţinută până la data de 06 martie 2001 (deci valabilă şi la data de 14 februarie 2001) era stabilită conform extrasului emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Aceste menţiuni se coroborează cu înscrisul depus la dosarul cauzei, emis de SC R.I.T. SRL Tg. Mureş la data de 18 ianuarie 2013, conform căruia la data de referinţă, 14 februarie 2001, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu deţinea acţiuni la SC P.P. SRL.
Aceleaşi date privind situaţia acţionariatului la data de 14 februarie 2001 rezultă din adresa emisă de SC R.I.T. SRL Tg. Mureş, potrivit căreia Asociaţia Panificaţie P. deţinea 306.604 acţiuni, în procent de 40,22825%, S.T. 294.692 acţiuni, în procent de 38.66532% şi alţi acţionari cu 160.865 acţiuni, în procent de 21,10643%.
În ce priveşte S.T., aceasta a fost reorganizată prin transformare fără lichidare a fostului Fond al Proprietăţii Private III Transilvania, în baza Legii nr. 133/1996, preluând acţiunile deţinute de Fondul Proprietăţii Private III Transilvania la SC P. SA de 294.692 şi cota de participare de de 38,6653%.
Adresele depuse la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, redenumită conform O.U.G. nr. 96/2012) cu nr. 5382 din 11 februarie 2013, nu se coroborează cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. În cuprinsul acestora, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului certifică faptul că la data de 14 februarie 2001 cota deţinută de statul român prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la capitalul social al SC P. SA Braşov a fost de 4,609 %, cu un număr de 40.614 acţiuni. Aceste date sunt însă contrazise de extrasul emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, conform cărora A.P.A.P.S. este menţionat ca acţionar abia la data de 01 octombrie 2001.
Din toate aceste înscrisuri depuse la dosarul cauzei rezultă în mod cert că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, 14 februarie 2001, SC P. SA era integral privatizată.
La stabilirea naturii măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamanţilor, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi ale deciziei nr. 380/2008 a Curţii Constituţionale, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente şi a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Din probele administrate în cauză rezultă nevalabilitatea titlului de preluare a imobilului M.C. de către statul român. Astfel, potrivit înscrierilor de la foaia de proprietate de la A+8, A+36 din CF C. rezultă că M.C. este situată pe terenul înscris la numerele topo T1.,T2., care au fost create prin dezmembrarea în două loturi a imobilului de la A+1.
În continuare, la poziţia B+27 se menţionează că proprietar asupra imobilului de la A+1 este Comuna C., în baza adresei primăriei comunei C. nr. C1. şi a deciziunii MAI nr. M1. apărută în M. Of. numărul 229/02.10.1948.
Ulterior, asupra construcţiei M.C. de la A+8 (B 27,36,37) a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea SC P. SA Braşov (A+38), fără a fi menţionată vreo dată.
La A+39 se arată că asupra aceleiaşi construcţii se intabulează dreptul de proprietate cu titlu drept de cumpărare prin cesiune, în favoarea SC P.A. SA Braşov, contractul de cesiune de drepturi şi obligaţii, fiind încheiat la data de 11 octombrie 2002. Terenul aferent construcţiei a rămas în proprietatea Comunei C., cu drept de superficie pentru SC P.A. SA Braşov.
Astfel, este evident că adresa primăriei comuna C. nr. C1. şi decizia MAI nr. M1., apărută în M. Of. numărul 229/02.10.1948, nu constituie prin ele însăşi un titlu valabil de dobândire a proprietăţii de către stat.
Raportat la situaţia juridică actuală a imobilului M.C. - faptul că acesta a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. V1. din 09 august 2002 de SC P. SA Braşov către D.P.D. şi apoi a făcut obiectul contractului de cesiune de drepturi şi obligaţii încheiat la data de 11 octombrie 2002, între D.P.D. şi SC P.A. SA Braşov; instanţa a reţinut imposibilitatea restituirii în natură a acestuia, în condiţiile în care nu a fost făcută dovada nulităţii actelor de înstrăinare.
Pentru aceste considerente, instanţa a statuat că apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are obligaţia de a propune măsurile reparatorii în echivalent care se cuvin reclamanţilor pentru M.C., potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de a stabili valoarea măsurilor reparatorii de către persoana juridică notificată şi respectiv, de către instanţă, ca urmare a contestaţiei formulate, se reţine că, în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, instanţa nu este competentă să indice valoarea imobilului, aceasta urmând a fi stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 16 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii nu se face nici de către instituţia implicată în privatizarea societăţii comerciale şi nici de către instanţa de judecată, ci de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Capitolul III al Legii nr. 247/2005.
Cererea intimaţilor reclamanţi K.Z.V., K.Ş. şi K.Ş.P. de obligare a apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată a fost admisă, în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi acestea se compun din suma de 5.105,39 RON în apel (4.300 RON onorariu avocaţial şi 690,09 RON cheltuieli de deplasare cu autoturismul şi 115,30 RON cu trenul conform dovezilor de la dosar) şi 6.759,4 RON cheltuieli de judecată în faza recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (6.300 onorariu avocaţial şi 459,4 RON cheltuieli de deplasare, conform dovezilor depuse la dosar), în total 11.864,79 RON.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, criticând soluţia pentru nelegalitate şi invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
S-a arătat că în mod eronat nu a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii deoarece, nu s-a dovedit ca intimaţii au urmat procedura administrativa obligatorie conform Legii nr. 10/2001.
S-a invocat de recurentă că este nelegală motivarea instanţei de fond menţinută de instanţa de apel privind obligaţia reţinută în sarcina Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului respectiv, să emită o decizie prin care să facă reclamanţilor o propunere de restituire în echivalent sub forma despăgubirilor a imobilului cu destinaţia de construcţie - Moara G., deoarece nu există normă de drept in acest sens.
Prin Legea nr. 10/2001 sunt instituite două etape succesive, din care prima, procedura administrativă este obligatorie (art. 1, art. 21 alin. (1) şi (5), art. 47 alin. (2) şi art. 48), iar a doua facultativă, întrucât priveşte controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei legi speciale. Din analiza dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, rezultă că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluţionării notificării, aşadar, pentru dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită, în conformitate cu Legea nr. 10/2001 era necesară completarea dosarului administrativ cu toate actele necesare.
Astfel, în cadrul procedurii administrative de soluţionare a notificării, pe baza actelor depuse de petent în dosarul administrativ trebuie subliniat că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi-a executat obligaţiile legale, încă din anul 2002. Acest aspect rezultă din adresa nr. A1. din 10 decembrie 2002 prin care s-a comunicat către SC P. SA, spre competentă soluţionare notificarea cu actele doveditoare ale intimaţilor, privind imobilul revendicat aflat în patrimoniul societăţii comerciale.
În cadrul legal astfel stabilit, nu erau îndeplinite condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, deoarece imobilul revendicat nu se afla evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate integral, cu respectarea dispoziţiilor legale de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, sau intr-o proporţie care nu permite aplicarea art. 21 din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, recurenta arată că în situaţia imposibilităţii legale de restituire în natura a imobilului revendicat, obligaţia de a emite decizia motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor legale, revine numai în sarcina SC P. SA, în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001. Aşa fiind, au fost greşit aplicate dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi O.U.G. nr. 81/2007, recurenta neavând obligaţia de plată efectivă a măsurilor reparatorii/despăgubirilor către reclamanţi. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate în apel, recurenta apreciază că nelegal a fost obligată la plata sumei de 11.864,79 RON.
AŞa cum rezultă din probele cauzei, se poate constata ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată, nelegal, la plata acestora, deoarece nu se poate reţine reaua sa credinţă sau comportarea neglijentă pricinuită prin apărarea formulată în această cauză, deci nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., neexistând culpă procesuală.
În fine, recurenta arată în conformitate cu dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului şi nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
În acelaşi sens, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi-a îndeplinit obligaţiile legale, iar cheltuielile de judecata sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind conforme în raport de costurile reale ale cauzei.
Recursul este nefondat.
Examinând susţinerile recurentei, Înalta Curte constată că acestea se subsumează art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.
Analizând actele şi lucrările dosarului precum şi susţinerile părţilor se reţine că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală, soluţionând în mod judicios litigiul dedus judecăţii.
Este nefondată susţinerea recurentei că intimaţii-reclamanţi nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, întrucât din actele depuse în faţa instanţei de fond, Tribunalul Braşov, rezultă că s-au formulat două notificări prin executorul judecătoresc, înregistrate sub nr. 798 din 2 iulie 2001 şi 1882 din 9 august 2001 (dosarul Tribunalului Braşov). Aşa fiind, reclamanţii au urmat procedura prevăzută de legea specială, depunând şi acte doveditoare în susţinerea cererilor de retrocedare, situaţie ce impunea îndeplinirea obligaţiilor legale de către instituţiile abilitate prin lege. Această critică a fost formulată şi în faţa instanţei de apel, astfel încât este nefondată susţinerea intimaţilor-reclamanţi, că acest motiv de recurs a fost invocat omisso medio.
Instanţa de apel a reţinut că SC P. SA este o societate în întregime privatizată, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, şi în consecinţă, în mod corect s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din actul normativ menţionat, în sensul că măsurile reparatorii se propun de către instituţia care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, respectiv pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În situaţia în care se invocă de către recurentă modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în apel, respectiv a structurii acţionariatului la SC P. SA, la data intrării în vigoare a legii speciale, se constată că această critică priveşte temeinicia hotărârii pronunţate, aspect ce nu mai poate fi cenzurat în recurs, după abrogarea dispoziţiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Sunt nefondate şi criticile referitoare la suma de bani ce constată valoarea despăgubirilor datorate, deoarece Curtea de Apel Braşov, admiţând apelul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a înlăturat cuantumul măsurilor reparatorii în sumă de 1.517.184 RON, conformându-se astfel dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportate la dispoziţiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi O.U.G nr. 81/2007.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, este neîntemeiată susţinerea recurentei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului că nu are culpă procesuală, deoarece atâta timp cât a fost obligată să emită o decizie prin care să facă reclamanţilor o propunere de restituire în echivalent sub forma despăgubirilor a imobilului cu destinaţia de construcţie - M.C., sunt îndeplinite cerinţele art. 274 C. proc. civ., în sensul că acţiunea a fost considerată fondată şi a fost admisă, iar pârâta a pierdut procesul.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, instanţa de apel le-a detaliat arătând că acestea se compun din: 4.300 RON onorariu avocaţial în apel, 690,09 RON cheltuieli de deplasare cu autoturismul şi 115,30 RON cu trenul pe parcursul judecării apelului, precum şi 6.300 onorariu avocaţial şi 459,4 RON cheltuieli de deplasare, în faza recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în total 11.864,79 RON, astfel încât şi sub acest aspect susţinerile sunt nefondate,
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., deoarece prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, la data de 29 august 2007, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală pasivă, deci s-a opus acţiunii formulate de reclamanţi.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.
Urmează ca în baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. să oblige recurenta la plata sumei de 6.820 RON, din care 6.750 onorariu de avocat şi 70 RON cheltuieli pentru depunerea actelor, conform chitanţelor aflate la dosarul instanţei de recurs, către intimaţii-reclamanţi K.Z.V., K.Ş. şi K.Ş.P. şi 2500 RON către intimaţii-pârâţi Municipiul Săcele şi Primarul municipiului Săcele, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 13/Ap din 04 martie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.820 RON către intimaţii-reclamanţi K.Z.V., K.Ş. şi K.Ş.P. şi 2.500 RON către intimaţii-pârâţi Municipiul Săcele şi Primarul municipiului Săcele.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4747/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4780/2013. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... → |
|---|
