ICCJ. Decizia nr. 4817/2013. Civil. Marcă. Recurs

Decizii civile ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4817/2013

Dosar nr. 50943/3/2010

Şedinţa publică din 25 octombrie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 21 octombrie 2010, înregistrată sub nr. 50943/3/2010, reclamantul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a chemat în judecată pârâţii M.C. şi M.I.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea înregistrării mărcii „Corul Naţional de Cameră M. Fondat 1963”, înregistrată la OSIM cu nr. XX, depozit YY din 01 iulie 2008, în temeiul art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin H.G. nr. 743/1991 Corul de Cameră M. a trecut din subordinea Ministerului Culturii în subordinea Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei, fiind organizat ca instituţie publică, cu personalitate juridică. Prin H.G. nr. 955/1996, denumirea Corul de Cameră M. a fost modificată în Corul Naţional de Cameră M., acesta funcţionând în subordinea Ministerului Educaţiei de la înfiinţarea ca instituţie publică; în toată această perioadă, pârâtul M.C. a ocupat, succesiv, funcţia de director şi director general.

Reclamantul a mai arătat că în ţară şi în străinătate Corul M. este unul dintre cele mai respectate şi admirate ansambluri corale, luând parte la numeroase festivaluri de prestigiu, însă pârâtul, profitând de funcţia sa, fără înştiinţarea ordonatorului principal de credite, a înregistrat la OSIM, pe numele său şi al fiului său, pârâtul M.I.C., marca cu denumirea „Corul Naţional de Cameră M. Fondat 1963”. Înregistrarea mărcii s-a făcut cu rea-credinţă şi prejudiciază drepturile instituţiei publice Corul Naţional de Cameră M. şi ale reclamantului, întrucât instituţia publică este lăsată la bunul plac al unor persoane fizice sau este obligată să-şi schimbe denumirea pentru a nu intra în conflict cu marca înregistrată de pârâţi.

A mai arătat reclamantul că între el şi pârât există un raport de muncă, contract sinalagmatic ce dă naştere la drepturi şi obligaţii, iar fundamentul moral al bunei credinţe îl reprezintă onestitatea, iar în plan juridic aceasta este egală cu intenţia dreaptă, absenţa dolului, a fraudei etc. Obligaţia de fidelitate constituie obligaţia principală a salariatului pe durata exercitării contractului de muncă, de a se abţine de la săvârşirea oricărui act sau fapt care ar putea dăuna intereselor angajatorului. Recurentul susţine că pârâtul a acţionat cu rea credinţă, solicitând înregistrarea mărcii menţionate la OSIM, astfel încât există suficiente motive pentru anularea acesteia, în baza dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, republ.

Pârâtul M.I.C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; totodată, a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului M.C., decedat la data de 01 ianuarie 2011, aşa cum rezultă din certificatul de deces anexat întâmpinării, iar, în subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor întâmpinării, pârâtul a arătat că prin H.G. nr. 743/1991 Corul de Cameră M. a trecut din subordinea Ministerului Culturii în subordinea Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei, dată de la care este organizat ca instituţie publică, cu personalitate juridică.

Pe fondul cererii, a învederat că buna credinţă se prezumă, iar reclamantul nu a răsturnat această prezumţie prin probe. De asemenea, s-a arătat că pârâţii au îndeplinit condiţiile legale la data înregistrării mărcii, nefiind înregistrată nicio opoziţie la înregistrarea acesteia.

La data de 15 iunie 2011 Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional a formulat cerere pentru introducerea sa în cauză în calitate de reclamant, motivat de faptul că prin H.G. nr. 205/2011 s-a aprobat trecerea Corului Naţional de Cameră M. din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, aşa cum rezultă şi din Protocolul de predare–primire din 06 iunie 2011, încheiat între ministerele menţionate, privind predarea, respectiv preluarea patrimoniului aferent, personalului şi ale drepturilor şi obligaţiilor aferente Corului Naţional de Cameră M.; anexat s-au depus: Protocolul din 06 iunie 2011, H.G. nr. 205/2011 privind unele măsuri de reorganizare a unor autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale; în consecinţă, a operat o transmisiune de calitatea procesuală activă de la subordinea Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului către Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Cauza a fost amânată pentru ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să-şi precizeze poziţia procesuală faţă de acţiune, acesta formulând la data de 05 octombrie 2011 cerere, prin care arată că îşi însuşeşte acţiunea formulată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, fără alte modificări sau completări.

Pârâtul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că cererea de chemare în judecată trebuia formulată de Corul Naţional de Cameră M., care este instituţie publică, cu personalitate juridică, organizată ca atare prin H.G. nr. 743/1991, denumirea fiind modificată în acest sens prin H.G. nr. 955/1996.

Prin sentinţa civilă nr. 2099 din 7 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Tribunalul a constatat că prin concluziile scrise, depuse după rămânerea în pronunţare, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, aceasta nefiind pusă în discuţia părţilor în condiţii de contradictorialitate, aşa încât nu a fost examinată.

Pe fondul cererii, prima instanţă a constatat că la data de 01 iulie 2008 M.C. şi M.I.C. au depus cerere pentru înregistrarea mărcii individuale combinate Corul Naţional de Cameră M. Fondat 1963, cerere admisă prin decizia 006148; certificatul de înregistrare a mărcii cu nr. XX a fost eliberat pârâţilor la data de 03 decembrie 2010, fără formularea vreunei opoziţii la înregistrarea mărcii.

Tribunalul a reţinut că s-a solicitat anularea mărcii pârâţilor, fiind invocată reaua-credinţă la înregistrare, în sensul fraudării intereselor unor terţi, respectiv ale instituţiei publice Corul Naţional de Cameră M., însă s-a apreciat că reclamantul cauzei nu a probat în niciun fel reaua-credinţă a pârâţilor la înregistrarea mărcii, astfel că, în baza dispoziţiilor incidente din legea mărcilor, coroborate cu dispoziţiile art. 256 C. proc. civ., s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, solicitând admiterea apelului potrivit criticilor pe care le-a formulat, casarea sentinţei atacate, pentru motive de nelegalitate, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Intimatul-pârât M.I.C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, respingerea ca nefondat.

A susţinut intimatul pârât că a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în faţa instanţei de fond care, deşi a unit excepţia cu fondul, a constatat, prin hotărâre, că aceasta ar fi fost invocată numai prin concluziile scrise.

Intimatul-pârât a susţinut că, deşi acţiunea a fost continuată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în raport de prevederile H.G. nr. 205/2011, consideră că excepţia este întemeiată, deoarece instituţia Corul Naţional de Cameră M. a fost organizată ca instituţie publică cu personalitate juridică prin H.G. nr. 743/1991 şi ar fi trebuit să introducă cererea ea însăşi.

Având în vedere că Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional nu are calitatea de a sta în proces deoarece nu are drepturi proprii şi nici nu are calitatea de mandatar al Corului, consideră că excepţia lipsei calităţii procesuale active este neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, intimatul pârât a solicitat respingerea apelului, argumentând în sensul netemeiniciei cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 89A din 7 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, a fost admis apelul formulat de reclamant, s-a schimbat în tot sentinţa apelată, astfel că, s-a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

La termenul de judecată din 07 iunie 2012, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor, din oficiu, nulitatea sentinţei pentru nerespectarea cadrului procesual subiectiv stabilit de reclamant, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată prin întâmpinare de intimatul pârât.

Cu privire la ordinea de soluţionare a acestor două chestiuni de procedură puse în discuţie, curtea de apel a reţinut că nulitatea sentinţei, invocată din oficiu, priveşte cadrul procesual pasiv al cauzei.

Astfel, reclamantul iniţial - Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - a chemat în judecată la data de 21 octombrie 2010 pe pârâţii M.C. şi M.I.C.

Din certificatul de deces de la dosarul tribunalului depus de pârâtul M.I.C., rezultă că pârâtul M.C. a decedat la data de 01 ianuarie 2011, ulterior sesizării instanţei.

În considerarea acestei împrejurări, tribunalul, la data de 20 aprilie 2011, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului decedat, fără a lua vreo altă măsură, în pofida caracterului imperativ al prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., continuând soluţionarea cauzei în contradictoriu cu doar unul dintre pârâţii chemaţi în judecată, M.I.C., şi omiţând a verifica dacă legitimarea procesuală a pârâtului decedat M.C. s-a transmis către eventualii săi moştenitori.

Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de intimatul pârât M.I.C., se impune a fi dezlegată cu precădere faţă de cea a nulităţii sentinţei, având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi împrejurarea că se impune a se analiza cu prioritate posibilitatea reclamantului de a sesiza instanţa cu cererea de chemare în judecată şi apoi aspectele ce privesc cadrul procesual pasiv.

Instanţa de apel a constatat că este real că intimatul a invocat excepţia amintită şi a solicitat respingerea apelului urmare a admiterii acestei excepţii, însă, în contextul în care apelul a fost declarat de partea care a avut calitatea de reclamant în primă instanţă, rezultă că această parte justifică şi legitimarea procesuală pentru a declara apel, problema punându-se în speţă prin raportare la cererea introductivă.

În apel, cauza s-a soluţionat în limitele subiective în care litigiul s-a desfăşurat în faţa primei instanţe, chestiunea soluţionării cauzei într-un cadru procesual stabilit cu încălcarea normelor imperative ce guvernează procesul civil făcând obiectul cenzurii instanţei de apel, în condiţiile prevăzute de art. 295 şi art. 297 C. proc. civ., în măsura în care este depăşită problema calităţii procesuale active.

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, curtea de apel a constatat că, aşa cum în mod corect a arătat intimatul pârât prin întâmpinarea depusă în apel, aceasta fusese invocată în faţa primei instanţe înaintea închiderii dezbaterilor, anume prin întâmpinarea formulată de pârâtul M.I.C. depusă la dosar la data de 23 februarie 2011.

Or, în mod greşit a consemnat tribunalul în considerentele sentinţei că excepţia a fost invocată prin concluziile scrise, depuse după închiderea dezbaterilor, cu consecinţa neanalizării acesteia.

Dimpotrivă, instanţa de apel a constatat că excepţia a fost invocată de pârât prin întâmpinare şi nu a fost soluţionată de prima instanţă, apreciindu-se că aceasta poate fi invocată în apel, ca motiv de ordine publică, nefiind dezlegată prin hotărârea ce nu a fost atacată de partea ce se foloseşte de acest mijloc de apărare.

Asupra temeiniciei excepţiei, curtea a reţinut că potrivit art. 1 din H.G. nr. 743/1991 privind organizarea Corului Naţional de Cameră „M.” în subordinea Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei: „Începând cu data de 1 octombrie 1991, Corul de Cameră „M.” trece din subordinea Ministerului Culturii în subordinea Ministerului Învățământului şi Ştiinţei şi se organizează ca instituţie publică, cu personalitate juridică, cu sediul în localul Academiei de Muzică din Bucureşti.”

Prin H.G. nr. 955/1996, denumirea Corului de Cameră „M.”, prevăzută în H.G. nr. 743/1991, s-a modificat în Corul Naţional de Cameră „M.”.

Acesta era regimul juridic al Codului Naţional de Cameră „M.” la data sesizării instanţei cu cererea de anulare a înregistrării mărcii nr. XX Corul Naţional de Cameră M. Fondat 1963, cu nr. de depozit YY.

Or, anularea acestei înregistrări s-a cerut pentru motivul că instituţia ce poartă acest nume nu se identifică cu titularii mărcii şi nu aparţine acestora, astfel încât, a apreciat reclamanta, folosirea denumirii Corului Naţional de Cameră „M.” ar putea aduce prejudicii acestuia, în sensul obligării sale la modificarea denumirii sau la plata unor redevenţe titularului mărcii pentru a i se permite folosirea pe viitor a denumirii.

În acest context, întrucât reclamantul a susţinut că înregistrarea a cărei anulare se solicită s-a făcut cu rea-credinţă, în dauna instituţiei publice Corul Naţional de Cameră „M.,”, fără însă a invoca încălcarea unui drept propriu prin această înregistrare, instanţa de apel a apreciat că reclamantul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (continuator al acţiunii introdusă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) nu era îndreptăţit a solicita instanţei anularea mărcii în discuţie.

Reclamantul iniţial, prin cererea de chemare în judecată a invocat calitatea sa de ordonator principal de credite, însă aceasta nu justifică legitimarea procesuală activă pentru a solicita anularea mărcii, deoarece nu s-a indicat dreptul a cărui protecţie o solicită reclamantul în nume propriu.

Prin H.G. nr. 205/2011 s-a dispus trecerea Corului Naţional de Cameră „M.” din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Instanţa de apel a considerat că argumentele deja expuse sunt valabile şi pentru situaţia continuatorului litigiului, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, iar împrejurarea că instituţia ce foloseşte denumirea protejată ca marcă funcţionează în subordinea ministerului reclamant nu schimbă concluzia lipsei calităţii procesuale active, de vreme ce Corul Naţional de Cameră „M.”, potrivit legii, are personalitate juridică şi poate sta în judecată pentru a cere protecţia drepturilor sale.

Pentru aceste considerente, reţinându-se că reclamantul nu justifică legitimare procesuală activă, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a admis excepţia invocată, ceea ce a determinat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a promovat recurs întemeiat pe ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul susţine că în mod nelegal instanţa de apel a infirmat calitatea procesuală activă a Ministerului Culturii (continuator al acţiunii introduse de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), întrucât aceasta rezultă din faptul că instituţia publică Corul Naţional de Cameră „M." funcţionează în subordinea Ministerului Culturii, dar şi din aceea că atribuţiile acestui minister sunt conferite prin H.G. nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest sens, pentru a se dovedi calitatea procesuală activă a Ministerului Culturii, recurentul a arătat că înţelege să invoce prevederile art. 3 lit. h), 4 lit. ţ), art. 5 alin. (1) pct. 1, pct. 12, pct. 13 şi art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 90/2010.

Din prevederile legale invocate, este lesne de observat că Ministerul Culturii are calitate procesuală activă, fiind vorba de atribuţiile pe care le are această instituţie în raport cu instituţiile din subordinea sa, de susţinerea luptei împotriva încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală (iar înregistrarea abuzivă a unei mărci este o încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală), precum şi de obligaţia ministerului de a asigura o gestiune corectă şi eficientă a sistemului său instituţional specific (incluzând instituţiile din subordinea sa).

Deşi Corul Naţional de Cameră „M." are personalitate juridică şi poate sta singur în judecată pentru a cere protecţia drepturilor sale, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, recurentul Ministerul Culturii are obligaţia de a se asigura că drepturile sistemului său instituţional sunt protejate.

De asemenea, recurentul solicită instanţei de recurs a observa că la momentul introducerii acţiunii pe rolul Tribunalului Bucureşti, anume 21 octombrie 2010, la conducerea instituţiei Corul Naţional de Cameră „M." se afla domnul M.C., în calitate de director general, cel care a înregistrat în mod abuziv marca a cărei anulare se solicită în cauză; totodată, în dovedirea acestei susţineri, recurentul anexează motivelor de recurs şi Nota de constatare privind controlul efectuat de Corpul de Control al Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la Corul Naţional de Cameră „M.", notă din 23 august 2010; această notă a fost întocmită cu 2 luni înainte de promovarea prezentei acţiuni. În consecinţă, era imposibil de pretins ca instituţia publică Corul Naţional de Cameră „M.” să formuleze o cerere privind anularea mărcii înregistrate de M.C. în nume propriu şi pe numele fiului său M.I.C., atât timp cât orice fel de acţiune în instanţă trebuie aprobată de directorul general al instituţiei.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu s-a invocat încălcarea unui drept propriu prin înregistrarea mărcii de către intimaţii-pârâţi, având în vedere că pentru a nu intra în conflict cu drepturile proprietarului mărcii, instituţia publică va fi nevoită să-şi schimbe denumirea. Corul Naţional de Cameră „M." şi-a clădit un renume sub această denumire încă din anii 1970 (mult înainte de înregistrarea mărcii), iar schimbarea numelui acestuia ar aduce prejudicii nu numai unei instituţii publice, dar şi celor peste 100 de interpreţi care au contribuit la crearea imaginii acestei instituţii şi, deci, la valoarea mărcii.

Prin înregistrarea mărcii s-a creat situaţia paradoxală în care o persoană fizică ce nu are nicio legătură juridică cu instituţia publică Corul Naţional de Cameră „M.", deţine drepturile asupra utilizării numelui instituţiei şi asupra întregii activităţi concertistice a instituţiei. Nu poate fi admisibil ca activitatea unei instituţii de importanţă naţională să fie cenzurată/obstrucţionată de către o persoană fizică, mai ales atât timp cât marca în cauză a fost înregistrată în mod abuziv şi cu rea-credinţă.

Concret, în speţă, se verifică ipoteza în care un director general al unei instituţii publice a înregistrat ca marcă numele acelei instituţii în nume propriu şi pe numele fiului său.

Prin această înregistrare, este fără de tăgadă faptul că drepturile instituţiei publice Corul Naţional de Cameră „M." şi ale Ministerului Culturii sunt prejudiciate, având în vedere drepturile pe care le conferă această înregistrare titularului mărcii, potrivit celor prevăzute de art. 36 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Or, toate drepturile dobândite prin înregistrarea mărcii fac ca drepturile Corului Naţional de Cameră M. să fie prejudiciate; aceste constatări, decurgând din prevederile legale invocate, conduc la concluzia că pârâtul M.C. a acţionat cu rea-credinţă.

Recurentul consideră că aceste două elemente - reaua-credinţă a intimaţilor-pârâţi (unul dintre ei având funcţia de director general al instituţiei care ar fi fost şi ea îndreptăţită să solicite anularea mărcii) şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a Ministerului Culturii - au o foarte strânsă legătură, fiecare dintre ele determinând-o pe cealaltă. În opinia recurentului, numai dacă nu se invoca reaua-credinţă a conducerii instituţiei Corul Naţional de Cameră „M.", putea fi invocată excepţia lipsei calităţii procesuale active a Ministerului Culturii, pentru că, în cazul în care Ministerul Culturii nu formula această cerere, nu puteau fi apărate interesele acestei instituţii publice.

Buna-credinţă ar fi presupus înscrierea mărcii ,,Corul Naţional de Cameră M. Fondat 1963 pe numele instituţiei publice Corul Naţional de Cameră „M.", în calitate de titular al mărcii.

Or, în mod total eronat instanţa de fond a înlăturat susţinerile ministerului, deşi s-a făcut dovada relei-credinţe a pârâtului care, profitând de funcţia deţinută a înscris marca „Corul Naţional de Cameră M. Fondat 1963" pe numele său şi al fiului său, în calitate de titulari.

Faţă de aceste aspecte, recurentul apreciază că sunt pe deplin operante dispoziţiile prevederilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, motiv pentru care solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În susţinerea motivelor de recurs, recurentul a ataşat, în copie, următoarele înscrisuri: adresa internă din 08 septembrie 2010 a Corpului de Control al Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului către Direcţia Generală, Juridic şi Contencios, adresa din 15 septembrie 2010 a celei din urmă Direcţii către Direcţia Resurse Umane cu solicitarea de comunicare a unor copii de pe ordinul de numire în funcţie, a contractului individual de muncă şi a fişei postului pentru dl. director general M.C. (ş.a) în vederea analizării propunerii Corpului de Control al Ministrului de efectuare a unei cercetări disciplinare asupra Conducerii Corului Naţional de Cameră M.; nota de constatare din 23 august 2010 întocmită de Corpul de Control al Ministrului Educaţiei privind controlul efectuat la Corul Naţional de Cameră M. din Bucureşti.

Intimatul-pârât M.I.C. a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând menţinerea deciziei recurate prin respingerea recursului ca nefondat, învederând, în esenţă, că instituţia publică, anume Corul Naţional de Cameră M., având personalitate juridică poate sta în judecată în nume propriu pentru a cere protecţia drepturilor sale, fiind lipsit de relevanţă că între recurent şi Corul Naţional există o relaţie de subordonare; de asemenea, susţine şi că recurentul reclamant nu o dovedit în niciun fel reaua-credinţă a titularilor mărcii a cărei anulare se cere.

La 22 octombrie 2013, Corul Naţional de Cameră M. a formulat cerere de intervenţie în interesul recurentului-reclamant, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat; conform celor ce rezultă din practicaua prezentei decizii, această cererere de intervenţie accesorie nu a fost admisă în principiu.

Recursul formulat este fondat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Obiectul pricinii de faţă priveşte anularea pentru înregistrarea cu rea-credinţă a mărcii individuale, combinate, constând în denumirea „Corul Naţional de Cameră M. Fondat 1963”, cu element figurativ şi culori revendicate - maro şi roz; marca nr. XX a fost admisă la înregistrare pentru clasele 9, 28, 35 şi 41 ale Clasificării de la Nisa, în favoarea titularilor M.C. (decedat, după promovarea cererii de chemare în judecată) şi M.I.C., durata de protecţie a mărcii începând cu data de 01 iulie 2008.

Cererea de chemare în judecată a fost iniţiată la data de 21 octombrie 2010 de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului care şi-a justificat legitimarea procesuală activă în cauză prin aceea că instituţia publică Corul de Cameră M. este în subordinea sa, întrucât prin H.G. nr. 743/1991 a trecut de la Ministerului Culturii în subordinea Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei; potrivit actului normativ menţionat, finanţarea cheltuielilor de funcţionare şi investiţii a acestei instituţii publice se asigură din venituri extrabugetare şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.

Ulterior, denumirea Corului de Cameră M. a fost schimbată în cea de Corul Naţional de Cameră M., prin H.G. nr. 955/1996, iar prin H.G. nr. 205/2011 acesta a trecut din subordinea Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, autoritate publică ce şi-a însuşit în totalitate cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul iniţial al pricinii.

Deşi intimatul pârât M.I.C. a invocat, prin întâmpinare, încă de la prima instanţă excepţia lipsei calităţii procesuale active a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (antecesorul recurentului reclamant) - excepţie neanalizată de tribunal - şi în absenţa unui apel incident al pârâtului prin care să se critice această omisiune a primei instanţe, curtea de apel a analizat ea însăşi această excepţie (prioritară faţă de cea a nulităţii sentinţei invocată din oficiu din perspectiva cadrului procesual pasiv al cauzei, dat fiind decesul pârâtului M.C. pe parcursul judecăţii în primă instanţă), apreciind-o întemeiată, astfel că, aceasta a fost admisă, ceea ce a atras admiterea apelului reclamantului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Se cere a fi precizat că după trecerea Corului Naţional de Cameră M. din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în cea a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, acesta din urmă a fost reorganizat sub denumirea Ministerul Culturii (recurentul cauzei) prin adoptarea H.G. nr. 90/2010 prin care a fost abrogată H.G. nr. 9/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional.

În esenţă, două au fost argumentele considerate esenţiale de către curtea de apel pentru negarea legitimării procesuale active a reclamantului în cererea de anulare a înregistrării mărcii pentru rea credinţă, şi anume: pe de o parte, faptul că reclamantul nu invocă un drept propriu care să fi fost prejudiciat prin înregistrarea mărcii, iar pe de altă parte, că simpla calitate de ordonator principal de credite a ministerului nu este de natură a justifica în cauză calitatea procesuală activă a acestuia.

Complementar, s-a reţinut că, având calitatea de instituţie publică şi personalitate juridică proprie, însuşi Corul Naţional de Cameră M. este cel care poate sta în judecată pentru a cere protecţia drepturilor sale, pornind de la premisa expusă în speţă, că această instituţie foloseşte denumirea protejată ca marcă în favoarea pârâţilor chemaţi în judecată.

Dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, republicată prevăd că anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului Bucureşti de către orice persoană interesată, dacă înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă.

În consecinţă, pentru legitimarea procesuală activă într-o astfel de cerere, este suficient ca titularul cererii să fie persoană interesată în anularea înregistrării mărcii, fără ca legiuitorul să definească această sintagmă nici în conţinutul normei invocate şi nici printr-o altă dispoziţie a legii speciale.

Ca atare, rămâne la latitudinea instanţei să stabilească, raportat la circumstanţele concrete ale fiecărei pricini, dacă persoana care formulează cererea are sau nu interes în promovarea acţiunii.

Totodată, cerinţa interesului procesual fiind o condiţie de exerciţiu a oricărei acţiuni civile, va trebui evaluată din perspectiva criteriilor doctrinare, conform cărora interesul trebuie să fie legitim, personal, născut şi actual.

Aşa fiind, rezultă că instanţa de apel a adăugat cerinţelor normei ce constituie temeiul juridic al cererii, pe lângă cerinţa interesului procesual al persoanei ce formulează cererea de chemare în judecată, pe aceea a apărării unui drept propriu (declanşarea mecanismului judiciar putând fi generată şi de afirmarea unui interes legitim) şi, mai mult decât atât, a limitat sfera persoanelor interesate în anularea înregistrării unei mărci solicitate cu rea-credinţă.

În aplicarea celor anterior enunţate, Înalta Curte constată că recurentul reclamant s-a prevalat de calitatea sa de autoritatea publică tutelară a instituţiei Corul Naţional de Cameră M. calitate care, la acest moment procesual reiese din prevederile art. 1 şi 3 din H.G. nr. 205/2011 privind unele măsuri de reorganizare a unor autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale, raportul de subordonare dintre recurent şi Corul Naţional fiind unul de drept public; în plus, acest raport de subordonare nu este unul de natură pur formală, având în vedere că însuşi Corul Naţional de Cameră M. este instituţie publică, statut juridic ce rezultă din H.G. nr. 743/1991, prin care i-a fost recunoscută şi personalitatea juridică.

Încă de la înscrierea sa în rândul instituţiilor publice prin actul normativ menţionat, s-a prevăzut că finanţarea cheltuielilor de funcţionare şi investiţii ale Corului de Cameră M. se asigură din venituri extrabugetare şi subvenţii acordate de la bugetul de stat; atare prevedere a fost preluată şi în dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 205/2011, în sensul menţionării surselor de finanţare a Corului Naţional de Cameră M. ca fiind veniturile proprii, dar şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, ceea ce îl plasează pe recurent în poziţia de ordonator principal de credite, întrucât Ministerul Culturii gestionează parte a bugetului de stat ce îi este alocată prin legea bugetului de stat, corespunzătoare fiecărui exerciţiu bugetar.

Se constată, totodată, că în justificarea calităţii sale procesuale active, recurentul reclamant s-a prevalat, prin motivele de recurs, de dispoziţiile art. 3 lit. h), 4 lit. ţ), art. 5 alin. (1) pct. 1, pct. 12, pct. 13 şi art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii.

Analizând aceste norme, Înalta Curte reţine că prin actul normativ care reglementează organizarea activităţii sale, sunt înscrise în mod explicit între atribuţiile Ministerului Culturii cea privind asigurarea gestionării eficiente a sistemului său instituţional specific, cuprinzând inclusiv instituţiile subordonate şi serviciile publice deconcentrate [art. 5 alin. (1) pct. 1], precum şi cea de coordonare şi control al activităţii instituţiilor subordonate, sens în care numeşte şi revocă conducătorii acestora, sau, după caz, încheie contracte de management cu aceştia [art. 5 alin. (1) pct. 12]; pe de altă parte, art. 18 alin. (2) din aceeaşi H.G. nr. 90/2010 prevede că structurile organizatorice, regulamentele de organizare şi funcţionare, precum şi statele de funcţii pentru instituţiile publice subordonate se aprobă prin ordin al ministrului culturii, dacă legea nu dispune altfel.

Cum Corul Naţional de Cameră M. se înscrie între instituţiile ce îi sunt subordonate, ca parte integrantă a sistemului său instituţional specific, de a cărui gestionare eficientă este direct responsabil, în parte, chiar finanţându-i cheltuielile, Ministerul Culturii justifică un interes legitim, personal, născut şi actual în formularea cererii, precum Corul Naţional însuşi, fiind îndreptăţit a afirma, întocmai ca şi acesta, prejudicierea generată de înregistrarea unei mărci care reproduce propria sa denumire, constatare suficientă pentru reţinerea legitimării procesuale active; măsura în care există această coliziune între marca înregistrată şi drepturile proprii ale Corului Naţional de Cameră M. nu poate face însă obiectul analizei în prezentul recurs, nefiind chestiuni asupra cărora instanţa de apel să se fi pronunţat.

Prin urmare, chiar dacă şi Corul Naţional de Cameră M. ar fi avut legitimare procesuală activă în promovarea cererii de anulare a înregistrării mărcii solicitate cu rea-credinţă (astfel cum s-a pretins prin cererea dedusă judecăţii), dat fiind faptul că acesta are personalitate juridică, fiind deci, un subiect de drept distinct de Ministerul Culturii, atare constatare nu restrânge însă sfera persoanelor interesate în promovarea cererii şi în niciun caz nu infirmă legitimarea procesuală a ministerului care subvenţionează parte din cheltuielile instituţiei publice subordonate, ceea ce circumscrie caracterul direct sau personal al interesului reclamantului cauzei; acest aspect financiar nu este unul neglijabil, fiind una dintre circumstanţele particulare relevante ale pricinii din perspectiva interesului procesual, având în vedere că titularul al mărcii ar putea solicita, în virtutea drepturilor sale exclusive dobândite prin înregistrarea mărcii, fie interzicerea folosirii de către terţi, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său a unui semn identic sau asemănător cu marca, în temeiul art. 36 din Legea nr. 84/1998, fie, în schimbul consimţământului pentru utilizarea mărcii, să facă uz de prevederile art. 43 din acelaşi act normativ în sensul licenţierii exclusive sau neexclusive, solicitându-se încheierea unui contract de licenţă, care poate fi şi cu titlu oneros; în plus, ar fi posibilă chiar şi încheierea unei cesiuni a mărcii (conform art. 40 şi 41 din lege) care, de asemenea, poate antrena anumite cheltuieli pentru cesionar, în ipoteza în care această calitate ar reveni Corului Naţional de Cameră M.

Nu este lipsit de importanţă a se preciza că la momentul promovării acţiunii (21 octombrie 2010), reper temporal faţă de care trebuie verificat interesul procesual, unul dintre cotitularii mărcii, anume M.C. (între timp, decedat) avea calitatea de director general al Corului Naţional de Cameră M., astfel că acesta (cel puţin) făcea parte din organele de conducere ale instituţiei publice menţionate. Ca atare, indiferent de structura organizatorică a Corului Naţional şi configurarea conducerii sale (colegiale sau individuale), în mod evident, titularul mărcii avea putere decizională sau era participant direct la actul de decizie al persoanei juridice înseşi şi, particularizând la speţă, deci şi la iniţiativa de a se îndrepta cu o acţiune în justiţie împotriva propriei mărci, date fiind dispoziţiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la data introducerii acţiunii (Noul C. civ. intrând în vigoare la 1 octombrie 2011). Or, şi în acest context, se confirmă nelegalitatea soluţiei adoptate de instanţa de apel prin care nu numai s-a negat calitatea procesuală activă a Ministerului Culturii, dar şi s-a reţinut chiar exclusivitatea legitimării procesuale active a Corului Naţional de Cameră M.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (3) şi (5) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul reclamantului Ministerul Culturii, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii împotriva deciziei nr. 89A din 7 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 4816/2013. Civil. Brevete de invenţii. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 4818/2013. Civil. Marcă. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4817/2013. Civil. Marcă. Recurs