ICCJ. Decizia nr. 4746/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4746/2013
Dosar nr. 315/39/2012
Şedinţa publică din 24 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal actuală secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.A. SRL, R. a chemat în judecată pe pârâţii M.L. şi M.D. pentru ca aceştia să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 7.100 mp teren situat în intravilanul comunei R., asupra căruia deţine drept titlu contractul de schimb autentificat sub nr. S1. din 21 iulie 2006, precum şi pentru ca pârâţii să fie obligaţi la plata de daune cominatorii de 1.000 RON/zi întârziere, începând cu data pronunţării în fond a hotărârii de admitere şi până la eliberarea efectivă a terenului în litigiu.
A arătat că terenul în litigiu face parte dintr-un trup în suprafaţă de 36.904, 87 mp, cu nr. cadastral nedefinitiv, înscris în CF nr. C1. a comunei R., iar că pe acesta sunt amplasate imobile şi utilaje industriale pe care le foloseşte în procesul de producţie.
A preţuit terenul revendicat la valoarea de 110.000 RON.
Pârâţii au depus întâmpinare în care au arătat că se opun admiterii acţiunii, susţinând că ei sunt proprietari ai terenului în litigiu, pe care l-au dobândit prin adjudecare la licitaţie publică, acesta aparţinând anterior Societăţii Agricole Roşiori, prin valorificarea dispoziţiei art. 29 alin. (1), (2) din Legea nr. 18/1991.
Pe calea cererii reconvenţionale, în care au chemat în judecată în calitate de pârâtă şi pe Primăria comunei R. - prin primar, M.D. şi M.L. au solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de schimb autentificat sub nr. S1. din 21 iulie 2006, în sensul excluderii terenului de 7.100 mp în discuţie din obiectul schimbului, pentru cauză ilicită, conform art. 966, 968 C. civ. coroborat cu art. 5 C. civ.
În esenţă, pârâţii - reclamanţi au arătat că actul atacat a avut la bază Hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar Botoşani nr. 226 din 15 aprilie 2006, care a valorificat Hotărârea Consiliului local nr. 15 din 29 martie 2005, ulterior revocată prin H.C.L. nr. 20 din 28 aprilie 2005, niciuna dintre acestea neavând temei legal, pentru că terenul în discuţie nu făcea parte din domeniul privat al comunei R., ci s-a aflat în patrimoniul unei asociaţii agricole, legal înfiinţată conform Legii nr. 36/1991.
SC S.A. SRL R. a depus întâmpinare în care a invocat inexistenţa dreptului de proprietate afirmat de pârâţii - reclamanţi, susţinând că ar fi nereală operaţiunea de cumpărare la licitaţie a terenului în litigiu de către aceştia şi a arătat că respectivul teren nu s-a aflat în proprietatea societăţii agricole private „Roşiori - R.”, ci a trecut în patrimoniul privat al comunei R., în baza art. 31 din Legea nr. 18/1991, care a încheiat legal actul de schimb nr. S1. din 21 iulie 2006.
Printr-o cerere de completare a obiectului cererii reconvenţionale, M.D. şi M.L. au solicitat obligarea reclamantei - pârâte SC S.A. SRL să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie o suprafaţă de 398 mp teren, despre care susţine că este ocupată fără titlu de aceasta şi, totodată, pentru a se ridica şi gardul de sârmă pe schelet metalic care împrejmuieşte terenul.
Din oficiu, instanţa a invocat excepţia de necompetenţă materială, în raport de natura socotită civilă a cauzei, excepţie pe care a admis-o ca întemeiată, încât a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Botoşani, pronunţând în acest sens sentinţa nr. 1599 din 25 noiembrie 2010.
Pârâţii - reclamanţi au declarat recurs împotriva acestei hotărâri, cererea lor fiind admisă prin decizia nr. 85 din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, care a dispus casarea şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond la aceiaşi instanţă.
Instanţa de control judiciar a reţinut că natura cauzei este vădit comercială, încât este atrasă incidenţa art. 2 pct. 1 lit. a) şi art. 17 C. proc. civ.
Reinvestit cu soluţionarea sub nr. 2781/40/2010* la data de 22 februarie 2011, tribunalul a procedat la administrarea de probe, sens în care s-a întocmit în cauză expertiza tehnică în specialitatea topografie ing. Ţ.C., cu un supliment în care s-a dat răspuns obiecţiunilor părţii pârâte, şi cu ascultarea în instanţă a expertului, pentru lămurirea deplină a conţinutului raportului său şi, pe de altă parte, au fost ascultaţi martorii propuşi de pârâţii - reclamanţi.
Primăria comunei R. a depus la dosar H.C.L. nr. 22 din 28 aprilie 2005 cu documentaţia aferentă, iar Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Botoşani a răspuns solicitării instanţei, depunând întreaga documentaţie ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate afirmat de reclamantă.
Prin sentinţa nr. 507 din 07 februarie 2012, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâţii - reclamanţi M.L. ŞI M.D. în contradictoriu cu reclamanta SC S.A. SRL R. şi pârâta Comuna R., judeţul Botoşani - prin primar, a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de schimb autentificat sub nr. S1. din 21 iulie 2006, în ce priveşte suprafaţa totală de 8.310 mp teren, identificată prin conturul 12 - 13 - 72 - 71 - 11 în schiţa anexă nr. Z1. la raportul de expertiză ing. Ţ.C., parte integrantă din prezenta sentinţă şi a obligat pe reclamanta - pârâtă şi pe pârâta Comuna R. - prin primar să plătească pârâţilor - reclamanţi suma de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Totodată, a respins, ca nefondată, acţiunea în revendicare teren formulată de reclamanta - pârâtă SC S.A. SRL R., precum şi capetele de cerere în revendicare teren şi ridicare gard din cererea reconvenţională.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin încheierea de şedinţă din 04 martie 1992 dată în Dosarul nr. 26/1992 al Judecătoriei Botoşani, s-a admis cererea formulată de pârâta - reclamantă M.L., alături de L.D. şi S.V., toţi în calitate de reprezentanţi legali ai societăţii agricole „R. - Roşiori”, de înscriere a acesteia în registrul agricol al instanţei conform Legii nr. 36/1991.
În considerentele acestei hotărâri se face vorbire despre capitalul social iniţial al societăţii agricole, în valoare totală de 99.043.042 RON, în care se includ bunurile dobândite din patrimoniul C.A.P. R., între acestea fiind construcţiile şi terenul aparţinând de sectorul zootehnic al cooperativei.
A reţinut tribunalul că preluarea din patrimoniul fostului C.A.P. R. a avut ca temei legal art. 29 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, după care „construcţiile agrozootehnice, precum şi terenurile de sub acestea, plus cele necesare utilizării lor normale, devin proprietatea membrilor asociaţilor de tip privat” ce se vor constitui, Societatea Agricolă „R. - Roşiori” reprezentând o asemenea asociere.
Având în vedere că art. 26 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, introdus prin Legea nr. 169/1997, obliga asociaţia agricolă să solicite eliberarea unui titlu de proprietate asupra terenurilor preluate conform art. 29 alin. (1) din patrimoniul fostului C.A.P., prin adresa nr. 1802 din 19 februarie 1998, Societatea Agricolă „R. - Roşiori” s-a adresat în acest sens Comisiei judeţene Botoşani pentru aplicarea legilor fondului funciar, menţionându-se că prin adresa Primăriei R. nr. 1609 din 17 octombrie 1995 se recunoaşte calitatea de posesor a asociaţiei, pentru 2,00 ha teren, preluată de la fostul C.A.P. R.
Tribunalul a constatat că nu s-a depus la dosar un răspuns la atare solicitare, astfel că se deprinde concluzia că Asociaţia Agricolă „R. - Roşiori” nu a primit titlul de proprietate conform procedurii legilor fondului funciar, asupra terenului clădit şi neclădit, aferent, preluat de la C.A.P. R.
A mai reţinut instanţa că, la data de 05 august 2002, Societatea Agricolă „R. - Roşiori” scoate la vânzare un perimetru pe care-l măsoară ca având 8.341,00 mp şi pe care se află un număr de cinci construcţii, imobile preluate din patrimoniul fostului C.A.P. şi emite factura fiscală nr. F1. din 05 august 2002 pe numele cumpărătorului M.L., care achită pe bază de chitanţă preţul vânzării.
După cum rezultă din adeverinţa nr. A1. din 04 decembrie 2003, cumpărătoarea M.L. şi soţul ei, M.D., se înscriu cu imobilele cumpărate în registrul agricol al satului Roşiori, comuna R., pentru care achită impozite la bugetul local.
În acest context, tribunalul a reţinut că M.L. a luat cunoştinţă despre intenţia Consiliului local R. de a se concesiona suprafaţa de teren pentru care a plătit preţul vânzării sus-menţionate, şi a formulat, în scris, opoziţie la aceasta, pe care a comunicat-o şi Primăriei R. şi Consiliului judeţean Botoşani, în care şi-a afirmat calitatea de proprietar asupra terenului în discuţie.
În fine, M.L. şi M.D. s-au adresat apoi Judecătoriei Botoşani spre a dobândi act autentic de vânzare - cumpărare asupra aceluiaşi teren, cererea lor fiind admisă în contradictoriu cu Societatea Agricolă „R. - Roşiori”, prin sentinţa nr. 588 din 29 ianuarie 2009, rămasă irevocabilă prin nerecurare.
A reţinut instanţa că această hotărâre judecătorească are valoarea unui contract de vânzare - cumpărare, iar că înstrăinătorul din contract, Asociaţia Agricolă „R. - Roşiori” nu deţinea la momentul vânzării titlul de proprietate emis în procedura legilor fondului funciar.
Drept urmare, M.L. şi M.D. nu-şi pot dovedi dreptul de proprietate pe care-l afirmă în apărare şi în cererea reconvenţională, câtă vreme autorul lor nu deţinea în patrimoniu asemenea drept.
În schimb, tribunalul a reţinut că de la momentul 05 august 2002 pârâţii - reclamanţi deţineau posesia continuă asupra terenului despre care afirmă că l-au cumpărat, împreună cu clădirile de pe acesta, această stare de fapt fiind dovedită cu înscrisurile prezentate şi cu declaraţiile martorilor Ş.R. şi D.I., audiaţi în cauză.
În ce o priveşte pe reclamanta SC S.A. SRL, tribunalul a reţinut că aceasta îşi afirmă dreptul de proprietate pe contractul de schimb autentificat sub nr. S1. din 21 iulie 2006, încheiat cu Primăria comunei R., în cuprinsul căruia s-a menţionat că terenul dobândit de reclamantă este acelaşi cu cel pentru care aceasta a obţinut concesiunea în baza contractului de concesiune nr. B1. din 24 mai 2005, încheiat cu Consiliul local al Primăriei R. (nedepus la dosar).
A reţinut tribunalul că schimbul în discuţie are la bază dreptul de proprietate al Primăriei comunei R. asupra terenului, drept atestat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 226 din 15 aprilie 2006, însă la dosarul cauzei nu s-a depus atare hotărâre, Primăria comunei R. susţinând că, în realitate, baza schimbului de terenuri stă în Hotărârea Consiliului judeţean Botoşani cu acelaşi număr şi aceeaşi dată.
Prin această hotărâre se aprobă un schimb de terenuri între Consiliul Local R. şi Comisia Locală R. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, astfel încât terenul transmis către SC S.A. SRL să facă parte din domeniul privat al comunei.
A reţinut deci instanţa că, suprafaţa de teren asupra căreia reclamanta afirmă dreptul de proprietate s-a aflat în domeniul public al comunei, la dispoziţia Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor până la momentul 15 aprilie 2006, iar trecerea terenului în domeniul privat al comunei, spre a putea fi vândut/schimbat, s-a realizat pe baza propunerii Consiliului Local al comunei R., conformă H.C.L. nr. 15 din 29 martie 2005.
Însă, această din urmă hotărâre a fost revocată de emitent, prin H.C.L. nr. 20 din 28 aprilie 2005, la solicitarea expresă în acest sens a Prefectului Judeţului Botoşani (adresa nr. A1. din 27 aprilie 2005).
Drept urmare, H.C.J. nr. 226 din 15 aprilie 2005 - dincolo de împrejurarea că nu apare textul în contractul de schimb, este caducă, deci fără nicio eficienţă, pentru că propunerea Consiliului Local R., pe care o aproba, a fost desfiinţată cu caracter retroactiv.
Aşadar, tribunalul a constatat că reclamanta nu a dobândit proprietatea pe care o afirmă, pentru că aceasta se găsea în patrimoniul înstrăinătorului sub regim de drept public, dreptul de proprietate fiind în atare caz inalienabil.
Deci, la fel ca şi în situaţia pârâţilor - reclamanţi, analizată în cele din precedent, titlul afirmat de reclamantă nu este eficace, în a dovedi dreptul de proprietate al acesteia asupra terenului revendicat.
Mai mult decât atât, instanţa a reţinut că autorităţile comunei R. au acţionat în frauda drepturilor pârâtei - reclamantei M.L., câtă vreme au cunoscut faptul existenţei Societăţii Agricole „R. - Roşiori” şi preluarea de către aceasta a fostei ferme zootehnice, la fel ca şi demersurile acesteia şi ale lui M.L. de a dobândi titlu de proprietate în procedura legilor fondului funciar, dar au ignorat toate acestea, acţionând în favoarea SC S.A. SRL, în folosul căreia au realizat demersuri cu aparenţă de legalitate, spre furnizarea unui titlu de proprietate contrar.
S-a remarcat în acest sens că, somaţia Prefectului judeţului Botoşani, de a se proceda la revocarea H.C.L. nr. 15 din 29 martie 2005, a fost adusă la îndeplinire prin H.C.L. nr. 20 din 28 aprilie 2005, pentru ca în aceiaşi şedinţă de Consiliu local să se procedeze la emiterea unei alte hotărâri, H.C.L. nr. 22 din 28 aprilie 2005, cu un conţinut absolut identic cu cel al hotărârii revocate.
Tribunalul a considerat că intenţia de fraudă rezultă clar din aceste demersuri şi a apreciat că este îndreptăţit să considere că, în contextul arătat, H.C.L. nr. 22 din 28 aprilie 2005 trebuie socotită ca fiind inexistentă, cu atât mai mult cu cât ea nu a fost obiectul aprobării Comisiei judeţene de fond funciar şi nici nu este indicată în contractul de schimb nr. S1. din 21 iulie 2006.
Drept urmare, având în vedere toate cele din precedent, şi câtă vreme „fraus omnia corrumpit”, tribunalul a reţinut nulitatea absolută a contractului de schimb nr. S1. din 21 iulie 2006, limitat - în raport de interesul juridic al pârâtei reclamante - la conturul pentru care M.L. şi M.D. afirmă că l-au dobândit prin cumpărare de la Asociaţia Agricolă „R. - Roşiori” şi pentru care această asociaţie a formulat cerere pentru eliberarea titlului de proprietate.
Acest perimetru este identificat prin punctele 12 - 13 - 72 - 71 - 11 în schiţa anexă la raportul de expertiză ing. Ţ.C. întocmit în cauză şi mărgineşte o suprafaţă de 8.310 mp măsurată de expert - compusă din 7.912 mp efectiv ocupată de pârâţii - reclamanţi (contur 12 - 13 - 14 - 15 - 16 - 11 figurat cu culoarea galben) şi din 398 mp revendicată în speţă de aceştia (contur 13 - 14 - 15 - 16 - 71 - 72 figurată cu culoare galben) - şi corespunde perimetrului identificat în schiţa terenului şi a construcţiilor „executată de expert topo T.C., ce a stat la baza pronunţării sentinţei nr. 588 din 29 ianuarie 2009 a Judecătoriei Botoşani.
Tribunalul nu a luat în considerare câtimea de 8.341 mp a suprafeţei respectivului perimetru, câtă vreme suprafaţa de 8.310 mp rezultă în cauza de faţă prin măsurare cu aparatură performantă cu laser, iar conturul avut în vedere la executarea schiţelor de către expertul T.C. şi expertul Ţ.C. s-a dovedit a fi strict acelaşi (conform declaraţiei dată de expertul cauzei în şedinţa din 13 decembrie 2011, verificată pe schiţe în şedinţă).
În continuarea judecăţii, răspunzând la cererile părţilor din proces pe baza concluziilor adoptate până la acest punct, instanţa a respins, ca nefondată, cererea în revendicare a reclamantei, câtă vreme aceasta nu-şi dovedeşte prin titlu valabil dreptul de proprietate afirmat.
Totodată, pentru că nici pârâţii - reclamanţi nu şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului de 398 mp revendicat, şi cererea acestora în revendicare a fost respinsă, ca nefondată, la fel ca cererea accesorie - ce nu poate primi altă soluţie - de ridicare a gardului reclamantei - pârâte.
Instanţa a acordat pârâţilor - reclamanţi cheltuieli de judecată în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă, precum şi cu pârâta Comuna R. - prin primar, în temeiul art. 274 C. proc. civ. şi cu aplicarea art. 276 C. proc. civ., în contextul în care doar cererea în constatare nulitate a fost admisă, celelalte capete de cerere ale reconvenţionalei fiind respinse.
Astfel, instanţa a acordat pârâţilor - reclamanţi doar suma de 1.200 RON, ca parte din totalul de 2.456,50 RON solicitat de aceştia, apreciind că doar aproximativ 50% din pretenţii au fost admise.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel reclamanta SC S.A. SRL, pârâţii M.L., M.D. şi pârâta Primăria comunei R., jud. Botoşani
Prin apelul declarat, întemeiat pe disp. art. 295, alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., pârâţii M.L. şi M.D. au arătat că instanţa de fond a stabilit greşit situaţia de fapt şi a aplicat greşit legea, atât în judecata cererii reconvenţionale - fiind respinsă cererea în revendicarea suprafeţei de teren de 429 mp dintr-un total de 8.341 mp - intravilan Roşiori. R., Jud Botoşani cât şi în privinţa cererii de obligare a reclamantei SC S.A. SRL la ridicarea gardului din sârmă cu schelet metalic, fixat pe proprietatea lor de 8341 mp.
Soluţia greşită în judecata revendicării şi a obligaţiei de a face ce a făcut obiectul reconvenţionalei, se datorează interpretărilor greşite, nelegale, a primei instanţe în aprecierea regimului juridic al terenului ce a făcut obiectul litigiului din cererea reconvenţională - aşa cum a fost completată şi precizată.
Instanţa de fond a încălcat principiul preeminenţei dreptului, care rezultă din puterea de lucru judecat, dată celor statuate prin sentinţa nr. 588 din 9 ianuarie 2009 – Dosar nr. 10073/193/2008 al Judecătoriei Botoşani - care a verificat şi stabilit regimul juridic al terenului de 8341 mp intravilan Roşiori, R. - această hotărâre fiind constitutivă de drept, ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamanţii (cumpărători) şi pârâta Societate Agricolă R. Roşiori (vânzătoare).
Această sentinţă a stabilit calitatea de proprietar a vânzătoarei - ei fiind cumpărători în cadrul unei licitaţii organizate de vânzătoare (necontestată de nimeni în termen legal). Dreptul de proprietate al acestei asociaţii agricole a fost înfiinţat în condiţiile art. 29. alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 36/1991, fiind reţinută încheierea din 4 martie 92 din Dosar nr. 26/1992 al Judecătoriei Botoşani - de înscriere a respectivei asociaţii agricole în Registrul special al instanţei, conform Legii nr. 36/1991 - ocazie cu care s-a înscris şi patrimoniul acesteia, format din construcţii şi terenuri - din care făcea parte şi terenul ce a făcut obiectul sentinţei 588/2009 a Judecătoriei Botoşani.
Bunul avea un regim juridic unic (temeiul aplicabil era exclusiv art. 29. alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991 cât şi Legea nr. 36/1991). În aceste condiţii s-a apreciat interesul legitim pentru a promova acţiunea de constatare a vânzării, întrucât, la data acţiunii, deşi Societatea Agricolă R. - Roşiori făcuse toate demersurile pentru a obţine titlul de proprietate pentru terenul în litigiu - aceasta nu a reuşit datorită culpei autorităţilor competente.
Sentinţa civilă nr. 588/2009 a avut în vedere existenţa valabilă a raportului de vânzare-cumpărare din 5 august 2002, controlând întreaga documentaţie a dreptului vânzătoarei, cât şi legalitatea actelor licitate, considerând justificat interesul admiterii acţiunii în temeiul art. 2 din titlul 10 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei.
La data respectivei sentinţe s-a constatat predarea bunului cumpărat prin punere în posesie, încât posesia lor legală a început a curge începând cu data adjudecării, respectiv din 5 august 2002. Această sentinţă nr. 588/2009 a Judecătoriei Botoşani are valoare de titlu - asupra sa planând prezumţia de adevăr.
Au mai susţinut recurenţii că, în ce-i priveşte pe terţi, literatura de specialitate statuează că efectul pozitiv al puterii de lucru judecat decurgând dintr-o judecată anterioară, dezlegată pe cale incidentală de acea instanţă, se impune, într-o pricină viitoare, ca o chestiune prejudicială deja demonstrată din punct de vedere juridic şi care nu mai poate fi combătută, fapt important şi pentru stabilitatea raporturilor juridice.
Ori sentinţa de faţă este nelegală pentru că încalcă recunoaşterea prezumţiei de adevăr şi incontestabilitate a sentinţei 588/2009 a Judecătoriei Botoşani - care are valoare de titlu de proprietate care poate fi opus într-o revendicare. Acest titlu se corelează cu posesia continuă de la data dobândirii dreptului 5 august 2002- până în prezent, în ce priveşte dreptul dobândit pentru întreaga suprafaţă de 8341 mp.
Astfel, terenul în cauză nu este nici domeniu public şi nici proprietatea privată a comunei R., cum a statuat din eroare instanţa, constatând lipsa titlului pentru reclamanţii din cererea reconvenţională şi aplicând greşit art. 480, 481 C. civ.
Din cauza acestei reţineri a lipsei titlului, instanţa fondului nu a analizat deloc culpa reclamatului din acţiunea principală faţă de cererea de revendicare a terenului în suprafaţă de 429 mp (cu observarea că revendicarea a fost precizată în ce priveşte întinderea suprafeţei, după identificarea exactă a suprafeţei ocupate din totalul de 8341 mp din sentinţa nr. 588/2009, conform constatărilor de la pct. b şi d din raportul expertului T. din 13 septembrie 2011- susţinerile sale regăsindu-se în perimetrul colorat cu galben din anexa 2- care reţine suprafaţa ce o stăpâneşte de 7912 mp din totalul de 8341 mp cât a preluat în posesie la 5 august 2002- lipsind diferenţa de suprafaţă revendicată - conform constatării de la pct. d de 429 mp).
Totodată expertul a constatat şi înfiinţarea gardului pe proprietatea lor, fără nici o justificare legală.
Un alt aspect de greşită interpretare a expertizei priveşte reţinerea eronată a unei suprafeţe de 8310 mp - pretins ca fiind cea existentă la data adjudecării din 5 august 2002, întrucât expertul a găsit întreaga suprafaţă de 8341 mp, stabilind cât posedă actual, respectiv 7912 mp şi că lipsesc 429 mp de care au fost deposedaţi de reclamant.
Un alt motiv de apel priveşte situaţia considerentelor incomplete de motivare a dispoziţiei de constatare nulitate absolută a contractului de schimb nr. S1. din 21 iulie 2006 - care se impune a fi anulat în suprafaţa totală reală de 8.341 mp şi nu 8.310 mp - nulitatea fiind limitată din eroare doar la 8.310 mp.
Astfel, deşi s-au exclus hotărârile consiliului local, cât şi hotărârea comisiei judeţene - ca fiind acte fără legătură cu schimbul, iar cele menţionate în schimb au fost revocate, prima instanţă nu a făcut o analiză concretă din punctul de vedere al Legii nr. 215/2001 [art. 38 alin. (2) lit. m), art. 125 alin. (1)] cât şi a dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi dispoziţiile H.G. nr. 113/92 care stabileşte domeniul privat al comunelor sau oraşelor, pe mobile şi imobile, altele decât cele din domeniul public.
Aceste legi au fost invocate pentru a dovedi că terenul în cauză, (din sentinţa nr. 588/2009 a Judecătoriei Botoşani), nu face obiectul acestei legi. În plus, acest teren nu a făcut obiectul dispoziţiilor art. 26, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991 - care reglementează situaţia unor categorii de terenuri care trec în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului şi în administrarea primăriilor.
Totodată, terenul în litigiu nu s-a circumscrie dispoziţiilor art. 31, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991, având în vedere regimul lui anterior actului de adjudecare - niciodată nu a fost proprietate de stat şi nu a avut caracter de teren neatribuit rămas la dispoziţia Comisiei, terenul fiind proprietatea societăţii agricole, conform art. 29, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 36/1991.
În aceste condiţii, terenul nu s-a aflat în domeniu privat al comunei. Prin urmare, invocă lipsa dreptului de dispoziţie a co-schimbaşilor, care nu erau proprietari pe obiectul schimbului, terenul transmis reclamantei neputând face obiectul unui schimb.
Atât prin actul schimbului cât şi prin actele care le-au precedat, se relevă o conduită complicitară a emitenţilor în raport cu reclamanta, de încălcare a normelor legale imperative pe fondul cunoaşterii legii rezultând vădit reaua-credinţă (invocă decizia 5120 din 13 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală).
Au mai susţinut apelanţii că instanţa de fond a aplicat greşit legea în calculul cheltuielilor de judecată care trebuiau acordate conform decontului.
În ce priveşte apelul declarat împotriva încheierii de respingere a recuzării, a arătat că această încheiere este nelegală, şi că după data recuzării, instanţa şi-a schimbat conduita, expunându-i unor restricţii în privinţa obiectivelor; ulterior manifestând o disponibilitate de rol activ - prin audierea expertului; că motivările insuficiente denotă că justifică recuzarea.
Au mai arătat apelanţii, că în mod greşit a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale, faţă de cele reţinute de experţi prin raportul de expertiză.
Ulterior, pârâţii-apelanţi M.L. şi M.D., au invocat excepţia tardivităţii declarării apelului de către Comuna R.- prin primar.
Prin apelul declarat, reclamanta SC S.A. SRL şi pârâta Primăria comunei R., au arătat că, i nstanţa de fond a apreciat greşit că, contractul de schimb autentificat la notariat cu nr. S1. din 21 iulie 2006 nu ar fi eficient, deoarece terenul acordat la schimb de către Comuna R., jud. Botoşani, era trecut în proprietatea privata a comunei ca urmare a efectului disp. art. 31 din Legea nr. 18/1991.
Prin desfiinţarea fostului C.A.P. R., o parte din terenurile intravilane, inclusiv cel în litigiu, au intrat în proprietatea privata a comunei R. Dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 18/1991 prevăd în mod expres ca terenurile proprietatea statului aflate în exploatarea cooperativelor agricole de producţie, daca rămân neatribuite, vor trece în domeniul privat al comunei. În fapt, nici nu mai era nevoie de o autorizare prealabila de schimb de terenuri între comisia locala de fond funciar şi consiliul local, deoarece terenul a trecut în domeniul privat al comunei prin efectul legii speciale de fond funciar. În acest context, hotărârile consiliului local şi hotărârea comisiei judeţene de fond funciar nu mai prezintă relevanta în speţă, legea fiind aceea care tranşează regimul juridic al terenului revendicat.
Instanţa a apreciat greşit ca fiind caduca H.C.J. Botoşani nr. 226 din 15 aprilie 2005 deoarece, chiar daca H.C.L. R. nr. 15 din 29 martie 2005, prin care s-a aprobat schimbul de terenuri între Consiliul Local R. şi Comisia Locala R. de fond funciar, a fost revocată prin H.C.L. R. nr. 20 din 28 aprilie 2005, în aceeaşi şedinţa a Consiliului local R. din 28 aprilie 2005 s-a emis o alta H.C.L. nr. 22 din 28 aprilie 2005 cu conţinut absolut identic cu prima. În realitate şi sub aspect juridic exista o confirmare a primei H.C.L., deci un act confirmativ cu efecte depline în ceea ce priveşte schimbul de terenuri menţionat.
Deşi instanţa de fond a constatat ca titlul de proprietate exhibat de pârâţi nu este eficient, admite capătul de cerere privind nulitatea absoluta parţială a contractului de schimb autentificat la notariat cu nr. S1. din 21 iulie 2006 în ce priveşte suprafaţa de teren de 8.310 m.p. Se motivează ca există un interes al pârâţilor în cauză care sunt în posesia terenului revendicat. Acest aspect al interesului pârâţilor nu poate fi primit deoarece interesul trebuie să îndeplinească mai multe condiţii printre care şi caracterul legitim. Ori, în cauza, titlul pârâţilor fiind ineficient, nu exista legitimitate în promovarea unei acţiuni in constatarea nulităţii ci există ilegitimitate din partea pârâţilor care deţin abuziv un termen în suprafaţă de 7.100 mp ce aparţine unui alt proprietar.
A mai susţinut Primăria comunei R., prin apelul declarat că în mod greşit s-a dispus obligarea Comunei R. la plata în solidar cu reclamanta - pârâtă SC S.A. SRL a sumei de 1.200 RON, reprezentând cheltuieli de judecata.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., calitatea de parte căzută în pretenţii o are în speţă reclamanta-pârâtă, pârâta Comuna R. neavând nicio culpă procesuală, deoarece pe timpul soluţionării cauzei a avut un rol activ în depunerea la dosarul cauzei a documentelor necesare pentru justa soluţionarea a cauzei.
Având în vedere prevederile art. 63 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală coroborate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 cu modificările şi completările ulterioare prevede în mod expres obligativitatea ordonatorilor de credite de a angaja şi utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiei respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale. Având în vedere că în bugetul anual aprobat în condiţiile legii, nu sunt prevederi bugetare având destinaţia de cheltuieli pentru plata unor sume stabilite prin titluri executorii, nu sunt în măsură a achita cheltuielile de judecată în favoarea pârâţilor, dispuse de către instanţa de fond, astfel încât solicită instanţei exonerarea de la plata acestora.
Prin decizia civilă nr. 4 din 31 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II - a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia tardivităţii apelului formulat de Comuna R., prin Primar ca nefondată.
Au fost respinse apelurile formulate de reclamanta SC S.A. SRL şi de pârâta Comuna R. prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 507 din 7 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II - a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
A admis apelul declarat de pârâţii - reclamanţi M.L. şi M.D. împotriva sentinţei civile nr. 507 din 7 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani pe care a schimbat-o în parte şi în rejudecare: a admis cererea reconvenţională în sensul că a obligat reclamanta - pârâtă SC S.A. SRL să lase pârâţilor - reclamanţi M.L. şi M.D. în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 398 m.p., teren identificat în schiţa anexă nr. 3 la raportul de expertiză, delimitat prin pct. 13, 72, 71, 16, 15, 14 şi 13.
A obligat pe aceeaşi reclamantă - pârâtă să-şi ridice gardul din sârmă - ochiuri, individualizat prin aceeaşi schiţă - anexă la raportul de expertiză prin pct. 13, 14, 15, 16.
Reclamanta - pârâtă a fost obligată să plătească pârâţilor - reclamanţi suma de 1.273 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Examinând excepţia tardivităţii declarării apelului de către Comuna R. - prin primar, excepţie invocată de către apelanţii M.L. şi M.D., Curtea a constatat că este nefondată.
Astfel, din dovada de comunicare a sentinţei atacate, aflată la dosar fond, rezultă data primirii ca fiind 14 martie 2012 iar data declarării apelului aşa cum rezultă din rezoluţia aplicată pe petiţia intitulată eronat ca fiind recurs motivat - dosar apel, este 27 martie 2012, aşadar înlăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de dispoziţiile imperative ale art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Ca urmare, excepţia tardivităţii declarării apelului invocată mai sus, urmează a fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce priveşte motivele invocate de către apelantele SC S.A. SRL R. şi Comuna R.- prin primar (care sunt identice), Curtea a constatat că acestea reprezintă de fapt o reluare a apărărilor invocate la instanţa de fond, neconstituind practic critici privind nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate.
Astfel, Curtea a constatat că reclamanta M.L., împreună cu L.D. şi S.V. au solicitat Judecătoriei Botoşani înscrierea Societăţii Agricole „R. - Roşiori”, în registrul agricol al instanţei conform Legea nr. 36/1991, cerere ce a fost admisă prin încheierea de şedinţă din 04 martie 1992 (Dosar nr. 26/1992) a Judecătoriei Botoşani, rezultând din cuprinsul acesteia un capital social iniţial în valoare de 99.043.042 RON, incluzând bunurile dobândite din patrimoniul C.A.P. R. cum ar fi construcţiile şi terenul aparţinând sectorului zootehnic al cooperativei.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, preluarea din patrimoniul fostului C.A.P. R. a avut ca temei legal art. 29 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, conform căruia „construcţiile agrozootehnice, precum şi terenurile de sub acestea plus cele necesare utilizării lor normale, devin proprietatea membrilor asociaţiilor de tip privat”.
În pofida tuturor demersurilor efectuate, Societatea Agricolă R. nu a primit titlul de proprietate conform art. 26 alin. (3) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 169/1997.
La data de 5 august 2002, Societatea „R. - Roşiori” a scos la vânzare suprafaţa de 8.341 mp teren pe care se aflau 5 construcţii, mobile ce au fost cumpărate de către pârâta reclamantă M.L., operaţiune dovedită prin factura nr. F1. din 05 august 2002 şi chitanţele nr. 53 din 05 august 2002 şi respectiv nr. 54 din 25 octombrie 2002, cumpărătoarea împreună cu soţul său M.D., înscriindu-se cu aceste imobile în registru agricol al satului Roşiori, conform adeverinţei nr. A1. din 04 decembrie 2003.
Ulterior, M.L. şi soţul său M.D. s-au adresat cu o cerere Judecătoriei Botoşani pentru a obţine o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de vânzare -cumpărare, cerere admisă prin sentinţa nr. 588 din 29 ianuarie 2009, rămasă irevocabilă. De altfel, începând din data de 5 august 2002, pârâţii reclamanţi au deţinut posesia continuă şi sub nume de proprietar a imobilelor menţionate.
În ceea ce priveşte criticile apelantei SC S.A. SRL referitoare la sentinţa atacată, vizând dreptul său de proprietate asupra terenului din litigiu, motive preluate identic şi de către apelanta Comuna R. - prin primar, Curtea le-a apreciat că sunt nefondate.
Astfel, apelanta SC S.A. SRL îşi susţine dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, pe un contract de schimb (respectiv nr. S1. din 21 iulie 2006, încheiat cu com. R.) având la bază Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 226 din 15 aprilie 2005 prin care s-a aprobat un schimb de terenuri între Consiliul Local R. şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor R., astfel încât terenul transmis SC S.A. SRL să facă parte din dreptul privat al comunei, în baza H.C.L. nr. 15 din 29 martie 2005.
Esenţial în cauză este faptul că la solicitarea Prefectului Jud. Botoşani prin adresa nr. A1. din 27 aprilie 2005, H.C.L. nr. 15 din 29 martie 2005 a fost revocată de către emitent prin H.C.L. nr. 20 din 28 aprilie 2005, devenind astfel caducă, fără nici o eficienţă, terenul menţionat în contractul de schimb fiind în proprietatea publică şi deci inalienabil.
Faptul că în aceeaşi şedinţă de revocare a H.C.L. nr. 15/2005, adusă la îndeplinire prin H.C.L. nr. 20 din 28 aprilie 2005, Consiliul Local R. a emis o altă hotărâre, respectiv H.C.L. nr. 22 din 28 aprilie 2005 cu un conţinut identic cu cel al hotărârii revocate, demonstrează o dată în plus intenţia de fraudă a autorităţilor locale cu atât mai mult cu cât nu a fost supusă aprobării Comisiei judeţene de fond funciar.
Ca urmare, în mod corect, instanţa de fond a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de schimb în ceea ce priveşte suprafaţa de 8.310 mp teren identificat prin schiţa anexă nr. 2 la raportul de expertiză T.C. prin punctele 12-13-72-71-11, respingând totodată acţiunea în revendicare formulată de reclamanta SC S.A. SRL R.
Comparând drepturile de proprietate afirmate de fiecare dintre cele două părţi, reţinând pentru motivele sus-arătate, nulitatea parţială a contractului de schimb cu privire la terenul din litigiu şi constatând faptul că vânzarea la licitaţie publică de către Asociaţia Agricolă „R. - Roşiori” nu a fost contestată în vreun fel, nefiind atacată cu vreo acţiune în instanţa de judecată, pârâţii - reclamanţi înscriindu-se în registrul agricol cu imobilele achiziţionate, devenind astfel opozabile erga omnes, şi cum în favoarea lor a fost emisă sentinţa civilă nr. 588 din 29 ianuarie 2009 a Judecătoriei Botoşani (rămasă irevocabilă), care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind suprafaţa de 8.341 m.p. din litigiu, Curtea apreciază temeinicia cererii reconvenţionale, în baza art. 480, 481 din vechiul C. civ., doar cu privire la revendicarea suprafeţei de 398 mp. teren, aşa cum au solicitat pârâţii prin completarea cererii reconvenţionale şi obligarea reclamanţilor la ridicarea gardului, ambele aliniamente fiind identificate prin schiţa anexă nr. 3 la raportul de expertiză efectuat de către expertul Ţ.C. (de altfel unicul raport de expertiză efectuat în cauză), rezultatele fiind stabilite prin măsurători efectuate cu aparatură performantă cu laser.
În ceea ce priveşte solicitarea apelanţilor M.L. şi M.D. de a fi avut în vedere raportul de expertiză efectuat de ing. M.G.C., Curtea a apreciat că este neîntemeiată, întrucât nu a fost ordonată de către instanţa de fond o asemenea lucrare, nefiind depus la dosar un astfel de raport, la dosar apel aflându-se doar o schiţă extrajudiciară întocmită de expert M.G.C. la solicitarea apelanţilor M., aşa cum precizează la dezbateri.
În ceea ce priveşte criticile apelanţilor M.L. şi M.D., privind încheierea de şedinţă prin care s-a soluţionat cererea lor de recuzare, Curtea a reţinut că sunt nefondate, în mod corect instanţa de fond respingând cererea de recuzare, motivele invocate necircumscriindu-se disp. art. 27 C. proc. civ.
La data de 14 februarie 2013, pârâţii - reclamanţi M.D. şi M.L. au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele sentinţei civile nr. 507 din 7 februarie 2012 a Tribunalului Botoşani în sensul că în loc de suprafaţa de 8310 m.p., să se treacă corect 8.341 m.p., cât a fost identificată în anexa II a suplimentului la raportul de expertiză din 13 septembrie 2011 cât şi eroarea materială strecurată în decizia civilă nr. 4 din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava în sensul de a se trece suprafaţa de 429 m.p., în loc de 398 m.p.
Au mai solicitat completarea deciziei civile în sensul de a li se acorda suma de 2.456 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu din data de 27 martie 2013 de Curtea de Apel Suceava a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de M.D. şi M.L. întrucât aspectele invocate ar putea constitui greşeli de judecată ce pot fi îndreptate doar de către instanţa de recurs şi nu erori materiale susceptibile a fi îndreptate în temeiul art. 281 C. proc. civ.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea sumei de 2.456 RON, cheltuieli de judecată, Curtea a reţinut că în considerentele deciziei s-au arătat motivele pentru care au fost acordate, respectiv, pentru că acţiunea a fost admisă în parte.
Împotriva deciziei nr. 4 din 31 ianuarie 2013 şi a încheierii de şedinţă din 27 martie 2013 pârâţii - reclamanţi au formulat recurs invocând următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel a omis să soluţioneze motivul din cererea de apel vizând încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 507 din 7 februarie 2012 a Tribunalului Botoşani, în sensul că în loc de suprafaţa de 8.310 m.p., trebuia menţionată suprafaţa corectă de 8.341 m.p., preluată ilicit prin actul de schimb şi confirmată de expertizele tehnice efectuate în cauză.
Un al doilea motiv de recurs se referă la nesoluţionarea capătului de cerere privind revendicarea suprafeţei în litigiu, de 429 m.p., conform anexei nr. 2 la raportul de expertiză din 13 septembrie 2011, din totalul de 8.341 m.p.
Au mai susţinut recurenţii - pârâţi că, instanţa de apel nu a sesizat faptul că, în raport de concluzia expertizei arătate la pct. b şi d şi-au precizat întinderea obiectului revendicării la suprafaţa de 429 m.p., în loc de 398 m.p., cât au solicitat prin cererea reconvenţională.
O ultimă critică se referă la greşita acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea fondului cauzei, recurenţii apreciind că se impunea acordarea sumei de 2.456 RON şi nu de 1.200 RON.
În concluzie, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi admiterea cererilor aşa cum au fost formulate.
Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate împotriva încheierii de şedinţă din data de 27 martie 2013 şi a deciziei civile nr. 4 din 31 ianuarie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, urmează a fi respinse pentru considerentele ce succed:
Pârâţii - reclamanţi M.D. şi M.L. au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de schimb autentificat sub nr. S1. din 21 iulie 2006 în sensul excluderii terenului în suprafaţă de 7.100 m.p., în litigiu, pentru cauză ilicită, conform art. 966 şi 968 din vechiul C. civ., contract încheiat între SC S.A. SRL şi Primăria comunei R.
Ulterior, pârâţii - reclamanţi şi-au completat obiectul cererii reconvenţionale în sensul obligării reclamantei - pârâte să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 398 m.p., despre care au susţinut că este ocupată fără titlu de reclamantă şi pentru a-şi ridica gardul de sârmă pe schelet metalic care împrejmuieşte terenul.
Prin sentinţa civilă nr. 507 din 7 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii - reclamanţi, constatându-se nulitatea absolută parţială a contractului de schimb autentificat sub nr. S1. din 21 iulie 2006 pentru suprafaţa de 8.310 m.p., identificată în expertiza Ţ.C.
Problema ce trebuie dezlegată în speţă, este cea referitoare la suprafaţa de teren revendicată de către pârâţii - reclamanţi, respectiv de 8.341 m.p., în raport cu cea reţinută de prima instanţă de 8.310 m.p.
Prin sentinţa civilă nr. 588 din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Botoşani, rămasă irevocabilă, a fost admisă acţiunea în constatare formulată de reclamanţii M.L. şi M.D. în contradictoriu cu pârâta Societatea Agricolă Roşiori şi în consecinţă a stabilit că prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare - cumpărare între reclamanţi în calitate de cumpărători şi pârâtă în calitate de vânzătoare, având ca obiect suprafaţa de 8.341 m.p. situată în intravilanul localităţii Roşiori, judeţul Botoşani.
Din considerentele acestei sentinţe rezultă că suprafaţa de 8.341 m.p., este identificată prin schiţele aflate la dosar.
Respectând dimensiunile loturilor din schiţa la raportul de expertiză întocmit de expert ing. Ţ., suprafaţa de teren înstrăinată de Societatea Agricolă R. a fost de 8.322 m.p. şi nu de 8.343 m.p., cât s-a precizat în actul de adjudecare, acestea fiind concluziile expertizei tehnice întocmită de expert Ţ.C.
În aceste condiţii pârâţii - reclamanţi şi-au precizat obiectul cererii reconvenţionale solicitând restituirea suprafeţei de 429 m.p., pe motiv că expertul tehnic a delimitat greşit suprafaţa de 8.341 m.p.
Răspunzând obiecţiunilor formulate de către pârâţii - reclamanţi, expertul tehnic Ţ.C. şi-a menţinut concluziile formulate în raportul de expertiză, depus la dosar.
Aşa fiind, critica formulată de pârâţii - reclamanţi referitoare la greşita reţinere a suprafeţei de 8310 m.p., şi nu de 8343 m.p., este nefondată.
Expertiza tehnică a stabilit fără putinţă de tăgadă că, terenul în litigiu este cel înscris în schiţa raportului de expertiză efectuat de expert T., ce a făcut obiectul actului de adjudecare.
Diferenţa dintre suprafaţa de 429 m.p. şi cea de 398 m.p., înscrisă în raportul de expertiză provine din erorile de măsurare intervenite în cadrul unor măsurători cu aparatură performantă cu laser şi calculul suprafeţelor în mod geometric, erori stabilite prin expertiza T.
Prima instanţă a dispus obligarea reclamanţilor - pârâţi şi a pârâtei Comuna R. prin Primar să plătească pârâţilor - reclamanţi suma de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, ca parte din totalul sumei de 2.456,50 RON, apreciind că doar 50% din pretenţiile formulate de către părţi au fost admise.
Aşadar, este nefondată şi critica referitoare la neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată ocazionate la instanţa de fond, în contextul în care pretenţiile recurenţilor au fost admise în parte.
În consecinţă, pentru considerentele mai sus expuse, recursurile declarate împotriva încheierii de şedinţă din 27 martie 2013, cât şi a deciziei civile nr. 4 din 31 ianuarie 2014 ambele pronunţate de Curtea de Apel Suceava vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâţii M.D. şi M.L. împotriva încheierii de şedinţă din 27 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 315/39/2012, şi recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 4 din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4744/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4747/2013. Civil → |
|---|
