ICCJ. Decizia nr. 4818/2013. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4818/2013
Dosar nr. 45407/3/2011
Şedinţa publică din 25 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 02 iunie 2011, reclamanta SC B. SA a chemat în judecată pe pârâta SC U. SRL, solicitând instanţei să dispună: anularea înregistrării mărcii „G.L. de la U. – A.C. - fantezie cu lapte"; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Reclamanta a precizat că invocă drepturi anterioare cu privire la marca sa A.Q., arătând că din analiza globală a mărcilor opuse, ţinând cont de părţile lor distinctive şi dominante, marca înregistrată de pârâtă este similară din punct de vedere vizual, fonetic şi conceptual cu aceasta, iar prin folosirea mărcii pârâtei se creează un risc de confuzie pentru consumatori cu privire la originea produselor şi serviciilor precum şi o inducere în eroare a acestora cu privire la existenţa unor eventuale legături comerciale între cei doi titulari. În mod obişnuit, consumatorul percepe o marcă în ansamblul său, şi nu analizează diferitele elemente componente ale acesteia, iar potrivit Regulii 15 alin. (2) lit. (a), noţiunea de similitudine trebuie interpretată în legătură cu riscul de confuzie sau de asociere ce se poate crea pentru public.
În susţinerea acţiunii în anulare au fost invocate dispoziţiile art. 36, art. 47 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republ.
Pârâta SC U. SRL a formulat întâmpinare la acţiunea reclamantei, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
La rândul său, OSIM a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 1064 din 30 mai 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată; reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 8.693 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut în esenţă că:
La data de 25 septembrie 2009, pârâta a formulat cerere de înregistrare a mărcii combinate „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte", pentru produse din clasele 30, culori revendicate albastru, galben, verde, roşu. La data de 30 aprilie 2010, OSIM - Serviciul Mărci a emis decizia nr. XX de admitere la înregistrare a mărcii combinate „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte", pentru produsul solicitat din clase 30: „îngheţată comestibilă".
Reclamanta SC B. SA este titulara mărcii "A.Q.", înregistrată sub nr. YY din 12 martie 2001, pentru produse din clasa 30 (îngheţată ş.a.), având revendicate culorile albastru, roşu şi galben.
Cu privire la susţinerile reclamantei privind marca „A.C. – fantezie cu lapte”, în legătură cu care aceasta a notificat pârâta şi a invitat-o la conciliere, iar ulterior a formulat cerere de chemare în judecată la Tribunalul Satu Mare, prima instanţă a constatat că marca respectivă nu face obiectul acţiunii de faţă, astfel că nu sunt relevante.
Primul motiv de anulare invocat de reclamanta B. SA a fost acela că înregistrarea mărcii „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte" s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) din Legea nr. 84/1998 republ., deoarece este similară cu marca sa anterioară „A.Q.”, nr. YY. Marca reclamantei este o marcă figurativă combinată, la fel ca şi marca pârâtei, singurul element comun al acestor mărci fiind elementul verbal „A.C.”.
Astfel, tribunalul a apreciat că din punct de vedere vizual, mărcile în litigiu sunt diferite, întrucât elementele grafice ale mărcilor sunt diferite, iar elementul verbal al mărcii pârâtei cuprinde şi denumirile „G.L. de la U. – fantezie cu lapte”. De asemenea, s-a reţinut că şi din punct de vedere fonetic, mărcile în litigiu sunt diferite şi se pronunţă diferit: A.Q., marca reclamantei, pe când „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte" este alcătuită din nouă cuvinte. Totodată, din punct de vedere conceptual, marca „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte” sugerează lumea circului, prin prezenţa cuvântului „G.L.”, apropiat denumirii G.L.S. (denumirea circului de stat din Bucureşti) şi prin prezenţa cuvântului A.C., ca şi a elementelor grafice - capul de A.C., şi desenului fondului (carourile multicolore specifice vestimentaţiei unui A.C.); marca opusă de reclamantă sugerează un personaj comic - clovn, prin elementul verbal, cât şi prin elementul figurativ ce reprezintă acelaşi personaj.
Prin urmare, s-a concluzionat că mărcile comparate diferă din punct de vedere al aspectului general, de ansamblu, neputând fi confundate.
Prima instanţă a mai reţinut că sunt întemeiate susţinerile pârâtei, conform cărora elementul verbal „A.C." desemnează un personaj la modul general, abstract, care, în mod individual, nu poate fi apropriat în mod exclusiv de titularul unei mărci, existând pe piaţă diverse mărci care au înglobat acest element verbal în compunerea lor. Din această perspectivă, marca „A.Q.” nu este suficient de distinctivă pentru a se reţine existenţa riscului de confuzie, aşa cum afirmă reclamanta, fiind o marcă slabă în raport cu produsele pentru care a fost înregistrată, denumirea fiind una relativ comună pentru produsele de patiserie şi cofetărie care se adresează în special copiilor.
Diferenţele existente între cele două mărci fac posibilă deosebirea lor de către consumatorul obişnuit, rezonabil de bine informat, mărcile nefiind identice şi nici atât de similare încât să producă o confuzie în rândul publicului.
Din punct de vedere al produselor, tribunalul a constatat că marca pârâtei a fost înregistrată pentru produsul „îngheţată comestibilă”, produs care se regăseşte în lista de produse a mărcii opuse, dar în speţă nu operează riscul de confuzie pentru public, analizat global, luând în considerare toate circumstanţele cazului. Astfel, riscul de confuzie implică o anumită interdependenţă între factorii relevanţi, şi, în particular, o similaritate între mărci, precum şi între produse. Deşi produsele în conflict sunt identice, mărcile, luate în ansamblu, sunt diferite ca semne, iar consumatorul mediu este obişnuit cu diferite modalităţi în care un A.C. sau clovn poate fi reprezentat şi că aceste reprezentări sunt utilizate ca mărci de diferite companii, aşa cum deja s-a reţinut. Prin urmare, consumatorul mediu va face diferenţa între mai multe reprezentări ale aceluiaşi personaj în măsura în care sunt suficient de diferite. Pârâta a înregistrat o familie de mărci pentru clasa 30, mărcile G.L. de la U. ZZ din 2 februarie 2009, G.L. acrobaţie cu lapte şi ou WW din 2 decembrie 2008, G.L. de la U. acrobat, acrobaţie cu lapte, VV din 25 septembrie 2009, G.L. de la U., magic magie cu lapte UU din 25 septembrie 2009, mărci care creează un concept unitar destinat consumatorilor (în special, copii) dezvoltat pe tema «lumea circului».
Pe de altă parte, a apreciat instanţa, riscul de confuzie dintre mărci este eliminat şi de piaţa pe care acestea activează. Conform facturilor depuse de reclamantă la dosar, marca A.Q. nu este cunoscută pe întreg teritoriul ţării, pentru produsele îngheţată, atât timp cât majoritatea livrărilor au fost efectuate în zona Moldovei (Suceava, Bârlad, Bacău, Vaslui, Iaşi), iar abia în 2011 în Dâmboviţa şi Argeş, reclamanta nefăcând dovada cu altfel de înscrisuri în ce priveşte gradul de cunoaştere a mărcii (din facturile depuse rezultă că acestea nu sunt emise către lanţurile de supermarketuri).
Având în vedere că mărcile în litigiu sunt diferite ca semne, deşi produsele sunt identice, s-a reţinut că nu există risc de confuzie, incluzând un risc de asociere, nefiind astfel aplicabile în speţă dispoziţiile art. 6 lit. b) din Legea nr. 84/1998, invocate de reclamantă.
În ce priveşte reaua-credinţă la înregistrarea mărcii, tribunalul a constatat că reclamanta nu a probat în niciun fel faptul că pârâta a înregistrat marca „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte", nr. SS, cu fraudarea legii sau a drepturilor reclamantei din cauză, nefiind îndeplinite condiţiile cerute pentru aplicarea dispoziţiilor de la art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998. Tribunalul a înlăturat susţinerile reclamantei privind reaua-credinţă la înregistrare (pârâta nu dat curs notificării reclamantei şi invitaţiei la conciliere; pârâta nu a avut acordul OSIM la înregistrare), ca nerelevante şi, în concluzie, faţă de considerentele expuse, s-a constatat caracterul neîntemeiat al acţiunii formulate de reclamantă; s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. în ce priveşte cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă cu plata onorariului de avocat.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel, criticând soluţia tribunalului pentru nelegalitate şi netemeinicie; intimata pârâtă a formulat întâmpinare la motivele de apel.
Prin decizia civilă nr. 11A din 24 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat; apelanta a fost obligată la 5.077 RON cheltuieli de judecată efectuate de intimată în apel.
Pentru a a decide în acest sens, instanţa de apel a constatat că atât criticile formulate în dezvoltarea primului motiv de apel, cât şi susţinerile expuse în cadrul celui de-al treilea motiv de apel se referă la cauza de nulitate prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, respectiv la soluţia pronunţată de prima instanţă în analiza cererii de anulare a mărcii pârâtei pentru rea-credinţă.
Apelul este o cale de atac devolutivă în cadrul căreia, în limitele stabilite prin art. 295 alin. (1) C. proc. civ., pot fi verificate stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Astfel, s-a apreciat că părţile nu sunt îndreptăţite să pretindă instanţei de control judiciar să procedeze la evaluarea temeiniciei cererilor formulate în faţa primei instanţe, cu ignorarea judecăţii făcute de aceasta (prin sentinţa apelată). Ca atare, instanţa de apel a apreciat că nu se impune a se face o nouă evaluare a susţinerilor din cererea de chemare în judecată, ce au fost reiterate prin motivele de apel, în aceleaşi coordonate.
În ce priveşte aprecierea primei instanţe în sensul că nu ar fi relevante în speţă aspectele legate de încercarea intimatei de a înregistra ca marcă semnul „A.C. – fantezie cu lapte”, şi nici cele evocate de apelantă privind trimiterea notificării şi a invitaţiei la conciliere în legătură cu acelaşi semn, instanţa de apel a reţinut că nu pot fi calificate ca fiind contrare prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. – din perspectiva consacrării principiului aflării adevărului – de vreme ce o astfel de apreciere este circumscrisă atributului instanţei de a evalua temeinicia susţinerilor formulate de părţi în derularea procesului şi, implicit, concludenţa în soluţionarea pricinii a probelor administrate pentru atestarea realităţii respectivelor acte şi fapte juridice.
Analizând temeinicia acestei aprecieri a tribunalului, instanţa de apel a constatat că analiza făcută de prima instanţă este una incompletă.
Astfel, apelanta reclamantă a evocat respectivele acte şi fapte juridice drept elemente de natură a circumstanţia conduita intimatei premergătoare înregistrării mărcii, cu referire la motivul de anulare constând în reaua-credinţă, astfel că se impunea ca instanţa să evalueze aptitudinea acestei conduite de a primi o astfel de calificare.
Reaua-credinţă imputată intimatei ţine de conduita subiectivă pe care această parte a avut-o anterior formulării cererii de înregistrare a mărcii în litigiu şi/sau la momentul depunerii acestei cereri, apreciindu-se că aspectele legate de utilizarea şi încercarea de înregistrare ca marcă, într-o perioadă imediat anterioară celei la care a fost formulată respectiva cerere de înregistrare, a unui semn în privinţa căruia reclamanta susţine că are puternice legături (din punct de vedere fonetic, conceptual şi vizual) cu cel a cărui legitimitate este contestată în speţă, au fost înlăturate ca nerelevante în cauza de faţă.
Formularea unei cereri de înregistrare ca marcă a unui semn constituie un demers legal, care creează solicitantului vocaţia de a dobândi exclusivitate în utilizarea în activitatea proprie a respectivului semn.
În condiţiile în care o astfel de solicitare se adresează unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, care este, potrivit art. 1 şi 3 pct. 1 şi 10 din H.G. nr. 573/1998, autoritate unică pe teritoriul României în asigurarea protecţiei proprietăţii industriale potrivit legii, iar acesta decide în ce măsură semnul la care se referă cererea de înregistrare îndeplineşte sau nu cerinţele legale spre a i se acorda protecţia stabilită prin Legea nr. 84/1998, instanţa de apel a constatat că demersul de înregistrare a semnului „A.C. – fantezie cu lapte” pe care intimata pârâtă l-a întreprins, în condiţiile legii, nu poate fi calificat ca dând expresie unei conduite caracterizate de rea-credinţă. Chiar dacă cererea anterioară a intimatei a fost respinsă, soluţia de respingere fiind determinată de opoziţia la înregistrare formulată de reclamantă, aceste aspecte nu pot conduce la o altă concluzie, atâta vreme cât aceste elemente se circumscriu unei proceduri ce se derulează în condiţiile legii.
Cât priveşte refuzul intimatei de a da curs notificării şi invitaţiei la conciliere ce i-au fost transmise de către apelantă, s-a apreciat că acesta nu poate fi privit ca dovadă a relei credinţe a pârâtei relativ la înregistrarea mărcii a cărei anulare se solicită în speţă, întrucât acea notificare se referea doar la procedura de înregistrare a semnului „A.C. – fantezie cu lapte”, susţinerile apelantei din cuprinsul notificării şi invitaţiei fiind în sensul că acest semn depus spre înregistrare încalcă drepturile sale decurgând din înregistrarea anterioară a mărcii „A.Q.”.
Curtea de Apel a constatat că marca a cărei anulare se solicită are o compunere diferită de semnul la care se referă notificarea şi invitaţia la conciliere menţionate, respectiv elementul verbal are un conţinut mai larg prin includerea şi a sintagmei „G.L. de la U.”, iar elementul figurativ este format dintr-un ansamblu de elemente grafice şi culori revendicate în privinţa cărora nu se regăseşte vreo observaţie în respectivele documente. Cum relevant în evaluarea mărcii este ansamblul elementelor care o compun, iar nu analiza separată a unuia sau unora dintre aceste elemente, nu se poate deduce prezumţia relei-credinţe a pârâtei din faptul că a înţeles să formuleze o nouă cerere de înregistrare a unui semn în privinţa căruia a considerat că este înregistrabil ca marcă, cu atât mai mult cu cât această apreciere a sa a fost ulterior confirmată de OSIM prin emiterea deciziei de înregistrare a mărcii ce face obiectul litigiului de faţă.
Având în vedere faptul că pârâta a acceptat de îndată decizia OSIM, înţelegând să nu exercite căile de atac deschise prin lege în privinţa soluţiei de respingere menţionate, şi să regândească semnul într-o structură/formă care să corespundă atât scopului declarat şi dovedit (de a crea o familie de mărci destinate produsului îngheţată, care să sugereze lumea circului), cât şi a obligaţiei de a respecta dreptul a cărui protecţie a fost invocată prin opoziţia la înregistrarea semnului anterior, precum şi împrejurarea că OSIM, pe de o parte, a respins cererea de înregistrare a semnului „A.C. fantezie cu lapte”, iar pe de altă parte, a admis cererea de înregistrare a mărcii în litigiu în baza analizei de ansamblu a fiecăruia dintre cele două semne solicitate la înregistrare, instanţa de apel a constatat că nu poate fi reţinută susţinerea apelantei în sensul că respectivele semne ar fi „fără putinţă de tăgadă similare”, şi astfel ar reflecta reaua credinţă imputată pârâtei intimate; cu atât mai mult, nu poate fi reţinută intenţia intimatei de a încălca dreptul pe care apelanta l-a dobândit prin înregistrarea anterioară a mărcii A.Q. nr. YY.
Prezenţa în structura mărcii a sintagmei „G.L. de la U.” nu poate fi privită ca o simplă operaţiune de adăugare a unor cuvinte - astfel cum pretinde apelanta - în condiţiile în care, astfel cum s-a stabilit constant în doctrină şi jurisprudenţă, şi cum însăşi apelanta susţine în cadrul celui de-al doilea motiv de apel, evaluarea mărcii se impune a fi făcută global, prin raportare la elementele care o compun privite ca ansamblu, iar nu prin analizarea separată a acestor elemente.
Instanţa de apel a apreciat că fără temei reproşează apelanta primei instanţe că, pentru a concluziona în sensul că singurul element comun al mărcilor supuse analizei comparative este elementul verbal „A.C.”, nu a avut în vedere bogata jurisprudenţă naţională şi internaţională în acest domeniu – din care se desprinde regula potrivit căreia marca este percepută în mod normal ca un tot, iar în percepţia de ansamblu sunt reţinute elementele dominante, interesând pregnanţa asemănărilor, iar nu deosebirile nesemnificative.
Apelanta este aceea care, formulând această critică, ignoră regula pe care ea însăşi o invocă, prin aceea că tinde a reduce ansamblul mărcii a cărei anulare o solicită la elementul verbal „A.C.”.
Or, analizând marca intimatei – astfel cum aceasta a fost înregistrată – Curtea de Apel a apreciat că nu poate fi reţinut caracterul dominant al cuvântului „A.C.” în ansamblul elementelor – verbale, grafice, culori revendicate - care o compun, în condiţiile în care numai elementul verbal din structura mărcii este format din nouă cuvinte, deopotrivă poziţionate central, atât în partea superioară cât şi în partea inferioară a elementului grafic ce reprezintă un cap de clown/A.C., astfel că acestea constituie, prin concepţie, un ansamblu de sine stătător.
În plus, elementul verbal menţionat constituie un slogan, un mesaj promoţional – prin care este indicat producătorul, şi totodată sunt sugerate calităţi ale produsului căruia marca îi este destinată - astfel încât, din acest ansamblu, nu se poate desprinde un cuvânt spre a se concluziona că acesta reprezintă factorul dominant.
A fost înlăturat ca nedovedit argumentul apelantei – pretins desprins din practică - în sensul că, la analiza mărcilor combinate, elementele verbale beneficiază de preferinţă în raport cu cele figurative, fiind şi vădit contrar regulii enunţate în sensul că marca este percepută ca un ansamblu, şi nu trebuie să se recurgă la examinarea diferitelor elemente din structura ei.
De asemenea, s-a apreciat a fi eronată premisa de la care porneşte apelanta afirmând existenţa, pentru persoanele vizate de produsul îngheţată, a riscului de confuzie între mărcile supuse analizei comparative, incluzând şi riscul de asociere, şi anume aceea că publicul vizat este format, în special, din copii.
În condiţiile în care îngheţata constituie un aliment/produs de cofetărie care este destinat consumului uman general, fără o afectaţiune specială pentru categoria de vârstă la care se referă apelanta, nu există niciun temei spre a se reţine o astfel de premisă în determinarea categoriei consumatorului mediu – rezonabil de informat, de atent şi circumspect.
Or, raportat la un astfel de consumator, nu se poate considera că ansamblul elementelor (verbale, coloristice şi grafice) care compun marca pârâtei intimate ar putea constitui sursa unei confuzii cu produsele apelantei reclamante, şi nici că ar exista riscul de asociere între produsele părţilor.
S-a apreciat a fi fondată însă critica referitoare la aprecierea primei instanţe în sensul că marca reclamantei este una slabă, respectiv la reperele în raport de care s-a stabilit această concluzie, întrucât tribunalul a făcut această analiză raportându-se în principal la produse şi servicii destinate copiilor - un atare punct de referinţă fiind greşit utilizat, astfel cum s-a reţinut deja.
Însă, această constatare a instanţei de apel, a mai apreciat instanţa de apel, nu poate conduse la reformarea soluţiei de respingere a cererii de anulare a mărcii combinate „G.L. de la U. A.C. fantezie cu lapte” întrucât nu s-a dovedit crearea riscului de confuzie (incluzând şi riscul de asociere), ca efect al înregistrării acesteia, între produsele cărora le este destinată marca în litigiu şi cele care poartă marca apelantei „A.C.”, marcă ce nu se reduce la acest element verbal, ci este o marcă combinată în al cărei conţinut se mai regăsesc elementul grafic şi culorile revendicate albastru, roşu, galben.
Susţinând că prima instanţă a apreciat în mod greşit că intimata a înregistrat mai multe mărci care formează un concept unitar dezvoltat pe tema „lumea circului”, şi că acest concept nu se regăseşte în cazul mărcii ce aparţine apelantei, apelanta impută primei instanţe considerente ce nu se regăsesc în hotărârea apelată. Curtea de Apel a constatat că prima instanţă nu a reţinut că în cazul mărcii reclamantei nu se regăseşte ideea/conceptul de lume a circului, ci analiza a fost circumscrisă apărărilor concret formulate de pârâtă, ceea ce corespunde exigenţelor art. 129 alin. ultim C. proc. civ.; or, reclamanta nu a dedus analizei instanţei argumente legate de contextul în care a fost creată marca sa.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că împrejurarea înregistrării de către pârâtă a mai multor mărci ce se plasează în jurul conceptului de lume a circului, este relevantă în speţă în aprecierea conduitei subiective pe care aceasta a avut-o la înregistrarea mărcii a cărei anulare se solicită, fără ca prin aceasta să fi fost recunoscute părţii drepturi suplimentare la înregistrarea mărcii „G.L. de la U. A.C. fantezie cu lapte”.
Afirmaţia apelantei în sensul că pot fi uşor induşi în eroare consumatorii care achiziţionează, încă din anul 2001, îngheţată sub marca acesteia „A.C.”, şi determinaţi să achiziţioneze produsele identice comercializate de intimată sub marca „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte” şi/sau aceiaşi consumatori pot considera cu uşurinţă că produsele menţionate ale intimatei ar proveni de la acelaşi titular sau de la un titular care se află în strânse legături economice cu apelanta, s-a apreciat a fi nedovedită, câtă vreme prin aceste susţineri se tinde la răsturnarea prezumţiei de legalitate – care rezultă din faptul înregistrării mărcii a cărei anulare se solicită. Or, în absenţa unor probe concludente care să reflecte o percepţie a consumatorilor – cu un nivel mediu/rezonabil de atenţie, informare şi circumspecţie – instanţa de apel a considerat că nu poate prelua acest argumentul subiectiv al apelantei.
S-a mai apreciat că şi în ipoteza în care consumatorul final al produsului îngheţată ar fi copiii – astfel cum pretinde apelanta - percepţia acestuia nu poate fi considerată ca determinantă/suficientă în evaluarea riscului de confuzie pentru că un asemenea consumator nu este, de regulă, cel care ia decizia achiziţionării unei astfel de produs, ci părintele, iar această decizie trebuie evaluată prin raportare la nivelul de informaţie şi atenţie specifice acestei materii.
În ce priveşte considerentele deciziei pronunţate de Comisia de Examinare Opoziţii din cadrul OSIM – în privinţa cărora apelanta solicită a fi reţinute în speţă –instanţa de apel a reţinut că acestea nu pot avea eficienţă în litigiul de faţă, întrucât semnul analizat prin respectiva decizie – „A.C. – fantezie cu lapte” – este deosebit de cel care constituie marca a cărei anulare se cere, ceea ce este confirmat prin chiar înregistrarea ulterioară de către aceeaşi autoritate, a mărcii „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte”.
Ţinând seama de limitele protecţiei recunoscute oricărui titular de marcă naţională înregistrată – şi anume pe întreg teritoriul României –, Curtea de Apel a calificat drept eronată concluzia primei instanţe, în sensul că riscul de confuzie este eliminat de piaţa pe care sunt efectiv comercializate produsele cărora le sunt destinate mărcile în litigiu; prin urmare, considerentele expuse în sentinţa apelată din acest punct de vedere, au fost eliminate din sentinţa apelată, fără însă ca atare constatare să atragă concluzia netemeiniciei soluţiei tribunalului, pentru cele deja arătate.
În consecinţă, în temeiul art. 296 C. proc. civ. apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat, făcându-se şi aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. privind cheltuielile de judecată efectuate de intimată în etapa apelului.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta a promovat recurs, prevalându-se de ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
1. În susţinerea primului motiv de recurs (pct. 7), recurenta învederează că deşi instanţa de apel a reţinut caracterul fondat al unora dintre criticile formulate prin motivele de apel, a apreciat că această constatare nu este de natură a conduce la reformarea sentinţei, ceea ce, în opinia recurentei, reprezintă considerente contradictorii.
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor; or, doctrina şi mai ales practica judiciară au statuat faptul că motivele contradictorii şi cele străine de obiectul sau natura cauzei echivalează cu o nemotivare, împrejurarea de natură a atrage incidenţa prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; recurenta pretinde că însăşi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a subliniat rolul pe care motivarea unei hotărâri judecătoreşti îl are pentru respectarea exigenţelor procesului echitabil, din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
În acest sens, instanţa de apel a admis faptul că tribunalul nu a analizat anumite aspecte sesizate de reclamantă, din acest punct de vedere primind critica privind lipsa analizei susţinerilor reclamantei referitoare la încercările intimatei de a înregistra la OSIM marca „A.C. - fantezie cu lapte”; cu toate acestea, analizând ea însăşi aceste susţineri, instanţa de apel a concluzionat că demersul anterior al intimate, derulat în baza Legii nr. 84/1998 nu poate fi calificat ca dând expresie unei conduite caracterizate de rea-credinţă.
Recurenta mai susţine că, astfel cum a arătat prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin motivele de apel, aspectele pe care le-a învederat denotă reaua credinţă cu care intimata a acţionat la înregistrarea mărcii „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte”, această marcă fiind cel puţin similară cu semnul „A.C. fantezie cu lapte”, prin simpla adăugare a elementelor „G.L. de la U.”, acesta nedevenind „mai înregistrabil”.
Or, câtă vreme semnul iniţial a fost respins pentru motivul prevăzut de art. 6 lit. b) din Legea nr. 84/1998, în mod logic trebuia a fi respinsă de la înregistrare şi cererea ulterioară de înregistrare ca marcă a unui semn aproape identic.
În al doilea rând, tot pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta critică soluţia instanţei de apel, prin care, deşi s-a admis argumentul din motivele de apel în sensul greşitei aprecieri a tribunalului cu privire la caracterul slab al mărcii reclamantei, pentru aceea că s-a utilizat un punct de referinţă greşit (copiii, în loc de consumatorul mediu), totuşi, nici această constatare nu a fost de natură a conduce la schimbarea sentinţei, pentru că nu s-ar fi dovedit riscul de confuzie.
Recurenta susţine că motivul său de apel a vizat faptul că tribunalul în mod neîntemeiat a reţinut lipsa caracterului distinctiv al mărcii sale – „A.Q.” -, calificând-o eronat drept o marcă slabă, prin raportare la produsele de patiserie şi cofetărie şi nu la îngheţată - produsul pentru care se utilizează marca de către recurentă, dar şi de intimată, prima instanţă enumerând mai multe mărci în cuprinsul cărora este utilizat acest semn, fără legătură cu cauza (cocktail-ul A.C., Grădiniţa A.C., organizator de petreceri A.C.).
Or, în cazul de faţă, marca „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte” este folosită pentru produse identice celor pentru care este protejată marca aparţinând recurentei, iar faptul că prin folosirea acestei mărci se creează un risc de confuzie incluzând riscul de asociere pentru segmentul de consumatori vizaţi, este unul evident, constatarea instanţei de apel fiind superfluă din acest punct de vedere.
În al treilea rând, curtea de apel a mai statuat că este eronată concluzia primei instanţe în sensul că riscul de confuzie este eliminat de piaţa pe care sunt efectiv comercializate produsele cărora le sunt destinate mărcile în litigiu şi, deşi a înlăturat şi acest aspect al motivării sentinţei, în mod lacunar s-a apreciat nici această constatare nu atrage concluzia netemeiniciei soluţiei pronunţate tribunal.
2. Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine următoarele:
Recurenta susţine că în propria analiză a motivelor din cererea de chemare în judecată, instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, constatând în mod nelegal că nu poate fi reţinut caracterul dominant la cuvântul „A.C.” în ansamblul elementelor care compun marca intimatei, întrucât aceasta este formată din nouă cuvinte situate în partea superioară şi inferioară a elementului grafic ce reprezintă un A.C., astfel încât aceste elemente ar constitui un ansamblu de sine stătător.
Similarităţile vizuale fonetice şi conceptuale ale celor două mărci trebuie să se bazeze pe impresia globală, de ansamblu pe care o creează acestea, ţinând cont, în special, de părţile lor distinctive şi dominante (Decizia Curţii Europene de Justiţie în cazul C-251/95 Sabel BV v. Puma AG Rudolf Dassler Sport).
Or, atât marca „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte” aparţinând intimatei, cât şi marca „A.Q.” aparţinând recurentei, au ca element distinctiv şi dominant denumirea „A.C."; de asemenea, aceeaşi denumire din cuprinsul mărcii intimatei este poziţionată central în reprezentarea grafică a mărcii; este scrisă cu un font diferit şi mult mai mare faţă de restul elementelor verbale; aceasta denumire este primul element al mărcii atât din punct de vedere vizual, dar şi fonetic şi conceptual, pe când în marca recurentei denumirea „A.Q." (pronunţat „A.C.") reprezintă unicul element distinctiv şi dominant.
Prin urmare, elementul distinctiv şi dominant al mărcii pâtâtei U. este identic din punct de vedere fonetic şi conceptual cu elementul distinctiv şi dominant al mărcii recurentei. Din punct de vedere vizual aceste două cuvinte diferă numai prin literele „qu”/„ch” care, în fapt, se pronunţă identic; în consecinţă, în opinia recurentei, nu există nicio diferenţă esenţială între elementele distinctive şi dominante ale celor două mărci analizate.
Pe de altă parte, şi modalitatea de prezentare a produselor purtând marca intimatei (ambalaje, inscripţionarea autovehiculelor intimatei care transportă produsele de îngheţată) rezultă că denumirea de A.C. reprezintă elementul central al mărcii, cu vizibilitate maximă, celelalte menţiuni "G.L. de la U.” şi „fantezie cu lapte” fiind menţionate doar în plan secund.
Chiar dacă marca înregistrată de intimată conţine şi denumirea „G. de la U.” acest fapt nu înlătură existenţa riscului de confuzie incluzând riscul de asociere pentru consumatori, persoanele vizate de acest produs, în special, copiii, putând percepe marca intimatei ca fiind aferentă unui sortiment al îngheţatei „A.C.”, produs comercializat de recurentă.
Mai mult, cu privire la considerentele reţinute de OSIM în decizia nr. 363 din 13 iulie 2010, pronunţată de Comisia de Examinare Opoziţii (care a stat la baza respingerii la înregistrare a mărcii „A.C. fantezie cu lapte”) solicitată la înregistrare de aceeaşi intimată, instanţa de apel a apreciat că acestea nu pot avea eficienţă în litigiul de faţă, întrucât semnul analizat în respectiva decizie este diferit de marca în litigiu. Or, mai arată recurenta, marca „A.C. fantezie cu lapte” ce a făcut obiectul deciziei nr. 36 din 13 iulie 2010 a Comisiei de examinare Opoziţii din cadrul OSIM este, fără putinţă de tăgadă, cel puţin similară cu marca ce face obiectul pricinii – „G.L. de la U. A.C. fantezie cu lapte”, astfel că aspectele reţinute de OSIM prin decizia nr. 36/2010 îşi găsesc aplicabilitatea şi în cazul de faţă.
În decizia autorităţii administrative, anterior menţionată, s-a reţinut că „mărcile sunt similare din punct de vedere vizual, fonetic şi conceptual şi se aplica unor produse identice, existând posibilitatea ca, în mintea consumatorului, să se creeze un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere între solicitant şi oponent, în sensul că acesta ar putea considera că produsele protejate sub marca examinată provin de la oponent”.
Se mai arată de către recurentă că potrivit Regulii 15 alin. (2) lit. (a) din Regulamentul de aplicare a legii mărcilor, noţiunea ele similitudine trebuie interpretată în legătură cu riscul de confuzie sau de asociere ce se poate crea pentru public. Aşadar, trebuie să se aibă în vedere dacă noua marcă (în acest caz marca „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte”) este capabilă să inducă vizual segmentului de consumatori ideea că produsele asociate acesteia ar proveni de la acelaşi titular sau de la un titular cu care se află în strânse legături economice cu titularul mărcii deţinute de recurentă.
În cazul de fată, consumatorii (care încă din anul 2001 achiziţionează produse de îngheţată sub marca recurentei „A.Q.”) pot fi uşor induşi în eroare şi determinaţi să achiziţioneze produse comercializate sub noua marcă propusă de către U. şi pot considera, cu aceeaşi uşurinţă, că produsele sub marca „G.L. de la U. A.C. fantezie cu lapte” ar proveni de la acelaşi titular sau de la un titular care se află în strânse legături economice cu titularul mărcii iniţiale „A.Q.", deţinute de recurentă; totodată, recurenta precizează că prin facturile depuse la dosar a dovedit faptul că produsele pe care le comercializează purtând marca „A.Q.”, anterioară mărcii intimatei, există pe piaţă încă din anul 2001, comparativ cu produsele produsele intimatei care au apărut pe piaţă mult mai târziu.
Recurenta învederează că în mod greşit, în considerentele deciziei atacate, s-a reţinut faptul că mărcile în litigiu nu se adresează în special copiilor, ci părinţilor, iar decizia de achiziţionare a produsului trebuie evaluată prin raportare la nivelul de informaţie şi atenţie specifice acestei materii. Or, câtă vreme produsele vizate de marca în litigiu (îngheţată) sunt consumate preponderent de copii, nu se explică acest considerent a instanţei de apel, chiar dacă în mod normal părinţii sunt cei responsabili de acţiunile copiilor lor, fiind însă de notorietate faptul că, în prezent, mai degrabă părinţii sunt cei care cedează preferinţelor copiilor şi nu invers.
Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata pârâtă a invocat nulitatea recursului reclamantei, iar pe fond, în subsidiar, dacă se va trece peste excepţia nulităţii, să se respingă ca nefondat recursul reclamantei.
Analizând cu prioritatea determinată de aplicarea art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, întrucât recurenta reclamantă nu numai că indică în cuprinsul memoriului de recurs tezele de nelegalitate pe care îşi fundamentează calea de atac ca fiind dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., dar şi dezvoltă critici apte de a fi încadrate în aceste prevederi legale, însă caracterul fondat sau nefondat al acestora urmează a fi apreciat cu ocazia soluţionării recursului.
Recursul formulat este fondat, astfel cum se va arăta.
Prealabil, se impun anumite precizări cu privire la forma legii aplicabile, dată fiind modificarea Legii nr. 84/1998 prin Legea nr. 66/2010, publicată în M. Of. nr. 226/09.04.2010 şi intrată în vigoare la 09 mai 2010, la 30 de zile de la data publicării ei, astfel cum prevede art. IV alin. (1).
Ambele instanţe de fond s-au raportat însă la forma modificată a Legii nr. 84/1998 prin actul normativ menţionat, referindu-se la dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (1) lit. b), dar şi la art. 47 alin. (1) lit. c).
Cererea de chemare în judecată priveşte solicitarea de anulare a înregistrării mărcii pârâtei (pentru două motive distincte), astfel că, într-o atare pricină, momentul relevant pentru analiza realizată de instanţă este cel al depunerii cererii de înregistrare a mărcii, data depozitului naţional reglementar fiind cea din 25 septembrie 2009 potrivit certificatului emis de OSIM, aflat la dosarul de primă instanţă; pe de altă parte, chiar dacă dispoziţiile legii modificatoare prevăd la art. II că „Cererile de înregistrare a mărcilor şi cererile de înregistrare a indicaţiilor geografice depuse şi aflate în procedurile de examinare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci urmează procedurile prevăzute de prezenta lege”, Înalta Curte constată că procedura de examinare a mărcii pârâtei era finalizată la data intrării în vigoare a acesteia, având în vedere emiterea la data de 30 aprilie 2010 de către OSIM a deciziei nr. XX de înregistrare şi publicare a mărcii; în consecinţă, întreaga procedură de înregistrare a mărcii s-a derulat prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 84/1998 anterioară Legii nr. 66/2010, precizare ce prezintă interes procesual din perspectiva anteriorităţii invocate de recurentă, întrucât în analiza motivului vizând reaua-credinţă interesează atitudinea subiectivă a pârâtei anterior sau la momentul solicitării înregistrării mărcii.
Ca atare, se constată că normele de drept ce constituie temeiul juridic al cererii de chemare în judecată (şi care vor fi avute în vedere în analiza recursului de faţă) sunt reprezentate de dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, dar şi cele ale art. 48 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ; această constatare nu afectează însă decizie recurată din punct de vedere al cerinţelor legale analizate, conceptele legale dintre cele incidente în speţă, fiind identice - din perspectiva anteriorităţii invocate de recurenta reclamantă interesând verificarea similarităţii mărcilor, riscul de asociere cu marca anterioară şi riscul de confuzie pentru public, identitatea sau similaritatea de produse sau servicii, precum şi caracterul distinctiv al mării anterioare, în timp ce pentru rea-credinţă normele legale din cele două forme succesive ale legii sunt neschimbate.
1. Analizând criticile dezvoltate de recurentă în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care, în esenţă, s-a susţinut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora.
Astfel, învederează că deşi instanţa de apel a constatat caracterul fondat al unora dintre criticile formulate prin motivele de apel, nu a procedat la reformarea sentinţei tribunalului, respingând apelul ca nefondat; recurenta se referă la suplinirea de instanţa de apel a omisiunii primei instanţe de a analiza susţinerile sale referitoare la încercările anterioare ale pârâtei de a înregistra la OSIM marca „A.C. - fantezie cu lapte”; cu toate acestea, analizând ea însăşi aceste susţineri, instanţa de apel a concluzionat că demersul anterior al intimatei, derulat în baza Legii nr. 84/1998, nu poate fi calificat ca dând expresie unei conduite caracterizate de rea-credinţă; de asemenea, instanţa de apel a primit criticile formulate la adresa soluţiei primei instanţe în ce priveşte greşita reţinere a caracterului slab al mărcii sale (pe care a înlăturat-o, folosindu-se de această corecţie ca premisă a raţionamentului său), ca şi cel referitor la utilizarea de prima instanţă a unui reper greşit în evaluarea riscului de confuzie (copiii, în loc de consumatorul mediu), dar, în susţinerea recurentei, nici aceste constatări nu au fost suficiente pentru schimbarea sentinţei.
În dezvoltarea aceluiaşi motiv de recurs, recurenta expune însă şi critici privind greşita aplicare a legii de instanţa de apel, ce nu sunt susceptibile de cenzură în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel că acestea vor fi analizate în evaluarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9.
Împrejurarea că instanţa de apel a suplinit, prin considerentele deciziei recurate, omisiunea tribunalului de a analiza unele dintre susţinerile reclamantei, pe care aceasta, considerându-le argumente esenţiale în dovedirea cererii de chemare în judecată, le-a supus analizei prin motivele de apel, nu este de natură a crea recurentei reclamante vreo vătămare ce ar putea fi valorificată în prezentul recurs, întrucât o critică primită nu are o astfel de aptitudine procesuală pentru titularul ei, cerinţă ce trebuie a fi verificată în raport cu orice neregularitate procedurală relativă, potrivit art. 105 alin. (2) rap. la art. 108 alin. (2) C. proc. civ.; aceeaşi concluzie se impune şi pentru situaţia în care instanţa de apel a substituit unele dintre considerentele sentinţei, apreciate a fi greşite, în acord cu susţinerile aceleiaşi reclamante; or, procedând în acest fel, instanţa de control judiciar a asigurat reclamantei toate garanţiile unei proceduri echitabile, astfel cum exigenţele acestei norme sunt dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului; pe de altă parte, atare dezlegare dată de Curtea de Apel se circumscrie şi limitelor devoluţiunii în apel, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, Înalta Curte reţine că decizie recurată îndeplineşte cerinţele art. 261 C. proc. civ., instanţa de apel analizând criticile cu care a fost învestită prin motivele de apel, arătând în mod argumentat motivele de fapt şi de drept pentru care nu le-a primit, în concordanţă cu soluţia adoptată în baza art. 296.
2. Astfel cum deja s-a arătat în preamblul prezentei decizii, temeiul juridic al cererii este unul dublu, anume art. 48 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 lit. c), dar şi prevederile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
Pornind de la această premisă, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate criticile ce privesc aplicarea dispoziţiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 (normă de trimitere în contextul primului motiv de nulitate), dată fiind şi topografia textelor în cadrul art. 48.
Art. 6 lit. c) din lege consacră un motiv relativ de refuz la înregistrare şi care, în esenţă, priveşte indisponibilitatea, în termenii normei, a unui semn ce se intenţionează a fi apropriat ca marcă pentru aceea că anterior, un alt titular a dobândit dreptul de a-l folosi în mod exclusiv, prin înregistrare.
Din coroborarea art. 6 alin. (1) lit. c) cu art. 48 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 o marcă este refuzată la înregistrare, iar dacă a fost înregistrată se poate solicita anularea ei, dacă este similară cu o marcă anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară.
În speţă, recurenta reclamantă opune intimatei marca sa anterioară nr. YY din 12 martie 2001 (reînnoită la 12 martie 2011 pentru o perioadă de 10 ani), marcă individuală combinată, „A.Q.” cu element figurativ (un clovn desenat într-un instantaneu de jonglerie cu mingi) şi culori revendicate (albastru, roşu, galben) prin care sunt protejate produsele şi serviciile din clasele 30 şi 35.
La rândul său. intimata pârâtă a obţinut înregistrarea mărcii individuale, combinate nr. SS din 25 septembrie 2009, „G.L. de la U. – A.C. – fantezie cu lapte” cu element figurativ şi culori revendicate (albastru, galben, verde, roşu), pentru clasa de produse 30 (îngheţată comestibilă); elementul figurativ constă într-un desen ce reprezintă o figură de clovn în culorile alb, roşu şi galben, plasat pe un fond multicolor de carouri reprezentate în culorile revendicate; de asemenea, cuvântul „A.C.” plasat sub figura clovnului este scris cu litere colorate alternativ în culorile revendicate.
În consecinţă, din perspectiva primului motiv de nulitate, instanţa de apel avea de analizat cerinţele similarităţii mărcilor, să realizeze compararea produselor desemnate de semnele în conflict şi să statueze asupra riscului de confuzie, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară, cu luarea în considerare şi a puterii distinctive a mărcii prioritare în timp.
Recurenta reclamantă critică aplicarea greşită a legii de instanţa de apel şi evaluarea nelegală a factorilor ce interesează riscul de confuzie, astfel cum aceste criterii se desprind din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (echivalentul unor veritabile reguli de drept, din moment ce definesc conţinutul unor concepte juridice), conchizând în mod nelegal că reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte riscul de confuzie; în realitate, analiza riscului de confuzie implică o evaluare juridică prin corelarea şi stabilirea interdependenţei factorilor relevanţi ce se constituie totodată în premisele analizei riscului de confuzie şi stabilirea concluziei existenţei sau inexistenţei lui.
Înalta Curte constată că în mod legal recurenta susţine că astfel cum reiese din jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, riscul de confuzie, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară, se apreciază global, ţinându-se cont de toţi factorii pertinenţi, în special de gradul de cunoaştere a mărcii pe piaţă, de asocierea ce poate fi făcută cu semnul anterior înregistrat, de gradul de similaritate dintre cele două mărci, precum şi între produsele sau serviciile marcate prin acestea (Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-251/95 Sabel şi în cauza C-39/97 Canon, C-342/97 Lloyd).
În consecinţă, trebuie mai întâi stabilită identitatea ori similaritatea produselor/serviciilor şi similaritatea semnelor în conflict, condiţii cumulative.
Înalta Curte constată că deşi instanţa de apel a evaluat toţi factorii menţionaţi a făcut o aplicare greşită a acestora din perspectiva regulilor şi principiilor afirmate în mod constant în jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxembourg.
În privinţa comparării produselor ambele instanţe de fond au reţinut că marca pârâtei a fost înregistrată pentru produsul „îngheţată comestibilă”, produs care se regăseşte în lista de produse a mărcii opuse de recurentă (care, pe lângă clasa 30 a obţinut protecţia şi pentru clasa de servicii 35), astfel încât este neîndoielnică identitatea acestora, constatare corectă a instanţelor, necontestată în prezentul recurs şi care, de altfel, funcţionează în favoarea recurentei.
Atare constatare în ce priveşte identitatea produselor desemnate prin mărcile în litigiu, impune observarea unei alte reguli afirmate în mod constant de Curtea de Justiţie, în sensul că un grad mai scăzut de similaritate între produse/servicii poate fi compensat printr-un grad ridicat între semne şi invers; dacă produsele sunt identice, rezultă că este suficient un prag mai scăzut al similarităţii semnelor pentru reţinerea riscului de confuzie.
Referitor la compararea semnelor în conflict, prin decizia recurată s-a enunţat în mod corect regula potrivit căreia această evaluare comparativă trebuie realizată global pentru a se putea stabili impresia pe care ansamblul elementelor ce compun mărcile o creează consumatorului produselor/serviciilor desemnate de acestea, identificându-se elementele distinctive şi dominante, în vederea stabilirii existenţei unei similarităţi între mărci şi, dacă este cazul, a gradului de similaritate, însă, aceste criterii au fost greşit aplicate. Pe de altă parte, operaţiunea de comparare va lua în considerare şi gradul de distinctivitate al mărcii anterioare fie intrinsecă, fie dobândită prin folosinţă (în aplicarea testului ce rezultă din Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazul C-375/97 General Motors – intensitatea, întinderea geografică, durata folosirii mărcii şi mărimea investiţiilor în promovarea mărcii); de asemenea, publicul relevant este unul dintre factorii interdependenţei ce influenţează riscul de confuzie, incluzând şi riscul de asociere între cele două mărci.
Se impune a se preciza că evaluarea riscului de confuzie implică aprecierea distinctivităţii fiecărui component al mărcilor în conflict (contrar celor reţinute de curtea de apel), întrucât chiar dacă un consumator percepe marca în ansamblu, în mod neîndoielnic percepţia sa este influenţată de elementele intrinsec distinctive ce reprezintă elementul pregnant al semnului şi cărora le acordă o atenţie mai mare comparativ cu cele pe care se aşteaptă să le regăsească pe un anumit produs (elementele nedistinctive ori chiar neglijabile).
Astfel, compararea semnelor, în integralitatea lor, se realizează pe trei niveluri: vizual, fonetic şi semantic sau conceptual, comparaţie care se realizează luându-se în considerare forma în care acestea sunt protejate, iar nu modul în care sunt efectiv utilizate, criteriu corect observat şi de instanţa de apel (precizare necesară faţă de dovezile administrate de recurenta reclamantă cu privire la modalitatea în care pârâta foloseşte marca sa, uneori, într-o formă diferită de cea în care a obţinut protecţia –dosar primă instanţă).
În realizarea comparării semnelor, curtea de apel însă a făcut o aplicare incompletă a regulilor incidente, iar unele dintre cele avute în vedere au fost aplicate greşit; în acest fel, instanţa de apel a stabilit că semnele sunt diferite.
Din punct de vedere fonetic a reţinut că marca pârâtei conţine pe lângă elementul comun „A.Q.” şi sintagma „G.L. de la U.”, ceea ce este parte integrantă a unui mesaj un mesaj promoţional – prin care este indicat producătorul, şi totodată sunt sugerate calităţi ale produsului căruia marca îi este destinată („fantezie cu lapte”) - astfel încât, din acest ansamblu, nu se poate desprinde un singur cuvânt spre a se concluziona că acesta reprezintă elementul factorul dominant; rezultă că instanţa de apel, a negat existenţa unui element dominant în ansamblul mărcii pârâtei, pe care, evident, nici nu l-a determinat.
Or, în măsura în care din punct de vedere auditiv marca recurentei este percepută exclusiv prin prisma unicului său elementului său verbal, în timp ce în ansamblul componentelor mărcii pârâtei acest element verbal se regăseşte în mod identic (A.Q. şi A.C., pronunţându-se fără nicio deosebire), atare constatare nu poate conduce la negarea unei funcţii distinctive independente a acestuia în ansamblul mărcii pârâtei, chiar dacă acesta nu ar fi în mod necesar elementul său dominant, prin raportare la percepţia consumatorului mediu, care este una globală (atare dezlegare se despinde şi din Hotărârea pronunţată de Curţii de Justiţie a Uniunii Europene la 06 octombrie 2005, cazul C-120/04, Medion AG v. Thomson multimedia Sales Germany & Austria GmbH par. 30).
În plus, se constată că, în acelaşi plan fonetic, în ansamblul mărcii pârâtei atât „G.L. de la U.”, cât şi „A.C.” sunt accentele dominante ale semnului, fiecare cu o funcţie distinctivă proprie, prima dintre ele fiind chiar marcă înregistrată a pârâtei (care, în acest context, nu reprezintă decât o componentă a mărcii evaluate) şi care, fiind plasată în ansamblul mărcii a cărei anulare se cere, joacă un rol rol de „camuflare” a celuilalt element pregnant al acestei mărci; în consecinţă, Înalta Curte constată că, din punct de vedere fonetic o similaritate între cele două semne, chiar dacă mai scăzută - impactul auditiv al elementului similar din ansamblul mărcii pârâtei fiind doar în plan secund.
Din punct de vedere vizual percepţia de ansamblu creată unui consumator mediu - rezonabil de atent, de bine informat şi circumspect are un nivel mai ridicat de similaritate care, de asemenea, nu poate poate fi ignorat; pe de altă parte, în plan vizual, consumatorul percepe în primul rând elementele verbale, cu atât mai mult cu cât ele sunt puternic sau suficient de distinctive; şi elementele figurative sunt percepute de consumator, cu atât mai mult cu cât ele nu sunt banale ori sugestive în raport cu produsele sau serviciile cărora le sunt destinate a se aplica.
Astfel, cele două mărci sunt concentrate în jurul personajului A.C. (clovn) redat fie integral (în cadrul mărcii opuse de reclamantă), fie doar la nivelul figurii, în ambele cazuri fiind plasat central (deasupra şi, respectiv dedesubtul elementului figurativ) şi elementul verbal corespunzător (A.Q. şi A.C.); în cazul mărcii complexe a pârâtei, celelalte elemente ce o compun sunt scrise cu fonturi mai mici (G.L. de la U.) sau chiar mult mai mici (fantezie cu lapte), ceea ce le plasează în poziţia unor elemente neglijabile la nivel vizual, având o prezenţă infimă în aprecierea globală a mărcii, întrucât nu sunt vizibile la prima vedere şi, în plus, se integrează într-un ansamblu conţinând multe detalii şi pe care, cel mai probabil, publicul relevant le ignoră.
În consecinţă, la nivel vizual, Înalta Curte reţine un nivel mediu de similaritate, dat fiind că în impresia de ansamblu generată de cele două semne, se poate lua în considerare faptul că marca pârâtei, deşi concentrată în jurul figurii A.C., este mai densă în elementele componente decât cea a reclamantei, deci cu un nivel mai ridicat de complexitate.
La nivel conceptual însă se reţine un înalt nivel de similaritate, întrucât ambele mărci sugerează ideea de lume a circului şi, în plus, au în comun cuvântul A.C. (care, de cele mai multe ori este nelipsit din spectacolele de circ), noţiunea de conţinut semantic însemnând ceea ce mărcile evocă ori reprezintă.
Potrivit celor anterior arătate, rezultă că, în ansamblu, semnele sunt similare, concluzia impunându-se chiar dacă similaritatea lor se constata doar într-unul dintre cele trei planuri (ceea ce nu este cazul în speţă), gradul de similaritate depăşind pragul necesar în cazul identităţii produselor cărora ambele mărci le sunt destinate a le fi aplicate, pentru a se reţine existenţa riscului de confuzie.
Riscul de confuzie (incluzând şi riscul de asociere) presupune situaţia în care consumatorul mediu care, de regulă, nu este confruntat cu ambele mărci concomitent, să păstreze în memorie anumite elemente (cele distinctive şi dominante) ale mărcii anterioare care îl pot face să atribuie aceleiaşi surse comerciale originea produsului, date fiind caracteristicile comune ale semnelor cu care acestea sunt protejate ori, în cazul în care distinge produsele, doar să considere că cele două produse provin de la două întreprinderi diferite, între care există anumite legături economice, juridice ori financiare.
Publicul relevant îl reprezintă consumatorul mediu, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, ambele mărci fiind destinate publicului larg (nu doar copiilor), termenul de consumator referindu-se întotdeauna la consumatorii reali şi la cei potenţiali, prin urmare, atât cei care cumpără în prezent produsul îngheţată sau care vor face acest lucru în viitor; or, consumatorul mediu al categoriei de produse vizate este prezumat a fi bine informat în mod normal, suficient de atent şi de avizat, chiar dacă nivelul de atenţie poate varia în funcţie de categoria de produse sau de servicii în cauză (hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 22 iunie 1999, în cauza C-342/97, Lloyd Schuhfabrik Meyer, par. 26)
De asemenea, se constată că instanţa de apel, în verificarea gradului de distinctivitate a unei mărci înregistrate, în mod legal a înlăturat şi constatarea tribunalului în ce priveşte caracterul slab distinctiv al mărcii recurentei reclamante, recunoscând mărcii reclamantei caracterul distinctiv intrinsec, nu şi cel dobândit prin folosire, susţinere pe care, de altfel, reclamanta nu a reluat-o prin motivele de recurs decât sub aspectul duratei folosinţei (criteriile de verificat pentru o astfel de concluzie fiind mai numeroase, astfel cum deja s-a arătat).
Totodată, având în vedere că s-a reţinut caracterul întemeiat al primului motiv de anulare a înregistrării mărcii, se apreciază că nu se mai impune şi analiza criticilor formulate cu privire la dezlegările date de instanţa de apel motivului de nulitate prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, după cum nu pot fi analizate nici criticile privind neluarea în considerare a celor reţinute prin decizia OSIM de admitere a opoziţiei sale cu privire la cererea intimatei de înregistrare a unei alte mărci anterioare – „A.C. – fantezie cu lapte”, întrucât acest argument a fost dezvoltat pentru justificarea pretinsei rele-credinţe a pârâtei la înregistrarea mărcii atacate în cauza de faţă.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constată fondat recursul reclamantei, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. acesta va fi admis, iar decizia recurată va fi modificată în tot, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, formă a legii anterioară modificării prin Legea nr. 66/2010.
Ca atare, se va admite apelul reclamantei, sentinţa apelată va fi schimbată în tot, iar pe fond, se va admite cererea, dispunându-se anularea înregistrării mărcii SS din 25 septembrie 2009; în aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. se va dispune obligarea pârâtei SC U. SRL la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, în cuantum de 10.713,28 RON pentru judecata în primă instanţă (conform dovezilor de la dosarul tribunal), respectiv de 11.470,15 RON pentru judecata în apel (potrivit înscrisurilor de la dosarul apel), cheltuieli solicitate în fiecare etapă procesuală, astfel cum rezultă din cele consemnate atât în practicaua sentinţei primei instanţe, cât şi a deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de reclamanta SC B. SA împotriva deciziei nr. 11A din 24 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 1064 din 30 mai 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Schimbă în tot sentinţa tribunalului, iar pe fond:
Admite cererea.
Dispune anularea înregistrării mărcii nr. SS din 25 septembrie 2009.
Obligă pe pârâta SC U. SRL la cheltuieli de judecată către reclamanta SC B. SA în cuantum de 10.713,28 RON pentru judecata în primă instanţă, respectiv de 11.470,15 RON pentru judecata în apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4817/2013. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4819/2013. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
