ICCJ. Decizia nr. 4819/2013. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4819/2013
Dosar nr. 17114/3/2012
Şedinţa publică din 25 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 11 mai 2012, reclamanta SC A.B.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A.B.T.H. SRL, solicitand interzicerea folosirii mărcii A.B.T. nr. XX, pentru clasa 43, interzicerea folosirii numelui A.B.T. în legătură cu activitatea sa comercială şi obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat prin folosirea semnelor de identificare aparţinând reclamantei.
Prin sentinţa nr. 1633 din 03 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei Tribunalului a declarat apel reclamanta.
La termenul din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, din oficiu, a invocat excepţia de netimbrare a apelului şi, prin decizia nr. 28A din 14 februarie 2013, a admis excepţia şi a anulat apelul ca netimbrat.
În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că reclamanta a fost citată cu menţiunea obligaţiei de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 RON şi timbrul judiciar de 3 RON, obligaţie pe care aceasta nu şi-a îndeplinit-o.
Instanţa de apel a reţinut că, deşi în cuprinsul motivelor de apel depuse la 14 februarie 2013, ora 09.08, reclamanta menţionează faptul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 în sensul că este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, motiv pentru care a solicitat revenirea asupra măsurii de obligare la plata taxei de timbru, singura modalitate prevăzută de legiuitor privind revenirea asupra cuantumului taxei de timbru este reexaminarea, reglementată în cuprinsul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997.
Având în vedere că apelanta nu a învestit instanţa cu o astfel de cerere, instanţa de apel a reţinut că aceasta avea obligaţia de a achita taxa de timbru şi timbrul judiciar, în cuantumul stabilit.
Totodată, instanţa de apel a motivat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 şi urm. din Legea nr. 146/1997 privind cererile scutite de plata taxei de timbru şi nici dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006, întrucât aceste din urmă prevederi legale se referă la acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor legii speciale, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, astfel că acţiunea reclamantei nu face parte din aceasta categorie, având un obiect diferit, respectiv interzicerea folosirii unei mărci de către pârâtă, cerere pentru care există obligaţia de plată a taxei de timbru, conform prevederilor art. 5 şi art. 11 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, care, fără a indica temeiul de drept pe care îl invocă, susţine că, deşi prin motivele de apel a adus la cunoştinţă împrejurarea că societatea este în faliment şi că, în conformitate cu dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006, este scutită de plata taxei de timbru, instanţa nu a ţinut cont de acest aspect şi a anulat apelul ca netimbrat.
Recurenta-reclamantă precizează că, faţă de dispoziţiile legale sus-menţionate, se impune scutirea de la plata taxei de timbru, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării apelului.
Înalta Curte, la termenul din 25 octombrie 2013, a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, faţă de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 şi urm. din Legea nr. 146/1997, privind cererile scutite de plata taxei de timbru şi nici dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006, întrucât aceste din urmă prevederi legale se referă la acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor legii speciale, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, iar acţiunea reclamantei având ca obiect interzicerea folosirii unei mărci de către pârâtă este supusă taxei de timbru, conform prevederilor art. 5 şi art. 11 din Legea nr. 146/1997.
În aceste condiţii, criticile recurentei, în mod necesar, urmau să se raporteze la decizia instanţei de apel şi nu la solicitarea scutirii de la plata taxei de timbru în temeiul dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006, a căror incidenţă în cauză a fost analizată de către instanţa de apel.
Cum recursul are ca obiect decizia instanţei de apel, criticile susţinute prin motivele de recurs trebuie să vizeze vicii de nelegalitate expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., cu referire la considerentele pentru care instanţa de apel a considerat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 77 din Legea nr. 85/2006.
Aşadar, prin motivele de recurs, partea nemulţumită de soluţia pe care o atacă este ţinută a-şi conforma conduita procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., fiind astfel îndrituită să susţină numai critici de nelegalitate care se încadrează sau pot fi încadrate în tezele instituite prin textul invocat.
Prin motivele de recurs partea poate invoca acele critici prin care să combată argumentele expuse de instanţa anterioară în considerentele deciziei ce face obiectul recursului, ceea ce în speţă nu se verifică, deoarece se formulează o nouă solicitare de scutire de la plata taxei de timbru fără a se arăta de ce soluţia de respingere a acestei cereri de către instanţa de apel ar fi nelegală, astfel că, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă şi-a încălcat aceste obligaţii procedurale.
Prin urmare, devine incidentă sancţiunea nulităţii căii de atac, reglementată de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., sens în care se va dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta SC A.B.T. SRL, prin lichidator A.S. IPURL, împotriva deciziei nr. 28A din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4818/2013. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4820/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
