ICCJ. Decizia nr. 4823/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4823/2013
Dosar nr. 11050/3/2009*
Şedinţa publică din 25 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 18 martie 2009, reclamantele D.E.S. şi N.R. au formulat acţiune împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, prin care au solicitat să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.000.000 euro, pentru fiecare reclamantă, cu titlu de daune morale suferite în nume personal de către reclamante, ca urmare a condamnării politice a autorului lor, D.H., prin sentinţa penală nr. 699/1950, cât şi a dislocării lor în Bărăgan, datorită stabilirii domiciliului forţat al tatălui şi respectiv soţului lor, după punerea în libertate.
Prin cererea precizatoare din data de 10 noiembrie 2009, reclamantele reiterează faptul că invocă prejudicii personale suferite de fiecare în parte datorită faptului că au fost soţie şi fiică de deţinut politic, arată faptele culpabile ale organelor de represiune din acea perioadă împotriva lor şi motivează de ce consideră că pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză, plecând de la interpretarea dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ.
În drept, reclamantele au invocat dispoziţiile art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 998-999 şi art. 1000 alin. (3) C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 237 din 23 februarie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reţinând că pe parcursul soluţionării cauzei a fost adoptată Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989, act normativ special, în temeiul căruia persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau moştenitorii acestora au posibilitatea de a solicita repararea prejudiciului produs şi care nu încalcă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în situaţia în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă.
Prin decizia civilă nr. 555A din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel, secţia a III-a civilă, a admis apelul formulat împotriva sentinţei menţionate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând următoarele:
Reclamantele şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998–999 şi art. 1000 alin. (3) C. civ. şi pe art. 8, 9, 10 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi au indicat fără echivoc în cuprinsul acţiunii care au fost prejudiciile suferite de fiecare personal, ca urmare a condamnării politice a autorului lor.
Prin cererea precizatoare din data de 10 noiembrie 2009, reclamantele reiterează faptul că invocă prejudicii personale suferite de fiecare în parte datorită faptului că au fost soţie şi fiică de deţinut politic, indicând ca temei legal al acţiunii dispoziţiile art. 998–999 şi art. 1000 alin. (3) C. civ.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009, la termenul din data de 02 februarie 2010, apărătorul reclamantelor a arătat în mod expres că nu înţelege să-şi precizeze acţiunea, că nu invocă dispoziţiile Legii nr. 221/2009 şi că temeiul juridic al acţiunii rămâne dreptul comun, aşa cum a arătat deja prin acţiune şi prin precizarea acesteia, motiv pentru care instanţa de apel, apreciind că acţiunea este introdusă în nume propriu, că se întemeiază pe dreptul comun, a considerat ca nelegală soluţia primei instanţe de fond de a respinge acţiunea ca inadmisibilă.
Prin decizia civilă nr. 8081 din 15 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul împotriva acestei decizi, reţinând că în mod legal instanţa de apel a examinat aspectele de nelegalitate privind excepţia inadmisibilităţii, fără a evoca fondul, cu atât mai mult cu cât nu s-au propus şi nu s-au administrat probe, dispunând ca rejudecarea să se realizeze în raport de temeiul juridic invocat de reclamant.
În vederea rejudecării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 11050/3/2009*, la primul termen invocându-se din oficiu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 1026 din 11 mai 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. A respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele D.E.S. şi N.R.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că nu se poate reţine susţinerea reclamantelor în sensul că dreptul la acţiune a luat naştere de la momentul la care au luat cunoştinţă de dosarul de la CNSAS, întrucât, pe de o parte, textul art. 8 din Decretul nr. 167/1958 este clar sub aspectul naşterii dreptului la acţiune, iar pe de altă parte, aceste documente au valoare în ceea ce priveşte aspectul dovedirii pretenţiilor reclamantelor, nu şi în ceea ce priveşte prejudiciul şi persoana responsabilă, aspecte deja cunoscute acestora. Mai mult, până la momentul apariţiei legii care a permis accesul la propriul dosar de securitate, reclamantele nu aveau cum să cunoască faptul că vor putea lua cunoştinţă de toate actele de urmărire operativă, aşa încât să se poată prezuma că neintroducerea cererii de chemare în judecată nu a fost cauzată de pasivitatea acestora, ci de speranţa că îşi pot valorifica dreptul în raport de informaţiile furnizate de CNSAS.
Împotriva menţionatei sentinţe, au declarat apel (înregistrat ca recurs), reclamantele D.E.S. şi N.R.
Instanţa de apel a calificat calea de atac ca fiind recurs apreciind că, în baza reglementării speciale în materie – Legea nr. 221/2009 şi art. XIII din Legea nr. 202/2010 de modificare a C. proc. civ., fără a se distinge după valoarea obiectului litigiului - (art. 2821 C. proc. civ. nefiind astfel incident) – calea de atac formulată ca apel, în cauză este recurs – fiind aplicabile şi prevederile art. XXVI din Legea nr. 202/2010 (în vigoare din data de 26 noiembrie 2010).
În urma acestei recalificări, prin decizia civilă nr. 1798 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondat, recursul.
Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs reclamantele D.E.S. şi N. (fostă D.) R. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că instanţa de apel a calificat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1026 din 11 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti ca fiind recurs, cu încălcarea prevederilor art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac fiind cea a apelului şi nu a recursului, având în vedere că obiectul prezentului litigiu are o valoare de peste 100.000 RON şi acţiunea este întemeiată pe dreptul comun.
Temeiul de drept al acţiunii, invocat prin cererea introductivă, a fost art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, raportat la dreptul material intern, art. 998, art. 999 şi art. 1000 alin. (3) C. civ. şi nu la dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Reclamanţii au precizat în mod expres că temeiul legal al acţiunii noastre este art. 998-999 şi art. 1000 alin. (3) C. civ.
Nu poate fi primită teoria pe care şi-a bazat instanţa de apel decizia atacată prin prezentul recurs, potrivit căreia în speţă ar fi incidente deopotrivă prevederile art. 3-4 şi urm. din Legea nr. 221/2009, în sensul că instanţa ar fi chemată mai întâi să statueze asupra caracterului politic al condamnării autorului recurentelor-reclamante, respectiv asupra măsurii administrative de dislocare de domiciliu a acestuia şi a familiei sale în Bărăgan, potrivit legii speciale în materie.
Atâta timp cât nu s-au indicat ca temei de drept prevederile Legii nr. 221/2009, instanţa nu avea de ce să invoce şi să stabilească situaţia de fapt raportat la aceste prevederi.
Prin calificarea căii de atac drept recurs în loc de apel, recurentelor li se creează un prejudiciu major evident, deoarece sunt private de exercitarea unei căi de atac, aspect de natură să încalce în mod flagrant dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În primul ciclu procesual parcurs de prezenta cauză s-a stabilit că Legea nr. 221/2009 nu este aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, fiind precizate limitele rejudecării, în sensul aplicării în cauză a dispoziţiilor de drept comun, incidente în cauză la momentul sesizării instanţei.
Potrivit art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În rejudecare, instanţa de apel a aplicat dispoziţiile Legii nr. 221/2009, în raport de care a recalificat calea de atac din apel în recurs, încălcând astfel prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi producând astfel părţilor o vătămare, în accepţiunea art. 105 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia „ Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”.
O asemenea vătămare nu se poate înlătura decât prin casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecare, ca instanţă de apel, întrucât numai astfel se va putea da eficienţă principiului respectării dreptului părţilor la un proces echitabil, care presupune şi accesul la toate căile de atac instituite de lege, principiu încălcat prin recalificarea căii de atac a apelului ca recurs.
Statuându-se în mod obligatoriu asupra aplicării în cauză a dispoziţiilor dreptul comun, având în vedere că valoarea obiectului cauzei este mai mare de 100.000 RON, Înalta Curte consideră că nu este incident art. 2821 C. proc. civ. care suprimă calea de atac a apelului, astfel încât sentinţa civilă nr. 1026 din 11 mai 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este supusă căi de atac a apelului, iar nu celei a recursului.
În consecinţă, întrucât instanţa de recurs a făcut o greşită calificare a căii de atac, încălcând prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., sunt incidente motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecare, ca instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantele D.E.S. şi N. (fostă D.) R. împotriva deciziei nr. 1798 din 22 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecare, ca instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4822/2013. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4824/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
