ICCJ. Decizia nr. 4824/2013. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4824/2013
Dosar nr. 4586/97/2011
Şedinţa publică din 25 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Sub nr. 4586/97/2011 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara cauza civilă introdusă de către reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâţii D.C., SC ZV.J. SRL, având ca obiect pretenţii, prin care s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, tribunalul să oblige pârâţii, în solidar, la plata sumei de 505.000 RON către reclamant cu titlul de daune morale, reprezentând reparaţia patrimonială datorată acestuia pentru prejudiciul pe care i l-au creat pârâţii prin afirmaţiile făcute în emisiunea „P.” transmisă la un post local de televiziune, în care reclamantul era acuzat că ar fi propus unei persoane de o moralitate îndoielnică să agreseze pe pârâtul D.C. în schimbul sumei de 2000 RON.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 998, 999 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 158/2012 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata sumei de 5000 RON, către reclamant cu titlul de daune morale. S-a dispus publicarea sentinţei după rămânerea definitivă şi irevocabilă, în Cotidianul Regional "Z.V.J. pe cheltuiala pârâţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut ca fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând în publicarea unei informaţii cu potenţial vătămător semnificativ, fără nici o verificare prealabilă, cerută de deontologia profesiei de jurnalist, câtă vreme din cele două dosare penale nu a rezultat veridicitatea celor afirmate de către S.I. Articolul de presă şi emisiunea TV au apărut într-un moment important pentru reclamant, cel al nunţii fiicei acestuia, ceea ce a intensificat impactul public, reclamantul fiind o persoană cunoscută şi stimată în localitate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii D.C. şi SC Z.V.J.
Prin decizia civilă nr. 5 din 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis apelurile, a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins acţiunea.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 16 aprilie 2010, apelantul D.C., director al Cotidianului „Z.V.J.”, a participat, în calitate de invitat, la emisiunea TV „P.” difuzată în direct la postul regional de televiziune şi radio M. TV şi M. FM. Pe parcursul acestei emisiuni a intervenit, în direct, o persoană ce nu şi-a declinat identitatea (identificat ulterior ca fiind S.I.) şi care a relatat faptul că i s-ar fi propus să-l agreseze fizic pe apelant, cu scopul de a fi intimidat şi a fi determinat să înceteze a mai publica în ziarul său aspecte negative privind activitatea unor instituţii ale statului şi l-a sfătuit pe apelant să aibă grijă ce face.
Apelantul, ulterior acestei emisiuni, a contactat persoana fizică ce a intervenit în direct în timpul emisiunii, pe numitul S.I., care i-a precizat numele intimatului B.D., ce a propus agresarea apelantului contra sumei de 2000 RON.
Urmare a aflării acestei împrejurări, la data de 20 aprilie 2010, apelantul a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, împotriva intimatului B.D., pentru comiterea infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 193 C. pen.
S-a reţinut că în cauză există un dubiu cu privire la săvârşirea faptei, dubiu care profită intimatului conform principiului „in dubio pro reo”.
Nu s-a putut aprecia că plângerea depusă de către apelant a fost făcută cu intenţia de a fi pedepsit intimatul în mod mincinos, ci, cum corect susţine apelantul, pentru protejarea propriei persoane, urmare a afirmaţilor făcute de persoana care a intervenit în direct în cuprinsul emisiunii din 16 octombrie 2010, exercitându-şi dreptul constituţional de liberă exprimare, interpelare şi de petiţionare. Corecte au fost apreciate şi criticile privitoare la starea de fapt, întrucât în timpul emisiunii televizate nu s-au devoalat numele intimatului.
Intimatul a formulat la rândul său plângere penală împotriva apelantului, acuzându-l de denunţare calomnioasă cu referire la faptele din 16 aprilie 2010 şi la plângerea apelantului pentru ameninţare, însă prin rezoluţia din 12 aprilie 2011, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani în Dosar nr. 2332/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Referitor la articolul publicat în ziarul pe care-l conduce apelantul, în apel, s-au depus de către intimatul-reclamant, la solicitarea instanţei, copii după o ediţie nr. ZZ din 9 iunie 2010 a Ziarului V.J., unde se menţionează următoarele: „Ultima oră. Recompensă de 20 milioane pe capul unui jurnalist” – data publicării 26 aprilie 2010, iar acesta arată că sursa este Observatorul V.J. - www.ovj.ro.
Instanţa de apel a considerat că autorul art. nu este nici unul dintre apelanţi, ci Observatorul V.J., care nu este parte în cauză.
Informaţiile publicate on-line şi reluate în nr. ZZ al Ziarului V.J. au vizat susţinerile apelantului – jurnalistul D.C., cât şi ale intimatului, fostul jurnalist D.B. şi nu diferă de cele reţinute mai sus.
Prin urmare, greşit a reţinut prima instanţă că sunt întrunite condiţiile generale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, în cauză nefiind o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie de către apelanţi şi astfel nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs reclamantul B.D., indicând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului s-a arătat că instanţa de apel nu a ţinut seama de depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, care au arătat că numele recurentului a fost pronunţat de mai multe ori pe parcursul emisiunii TV, perioadă în care aceasta a fost sunat de foarte multe cunoştinţe care l-au întrebat dacă se uită la emisiune pentru că se vorbeşte despre el, ceea ce dovedeşte că numele recurentului a fost pronunţat în timpul emisiunii, contrar celor reţinute de către instanţa de apel.
Fapta intimatului a pângărit cel mai frumos moment din viaţa fiicei recurentului: căsătoria.
Decizia Curţii de Apel Alba-Iulia cuprinde motive contradictorii de natura pricinii. Simplul fapt că apelantul-pârât a indicat instanţei de apel ca sursă a art. de presă pe este www.ovj.ro, nu putea determina exonerarea sa de răspundere deoarece obligaţia jurnalistului este de a verifica informaţia din cel puţin două surse credibile (dispoziţiile Codului deontologic al ziariştilor elaborat de Clubul Român de Presă care prevede că „ziaristul are datoria primordială de a relata adevărul, indiferent de consecinţele ce le-ar putea avea asupra sa, obligaţie ce decurge din dreptul constituţional al publicului de a fi corect informat” şi că „poate da publicităţii numai informaţiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat, de regulă, din cel puţin 2 surse credibile”).
De asemenea, „ziaristul nu are dreptul să prezinte opiniile sale drept fapte", iar în spatele Observatorului V.J. stă tot ziaristul D.C., care nu a avut în vedere faptul că, în lumina C.E.D.O., au fost stabilite limite ale libertăţii de exprimare şi dreptul suveran al fiecărui stat de a stabili astfel de limite.
Nu există niciun element care să conducă instanţa la concluzia că pârâtul a fost de bună-credinţă când a scris şi publicat astfel de articole. Din contra, lipsa unor minime verificări, coroborată cu afirmarea unor fapte şi nu a unor opinii, scoate în evidenţă reaua-credinţă a pârâtului.
Pârâtul nu a acţionat cu bună-credinţă şi nu a oferit informaţii exacte şi demne de încredere cititorilor, inducând în eroare opinia publică, cu rea-credinţă, o stare de nelinişte determinată de informaţiile mincinoase.
Prin urmare, susţinerile instanţei de apel cum că nu sunt întrunite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 din vechiul C. civ., sunt nejustificate şi nu sunt bazate pe nici un argument plauzibil. Fapta ilicită există şi a fost săvârşită cu vinovăţie, astfel încât poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală.
În faza procesuală a recursului , prin întâmpinare, intimatul D.C. a invocat excepţiile tardivităţii declarării recursului şi nulităţii recursului formulat de către reclamant pentru neîncadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Analizând cu prioritate aceste excepţii, datorită caracterului lor peremptoriu, Înalta Curte le consideră ca nefondate, pentru argumentele următoare:
Decizia din apel a fost comunicată recurentului la data de 15 martie 2013, iar recursul a fost depus la poştă la data de 01 aprilie 2013, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., termen care se calculează pe zile libere, în temeiul art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., şi care s-a împlinit la data de 31 martie 2013 care, fiind o zi de duminică, s-a prorogat în prima zi lucrătoare, respectiv 01 aprilie 2013, dată la care recursul a fost depus la poştă.
Sub aspectul încadrării recursului în motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi recursul a fost motivat în drept de către recurent în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din argumentele aduse în susţinerea recursului, rezultă că acesta se poate încadra în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât se invocă greşita aplicare a art. 998 şi 999 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:
Criticând modul în care instanţa de apel a făcut aplicarea normelor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, recurentul tinde de fapt la reinterpretarea probei testimoniale administrată în cauză, în scopul de a se constata îndeplinirea condiţiilor privind existenţa unei fapte ilicite şi săvârşirea cu vinovăţie a acesteia.
O astfel de reinterpretare în recurs nu mai este posibilă, odată cu abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, a art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permitea admiterea recursului atunci când hotărârea se întemeia pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
Deşi invocă motivarea contradictorie a deciziei de către instanţa de apel, recurentul nu precizează în concret care sunt aspectele cu caracter contradictoriu, în argumentarea acestei critici fiind invocată prezumţia că în spatele sursei art. de presă, www.ovj.ro, s-ar afla tot intimatul D.C., însă această susţinere nu constituie o motivare contradictorie, putându-se socoti că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost invocat numai formal, nefiind dezvoltat.
Criticile recurentului care vizează încălcarea Rezoluţiei nr. 1003/1993 şi a jurisprudenţei C.E.D.O. prin greşita apreciere asupra existenţei bunei-credinţe a intimaţilor-pârâţi, se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă vor fi apreciate ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Analizând elementele care antrenează răspunderea civilă delictuală, se observă că, în ceea ce priveşte fapta, aceasta se rezumă la publicarea în presă a art. intitulat „Ultima oră. Recompensă de 20 milioane pe capul unui jurnalist”, publicat la data de 26 aprilie 2010, întrucât în emisiunea televizată nu a fost menţionat numele reclamantului, aspect de natură a nu-i afecta în nici un mod demnitatea.
Fapta nu are caracter ilicit deoarece nu încalcă obligaţiile deontologice ale unui ziarist. Articolul menţionat a fost preluat spre publicare de către pârâtul Ziarului V.J., condus de jurnalistul D.C., acesta având obligaţia de a verifica conţinutul articolului, obligaţie care incumba şi autorului respectivului articol. În articolul menţionat, astfel cum corect a observat instanţa de apel, nu se reţin aspecte care să releve încălcarea obligaţiilor deontologice, fiind preluate susţinerile ambelor părţi în mod fidel, aspect de altfel necontestat.
Deşi recurentul susţine că trebuie făcută distincţie între fapte şi judecăţi de valoare, între ştiri şi păreri, nu indică în ce constă greşeala instanţei de apel cu privire la acest aspect.
De asemenea, susţinerea că au fost oferite de către pârâţi informaţii care nu sunt demne de încredere nu dovedeşte reaua credinţă a intimaţilor-pârâţi de vreme ce, astfel cum s-a motivat anterior, informaţiile oferite prin articolul de presă reflectă în mod fidel susţinerile ambelor părţi, astfel încât, sub acest aspect, nu poate fi reţinută încălcarea jurisprudenţei C.E.D.O. invocată în recurs.
Înalta Curte are în vedere, în aprecierea inexistenţei unei fapte ilicite, şi constatările organelor de urmărire penală efectuate în cele două dosare penale (privind pe recurent şi pe intimatul D.C., având ca obiect ameninţare şi denunţare calomnioasă în contextul aceleiaşi situaţii de fapt cu cea care face obiectul prezentei cauze) care au stabilit inexistenţa acestor fapte penale.
Sub aspectul existenţei unui fapt ilicit rezultând din neîndeplinirea obligaţiilor impuse de deontologia profesiei de ziarist, Înalta Curte constată că Rezoluţia nr. 1003/1993 privind etica ziaristică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, adoptată de România prin H.G. nr. 25/1994, dezvoltă principiile care trebuie să guverneze modul de funcţionare a ziaristicii, al cărui rol în societate este legat în special de imperativul absolut al corectitudinii, în cazul ştirilor, şi al onestităţii, în cazul opiniilor, potrivit art. 13 al Rezoluţiei.
Art. 3 al Rezoluţiei defineşte ştirile ca „informaţii, adică fapte şi date”, iar opiniile ca „exprimări ale gândurilor, ideilor, convingerilor sau judecăţi de valoare ale mijloacelor de informare în masă, editorilor sau ziariştilor”.
În art. 4 şi 5 se prevede că ştirile trebuie difuzate cu respectarea adevărului, după ce au fost efectuate verificările de rigoare, prezentarea, descrierea sau naraţiunea fiind făcute într-un mod imparţial.
Plecând de la situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, care nu mai poate fi reapreciată în recurs în raport de probele administrate, Înalta Curte reţine că în timpul emisiunii TV nu a fost amintit numele reclamantului, iar articolul de presă a evidenţiat în mod imparţial susţinerile ambelor părţi implicate în prezentul proces, fără a fi emise judecăţi de valoare referitoare la aceste susţineri.
Prin urmare, nu se poate considera ca a existat o faptă ilicită, constând în publicarea de către pârâţi a unor fapte neadevărate despre reclamant.
Nefiind îndeplinite condiţiile existenţei unei fapte şi a caracterului său ilicit, nu se impunea a fi analizate celelalte cerinţe ale răspunderii civile delictuale, cele privind existenţa unui prejudiciu şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, datorită caracterului subsecvent al acestora din urmă faţă de cerinţa existenţei unei fapte ilicite.
Pentru argumentele expuse anterior, Înalta Curte consideră că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii declarării recursului.
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva deciziei nr. 5 din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4823/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4825/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
