ICCJ. Decizia nr. 4896/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4896 /2013
Dosar nr. 967/35/2010
Şedinţa publică din 30 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 71/C/2010 din 8 martie 2010, Tribunalul Bihor a admis acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, Consiliul Judeţean Bihor, Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Bihor, Centrul de Transfuzie Oradea, Direcţia de Sănătate Publică Bihor şi, în consecinţă:
A dispus anularea dispoziţiei nr. 993 din 30 octombrie 2001 a Primarului Municipiului Oradea.
A obligat pe pârâtul Primarul Municipiul Oradea să emită o decizie de restituire în natură, în favoarea reclamantului pentru imobilul înscris în C.F. nr. Y Oradea, nr. top. X/3, în natură, reprezentând teren şi construcţie, iar pentru terenul cu nr. top. X/4 să i se acorde măsuri reparatorii, teren în suprafaţă de 4.923 m.p. în intravilanul municipiului.
S-a respins excepţia privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtelor Direcţia de Sănătate Publică Oradea, Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea, şi Centrul de Transfuzii Sanguine Bihor.
S-a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea şi, în consecinţă:
S-a stabilit în favoarea reclamantei reconvenţionale un drept de retenţie până la concurența sumei de 4.084.283 RON.
S-a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de donaţie din 26. februarie 1922 încheiat între Municipiul Oradea - reprezentat de Primar şi fosta „Asociaţiune a Î. - Secţia Judeţului Bihor”.
S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată până la concurenţa sumei de 1.350 RON.
Au fost obligaţi pârâţii Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea şi Primarul Municipiului Oradea să plătească 4.072 RON cheltuieli de judecată reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor, şi pârâţii Primarul Municipiului Oradea, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea.
Reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor a solicitat schimbarea în parte a sentinţei civile atacate în sensul respingerii în întregime a acţiunii reconvenţionale formulate de Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea şi înlăturarea dreptului de retenţie stabilit până la concurenţa sumei de 4.084.283 RON, constatându-se oricum că s-a strecurat o eroare în calculul sumei, aceasta fiind în realitate 3.363.371 RON şi nu de 4.084.283 RON, cum apare în dispozitiv, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a evidenţiat o eroare de calcul, deoarece media a două sume de 3 milioane RON nu poate fi de 4 milioane.
În mod real, media sumelor indicate de cele două variante ale expertizei este de 3.363.371 RON şi nu de 4.084.283 RON, cum apare în dispozitivul sentinţei.
Stabilirea dreptului de rentenţie de către instanţa de fond este o măsură prematură, care nu se impune a fi luată din mai multe motive.
Sub un prim aspect, o mare parte a investiţiilor în imobilul a cărui restituire s-a dispus s-au amortizat (de ex. tencuielile exterioare făcute în anul 1952), iar altele urmează a fi compensate cu folosinţa imobilului pe care reclamanta reconvenţională a avut-o atâţia ani, cu folosinţa imobilului de la apariţia Legii nr. 10/2001, şi restituirea efectivă a bunului, cu atât mai mult cu cât această posesie nu mai este una de bună credinţă.
Există pe rolul Tribunalului Bihor o astfel de acţiune prin care s-a solicitat a se constata cuantumul reprezentând contravaloarea chiriei datorate de intimata-reclamantă reconvenţională, astfel încât retenţia urmează a fi stabilită doar după ce toate datoriile reciproce au fost cuantificate şi s-a făcut compensarea, în cazul în care mai există vreo diferenţă.
Apoi, retenţia nu dă dreptul la folosinţă gratuită, ci permite doar nepredarea imobilului de către creditor în mâinile debitorului ori, intimata are în continuare folosinţa imobilului şi exercită căi de atac prin care prelungeşte acest proces, astfel încât ea datorează fructele civile, chiar neculese, de la data punerii în întârziere.
În al doilea rând investiţiile au fost efectuate din banii aparţinând bugetului general de stat, buget la care au contribuit cu toţii, inclusiv membrii sindicatului ca persoane fizice.
Mai mult, în perioada 1940-1944 administraţia maghiară de ocupaţie a efectuat lucrări în clădire, plata contravalorii acestora în favoarea reclamantei reconvenţionale reprezentând o plată nedatorată.
Stabilirea acestei creanţe reprezintă o plată nedatorată deoarece Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Bihor nu a făcut dovada că a învestit vreo sumă şi nici că este continuatoare în drepturi a persoanei juridice care a făcut-o.
Pârâtul Primarul Municipiului Oradea a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei civile apelate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor şi menţinerea dispoziţiei Primarului Municipiului Oradea nr. 993 din 30 octombrie 2001 ca temeinică şi legală.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul nu are calitatea de a solicita restituirea în natură a imobilului întrucât nu îndeplineşte nici una dintre condiţiile cerute de art. 3 din Legea nr. 10/2001, adică nu şi-a continuat activitatea neîntrerupt din 1949 până în prezent, respectiv nici o autoritate nu i-a interzis activitatea, iar reluarea acesteia şi identificarea cu persoana titulară a drepturilor s-a realizat doar în urma notificării.
Din cuprinsul C.F. nr. Y Oradea reiese că Asociaţia Î. - Secţia Bihor a primit cu titlu de donaţie terenul cu nr. top. X/1.
Deci reclamantul era proprietar tabular doar în ceea ce priveşte terenul, neînscriindu-şi niciodată dreptul de proprietate asupra clădirii.
Construcţia nu era finalizată, aceasta fiind de altfel şi motivul pentru care nu s-a notat construcţia în cartea funciară.
Pe de altă parte, prin H.G. nr. 866/2002, Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie, cu terenul aferent a trecut în domeniul public al Municipiului Oradea, fiind evident că acest imobil nu poate fi restituit în natură.
Mai mult, din probatoriul administrat, respectiv expertiza tehnică efectuată reiese fără echivoc că imobilul a suferit serioase modificări constructive, fiind aduse îmbunătăţiri care depăşesc valoarea acestuia.
De altfel, expertul a menţionat că actuala clădire se identifică în parte cu clădirea preluată în anul 1949.
Astfel, în varianta a doua a raportului de expertiză tehnică valoarea totală a investiţiilor executate la imobil este de 3.885.611 RON, valoare care raportată la valoarea clădirii reprezintă 44,47%.
Având în vedere aceste argumente este evident faptul că nu se poate vorbi de acelaşi imobil cu cel de la data naţionalizării.
Ori, pentru a fi restituibil un imobil în natură, se impune să fie vorba de acelaşi imobil cu cel din momentul construirii sale.
Dacă se constată că este vorba de un imobil modificat sau restructurat, nou, în raport cu cel iniţial, nu se impune restituirea în natură.
Dealtfel, din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că valoarea investiţiilor făcute de la imobilul în speţă ar fi de 3.900.000 RON, fiind evidente modificările care au fost aduse acestui imobil.
S-a mai susţinut că Primăria Municipiului Oradea nu deţine terenuri care să facă obiectul compensării în condiţiile Legii nr. 10/2001, aspecte care rezultă din anunţurile afişate lunar la sediul instituţiei şi care se aduc la cunoştinţa persoanelor interesate.
Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei civile apelate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant şi menţinerea dispoziţiei Primarului Municipiului Oradea.
Pârâta Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 a invocat aceleaşi motive de apel ca şi pârâtul Primarul Municipiului Oradea.
Pârâtul Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea a solicita admiterea apelului, modificarea sentinţei civile apelate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.
S-a susţinut că în conformitate cu prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 reclamanta trebuia să facă dovada că este continuatoarea fostei Asociaţii a Î. şi că activitatea acesteia să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, dar reclamanţii nu au făcut această probă.
Identificarea cu persoana titulară a drepturilor s-a realizat doar în urma notificării.
Asociaţia Î. - Secţia Bihor, conform C.F. nr. Y Oradea, a primit cu titlu de donaţie terenul cu nr. top. X/1, neînscriindu-şi niciodată dreptul de proprietate asupra clădirii pe care acum Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor o revendică.
Imobilul în litigiu nu a fost edificat în întregime de către reclamantă, deoarece în condiţiile în care aceasta ar fi edificat construcţia, ar fi înscris-o în cartea funciară.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
În condiţiile în care este evident faptul că în imobilul în discuţie îşi desfăşoară activitatea un spital clinic de interes judeţean, prin prisma prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este inadmisibilă retrocedarea imobilului în care are loc o astfel de activitate.
Prin H.G. nr. 866/2002 s-a aprobat trecerea imobilelor compuse din construcţii şi terenuri aferente în care îşi desfăşoară activitatea Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al Municipiului Oradea, fiind evident că acest imobil nu poate fi restituit în natură.
Din raportul de expertiză tehnică depus la dosar rezultă că actuala clădire se identifică în parte cu clădirea preluată în anul 1949, imobilul a suferit serioase modificări constructive, investiţii care sunt în valoare de 3.900.000 RON.
Prin întâmpinarea depusă la data de 30 septembrie 2010, Direcţia de Sănătate Publică Bihor a solicitat admiterea apelului formulat de Spitalul Clinic de Psihiatrie Oradea şi respingerea acţiunii formulate de reclamant, pentru motivele de apel invocate de pârâtă.
La data de 27 septembrie 2010 a formulat întâmpinare şi reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor, solicitând respingerea apelurilor, arătând că susţinerile apelanţilor referitoare la lipsa de îndreptăţire de a solicita restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt nefondate.
Referitor la stadiul în care se află clădirea care face obiectul litigiului, respectiv afirmaţia conform căreia construcţia nu era finalizată, apare evident că în anul 1927, când s-a făcut întabularea terenului, construcţia nu era realizată.
De altfel, prin contractul de donaţie s-a stabilit un termen de 5 ani în vederea edificării construcţiei.
Construcţia a fost ridicată în roşu şi ulterior, pe parcursul anilor finisată, fiind dată în folosinţă în anul 1938.
Deci în 1938 clădirea era perfect funcţionabilă şi dotată cu toate instalaţiile şi utilităţile necesare.
Exteriorul clădirii era din cărămidă netencuită, apoi etajul clădirii era finisat în 1938.
Invocarea H.G. nr. 866/2002 ca motiv pentru care nu ar mai fi posibilă restituirea în natură a imobilului nu poate fi primită, fiind vorba de un act cu forţă juridică inferioară legii, emis ulterior de către un neproprietar.
În cauză a fost realizată o expertiză în construcţii care a stabilit că din analiza aspectului faţadei principale, clădirea în care funcţionează spitalul se identifică în parte - aproximativ 80% - cu clădirea din desenul grafic depus la dosar - Casa Î..
Cu privire la art. 16 din Legea nr. 10/2001, acest text de lege a suferit modificări, în prezent fiind posibilă restituirea în natură a imobilelor ce adăpostesc activităţi de interes public.
Referitor la cererea reclamantului cu privire la parcela cu nr. top. X/4 Oradea, aceasta a fost corect soluţionată de către Tribunalul Bihor.
Prin decizia civilă nr. 7/A din 5 februarie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis apelul declarat de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 71/C din 08 martie 2010 a Tribunalului Bihor, pronunţată în Dosarul nr. 6194/111/2006.
A modificat în parte sentinţa civilă atacată în sensul că a stabilit în favoarea reclamantului reconvenţional un drept de retenţie până la concurenţa sumei de 3.610.000 RON.
S-au menţinut restul dispoziţiilor.
S-au respins apelurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Oradea, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea.
Au fost obligaţi pârâţii în solidar, la 19.840 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor referitor la instituirea dreptului de retenţie în favoarea retentorului Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea Bihor şi sumele de bani cheltuite cu îmbunătăţirile aduse lucrului, din probele administrate în cauză şi raportul de expertiză în construcţii nu rezultă stadiul fizic efectiv la data naţionalizării, fiind dificil stabilirea părţilor noi de construcţii şi îmbunătăţirile aduse, fără a avea un stadiu concret de referinţă.
Este cert însă că la data constatării, clădirea analizată funcţiona ca spital şi avea toate dotările necesare funcţionării.
În varianta reclamantului Sindicatul Liber din Învăţământ, valoarea totală a investiţiilor executate de pârâta Spitalul Clinic de Neurologie la imobil rotunjit este de 3.320.000 RON, iar în varianta pârâtei Spitalul Clinic de Neurologie valoarea acestor investiţii este de 3.900.000 RON.
Făcând o medie, rezultă o valoare a investiţiilor de 3.610.000 RON, sumă pentru care s-a stabilit un drept de retenţie în favoarea posesorului pârât care are dreptul de a reţine lucrul revendicat până la deplina despăgubire de către proprietarul revendicant.
În cauză nu s-a făcut dovada că investiţia s-a amortizat ca mijloc fix şi calculul valorii amortizării, iar în şedinţa publică din 19 octombrie 2011 reprezentantul reclamantului apelant a arătat că nu mai susţine cererea de probaţiune formulată privind efectuarea completării la expertiza contabilă.
În ceea ce priveşte sursa fondurilor de investiţie realizate, din actele dosarului respectiv raportul de expertiză tehnică şi actele anexe, declaraţia Dr. M.T. autentificată prin încheierea nr. 662 din 01 februarie 2006, adresa din 17 mai 1952 emisă de Spitalul Unificat de Adulţi Oradea nu s-a putut determina cu certitudine dacă investiţia s-a efectuat din surse financiare propriii sau din fondurile bugetului de stat, motiv pentru care dreptul de retenţie s-a instituit în favoarea posesorului.
De asemenea în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor compensaţiei legale prevăzute de art. 1144 C. civ. sau compensaţiei juridice pentru stingerea obligaţiilor reciproce.
În ceea ce priveşte apelurile declarate de pârâţi se constată că asupra imobilului înscris în C.F. nr. Y Oradea, nr. top. X/1, la data de 6 aprilie 1927 s-a înscris dreptul de proprietate cu titlu de donaţie în favoarea Asociaţiei Î. - Secţia Judeţului Bihor în Oradea.
Din cuprinsul contractului reiese că Municipiul Oradea a donat Asociaţiei Î. - Secţia Bihor, teren în suprafaţă de 1 iugăr şi 476 stj., identificat topografic sub nr. X/1, în scopul construirii unui cămin al copiilor învăţătorilor, cămin care urma să fie edificat în decurs de 5 ani de la încheierea contractului.
Din datele reprezentând cazierul clădiri „Casa Î.”, deţinută de Direcţia Judeţului Bihor a Arhivelor Naţionale, rezultă că, la data de 1927 construcţia era deja demarată, iar pentru finalizarea lucrărilor au contribuit material şi membrii asociaţiei, prin cotizaţii, iar 1.000.000 RON au fost primiţi de la Ministerul Instrucţiunii.
Diferite aspecte privind construcţia au fost cunoscute de martorii H.R.D.A., F.G., B.B.
Acest probatoriu s-a completat cu raportul de expertiză tehnică în construcţii, în care s-a concluzionat că în varianta reclamantului Sindicatul Liber din Învăţământ, imobilul existent se identifică cu cel preluat de stat în procent de 62,06% restul de 37,94% reprezentând investiţiile executate de pârâta Spitalul Clinic de Neurologie, iar în varianta pârâtei Spitalul Clinic de Neurologie, imobilul existent se identifică cu cel preluat de stat în procent de 55,53%, restul de 44,47% reprezentând investiţiile executate la imobil.
De asemenea s-a mai constatat prin raportul de expertiză că din analiza aspectului faţadei principale, clădirea în care funcţionează spitalul se identifică în parte (aproximativ 80%) cu clădirea din desenul grafic depus la dosar - Casa Î..
În această situaţie, ţinând seama de volumul lucrărilor rămase din construcţia veche rezultă că bunul solicitat nu constituie un imobil nou în accepţiunea art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicat, pentru a fi exceptat de la restituirea în natură.
O altă critică invocată a fost aceea care vizează lipsa notării în cartea funciară a construcţiilor din litigiu.
Prima instanţă în mod întemeiat a dat eficienţă prevederilor art. 492 C. civ., potrivit căruia proprietarul terenului este prezumat a fi şi proprietarul construcţiilor ridicate pe acel teren, până se adevereşte contrariul.
Ori, din probele administrate şi arătate mai sus rezultă că antecesoarea reclamantului a ridicat construcţiile în litigiu.
De asemenea în anul 1999, fără ca Statul Român să-şi fi înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, Municipiul Oradea a trecut la dezmembrarea parcelei cu nr. top. X/1, în două parcele cu nr. top. nou X/3 şi X/4 şi a acordat drept de folosinţă gratuită în favoarea Direcţiei de Sănătatea Publică - Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea, respectiv Centrul de Transfuzie Sanguinică Oradea.
Imobilul a fost preluat de stat „fără titlu valabil”, astfel încât se încadrează în categoria celor arătate de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Restituirea în natură a imobilului nu este împiedicată nici de prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificată, deoarece acest text de lege prevede că în situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa 2 lit. a), care face parte integrantă din lege, necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit acţiunilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social culturale, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 şi 54 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, 1 de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziţiei, pentru cele arătate lapct. 1 şi 2 din anexa nr. 2 lit. a).
În ceea ce priveşte H.G. nr. 866/2002 prin care s-a aprobat trecerea unor imobile, printre care şi cel din litigiu, din domeniul privat al statului în domeniul public al municipiilor, oraşelor şi comunelor şi hotărârea nr. 154 din 29 iulie 1999 a Consiliului local al Municipiului Oradea se apreciază că statul nu a deţinut imobilul în baza uni titlu şi, prin urmare, nu putea să-l transmită în mod valabil în administrarea ori în proprietatea altui subiect de drept.
După cum s-a arătat, ne aflăm în situaţia preluării imobilului fără titlu valabil şi neexistând un titlu valabil de dobândire a titlului de proprietate rezultă că dreptul de proprietate nu a ieşit niciodată din patrimoniul antecesorilor reclamantului.
Demersurile actuale de recuperare a bunului în materialitatea sa sunt consecinţa directă a încălcării dreptului de proprietate, prin preluarea abuzivă realizată de stat şi se poate conchide că există o ingerinţă în exerciţiul acestui drept real, fiind încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Mai trebuie arătat că titlul reclamantului, respectiv contractul de donaţie a fost atacat în instanţă, făcând obiectul Dosarului nr. 2341/271/2010 al Judecătoriei Oradea, iar prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat valabilitatea titlului de proprietate a reclamantului.
Astfel instanţa a verificat dacă reclamanţii se află în posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului revendicat, dacă titlul statului este viciat şi dacă titlu reclamantului în conflictul cu titlu pârâtului este preferabil, dând prioritate prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor intră în categoria persoanelor îndreptăţite la restituire, potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 republicată, ţinând seama de sentinţa civilă nr. 104 din 13 martie 1990 pronunţată de Judecătoria Oradea şi sentinţa civilă nr. 25 din 6 iulie 2001 a Judecătoriei Oradea.
Astfel, reclamanta este succesoarea unei persoane juridice a cărei activitate a fost întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1980, şi care şi-a reluat activitatea în condiţiile legii.
Cât priveşte terenul cu nr. top. X/4 din C.F. Y Oradea, în baza art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de compensări cu alte bunuri, ce urmează a fi identificate pe raza localităţii Oradea, care trebuie să constituie o despăgubire justă şi integrală şi să reprezinte echivalentul valoric al dreptului de proprietate al reclamantului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor, pârâţii Primarul Municipiului Oradea, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.”.
1. Reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor, a criticat decizia invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a solicitat în principal respingerea cererii reconvenţionale formulate de Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.”, iar în subsidiar diminuarea sumei reprezentând contravaloarea investiţiilor până la concurenţa sumei de 411.000 RON sau casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru completarea probatoriului pentru următoarele argumente:
Prin acţiunea reconvenţională, Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.” nu a solicitat constatarea existenţei unui drept de creanţă, iar pe fondul acestei cereri, în cauză nu s-a făcut dovada efectuării cheltuielilor invocate de către deţinătorul imobilului din bugetul propriu, nici a faptului că acestea au fost necesare şi utile, iar gradul de uzură al lucrărilor nu a fost determinat.
Raportat la aceste elemente de fapt, acţiunea reclamantei trebuia respinsă, întrucât nu s-au administrat probe pentru stabilirea exactă a situaţiei de fapt privind determinarea finanţatorului investiţiei, a caracterului necesar şi util al lucrărilor şi valoarea lor la momentul restituirii având în vedere şi gradul de uzură şi amortizare, multe din investiţiile efectuate nemaiexistând în prezent, fiind distruse chiar de către deţinător.
Din raportul de expertiză extrajudiciar, rezultă că în raport de destinaţia construcţiei, de clădire administrativă sau unitate spitalicească, valoarea poate fi de 411.000 RON sau 628.000 RON, şi nicidecum cea determinată de către instanţă.
Lipsa unor elemente certe ale stadiului construcţiei la data naţionalizării ar fi trebuit să conducă instanţa la respingerea acţiunii şi nu la admiterea acesteia, pe baza unor criterii aproximative şi echivoce, în cauză impunându-se efectuarea unei alte expertize pentru determinarea exactă a valorii investiţiilor, în raport şi de gradul de uzură al clădirii şi de amortizarea investiţiei.
În mod greşit instanţa a luat act de renunţarea reprezentantului său la cererea de suplimentare a probatoriului, în condiţiile în care acesta nu a avut un mandat în acest sens, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză impunându-se cu necesitate.
2. Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.” a criticat decizia invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a menţinut soluţia privind restituirea în natură a imobilului în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada că este persoană îndreptăţită la restituire, în condiţiile Legii nr. 10/2001, pentru că nu a făcut dovada că este continuatorul fostei persoane juridice proprietară la data preluării, nici că i-a fost interzisă sau întreruptă activitatea în perioada de referinţă a legii şi această activitate a fost reluată după 22 decembrie 1989, nefiindu-i recunoscută această calitate prin hotărâre judecătorească.
În ceea ce priveşte construcţia, aceasta nu a aparţinut antecesoarei reclamantului întrucât nu a fost înscris în cartea funciară, şi astfel nu a operat transferul de proprietate.
Acest fapt, rezultă şi din raportul de expertiză în care se concluzionează că actuala clădire nu se identifică decât în parte cu clădirea preluată în anul 1948, valoarea investiţilor şi cota procentuală pe care acestea o reprezintă din valoarea clădirii fiind de 44,47%.
S-a invocat şi faptul că imobilul fiind evidenţiat în domeniul public al municipalităţii nu se poate dispune restituirea în natură.
Recurentul a criticat decizia şi în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., susţinând că instanţa avea obligaţia de a diminua cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, având în vedere volumul activităţii prestate şi caracterul nerezonabil al acestora.
3. Primarul Municipiului Oradea şi Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, au criticat decizia, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a susţinut că în cauză, reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire în condiţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a făcut dovada că şi-a continuat activitatea după anul 1949 şi nici faptul că i-a fost interzisă activitatea şi nu a fost nici constatată identitatea sa ca persoană juridică proprietară la data preluării.
Mai mult, Asociaţia Î. - Secţia Bihor nu a fost proprietara construcţiei, dreptul său nefiind înscris în cartea funciară, obligaţie impusă de art. 17 din Decretul-lege nr. 118/1938, neînscrierea dreptului având ca efect neoperarea transferului dreptului de proprietate.
Apartenenţa imobilului la domeniul public al municipalităţii are ca efect imposibilitatea restituirii în natură, iar faptul că imobilul construcţie a suferit serioase modificări, îmbunătăţiri care depăşesc valoarea sa, constituie de asemenea un impediment la restituirea în natură.
S-a susţinut că este nelegală şi obligarea sa de a oferi teren în compensare, în condiţiile în care a arătat că nu există această posibilitate legală, aşa cum rezultă şi din anunţurile afişate lunar la sediul său.
În cauză, au formulat întâmpinări părţile recurente, precum şi intimaţii Consiliul Judeţean Bihor, Direcţia de Sănătate Publică Bihor.
Primarul Municipiului Oradea şi Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 au solicitat respingerea recursului declarat de Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor, motivat de faptul că valoarea investiţiilor a fost determinată în mod temeinic prin raportul de expertiză, conform obiectivelor încuviinţate şi la care părţile nu au formulat obiecţiuni, raportul de evaluare extrajudiciar neavând forţă probantă în prezenta cauză.
Consiliul Judeţean Bihor a prezentat evoluţia judecăţii şi a arătat că în mod legal au reţinut instanţele că nu are calitate procesuală.
Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor a solicitat respingerea recursului declarat de Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.” motivat de faptul că în cauză s-a făcut dovada că este succesorul persoanei juridice proprietară a imobilului la data preluării, a faptului preluării abuzive, cât şi a dreptului de proprietate asupra construcţiei, modificările şi îmbunătăţirile aduse neaducând modificări de substanţă pentru a se reţine că imobilul este unul nou.
S-a arătat că şi obligarea Municipiului Oradea de a acorda teren în compensare este legală, modalitatea concretă de compensare urmând a se realiza pe cale administrativă.
Obligarea recurentului Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.” la plata cheltuielilor de judecată este legală, cuantumul acestora fiind stabilit în raport de valoarea obiectului cauzei şi muncii prestate de avocat.
Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.” a solicitat respingerea recursului reclamantei motivat de faptul că valoarea creanţei a fost stabilită prin raportul de expertiză la care părţile nu au formulat obiecţiuni, iar în apel s-a renunţat la cererea de completare a raportului de expertiză, renunţarea la probă facându-se în limitele mandatului.
Analizând recursurile declarate se constată că recursul pârâţilor Primarul Municipiului Oradea şi Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 este fondat, fiind nefondate recursurile declarate de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor - Oradea şi de pârâtul Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.”, pentru următoarele argumente:
Criticile comune, formulate atât de Primarul municipiului Oradea, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, cât şi de Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.”, privind: lipsa dovezii de persoană îndreptăţită a reclamantului la restituire în natură, în condiţiile în care acesta nu este continuatorul fostei persoane juridice proprietar a imobilului la data preluării; lipsa dovezii că imobilul construcţie a aparţinut antecesoarei reclamantului motivat de lipsa înscrierii în cartea funciară; neidentificarea construcţiei preluate în anul 1948 cu actuala construcţie, urmarea investiţiilor efectuate, care depăşesc valoarea imobilului; apartenenţa imobilului la domeniul public al municipalităţii sunt nefondate.
Reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii dintre cele prevăzute de Legea nr. 10/2001, calitatea acestuia fiind dovedită cu sentinţa civilă nr. 104 din 13 martie 1990 şi sentinţa civilă nr. 25 din 6 iulie 2001, pronunţate de Judecătoria Oradea prin care s-a admis cererea de înregistrare ca persoană juridică şi, totodată, s-a constatat că acesta este succesorul în drepturi al „Asociaţiei Î. - Secţia Judeţului Bihor”, fiind aceeaşi persoană juridică, fostă proprietară a imobilului în litigiu, fiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 3 lit. c) din lege.
Dovada proprietăţii asupra imobilului în litigiu s-a făcut cu contractul de donaţie din 27 februarie 1927, dreptul fiind înscris în evidenţele de carte funciară. A fost făcută dovada că şi construcţia era parţial edificată în anul 1948, data preluării, construcţia prezentă identificându-se cu cea preluată, ca şi arie desfăşurată, în proporţia prevăzută de art. 19 din lege, fiind astfel posibilă restituirea în natură.
Dispoziţiile art. 19 din lege condiţionează posibilitatea restituirii în natură numai atunci când aria desfăşurată a corpurilor noi adăugate însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial, şi nu de valoarea investiţiilor efectuate care oricât de mari ar fi nu împiedică restituirea în natură.
Instanţa a făcut şi o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, destinaţia actuală a imobilului neconstituind un impediment legal pentru restituire în natură a imobilului.
Dispoziţiile Legii nr. 10/2001 s-au aplicat corect prin coroborare cu dispoziţiile Legii nr. 213/1998, întrucât nicio dispoziţie din Legea nr. 10/2001 nu interzice acordarea măsurilor reparatorii pe care le reglementează pentru imobilele ce aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, dacă acestea au fost preluate în mod abuziv în perioada de referinţă a legii.
Susţinerile referitoare la regimul juridic actual al bunului şi la apartenenţa lui la domeniul public al municipalităţii nu au relevanţă câtă vreme Legea nr. 10/2001, nu încalcă regula instituită prin art. 135 din Constituţie, dar nici nu înlătură pe criteriul acestei apartenenţe, beneficiul măsurilor reparatorii.
Critica formulată de Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.” privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. este nefondată.
Verificarea şi justificarea cuantumului cheltuielilor de judecată ţin de aprecierea probei, aspect care nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Se constată, totodată, că dreptul de a mări sau micşora onorariile avocaţilor aparţine instanţei ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Aprecierea instanţei asupra caracterului justificat a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat constituie o chestiune de temeinicie şi nu de legalitate a hotărârii.
Critica formulată de Primarul Municipiului Oradea şi Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 privind greşita obligare de a se oferi teren în compensare în condiţiile în care a făcut dovada că nu există bunuri disponibile, este fondată.
Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, „primarii sau, după caz, conducătorii entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia să afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprinsă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare”.
Primăria Municipiului Oradea a comunicat primei instanţe că Municipiul Oradea nu dispune momentan de rezerve de teren pentru a fi atribuite în compensare.
Or, de vreme ce la momentul pronunţării pârâta-recurentă a dovedit că nu deţine terenuri ce ar putea fi atribuite în compensare, a admite o obligaţie alternativă, incertă, şi viitoare înseamnă a adăuga la lege.
Ordinea de preferinţă rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv restituirea în natură, principiu prevalent şi restituirea prin echivalent, neexistând alte modalităţi, precum acordarea unui teren disponibil la data executării hotărârii în patrimoniul Municipiului Oradea.
Soluţia instanţei de apel nu poate fi justificată nici pe absenţa funcţionalităţii mecanismului de acordare a despăgubirilor prin intermediul Fondului „Proprietatea” atâta vreme cât modalitatea de reparaţie aleasă nu este prevăzută de legea specială, motiv pentru care se va admite recursul, se va modifica în parte decizia recurată, în sensul admiterii şi apelului Primăriei Municipiului Oradea, schimbării în parte a sentinţei şi înlăturării dispoziţiei privind acordarea de măsuri reparatorii constând în teren în suprafaţă de 4.920 m.p. în intravilanul municipiului Oradea.
Constatând însă dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi pentru această suprafaţă de teren, va fi obligat Primarul Municipiului Oradea să propună reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
2. Criticile formulate de Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Recurentul contestă în fapt cuantumul despăgubirilor acordate pentru sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătăţirile aduse, susţinând că aceste îmbunătăţiri nu au fost efectuate în totalitate din bugetul propriu al pârâtului, astfel că nu i se cuvin; că nu toate îmbunătăţirile reprezintă lucrări necesare şi utile imobilului şi că nu s-a avut în vedere totodată gradul de uzură al acestora, care trebuia scăzut din valoarea estimată, instanţa luând în mod greşit act de cererea reprezentantului său, de renunţare la suplimentarea probatoriului.
Se constată că toate aceste aspecte privind cuantumul despăgubirilor, care au fost stabilite pe baza probatoriului administrat, constituie chestiuni de fapt care nu mai pot face obiect de analiză în recurs, dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 din vechea reglementare fiind abrogate, singurele care permiteau cenzurarea în recurs a greşelilor grave de fapt, consecinţa greşitei aprecieri a probelor sau nepronunţării asupra unei dovezi administrate.
Totodată, se constată că îmbunătăţirile necesare şi utile sunt acele dotări incorporabile aduse imobilului, prin care s-a sporit valoarea.
Or, în speţă, probaţiunea administrată a relevat că lucrările au fost de natură a aduce un spor de valoare bunului, lucrările executate încadrându-se în categoria celor necesare şi utile.
Se constată că multe dintre argumentele în susţinerea acestei critici, nu au fost invocate în apel, fiind invocate pentru prima oară în recurs, ceea ce încalcă principiul neexercitării căii de atac omisso medio.
Despăgubirile pentru sporul de valoare adus imobilelor deţinute de către unitatea deţinătoare se datorează acesteia, indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu.
Nefondată este şi critica privind greşita încuviinţare a cererii reprezentantului său de a se lua act de renunţarea la suplimentarea probatoriului în condiţiile în care aceste nu a avut un mandat expres în acest sens.
Existenţa mandatului expres al reprezentantului este obligatorie numai pentru exercitarea acţiunii, respectiv renunţarea la acţiune sau la dreptul dedus judecăţii.
Pentru toate celelalte acte specifice profesiei şi care se încadrează în activitatea de judecată a cauzei pe care avocatul le apreciază ca necesare pentru realizarea intereselor clientului nu este necesar un mandat expres, pentru că în lipsa unei clauze contrare în contractul de asistenţă juridică, avocatul este împuternicit să le exercite.
Având în vedere aceste considerente urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se admite recursul Primarului Municipiului Oradea şi Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, a se modifica, în parte, decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de Primarul Municipiului Oradea, schimbării, în parte, a sentinţei şi înlăturării dispoziţiei privind obligaţia de a acorda reclamantului măsuri reparatorii în teren, în suprafaţă de 4.923 m.p. şi va fi obligat acest pârât să propună măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei şi se vor respinge recursurile reclamantului Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor şi pârâtul Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Oradea şi Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Oradea împotriva deciziei nr. 7A din 5 februarie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Modifică, în parte, decizia recurată în sensul că admite şi apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva sentinţei civile nr. 71/C din 8 martie 2010 a Tribunalului Bihor.
Schimbă, în parte, sentinţa în sensul că înlătură dispoziţia privind obligaţia stabilită în sarcina pârâtului Primarul Municipiului Oradea de a acorda reclamantului măsuri reparatorii constând în teren în suprafaţă de 4.923 m.p. în intravilanul municipiului Oradea.
Obligă pe pârâtul Primarul Municipiului Oradea să propună reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul având număr topografic X/4, în suprafaţă de 4.923 m.p.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate şi, respectiv ale sentinţei apelate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor - Oradea şi de pârâtul Spitalul Clinic Municipal „Dr. G.C.” împotriva deciziei nr. 7A din 5 februarie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3367/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3951/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
