ICCJ. Decizia nr. 4906/2013. Civil. Partide politice. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4906/2013
Dosar nr. 165/2/2013
Şedinţa publică din 30 octombrie 2013
Asupra recursului civil de faţă, din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:
La data de 09 ianuarie 2013, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost înregistrat sub nr. 165/2/2013 recursul declarat de reclamantul Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună împotriva sentinţei nr. 12 din 06 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 10587/3/2008.
Prin încheierea din 04 februarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 165/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a dispus amânarea judecăţii pricinii în vederea ataşării la lucrările cauzei a Dosarului nr. 10587/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în care s-a pronunţat sentinţa nr. 12 din 06 mai 2008, atacată cu recurs şi a acordat termen la data de 18 martie 2013.
Împotriva încheierii din 04 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 165/2/2013, reclamantul Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună a declarat recurs.
Înalta Curte, la termenul din 30 octombrie 2013 a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului pe care o va admite şi va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele care succed:
Încheierea de şedinţă reprezintă actul procedural în care se consemnează conţinutul dezbaterilor din cadrul unei şedinţe de judecată, reprezentând o sinteză fidelă a activităţii desfăşurate în instanţă de toţi participanţii la proces.
Încheierile de şedinţă preced în mod firesc hotărârea finală, motiv pentru care chiar C. proc. civ. le denumeşte încheieri premergătoare [art. 268 alin. (1) C. proc. civ.]. La rândul său, doctrina distinge între două categorii de încheieri premergătoare: încheierile preparatorii şi încheierile interlocutorii. Încheierile preparatorii sunt acelea prin care instanţa adoptă unele măsuri în vederea soluţionării cauzei, fără ca prin acestea să anticipeze asupra deciziei finale, art. 268 alin. (2) C. proc. civ. stipulând că „judecătorii nu sunt legaţi prin aceste încheieri”, ci numai prin acelea care, „fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei” [alin. (3) al aceluiaşi articol].
Potrivit art. 299 C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.”
Obiect al recursului îl pot constitui - în anumite condiţii - şi încheierile judecătoreşti, în această privinţă trebuind să se ţină seama de regimul juridic al încheierilor premergătoare astfel cum acesta este stabilit, prin art. 262 alin. (2) şi alin. (3), în materie de apel.
Este de reţinut că dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în materie de recurs, în condiţiile determinate de art. 316 C. proc. civ.
Aşa fiind, încheierile premergătoare se pot ataca, în principiu, numai o dată cu fondul cauzei, aceasta reprezentând regula şi în materie de recurs.
În speţă, reclamantul a declarat recurs împotriva unei încheieri premergătoare, preparatorii prin care Curtea de Apel Bucureşti a luat măsura amânării judecăţii pricinii în vederea ataşării la lucrările cauzei a dosarului în care s-a pronunţat sentinţa atacată cu recursul cu a cărui soluţionare a fost învestită.
Aşa fiind, faţă de considerentele menţionate şi cum însăşi hotărârea finală pe care o precede încheierea atacată nu se încadrează între cele la care face referire art. 299 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună împotriva încheierii de şedinţă din 04 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 165/2/2013.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 4904/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4907/2013. Civil. Completare/lămurire... → |
---|