ICCJ. Decizia nr. 4937/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4937/2013
Dosar nr. 1812/109/2008*
Şedinţa publică din 31 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 mai 2008, S.F.M. a formulat contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001 împotriva dispoziţiei nr. 2221 din 11 aprilie 2008 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, prin care s-a dispus admiterea în parte a solicitării de restituire în natură, respectiv doar pentru o suprafaţă de 167 m.p. teren din imobilul situat în Piteşti, str. V.V., pe amplasamentul fostei proprietăţi.
Prin întâmpinare, Primarul Municipiului Piteşti a solicitat, pe fondul cauzei, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, întrucât diferenţa de teren solicitată este afectată de investiţii legal aprobate.
Prin sentinţa civilă nr. 248 din 30 noiembrie 2009, Tribunalul Argeş a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 2221 din 11 aprilie 2008, constatând că notificatorul S.T., cu moştenitorii S.F.M. şi S.G., este îndreptăţit la restituirea imobilului teren în suprafaţă de 153 m.p., identificat în schiţa la completarea raportului de expertiză ing. C.P.
Decizia iniţială emisă de primărie, nr. 3529/2005, a fost corectată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, în sensul că de drepturile notificatorului S.T., decedat, beneficiază atât soţia supravieţuitoare S.G., cât şi fiul său, petentul în cauză, în acest sens emiţându-se decizia contestată, nr. 2221 din 11 aprilie 2008.
Ambele dispoziţii au dispus restituirea în natură a imobilului teren numai în parte, anume numai în ceea ce priveşte suprafaţa de 167 m.p., pentru restul de 153 m.p. primăria justificând acordarea de despăgubiri prin amenajările de utilitate publică ce ar afecta terenul în litigiu.
În conţinutul dispoziţiei nr. 3529/2005 s-a reţinut că numai suprafaţa de 49 m.p. este ocupată efectiv de aceste amenajări, restul suprafeţei fiind liberă.
Această contradicţie asupra situaţiei de fapt rezultând din chiar documentele şi susţinerile pârâtului nu numai că a fost speculată de reclamant, dar şi dovedită şi valorificată prin raportul de expertiză topografică efectuat în cauză, care a concluzionat că întreg terenul de 153 m.p. (reprezentând diferenţa până la 320 m.p.) este liber de construcţii sau alte detalii de sistematizare, fiind posibilă restituirea lui în natură. Conform schiţei la raport, aşa cum a fost completată la data de 16 octombrie 2009, terenul liber găsit în plus faţă de cel retrocedat în suprafaţă de 167 m.p. este de 153 m.p., prezentându-se sub forma unei platforme betonate pe care sunt amplasate garaje (construcţii fără temelie) aparţinând proprietarilor blocurilor învecinate, situaţie ce nu ar împieta asupra retrocedării în natură.
Apărarea pârâtei în sensul că expertul a procedat greşit atunci când a transpus în teren actele de proprietate ale antecesorilor petentului, întrucât a translatat terenul spre vest, peste ceea ce a fost deja retrocedat unei alte persoane fizice, P.V., nu subzistă, întrucât chiar pârâtul a afirmat în obiecţiunile depuse la completarea raportului de expertiză (09 noiembrie 2009) că nici punerea în posesie a acestei persoane nu s-a efectuat corespunzător evidenţelor cadastrale.
În plus, s-a reţinut că P.V. nu figurează în proces ca parte, astfel că susţinerile pârâtului apar ca neavenite şi lipsite de interes.
Prin decizia civilă nr. 81/A din 02 iunie 2010, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, la Tribunal.
S-a reţinut, în esenţă, că apelanta nu este o terţă persoană, fiind chiar titularul dreptului, alături de S.F.M., pentru suprafaţa de 167 m.p. recunoscută prin dispoziţia ce a format obiectul contestaţiei de faţă, astfel că se impune citarea acesteia în cauză.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 3019 din 31 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe de apel.
S-a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 13 mai 2008, reclamantul a stabilit cadrul procesual, alegând să se judece în contradictoriu cu emitentul dispoziţiei contestate, respectiv Primarul Municipiului Piteşti.
Curtea de Apel Piteşti a dispus din oficiu conceptarea şi introducerea în cauză a numitei S.G., în calitate de intimată-pârâtă, dat fiind că dispoziţia contestată o priveşte şi pe aceasta.
Înalta Curte a constatat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că a dispus din oficiu introducerea în cauză a unei părţi noi, direct în apel.
Principiul disponibilităţii, aşa cum este prevăzut art. 129 alin. (6) C. proc. civ., se referă şi la dreptul reclamantului de a stabili cadrul procesual, persoanele care sunt chemate în judecată şi obiectul.
Totodată, conform art. 294 C. proc. civ., în faza procesuală a apelului nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul dedus judecăţii şi nici nu se pot face cereri noi.
Prin decizia civilă nr. 89/A din 19 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins apelul pârâtului şi a luat act de renunţarea la apelurile formulate de intervenienta S.G.
S-a reţinut că, la primul termen de judecată, s-a depus o cerere de intervenţie în interesul reclamantului de către S.G., prin care s-a susţinut că instanţa trebuia să restituie întreaga suprafaţă de 320 m.p.
La data de 12 octombrie 2011, intervenienta a depus la dosar copie de pe decizia nr. 9716 din 26 mai 2011 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împreună cu raportul de evaluare în condiţiile Legii nr. 247/2005 şi a Legii nr. 10/2001 şi a precizat că faţă de aceste înscrisuri renunţă la judecata ambelor apeluri.
În circumstanţele cauzei pendinte, analizând apelul pârâtului, Curtea a constatat că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Motivul de apel prin care s-a invocat faptul că prima instanţă a omologat în mod greşit expertiza întocmită în cauză, deşi s-au formulat obiecţiuni cu privire la aceasta, în sensul că expertul nu a făcut o identificare corectă a terenului din litigiu, este neîntemeiat, în raport de completarea raportului de expertiză efectuat la fond, dispusă prin încheierea din 24 martie 2010.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. C.P., rezultă că terenul în litigiu este liber de detalii de sistematizare, fiind parţial ocupat de garaje uşor demontabile.
Împotriva acestei completări a raportului de expertiză întocmit în cauză, părţile nu au formulat obiecţiuni.
Prin urmare, nu se confirmă susţinerea apelantului-pârât în sensul că diferenţa de teren ce a fost solicitată de către contestator este în prezent afectată de detalii de sistematizare.
Decizia privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005, nr. 9716 din 26 mai 2011, nu conduce la desfiinţarea soluţiei instanţei de fond, din moment ce contestatorul nu a achiesat cu privire la măsura dispusă de către pârât prin decizia nr. 2221 din 11 aprilie 2008 şi a dovedit că terenul solicitat este liber de detalii de sistematizare.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 29 noiembrie 2011, p ârâtul Primarul Municipiului Piteşti, prin care a invocat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:
Potrivit dispoziţiei contestate, s-a dispus restituirea în natura, pe numele atât al reclamantului, S.F.M., cât şi pe numele celeilalte moştenitoare, respectiv S.G., a suprafeţei de teren de 167 m.p., pe amplasamentul fostei proprietăţi. Pentru diferenţa de teren de 153 m.p., s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, având în vedere că terenul este afectat de detalii de sistematizare, respectiv alee de acces auto, zona funcţională a blocului P10.
Dispoziţia a fost contestat de S.F.M., în sensul anulării parţiale a acesteia şi dispunerea restituirii în natura şi a diferenţei de 153 m.p., motivat de faptul ca terenul este liber, nefiind afectat de amenajări de utilitate publică.
Prin sentinţa civilă nr. 248 din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului Argeş s-a admis acţiunea, constatându-se ca notificatorul S.T., cu moştenitorii S.F.M. şi S.G., este îndreptăţit la restituirea în natura a suprafeţei de 153 mp, astfel cum a fost identificată în schiţa anexa la completarea raportului de expertiza întocmit în cauza de expert tehnic C.P.
Soluţia instanţei a fost criticată, motivat de faptul ca în mod greşit instanţa a dispus restituirea în natura a suprafeţei de 153 m.p., omologând raportul de expertiză. Identificarea terenului din litigiu şi transpunerea acestuia în planul de situaţie, s-a făcut fără a se ţine cont de planul cadastral al oraşului Piteşti din anii 1930-1932 şi planul topografic actual, prin măsurători grafice. Totodată, la poziţionarea în plan a fostei proprietăţi nu s-a mai ţinut cont şi de distanţele, grafic măsurate, ale fostei proprietăţi şi imobilelor existente în zonă, care au fost identificate în planul cadastral 1930-1932 şi nu au fost demolate nici în prezent. În planşa anexă la raport, este figurată fosta proprietate S. Suprafaţa de 167 m.p., atribuită în natură prin dispoziţia nr. 3529/2005, este ocupată parţial de garajele existente.
Toate aceste aspecte au fost susţinute în faţa instanţei de fond sub formă de obiecţiuni la completarea raportului de expertiză, însă, acestea au fost respinse în mod neîntemeiat.
Simplul fapt că instanţa nu a avut în vedere faptul că expertul nu a trasat dimensiunile aleii de acces, conduce cu evidenţă la concluzia că terenul nu a fost corect identificat.
S-a solicitat refacerea raportului de expertiză prin admiterea efectuării unei cercetări la faţa locului, cerere încuviinţată iniţial, asupra căreia s-a revenit ulterior în mod nejustificat.
Urmare obiecţiunilor formulate, instanţa de fond a înţeles să solicite expertului ca, printr-o adresă, să lămurească situaţia juridică a întregii suprafeţe de teren de 153 m.p.
Nici instanţa de apel nu a înţeles faptul că se impunea refacerea expertizei, reţinând doar faptul că împotriva completării la raportul de expertiză întocmită la fond, părţile nu au formulat obiecţiuni, astfel că nu s-ar justifica susţinerile potrivit cărora terenul ar fi afectat de detalii de sistematizare.
Or, tocmai pentru a dovedi cele susţinute cu ocazia soluţionării notificării - anume că terenul nu poate fi restituit în natură - se impunea efectuarea unei cercetări la faţa locului, pentru ca instanţa să se edifice asupra regimului juridic al terenului.
Instanţa de apel nu a ţinut cont de înscrisurile depuse la dosar, respectiv raportul de evaluare întocmit în Dosarul nr. 6322/CC şi decizia nr. 9716 din 25 mai 2011 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea doamnei S.G. şi a domnului S.F.M. pentru suprafaţa de 153 m.p., astfel cum s-a propus prin dispoziţia nr. 2221/2008 emisă de Primarul Municipiului Piteşti.
Scopul adoptării Legii nr. 10/2001 a fost să repare prejudiciile cauzate prin preluarea abuzivă a imobilelor, însă nu în sensul reparării aceluiaşi prejudiciu de două ori. Dacă s-ar admite acţiunea, reclamantul ar beneficia de o dublă despăgubire, atât prin restituirea în natură a terenului în suprafaţa de 153 m.p., cât şi prin acordarea de despăgubiri.
Argumentele instanţei de apel privitoare la achiesare nu se regăsesc, de altfel, în nici un text de lege care reglementează acordarea măsurilor reparatorii în orice modalitate.
Analizând recursurile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, p entru următoarele considerente:
Efectul devolutiv al apelului dă dreptul apelantului să repună în discuţie aspectele de fapt ale pricinii, motiv pentru care instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată, trebuie să arate, în mod explicit, care împrejurări de fapt şi de drept au determinat-o să menţină soluţia primei instanţe, aceasta însă printr-o examinare efectivă a motivelor de apel.
Când împrejurările de fapt ale cauzei nu sunt stabilite cu claritate cu privire la aspectele litigioase şi când, prin considerente, instanţa nu răspunde motivelor de apel decât în mod formal, exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs nu este posibilă şi, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (5) coroborat cu art. 314 C. proc. civ., se impune casarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În faţa instanţelor fondului, în mod constant, pârâtul a susţinut că în mod greşit s-a dispus restituirea în natura a suprafeţei de 153 m.p., omologând un raport de expertiza nelegal efectuat, prin ignorarea aspectelor pertinente cauzei pendinte.
Astfel, s-a susţinut că identificarea terenului din litigiu şi transpunerea acestuia în planul de situaţie, cu ocazia efectuării expertizei, s-a făcut fără a se ţine cont de planul cadastral al oraşului Piteşti din anii 1930-1932 şi planul topografic actual, prin măsurători grafice.
S-a susţinut, totodată, că poziţionarea str. T. şi str. V.L., faţă de traseul acestora, aşa cum apare în cadastrul din 1930-1932, nu s-a modificat, traseul fiind acelaşi şi în prezent, şi nici nu au survenit modificări privind lăţimea carosabilului celor două artere de circulaţie. Mai mult, la poziţionarea în plan a fostei proprietăţi nu s-a mai ţinut cont şi de distanţele, grafic măsurate, ale fostei proprietăţi şi imobilelor existente în zonă, care au fost identificate în planul cadastral 1930-1932 şi nu au fost demolate nici în prezent. În planşa anexă la raport, este figurată fosta proprietate S.
Toate aceste aspecte au fost susţinute în faţa instanţei de fond sub formă de obiecţiuni la completarea raportului de expertiză, însă, acestea au fost respinse în mod neîntemeiat, nefiind verificate în mod efectiv de către expert. Instanţa de fond a înţeles să solicite expertului că, doar printr-o simplă adresă, să lămurească situaţia juridică a suprafeţei de teren în litigiu.
Instanţa de apel avea obligaţia de a suplimenta probatoriul în scopul verificării apărărilor invocate de pârât, simpla însuşire a considerentelor primei instanţe nefiind suficientă, în raport de criticile formulate, pentru a face dovada unei analize efective a motivelor de apel.
Concluzia instanţei de apel s-a întemeiat pe un argument strict formal - anume faptul că împotriva completării la raportul de expertiza întocmită la fond, părţile nu au formulat obiecţiuni - fără să fie preocupată să se edifice asupra regimului juridic al terenului.
Aşa fiind, constatând că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite şi că instanţa de apel, prin considerentele hotărârii pronunţate, nu analizează în mod efectiv apărările formulate de pârât, Înalta Curte, în baza art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa decizia şi a trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
În circumstanţele cauzei pendinte, existenţa raportului de evaluare întocmit în Dosarul nr. 6322/CC şi a deciziei nr. 9716 din 25 mai 2011 emisă de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor - prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea doamnei S.G. şi a domnului S.F.M. pentru suprafaţa de 153 m.p., astfel cum s-a propus prin dispoziţia nr. 2221/2008 emisă de Primarul Municipiului Piteşti - nu schimbă cu nimic soluţia de casare, faţă de principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor care au fost preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 [alin. (1)], entitatea deţinătoare putând stabili măsuri reparatorii prin echivalent numai în cazul în care o astfel de măsură nu este posibilă [alin. (2)] - art. 1 din Legea nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 89/A din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4934/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4939/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
