ICCJ. Decizia nr. 4945/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4945/2013
Dosar nr. 11523/118/2010
Şedinţa publică din 31 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4953 din 03 octombrie 2012, Tribunalului Constanţa a admis acţiunea reclamanţilor D.E.G. şi D.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, a anulat în parte hotărârile nr. 16-23 din 12 iulie 2010, cât priveşte menţiunile din art. 2 legate de cuantumul despăgubirilor şi de modalitatea de plată a acestora, a stabilit că despăgubirile cuvenite reclamanţilor pentru exproprierea terenurilor în suprafaţă totală de 32.396 m.p. din extravilanul localităţii Murfatlar (parcelele A X/3, A X/5, A X/10, A X/7, A X/4/4, A X/4/3, A X/4/2 şi A Y/18/2) este de 433.561 RON, plus TVA, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.800 RON cheltuieli judiciare (onorarii experţi) şi 1.240 RON onorariu avocaţial.
S-au avut în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport de care a considerat că valoarea de circulaţie a terenului expropriat trebuie să corespundă valorii apreciate ca reale la momentul exproprierii şi trebuie să se stabilească în raport de criteriile obişnuite de pe piaţa imobiliară în cazul unui transfer al dreptului de proprietate, respectiv: amplasamentul şi destinaţia bunului imobil de la acel moment, utilităţile şi sarcinile care îl grevează, posibilităţi de acces la calea publică etc.
Comisia de experţi a calculat valoarea de piaţă a bunului prin „metoda comparaţiei relative” şi metoda „capitalizării rentei funciare”, stabilind o valoare de 424.711 RON prin metoda comparaţiei relative şi, respectiv, o valoare de 379.033 RON prin metoda capitalizării rentei funciare. Pentru daunele suferite în urma exproprierii s-au stabilit daune de 8.850 RON pentru întreaga suprafaţă expropriată, reprezentând pierdere de subvenţie şi de suprafaţă. Expertul nominalizat de pârâtă a depus un punct de vedere separat, prin care valoarea despăgubirilor a fost calculată la 147.330 RON.
Tribunalul a apreciat că se impune a fi valorificate în favoarea reclamanţilor concluziile expertizei judiciare însuşite atât de expertul reclamanţilor, cât şi de cel desemnat de către instanţă, în ceea ce priveşte valoarea terenului expropriat stabilită prin folosirea metodei comparaţiei relative. În această evaluare, pe lângă destinaţia terenului de la momentul exproprierii, experţii au avut în vedere date privind cererea şi oferta pentru terenuri cu aceleaşi caracteristici ca şi terenul în litigiu, situate în aceeaşi localitate.
Prin decizia civilă nr. 26/C din 18 martie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că pârâtul a fost obligat la plata sumei de 147.330 RON, reprezentând despăgubiri pentru terenurile expropriate, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 presupun raportarea evaluării la criteriul preţului „cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului”.
Astfel, dacă în opinia separată a expertului V.I. s-a pornit de la date similare de oferte ale zonei, luându-se drept comparabilă un teren extravilan din Basarabi (actual Murfatlar) situat la 4 km distanţă de oraş, ofertat la 1 euro/m.p., ajungându-se la o valoare totală de 147.330 RON, respectiv la 1,04 euro/m.p., experţii cu opinie majoritară au ales drept criteriu comparabila singulară cu 3 euro/m.p., constituit din teren extravilan de 1.000 m.p., cu o deschidere de 250 m.l., în apropiere de autostradă şi la 10 km de traversarea către Medgidia.
Celelalte oferte de pe piaţa imobiliară avute în vedere de experţii F. şi C., cât şi cele identificate de expertul V.I. au întrunit valori mai mici, iar datele comunicate în apel de B.N.P. B. (cu sediul în oraşul Murfatlar) au confirmat existenţa sporadică, dar cu valori mult reduse, a tranzacţiilor cu aceste terenuri.
Instanţa de apel a apreciat că în evaluarea celor trei experţi, opinia expertului V. se apropie cel mai mult atât de realitatea pieţei imobiliare, cât şi de cea stabilită de expropriator, cea a experţilor cu opinie majoritară fiind în schimb întemeiată pe o ofertă singulară, fără corespondent în tranzacţionările concrete şi desprinsă de ofertele similare ale zonei.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat cerere de recurs (I) la data de 22 aprilie 2013, reclamanţii D.E.G. şi D.M. şi (II) la data de 18 aprilie 2013, pârâtul Statul Român, prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa.
Recursul reclamanţilor a vizat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:
Instanţa de apel a încălcat drepturile procesuale ale recurenţilor-reclamanţi, decăzându-i din dreptul de a administra probe în apel - motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - fiind totodată încălcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La primul termen de judecată, instanţa de apel a strigat cauza în lipsa apărătorului intimaţilor-reclamanţi. Deşi apărătorul intimaţilor-reclamanţilor s-a prezentat chiar în timpul apelării cauzei şi a depus întâmpinare, instanţa nu a repus în discuţia părţilor probele, pentru a respecta principiul contradictorialităţii, ci doar a comunicat reprezentantului intimaţilor-reclamanţi faptul ca apelanta a solicitat termen să depună înscrisuri. La următorul termen de judecată, apelanţii au depus în şedinţă înscrisurile, ocazie cu care au fost comunicate reprezentantului reclamantilor-intimaţi.
Reprezentantul reclamanţilor-inimaţi a solicitat înscrisuri în contraprobă, respectiv tranzacţii imobiliare efectuate în extravilanul oraşului Murfatlar, tranzacţii care fuseseră încuviinţate ca proba şi apelanţilor, însă pe care aceştia nu le-au depus, tranzacţiile ar fi fost necesare pentru efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.
La termenul de judecată din data de 18 februarie 2013, instanţa a respins probele solicitate, considerând că aceştia sunt decăzuţi din dreptul de a propune probe şi a constatat că pârâţii nu au depus tranzacţiile pe care se obligaseră să le depună.
Instanţa a respins proba cu suplimentul la raportul de expertiză, apreciind că la dosar nu există înscrisuri care să justifice administrarea probei.
Instanţa a încălcat astfel atât principiul contradictorialităţii, cât şi dispoziţiile art. 138 alin. (2) C. proc. civ., care permitea părţii care nu a solicitat probe să solicite contraproba pe acelaşi aspect. Necesitatea administrării probei cu înscrisuri reieşea din dezbaterile de la termenul din 18 februarie 2013, având în vedere faptul ca apelanţii nu depuseseră înscrisurile de care depindea efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, pe care ei înşişi îl solicitaseră.
Instanţa a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a legii - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contrazicând propria practică în materia exproprierii unor terenuri învecinate.
Instanţa de apel a înlăturat opinia majoritara a experţilor care au participat la efectuarea raportului de evaluare întocmit în condiţiile prevăzute de art. 25 din lege, apreciind că opinia expertului desemnat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA se apropie cel mai mult de criteriile de evaluare cerute de lege, fără să arate însă care sunt aceste criterii. În plus, instanţa de apel a reţinut că experţii care au avut opinie comună „folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege”, fără să arate care sunt aceste criterii.
Deşi expertul V.I. a participat la efectuarea evaluării iniţiale, colaborând cu Statul Român, având o opinie vădit subiectivă din acest punct de vedere cu ocazia efectuării expertizei judiciare, instanţa a considerat că opinia acestuia este în conformitate cu criteriile stabilite de lege. Mai mult, s-a susţinut că expertul V.I. nu este expert judiciar în specializarea evaluarea proprietăţii imobiliare, ci doar în agricultură.
Faptul că au fost avute în vedere drept comparabile anunţuri din perioada exproprierii şi nu tranzacţii, nu poate fi contestat, atât timp cât părţile nu deţineau astfel de înscrisuri la momentul efectuării raportului, nefiind vreo culpă a experţilor în stabilirea valorii de circulaţie.
În măsura în care instanţa ar fi apreciat că expertiza nu s-a efectuat în conformitate cu dispoziţiile legale şi că nu au fost avute în vedere tranzacţii efective, instanţa era obligată ca, în virtutea rolului activ şi pentru îndeplinirea principiului aflării adevărului, să dispună efectuarea unui supliment la expertiză şi să permită reclamanţilor să depună înscrisuri doveditoare în acest sens.
Respingerea de către instanţă a suplimentului la expertiză, pentru că nu s-a dovedit că există înscrisuri privind tranzacţiile efective, iar apoi achiesarea la punctul de vedere minoritar al expertului desemnat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, care arată că nu s-au avut în vedere tranzacţii efective, cu consecinţa respingerii acţiunii, vine să înfrângă dreptul la un proces echitabil, demonstrând cercul vicios creat de însăşi instanţa de apel.
Prin acordarea unor despăgubiri într-un cuantum redus, disproporţionat faţă de cele stabilite de alte comisii de expertiză pentru suprafeţe similare învecinate, confirmate prin hotărâri judecătoreşti ale aceleiaşi instanţe, şi cu mult disproporţionate faţă de cele acordate de expropriator altor persoane pentru terenuri de categorie inferioară aflate pe acelaşi traseu al autostrăzii (în extravilanul satului P. s-au acordat 6 euro/m.p.), despăgubiri care nu sunt de natură să ofere o satisfacţie echitabilă reclamanţilor, s-a încălcat dreptul la o justă despăgubire.
Recursul pârâtului a vizat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:
Hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că obiect al apelului l-a constituit doar despăgubirea pentru terenurile expropriate, nu şi daunele datorate reclamanţilor (8.850 RON) ori sumele conferite în baza art. 274 C. proc. civ.
Deşi în dispozitivul sentinţei civile nr. 4913 din 03 octombrie 2012, instanţa a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 433.561 RON plus TVA, reprezentând despăgubiri cuvenite reclamanţilor pentru exproprierea terenurilor în suprafaţa de 32.396 m.p. din extravilanul localităţii Murfatlar, această suma cuprinzând conform dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, 424.711 RON - valoarea de plată a terenurilor (stabilită prin metoda comparaţiei relative) şi 8.850 RON - daunele suferite de reclamanţi în urma exproprierii pentru întreaga suprafaţă expropriată, reprezentând pierdere de subvenţie şi de suprafaţă, instanţa de apel în mod greşit a reţinut faptul că obiectul l-a constituit doar despăgubirea, nu şi daunele, neţinând cont de faptul că despăgubirea include valoarea de piaţă a terenurilor şi daunele suferite de reclamanţi.
Prin cererea de apel s-a criticat modalitatea în care s-a întocmit raportul de expertiză tehnică agricolă, criticând comparabilele avute în vedere de experţii C.G. şi F.I., în sensul că, la întocmirea raportului de expertiză, au selectat trei anunţuri de pe site-urile imobiliare şi nu au menţionat dacă în localitatea Murfatlar s-au înregistrat sau nu tranzacţii reale, încălcând astfel dispoziţiile deciziei nr. 5881 din 08 iulie 2011 a instanţei supreme, potrivit căreia, la stabilirea cuantumului despăgubirii trebuie să se ţină seama de criteriul preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele, criteriu prevăzut de prevederile legale, iar sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele” are semnificaţia de preţ al plăţii efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubrici lor de vânzări din anunţurile de mica publicitate sau de pe internet.
Numai în măsura în care informaţiile culese în urma acestor verificări, indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experţii puteau apela la alte elemente decât preţul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii, la întocmirea raportului de expertiză, cei doi experţi s-au mulţumit doar să facă afirmaţii în sensul că au întreprins demersuri pe lângă Primărie în vederea obţinerii de informaţii cu privire la tranzacţiile imobiliare reale înregistrate şi că nu au obţinut aceste informaţii, fără a proba în niciun fel aceste afirmaţii.
S-au adus critici şi cu privire la faptul că două dintre anunţurile anexate raportului de expertiză nu erau datate, astfel încât acestea nu puteau fi avute în vedere pentru o comparaţie pertinentă. De asemenea, s-a arătat inclusiv faptul că cei doi experţi nu au explicat corecţiile aplicate pentru mărimea suprafeţelor.
La dosarul cauzei a fost depusă adresa din 08 ianuarie 2013 emisă de B.N.P. B.M.L. privind încheierea a cinci contracte cu terenuri agricole extravilane situate pe raza localităţii Murfatlar. fapt ce confirmă existenţa sporadică a tranzacţiilor cu astfel de terenuri la valori mult reduse, precum şi faptul că, inclusiv dl. expert V., a identificat oferte cu valori mai mici.
S-ar fi impus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, astfel încât experţii să ţină cont de informaţiile comunicate de B.N.P B.M.L. pentru a putea stabili un cuantum corect al despăgubirilor cuvenite reclamanţilor.
Chiar dacă opinia d-lui expert V. se apropie cel mai mult de realitatea pieţei imobiliare, cât şi de cea stabilită de expropriator, cea a celor doi experţi întemeiată pe o ofertă singulară, fără corespondent în tranzacţionările concrete şi desprinsă de ofertele similare ale zonei, instanţa nu ar fi trebuit sa îmbrăţişeze nici opinia d-lui expert V., ci ar fi trebuit să încuviinţeze efectuarea de expertiză, la întocmirea căruia experţii să ţină cont de informaţiile comunicate de B.N.P. B.M.L., doar în acest fel putându-se stabili cuantumul real al despăgubirilor cuvenite reclamanţilor.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că nu s-au solicitat şi cheltuielile de judecată.
Recursurile sunt întemeiate, pentru considerentele ce urmează:
Este întemeiată critica referitoare la încălcarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, critică ce se regăseşte în ambele cereri de recurs, pentru considerentele ce urmează:
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Faţă de caracterul explicit al normei legale sus-menţionate şi faţă de jurisprudenţa unitară a instanţei supreme care a configurat înţelesul acestei norme - în sensul că nu pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, dat fiind inevitabila negociere a preţului; sintagma preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mica publicitate din zonele locale privind imobilele de acelaşi fel în aceeaşi unitate administrativ-teritorială - nu pot fi validate concluziile unui raport de expertiză, a uneia sau alteia din opiniile experţilor, care exced în mod vădit norma legală şi jurisprudenţa constantă a instanţelor, inclusiv jurisprudenţa instanţei supreme.
Mai mult, în jurisprudenţă s-a stabilit că, în operaţiunea de valorizare a probatoriului, inclusiv atunci când la dosarul cauzei există un raport de expertiză pentru care însăşi norma legală prescrie strict obiectivul de urmărit în evaluarea imobilului, instanţa fondului este obligată să-şi motiveze opinia, pentru a demonstra că opinia experţilor, singulară sau majoritară, prin coroborarea cu înscrisurile ce o însoţesc, impune un raţionament precis şi pe deplin verificabil, nu simple aprecieri ale expertului/experţilor.
S-a statuat, totodată, că nu pot fi validate de către instanţă concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experţii folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-şi concluziile şi raportându-se la date şi elemente ce sunt în dezacord cu cerinţele impuse de textul de lege menţionat.
Cum în cauza pendinte s-a criticat în mod explicit modalitatea în care s-a întocmit raportul de expertiza tehnică, ambele părţi contestând comparabilele avute în vedere de experţi (în sensul că, la întocmirea raportului de expertiză, aceştia au selectat anunţuri de pe site-urile imobiliare), se poate concluziona în sensul că, prin hotărârea atacată nu s-a stabilit pe deplin situaţia de fapt a cauzei pendinte, opiniile experţilor nesocotind cu evidenţă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, datele şi concluziile acestora fiind nefundamentate, şi, prin urmare, de neacceptat.
S-a susţinut că sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele” are semnificaţia de preţ al plăţii efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricii lor de vânzări din anunţurile de mica publicitate sau de pe internet.
S-a afirmat în mod întemeiat că nu este îndestulătoare susţinerea experţilor conform căreia s-ar fi întreprins demersuri pe lângă primărie în vederea obţinerii de informaţii cu privire la tranzacţiile imobiliare reale înregistrate şi că nu s-ar fi obţinut aceste informaţii, fără a se proba în niciun fel aceste afirmaţii.
La dosarul cauzei a fost depusă adresa din 08 ianuarie 2013 emisă de B.N.P. B.M.L. privind încheierea a cinci contracte cu terenuri agricole extravilane situate pe raza localităţii Murfatlar, fapt ce confirmă existenţa sporadică a tranzacţiilor cu astfel de terenuri la valori mult reduse, împrejurare ce ar fi impus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, astfel încât experţii să ţină cont de informaţiile comunicate de acest birou notarial pentru a putea stabili un cuantum corect al despăgubirilor cuvenite reclamanţilor.
Instanţa de apel, în rejudecare, va trebui aşadar să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condiţiile procedurale şi de substanţă ale Legii nr. 33/1994, în acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informaţii pertinente, cum ar fi preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, orice alte relaţii care sunt compatibile normei legale incidente, din această perspectivă solicitarea de relaţii de la oricare alte instituţii ale statului - Camera Notarilor Publici, Cartea Funciară, instituţiile fiscale etc. - cu atribuţii în evidenţa/înscrierea/impozitarea imobilelor de natura celui în litigiu, fiind pe deplin valorificabile.
În circumstanţele cauzei - sentinţa de primă instanţă a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 433.561 RON plus TVA (valoare ce cuprinde atât suma de 424.711 RON, valoarea de plata a terenurilor stabilită prin metoda comparaţiei relative, cât şi suma de 8.850 RON, daunele suferite de reclamanţi în urma exproprierii pentru întreaga suprafaţă expropriată, reprezentând pierdere de subvenţie şi de suprafaţă) - se poate reţine şi o altă neregularitate procedurală, instanţa de apel în mod greşit a considerat, fără nici o evaluare în condiţii de contradictorialitate, că obiect de critică este doar despăgubirea, nu şi daunele, cu consecinţe directe în configurarea soluţiei pronunţate.
Nu în ultimul rând, se impune a fi primită critica reclamanţilor referitoare la încălcarea drepturile procesuale, prin decăderea lor din dreptul de a administra probe în apel, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fiind totodată încălcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţa nu a pus în discuţia părţilor probele ce se impun a fi administrate pentru clarificarea situaţiei de fapt a cauzei pendinte, pentru a respecta principiul contradictorialităţii, rezumându-se doar să comunice înscrisurile depuse de partea adversă, fără să dea posibilitatea reclamanţilor-inimaţi să depună înscrisuri în contraprobă, respectiv tranzacţii imobiliare efectuate în extravilanul oraşului Murfatlar, tranzacţii ce fuseseră încuviinţate ca probă doar apelantului.
La termenul de judecată din data de 18 februarie 2013, instanţa a respins în mod neîntemeiat proba cu suplimentul la raportul de expertiza, apreciind formal că, la dosar, nu există înscrisuri care să justifice administrarea probei.
Instanţa a încălcat astfel atât principiul contradictorialităţii, cât şi dispoziţiile art. 138 alin. (2) C. proc. civ., care permitea părţii care nu a solicitat probe să solicite contraproba pe acelaşi aspect.
S-a susţinut corect că în măsura în care instanţa ar fi apreciat că expertiza nu s-a efectuat în conformitate cu dispoziţiile legale şi că nu au fost avute în vedere tranzacţii efective, instanţa era obligată ca, în virtutea rolului activ şi pentru îndeplinirea principiului aflării adevărului, să dispună efectuarea unui supliment la expertiză şi să permită părţilor să depună înscrisuri doveditoare în acest sens.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., cu referire la art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanţii D.E.G. şi D.M. şi de pârâtul Statul Român, prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa împotriva deciziei nr. 26/C din 18 martie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4939/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4946/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
