ICCJ. Decizia nr. 4948/2013. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4948/2013
Dosar nr. 2583/98/2012
Şedinţa publică din 31 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2842/F din 23 octombrie 2012, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a admis cererea reclamantei SC L. SA, în contradictoriu cu pârâtul M.M. şi l-a obligat pe acesta să plătească reclamantei suma de 1.727.665,29 RON, cu titlu de despăgubiri.
S-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 582 din 08 iunie 2011 pronunţată de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. 2687/312/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1983 din 07 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul M.M. a fost condamnat la pedeapsa de 12.000 RON amendă penală pentru săvârşirea în concurs a două infracţiuni continuate de emitere de file CEC fără a avea disponibil la tras, prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanţa penală a reţinut că pârâtul M.M., în calitate de administrator sau asociat al SC A. SRL şi, respectiv, SC A.D. SRL, în perioada iunie-august 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a emis file CEC fără a asigura disponibilul necesar decontării acestora.
S-a reţinut că în procesul penal nu s-a soluţionat latura civilă.
Potrivit art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
În cauza penală s-a reţinut că pârâtul a săvârşit fapta de a emite file CEC fără a asigura disponibilul necesar decontării acestora, fapta fiind săvârşită cu intenţie, inculpatul cunoscând atât dispoziţiile legale ce reglementează regimul filelor CEC, cât şi faptul că nu aveau la tras disponibilul necesar onorării acestora.
Prin decizia civilă nr. 74 din 19 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului.
În esenţă, s-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 582 din 08 iunie 2011, cu caracter definitiv, pârâtul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de emitere file CEC fără disponibil bancar suficient, iar reclamanta SC L. SA, păgubită ca urmare a acestei infracţiuni de înşelăciune [faptă prevăzută şi pedepsită de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934], deşi a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa în vederea soluţionării laturii civile a cauzei, nu a primit nicio înştiinţare cu privire la modul de soluţionare a plângerii penale.
Întrucât SC L. SA s-a numărat printre furnizorii de produse alimentare şi nealimentare păgubiţi prin fapta sancţionată de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cum reiese din considerentele hotărârii penale definitive, iar filele CEC emise de pârât, în calitate de asociat al SC A. SRL, în perioada iulie-august 2009, au fost în valoare de 3.012.346,36 RON, din care suma de 1.691.573,10 RON ar fi trebuit să îi fie achitată reclamantei pentru serviciile sale, Curtea a apreciat că în mod temeinic şi legal prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată, obligând pârâtul la plata creanţei şi a accesoriilor.
Curtea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 22 C. proc. pen. şi a apreciat că răspunderea civilă delictuală a pârâtului a fost dovedită în cauză.
Prevederile art. 1365 din Noul C. civ. invocate de apelant nu sunt aplicabile în speţă, în raport de data săvârşirii infracţiunii şi data pronunţării hotărârii penale de condamnare, iar relaţiile comerciale ce au existat în trecut între SC A. SRL, reprezentată de pârât, şi celelalte societăţi comerciale păgubite nu pot fi considerate drept cauze de înlăturare a autorităţii de lucru judecat în faţa instanţei civile a susmenţionatei hotărâri penale.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 11 aprilie 2013, pârâtul M.M., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Sentinţa instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, întrucât infracţiunea pentru care a fost judecat recurentul-pârât în dosarul penal este infracţiune de pericol şi nu de rezultat. Acesta a şi fost motivul pentru care latura civilă a rămas nesoluţionată.
Instanţa avea obligaţia de a analiza cererea reclamantei din perspectiva dispoziţiilor art. 999 şi urm. C. civ. (vechi), dat fiind că era vorba despre raporturi juridice încheiate între două societăţi comerciale.
Instanţa de fond s-a limitat la a invoca dispoziţiile art. 22 C. proc. pen., omiţând să analizeze şi celelalte dispoziţii ale C. proc. pen. care sunt în legătura cu materia soluţionării laturii civile în cadrul procesului penal.
S-a reţinut de către instanţa de apel ca reclamanta s-a numărat printre furnizorii de produse alimentare şi nealimentare păgubiţi prin fapta sancţionată de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934. O astfel de susţinere este nejustificată, întrucât infracţiunea este una de pericol şi nu de rezultat, deci nu se poate vorbi de pagubă. Mai mult, pârâtul, ca persoană fizică, nu a avut raporturi civile cu reclamanta.
Instanţa de apel a aplicat în mod simplist dispoziţiile art. 22 C. proc. pen., în condiţiile în care acţiunea reclamantei trebuia analizată din perspectiva instituţiei răspunderii civile delictuale. Or, instanţele aveau obligaţia, cel puţin formal, să analizeze fapta, prejudiciul şi, mai cu seamă, să analizeze legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Instanţele anterioare nu au avut o astfel de abordare, judecând în abstract şi pronunţând hotărâri nelegale.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi urm. C. proc. civ.
Recursul este întemeiat şi va fi admis pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
În circumstanţele cauzei pendinte, pe deplin stabilite de instanţele fondului, şi necontestate, s-a susţinut corect de către recurent că infracţiunile prevăzute în art. 84 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, sunt infracţiuni de pericol, scopul încriminării fiind acela de a determina emiterea corectă a cecurilor, şi nu acoperirea vreunei pagube materiale.
În literatura de specialitate şi jurisprudenţa instanţelor în materie penală s-a consacrat deja ideea că, în cazul săvârşirii unor fapte de natura celor reglementate de acest act normativ, prejudiciul cauzat creditorului-parte vătămată este determinat de neexecutarea obligaţiei asumate de către debitorul-inculpat prin contractul comercial încheiat, iar nu de emiterea ulterioară a cecului cu încălcarea legii penale.
S-a stabilit astfel că, pentru acoperirea prejudiciului suferit, creditorii au la dispoziţie acţiunea civilă izvorâtă din contract, iar nu acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.
O astfel de soluţie se impune şi pentru că, în conformitate cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, cecul are valoare de titlu executoriu.
De altfel, prin decizia nr. 43 din 13 octombrie 2008, pronunţată într-un recurs în interesul legii - publicată în M. Of., Partea I, nr. 372/03.06.2009, în materie penală, instanţa supremă a statuat în sensul argumentelor ce preced.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, pe temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul pârâtului şi va schimba în tot sentinţa primei instanţe, respingând acţiunea reclamantei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul M.M. împotriva deciziei nr. 74 din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Modifică decizia recurată în sensul că, admite apelul declarat de pârât şi schimbă în tot sentinţa nr. 2842/F din data de 23 octombrie 2012 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, iar pe fond respinge acţiunea reclamantei SC L. SA Bucureşti, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4946/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4974/2013. Civil. Legea 10/2001. Acţiune în... → |
|---|
