ICCJ. Decizia nr. 5152/2013. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5152/2013

Dosar nr. 317/36/2012

Şedinţa publică din 8 noiembrie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 113/ MC din 9 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.F. împotriva Sentinţei civile nr. 2303 din 15 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Tulcea.

La 12 martie 2012 s-a înregistrat la Curtea de Apel Constanţa cererea de revizuire a deciziei mai sus menţionate, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 506/ LM din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a I-a civilă a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A.F. împotriva Deciziei civile nr. 113/ MC din 9 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa .

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul A.F. susţinând că hotărârea pronunţată în revizuire este nelegală, nefiiind avute în vedere înscrisurile doveditoare de la dosar.

Înalta Curte constată că recursul nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed:

Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, iar conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea atacată, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.

Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs în soluţionarea unei cereri de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În speţă, decizia atacată este o hotărâre pronunţată în soluţionarea unei cereri de revizuire declarată împotriva unei decizii a unei instanţe de recurs, motiv pentru care este irevocabilă potrivit art. 328 alin. (1) raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 328 alin. (1) raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunţată de o instanţă de recurs în soluţionarea unei cereri de revizuire, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.F. împotriva Deciziei civile nr. 506/ LM din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a I-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5152/2013. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Recurs