ICCJ. Decizia nr. 5177/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5177/2013
Dosar nr. 2586/97/2010
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 20 mai 2010, V.M., a solicitat instanţei – în contradictoriu cu Statul Român, prin SP E.E.H.H. SA şi Sucursala H. Haţeg – să constate că este proprietara, în calitate de soţie supravieţuitoare şi moştenitoare a defunctului său soţ, V.I., suprafeţei de 2258 mp, teren ocupat de pârâtă încă din anul 1989 şi expropriat pentru cauză de utilitate publică, prin H.G. nr. 392/2002.
Reclamanta a mai solicitat totodată ca pârâtul să fie obligat a-i plăti suma de 20.322 euro, cu titlu de despăgubiri, reprezentând preţul real al terenului ocupat şi expropriat, precum şi suma de 39.600 lei, reprezentând prejudiciul cauzat pentru lipsa de folosinţă a nemişcătorului, în intervalul 1989-2010, respectiv contravaloarea produselor şi recoltei ce s-ar fi obţinut de pe acest teren.
Prin cererea de chemare în garanţie formulată, pârâta a solicitat ca, în situaţia când ar cădea în pretenţii faţă de reclamantă, M.F.P. să fie obligat a o despăgubi, în calitate de gestionar al fondurilor bănești ale statului şi de entitate abilitată la efectuarea de plăţi în numele acestuia, precum şi de unic beneficiar al investiţiei şi singur organism îndrituit a deține dreptul de proprietate publică asupra unui imobil.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa nr. 148 din 14 martie 2012 a respins cererea de chemare în garanţie formulată de SC P.E.E.H. SA Bucureşti – din subordinea M.I.R., împotriva chematului în garanţie M.F.P., pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
A constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei SC H. SA Haţeg, Jud. Hunedoara, faţă de care a respins acţiunea pe această excepţie.
A admis, în parte, acţiunea civilă, introdusă de reclamanta V.M., împotriva pârâtului Statul Român prin SC H. S.A. Bucureşti şi în consecinţă:
A constatat că reclamanta, în calitate de proprietară - ca moştenitoare a defunctului său soţ V.I., a consimţit la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, de interes naţional, declarată prin H.G. nr. 392/2002, a proprietăţilor imobiliare – terenuri agricole în suprafaţă de 1,3933 ha., situate pe raza localităţii Subcetate, astfel cum au fost identificate prin raportul de evaluare executat în cauză - de către comisia formată din experţii judiciari C.I., I.I. şi Z.V. - parte integrantă a hotărârii.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri, suma de 33.439 lei, reprezentând valoarea terenurilor expropriate şi suma de 13.344 lei, reprezentând prejudiciul creat acesteia pentru lipsa folosului agricol, de tras, după terenurile expropriate, pe perioada 2002-2012, inclusiv – într-un termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta este soţia supravieţuitoare şi unica moştenitoare a defunctului V.I., care, s-a înscris în C.A.P. Sîntămărie Orlea cu întreaga suprafaţă de teren pe care o deţinea în proprietate şi care, conform Registrului agricol din anii 1959-1964, era de 4,16 ha.
Ca atare, se arată, V.I. era îndreptăţit la reconstituirea întregii proprietăţi agricole pe care, în împrejurările anului 1962, a fost nevoit să o înscrie în C.A.P. Sîntămărie Orlea.
Or, prin titlu de proprietate, soţului defunct al reclamantei, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate doar asupra suprafeţei de 2 ha și 7.767 mp., incluzând terenul aferent curţii şi construcţiilor (f. 6-9).
Deci, pentru suprafaţa de 1 ha şi 3.900 mp., acestuia nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, întrucât se afla ocupat de apele lacului de acumulare Sîntămărie Orlea. (f. 9; 130 - 140).
Succesiunea legală, în România, constituie un mod de dobândire a proprietăţii, astfel că, sub acest aspect, apare ca evidentă vocaţia reclamantei de a primi despăgubiri pentru suprafeţele de teren ce au fost ocupate la momentul emiterii titlului de proprietate pe numele defunctului său soţ şi care s-au expropriat de iure, abia după declararea cauzei de utilitate publică, prin H.G. nr. 392/2002. (fila 8).
Aşadar, reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului V.I., are vocaţie la moştenirea acestuia şi, deci, calitate procesuală activă în cauză, determinată de interesul şi dreptul de a solicita despăgubiri pentru terenurile aparţinând soţului său decedat, astfel că excepţia a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că, prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes naţional, a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, desemnând, la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, Statul Roman prin SC P.E.E.H. SA, în subordinea M.I.R.
Prin Hotărârea nr. 968 din 15 iunie 2004, Guvernul României a constituit Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul realizării respectivului obiectiv de interes naţional, declarat ca atare, prin Hotărârea nr. 392/2002.
Art. 44 din Constituţia României, consacră imperativul conform căruia nimeni nu poate fi expropriat sau lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
În considerarea caracterului excepţional al cedării proprietăţii private, dispoziţiile acestui articol constituţional, au fost preluate şi ridicate la rang de regulă de principiu, prin art. 1 al Legii nr. 33/1994, care reglementează procedura exproprierii.
Aşadar, nicio persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Potrivit art. 26 din respectivul act normativ, o atare despăgubire trebuie să acopere valoarea reală a bunului imobil şi prejudiciul suferit de proprietar ori titularul altui drept real, afectat.
Cum, în cauză, expropriatorul şi expropriatul – respectiv persoana cu vocaţie la despăgubiri pentru terenurile dobândite în proprietate - nu au ajuns la un consens cu privire la cuantumul despăgubirilor, în condiţiile în care, procedura exproprierii nu s-a mai continuat după preluarea efectivă a terenurilor şi nici nu s-a găsit o soluţie amiabilă de stingere a litigiului pe tot parcursul procesului civil, instanţa a desemnat, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, comisia de evaluare, numind experţii judiciari.
Prin raportul de expertiză întocmit, experţii au identificat terenurile în litigiu, afectate de apele lacului de acumulare, cu date de carte funciară, vecinătăţi şi categorii de folosinţă, stabilind valoarea acestora la 2,4 lei/mp., echivalentul a 0,55 euro/mp., la cursul de 4.272 lei/euro, iar valoarea folosului agricol de tras la 960 lei/an/ha, raportat la categoria de folosinţă a terenului, de fânaţ. (f. 172-184; 125)
Or, în condiţiile în care, potrivit Registrului Agricol din perioada 1959-1962 – care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole conform Legii nr. 18/1990, - antecesorii soţului reclamantei, V.I. şi M. şi, respectiv M.I. - s-au înscris în C.A.P. cu întreaga suprafaţă de teren agricol pe care o deţineau, respectiv aceea de 4,16 ha fiind reconstituit dreptul de proprietate asupra acestor terenuri, soţului reclamantei, V.I., - conform Titlului de proprietate emis cu nr. 21127/61/1996 - pentru suprafaţa de 2 ha şi 7767 mp., s-a apreciat ca fiind evident că pentru suprafaţa de 1 ha şi 3933 mp. (teren pe raza localităţii Sântămărie Orlea, afectată de lucrările de amenajare hidroenergetică) reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri, conform valorii terenului: 13.933 mp. x 2,4 lei/mp. = 33.439 lei.
Tot astfel, s-a apreciat de către prima instanţă că, în situaţia în care din totalul suprafeţei de 4,716 ha – incluzând terenul aferent curţii şi construcţiilor – soţului reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate doar pentru 2,7767 ha, respectiv pentru întreaga suprafaţă de teren arabil, este de prezumat că diferenţa de teren având categoria de folosinţă fânaţ şi păşuni, se află sub apele lacului de acumulare, reclamanta fiind privată de folosinţa acestui teren, un număr îndelungat de ani.
Cât priveşte perioada pentru care urmează să se acorde aceste despăgubiri pentru nevalorificarea potenţialului agricol al terenului preluat abuziv, s-a hotărât că acestea se justifică doar de la momentul declarării utilităţii publice a lucrării de interes naţional „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, respectiv de la data publicării H.G. nr. 392/2002, act ce constituie conform art. 5 - 7 din Legea nr. 33/1994, condiţia sine-que-non a demarării procedurilor de expropriere şi legitimează preluarea imobilelor în acest mod, pentru scopul realizării investiţiei de interes public naţional.
Tot astfel, s-a avut în vedere că, în cauză, s-a solicitat stabilirea unui termen de plată a acestor despăgubiri, astfel că, în temeiul art. 262 C. proc. civ., instanţa a obligat pârâta să achite despăgubirile cuvenite reclamantului, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în considerarea timpului îndelungat, de mai bine de două decenii în care acesta a fost privat de beneficiul proprietăţii sale.
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de reclamanta V.M. şi de pârâtul Statul român prin SC H. SA, prin administrator judiciar E.I. S.P.R.L., au fost admise de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, care, prin Decizia nr. 16 din 28 februarie 2013, a schimbat în parte sentinţa, doar sub aspectul despăgubirilor şi rejudecând în aceste limite, a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 69.114 lei, din care suma de 57.579 lei reprezentând valoarea terenului expropriat şi suma de 11.535 lei, reprezentând lipsa de folosinţă, pentru perioada 2007-2012.
A menţinut în rest sentinţa atacată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că, cererea reclamantei, în calitate de proprietar al terenului în litigiu, de obligare a pârâtului la plata lipsei de folosinţă, ca urmare a ocupării fără drept a terenului, este admisibilă doar pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii, pentru restul perioadei, acţiunea fiind prescrisă.
Nu au fost primite susţinerile reclamantei în sensul că despăgubirile privind echivalentul lipsei de folosinţă se circumscriu noţiunii de prejudiciu în înţelesul art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Pe de altă parte, se arată, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 reglementează situaţia în care instanţa este sesizată de expropriator pentru a se pronunţa cu privire la expropriere, respectiv cu privire la propunerile de expropriere şi la ofertele de despăgubiri. Aceste despăgubiri vizează valoarea imobilelor ce urmează a fi expropriate, deci sunt ulterioare exproprierii, astfel că despăgubirea reprezentând lipsa de folosinţă, anterioară emiterii hotărârii de expropriere şi stabilirii despăgubirilor, nu poate face obiectul unei cereri întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994.
Curtea a reţinut că şi în ipoteza în care s-ar accepta susţinerile reclamantei în sensul că aceste despăgubiri ar putea fi circumscrise noţiunii de prejudiciu, în înţelesul art. 26 din Legea nr. 33/1994, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune pentru despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă este cel de la care reclamanta a cunoscut faptul ocupării şi pe cel care l-a ocupat, astfel că şi în această situaţie, cererea este prescriptibilă.
Termenul de prescripţie al dreptului de a cere acordarea despăgubirilor pentru valoarea terenului nu este acelaşi cu cel pentru acordarea echivalentului lipsei de folosinţă, întrucât izvorul acestor cereri este diferit.
Astfel, în cazul despăgubirilor reprezentând valoarea terenului, cauza cererii o reprezintă transmiterea dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, iar dreptul la acţiune curge de la data notificării – în condiţiile art. 14 şi urm. din Legea nr. 33/1994 - sau, în lipsa acesteia, de la data solicitării instanţei de a stabili aceste despăgubiri.
În cazul pretenţiilor vizând lipsa de folosinţă, temeiul cererii îl reprezintă ocuparea fără drept a terenului proprietatea reclamanţilor, astfel că dreptul la acţiune pentru recuperarea acestui prejudiciu începe să curgă de la data când proprietarul terenului a cunoscut faptul ocupării şi pe cel care l-a ocupat.
Ca atare, Curtea de apel a constatat ca fiind fondate criticile formulate de apelantul pârât cu privire la prescripţia dreptului material la despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă, prima instanţă pronunţând hotărârea cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 167/1958. În consecinţă, s-a redus cuantumul despăgubirilor reprezentând folosul de tras pe perioada 2007-2012 la suma de 11.535 lei (2307 lei/an x 5 ani).
S-a mai reţinut şi că dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., invocate de reclamanta apelantă, nu sunt incidente în cauză întrucât acestea fac referire la dobânzi ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe. Din economia acestei norme rezultă cu evidenţă că dobânda poate fi solicitată în apel numai dacă a făcut obiectul acţiunii şi a fost acordată de prima instanţă, în apel putând fi solicitată doar dobânda care a curs în intervalul scurs de la pronunţarea hotărârii de către prima instanţă până la soluţionarea definitivă a cererii prin decizia dată în apel. Ca urmare, câtă vreme reclamanta nu a investit prima instanţă cu o cerere de acordare a dobânzilor legale, în apel nu pot fi acordate aceste dobânzi întrucât reprezintă o cerere nouă, inadmisibilă în calea de atac.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâta SC P.E.E.H. SA care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., critică decizia dată în apel, după cum urmează:
- este inadmisibilă formularea unei acţiuni având ca obiect primirea despăgubirilor, în baza Legii nr. 33/1994, pentru un teren ocupat anterior apariţiei acestui act normativ.
Or, se arată, preluarea terenului în litigiu s-a făcut în baza Decizia nr. 40/1989 al Consiliului de stat, de la C.A.P. Sântămăria-Orlea, iar nu din proprietatea reclamantei sau a autorilor săi.
- Reclamanta nu a probat existenţa dreptului său de proprietate asupra imobilului, condiţie sine qua non pentru aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 33/1994. Astfel, la data preluării, terenul era cooperativizat ceea ce a dus la „stingerea” dreptului de proprietate al autorilor reclamantei.
În continuarea acestei critici, recurenta susţine că reclamanta a făcut doar dovada unei vocaţii succesorale abstracte, fără a administra vreo probă concretă care să vizeze dreptul său de proprietate.
- în mod greşit s-a respins excepţia prematurităţii acţiunii, invocată pe considerentul că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie, în această materie.
- în mod greşit a fost soluţionată şi excepţia lipsei calităţii procesuale a SC H. SA, sub aspectul plăţii despăgubirilor solicitate, deşi recurenta nu este proprietara obiectivelor hidroenergetice care au făcut obiectul H.G. nr. 392/2002, ce aparţin Statul Român, care, a concesionat aceste obiective în vederea realizării unei activităţi de interes naţional, din fonduri speciale, puse la dispoziție de la bugetul de stat.
Ca atare, se arată, Statul, ca unic beneficiar al investiţiei este singurul care trebuie să suporte costurile exproprierii.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Critica vizând inadmisibilitatea cererii, pe considerentul că terenul, care a fost preluat anterior anului 1989, nu poate face obiectul Legii nr. 33/1994, nu poate fi primită.
Astfel, este adevărat că prin Dec. Consiliului de Stat nr. 40/1989, s-a aprobat scoaterea din producţia agricolă şi ocuparea obiectivului de investiţii „Amenajarea Hidroenergetica a Râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria”.
Se constată că urmare emiterii acestui act normativ, C.A.P. Sântămăria Orlea a procedat la identificarea limitei terenului deţinut pe ambele maluri ale râului Strei şi a avizat favorabil exproprierea unei suprafeţe de 59,92 ha, întocmindu-se un proces verbal de predare-primire în care sunt identificate topografic suprafeţele ce urmau a fi expropriate, printre care nu figurează însă şi imobilele aparţinând antecesorilor reclamantei (a se vedea filele 100-102, Dosar nr. 2586/97/2010 al Curţii de Apel Alba-Iulia).
Exproprierea propriu-zisă, s-a dispus însă prin H.G. nr. 392/2002, prin care s-a declarat utilitatea publică de interes național a obiectivului „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei, pe sectorul Subcetate-Simeria”, act normativ urmare căruia s-a demarat de către expropriator – Statul român, prin SC P.E.E.H. SA – întreaga procedură reglementată prin dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Or, dacă terenurile s-ar fi regăsit deja în proprietatea statului, în baza unei proceduri de expropriere încheiată anterior evenimentelor din decembrie 1989, nu ar mai fi fost necesară declararea utilităţii publice prin H.G. nr. 392/2002 şi parcurgerea etapelor prevăzute de Legea nr. 33/1994.
În consecinţă, este irelevantă susţinerea potrivit căreia terenul ar fi fost expropriat de la C.A.P. Sântămăria-Orlea, o preluare în fapt neputând echivala cu exproprierea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate de către Stat, cu atât mai mult cu cât atât la data preluării cât şi a declarării utilităţii publice de interes naţional, în cartea funciară figurau ca proprietari tabulari, antecesorii reclamantei.
Ca atare, în mod corect au reţinut instanţele că cererea se supune exigenţelor Legii nr. 33/1994, atâta vreme cât, înainte de apariţia H.G. nr. 392/2002, dreptul la acţiune în despăgubiri nu era născut, întrucât terenurile supuse exproprierii nu fuseseră declarate de utilitate publică.
Nefondată se priveşte şi critica vizând lipsa calităţii procesuale active a reclamantei pe considerentul că nu ar fi făcut dovada proprietăţii, în legătură cu terenul supus exproprierii.
Or, din probele administrate rezultă fără echivoc că reclamanta este soţia supravieţuitoare şi unica moştenitoare a defunctului său soţ, V.I. care, la rândul său, în calitate de fiu al M.V. (născută M.) şi V.I., i-a moştenit pe proprietarii tabulari ai terenului, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor şi legatar, eliberate la 27 aprilie 2010 şi respectiv 5 octombrie 2011, de B.N.P. V.M.C. şi actele de stare civilă.
Astfel, ca proprietari tabulari ai imobilelor în litigiu (înscrise în C.F. 50, 105 şi 117 Subcetate) apar autorii soţului reclamantei care, şi-au păstrat această calitate şi după preluarea terenurilor de către fostul C.A.P Sântămăria-Orlea: C.E. (născută M.), M.I. şi M.F. (născută M.), M.F. şi M.S.
O parte din terenurile înscrise în C.F. Subcetate, au făcut obiectul legilor fondului funciar, autorului reclamantei eliberându-i-se titlu de proprietate pentru suprafaţa de 2 ha şi 7.767 m.p. (fila 8 dosar fond) iar pentru restul terenului ocupat de amenajarea hidroelectrică a râului Strei (pe sectorul Subcetate-Simeria) în legătură cu care s-a formulat, de asemenea, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, s-au demarat procedurile prevăzute de Legea nr. 33/1994, urmare declarării utilităţii publice de interes naţional. (a se vedea şi adeverinţa Primăriei com. Sântămăria-Orlea din 18 martie 2010 – fila 9 - dosar fond).
Oferta de despăgubire, lansată către autorii reclamantei, implică recunoaşterea dreptului de proprietate al acestora, fiind un act juridic valabil ce emană de la expropriator – Statul român prin SC H. SA – şi echivalează cu o speranţă legitimă de despăgubire, protejată de art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la C.E.D.O.
Aceste acte emise în procedura de expropriere, prin care autorii reclamantei au fost recunoscuţi ca fiind îndreptăţiţi să primească despăgubiri pentru terenurile în litigiu, au produs efecte juridice, expropriatorul nemaiputând contesta în etapa contencioasă, împrejurări deja stabilite în procedura administrativă prealabilă.
În contextul aplicării procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 33/1994 este lipsită de relevanţă aserţiunea vizând posibilitatea pe care ar fi avut-o autorul reclamantei de a obţine despăgubiri în temeiul legilor fondului funciar, atâta vreme cât, aşa cum s-a arătat, s-a făcut dovada că deşi s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru toate suprafeţele deţinute de autorii săi, proprietari tabulari, în final, aceasta a fost admisă doar pentru o parte din aceste suprafeţe, respectiv pentru acele terenuri (2 ha şi 7.767 mp) care nu erau ocupate de Amenajarea Hidroelectrică a râului Strei.
În acest context, nu poate fi pusă în discuţie ipoteza unei duble reparaţii şi nici excepţia prematurităţii, atâta vreme cât procedurile prevăzute de Legea nr. 33/1994 au fost demarate faţă de autorii reclamantei, cărora li s-a făcut oferta de despăgubire.
Se constată că instanţele au dat o rezolvare corectă şi excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte atâta vreme cât, prin H.G. nr. 392/2002 care a declarat utilitatea publică de interes naţional a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei, pe sectorul Subcetate-Simeria” a fost desemnat ca expropriator, Statul român, prin SC P.E.E., SC H. S.A., în subordinea Ministerului Industriei şi Resurselor.
Or, prin chiar cererea introductivă, pârâta a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al Statului şi nu în nume propriu, calitate din care, aşa cum corect reţin instanţele, îşi justifică legitimarea procesuală.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SP E.E.H.H. SA împotriva Deciziei nr. 16 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5176/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5178/2013. Civil → |
|---|
