ICCJ. Decizia nr. 5180/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A I-A CIVILĂ
Decizia nr. 5180/2013
Dosar nr. 6899/314/2013
Şedinţa din camera de consiliu din 12 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc A.M. la 16 august 2012, creditoarea SC G.A. SA a solicitat executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit din 28 ianuarie 2008, împotriva debitoarei A.N., cu domiciliul în com. Ciochina, Jud. Ialomiţa.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3711 C. proc. civ.
Judecătoria Suceava, la care cererea executorului judecătoresc M.A. de încuviinţare a executării silite a fost înregistrată la 26 iulie 2013, a invocat din oficiu, la termenul din 30 iulie 2013, excepţia necompetenţei teritoriale.
Prin Sentinţa civilă nr. 4270 din 30 iulie 2013, Judecătoria Suceava a admis excepţia invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite, în favoarea Judecătoriei Sect. 5 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Suceava a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 665 C. proc. civ., competenţa soluţionării cererii revine instanţei de executare, respectiv judecătoriei în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în speţă Judecătoria sect. 5, pe raza căreia se află sediul Biroului Executorului Judecătoresc M.A.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 7040 din 27 august 2013, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Suceava şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a suspendat din oficiu orice acte de procedură şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Judecătoria Sect. 5 Bucureşti a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, existând o prezumţie rezonabilă privind locul în care urmează a se efectua executarea, prezumţie ce izvorăşte din însăşi voinţa părţii, în virtutea principiului disponibilităţii.
Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă la 8 octombrie 2013, Curtea va constata că, în speţă, competenţa soluţionării cererii revine Judecătoriei Slobozia, pentru considerentele ce succed:
În temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit încheiat de debitoarea A.N., la 28 ianuarie 2008, cu SC C.E.C. SA – Sucursala Mun. Bucureşti – A.P., creditoarea SC G.A. SA a formulat cerere de declanşare a procedurii executării silite împotriva debitoarei, cerere înregistrată din 16 august 2012, urmare căreia s-a constituit pe rolul executorului judecătoresc A.M. Dosarul de executare nr. 2554/2012.
În cadrul acestui dosar de executare, la data de 26 iulie 2013, executorul a solicitat Judecătoriei Suceava încuviinţarea executării silite, în temeiul titlului menţionat.
În raport de situaţia de fapt expusă, litigiul este guvernat de dispoziţiile vechiului C. proc. civ., având în vedere prevederile art. 25 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care „procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche, rămân supuse acelei legi”.
Prin urmare, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 373, potrivit cărora competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite revine instanţei de executare, respectiv judecătoriei în circumscripţia căreia se va face executarea.
Faţă de împrejurarea că domiciliul debitoarei A.N. se află în com. Ciochina, Jud. Ialomiţa şi s-a solicitat executarea silită în toate formele prevăzute de lege, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, Curtea va constata că aceasta (executare silită) poate avea ca obiect bunurile mobile sau imobile, fructele neculese, sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile încorporate datorate debitorului de o a treia persoană.
Întrucât cererea de încuviinţare a executării silite nu a cuprins elemente exprese pentru identificarea formelor de executare pentru care s-a cerut încuviinţarea, singurul criteriu determinant în stabilirea competenţei îl reprezintă domiciliul debitorului, unde se presupune, în mod rezonabil, că se află bunurile debitorului.
Curtea va constata, astfel, că deşi conflictul negativ de competenţă s-a ivit între Judecătoria Suceava şi Judecătoria Sector 5 Bucureşti, stabilirea competenţei în favoarea uneia dintre aceste instanţe ar fi o soluţie formală întrucât niciuna nu este competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite, având în vedere că există o prezumţie rezonabilă în sensul că locul unde urmează să se efectueze executarea este domiciliul debitoarei, aflat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Slobozia.
Se va reţine, astfel, că locul executării nu poate fi ales în mod discreţionar de creditor, cu motivarea că funcţionează principiul disponibilităţii, întrucât aceasta ar putea conduce la lipsirea debitorului de posibilitatea de a-şi formula apărările şi, în consecinţă, de garanţiile dreptului la un proces echitabil, faţă de distanţa mare între localitatea sa de domiciliu şi sediul instanţei la care s-a înregistrat iniţial cererea de executare silită.
Pentru aceste considerente, urmează ca Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., să stabilească competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Slobozia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5179/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5221/2013. Civil → |
|---|
