ICCJ. Decizia nr. 5264/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5264/2013
Dosar nr. 3772/1/2013
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constau! următoarele:
Prin plângerea formulata la data de 6 mai 2006 şi precizată la 8 decembrie 2006, înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni sub nr. 7 12/227/2006, în contradictoriu cu A.N. R.P şi Comisia comunală de Fond Funciar Preuteşti, reclamantul M.D.M.A. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1 ha, situai în centrul sat. Leucuşeşti, com. Preuteşti, Jud. Suceava, în locul numit „la biserică" şi anularea titlurilor de proprietate din 10 iunie 2000, emis pe numele M.N. şi din 15 august 1997, eliberat numiţilor M.G. şi M.A.
Prin Sentinţa nr. 1284, pronunţată la data de 4 iulie 2007, Judecătoria Fălticeni a respins, ca nefondată, plângerea formulată de reclamant. reţinându-se că acesta nu a făcut dovada faptului că imobilul pentru care solicită restituirea a fost inclus în suprafeţele de teren expropriate în baza Decret Lege nr. 83/1949, pe numele tatălui său şi că nu a probat faptul că i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză.
Prin Decizia nr. 2330 din data de 18 octombrie 2007, Tribunalul Suceava a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudeeare instanţei de fond.
La termenul de judecată din data de 19 februarie 2008, reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând instanţei să ia act că a formulat, în cauză, o contestaţie întemeiata pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin Sentinţa nr. 833 din 26 martie 2008, Judecătoria Fălticeni a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, în raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
La rândul său, Tribunalul Suceava, pronunţând Sentinţa nr. 682 din 30 martie 2010 a respins, ca nefondată, cererea reclamantului.
Prin Decizia nr. 61 din data de 18 octombrie 2010 a Curţii de Apei Suceava, s-a dispus respingerea, ca nefondat a apelului declarai de reclamant constându-se ca nu s-a probat faptul că imobilul solicitat spre restituire este distinct de suprafaţa de teren de 50 hectare, înscrise în titlurile de proprietate, emise în favoarea sa, în calitate de moştenitor al tatălui său.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 6122 din 19 septembrie 2011, a admis recursul declarai de reclamant, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel, reţinând că nu au fost lămurite aspectele legate de terenul în suprafaţă de 1 ha situat în punctul „la biserică".
Prin Decizia nr. 6 din 20 martie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia l civila, a admis apelul reclamantului, a schimbat în totalitate sentinţa, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pe pârâta Com. Preuteşti să restituie suprafaţa de teren de 1 ha, din punctul „la biserică", situat în intravilanul sat. Leucuşeşti, com. Preuteşti, Jud. Suceava, astfel după cum a fost identificat în planul de situaţie al raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul R.l.; a dispus respingerea cererii formulate în contradictoriu cu A.N.R.P., Comisia comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Preuteşti şi C.J.S.D.P.P. asupra terenurilor Suceava, pentru lipsă de legitimare procesuală pasivă.
Prin Decizia nr. 182 din de 23 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia civilă, a admis recursul declarat de pârâta Com. Preuteşti prin primar, a casat decizia recurată şt a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a concluzionat, în esenţa, că instanţa de trimitere, respectiv Curtea de Apel Suceava nu a stabilit împrejurările de fapt ale cauzei, prin nerespectarea îndrumărilor stabilite prin Decizia de casare nr. 6122 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Înalta Curte a reţinut că emiterea unor titluri de proprietate în favoarea unor terţe persoane, pe vechiul amplasament al moşiei M. a fost clarificată prin raportul de expertiză efectuai în cauză de expertul R.l., care a arătat, în cuprinsul expertizei, că terenul în suprafaţă de 33 ha aferent conacului care a aparţinut fostului boier D.M.A.D.M. a făcut obiectul unor comasări în anul 1954, cu ocazia înfiinţării întreprinderilor agricole de stat, ocazie cu care aceste terenuri au fost au fost atribuite, la schimb, altor persoane împroprietărite în baza Legii reformei agrare în anul 1945, în fosta moşie A.
În aceste condiţii, instanţa de trimitere, respectiv Curtea de Apel Suceava, trebuia să clarifice şi să statueze dacă reclamantul a obţinut sau nu reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, prin procedura reglementată de dispoziţiile legii nr. 18/1991, pe un alt amplasament situat în intravilanul localităţii, respectiv dacă în cele 50 ha reconstituite în limita prevăzută de art. 39 din actul normativ menţionat au fost incluse şi cele 33 ha preluate de stat, din patrimoniul autorului său, D.M.
Instanţa a constatat că, deşi reclamantul a invocat dobândirea terenului în suprafaţă de 33 ha aferent conacului aparţinând bunicii sale, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat că exproprierile în baza Decizia nr. 83/1949 au vizat patrimoniul tatălui său, M.D.
S-a mai arătat că, în cazul in care instanţa de trimitere va constata faptul că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 1 ha teren intravilan în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în complinirea măsurilor reparatorii primite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 18/1991. în raport de situaţia juridică a terenului menţionat în notificare, trebuie să stabilească măsurile reparatorii care se impun a fi acordate.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare M.D.M.A., întemeiata pe dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ. şi alin. (6) din C.E.D.O.
În motivarea cererii sale, con testatorul a arătat că decizia atacată este rezultatul unor greşeli materiale.
Prima dintre acestea se referă la faptul că, instanţa de recurs nu a efectuat verificările minime In stabilirea cadrului procesual, pronunţând hotărârea a cărei retractare se solicită şi în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi C.J.S.D.P. Suceava, care nu mai aveau legitimitate procesuală încă din anul 2010.
Procedând în acest fel, instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care impuneau stabilirea în mod corect a cadrului procesual instituit de acest act normativ.
A doua greşeală materială săvârşită de instanţa de recurs a constat în analizarea şi interpretarea greşită a probelor depuse de coniestator. în ceea ce priveşte stabilirea eronată a faptului că exproprierea a vizat patrimoniul numitului M.D. şi nu a tatălui său, care s-a numit M.D.
Din acest motiv, contestatorul a apreciat că toate probele au fost interpretate în mod greşit în favoarea lui M.D., persoană care a fost împroprietărită în mod abuziv de Primăria com. Preuteşti cu terenul aparţinând contestatoruîui.
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, Înalta Curte constată următoarele:
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare Întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ. sunt limitativ prevăzute în acest text de lege şi permit exercitarea căii de atac numai în condiţiile în care instanţa învestită cu soluţionarea recursului, prin pronunţarea hotărârii, a săvârşit o greşeală materială.
Prin contestaţia în anulare formulata, au fost invocate motive care vizează nemulţumiri iegatc de modul în care a fost soluţionat recursul promovat de coniestator şi care se referă la săvârşirea unor greşeli materiale cu această ocazie.
Primul motiv al contestaţiei în anulare referitor la pronunţarea în recurs a unei hotărâri nelegale, în contradictoriu şi cu pârâtele A.N.R.P. şi C.J.S.D.P. Suceava, nu poate fi primit.
Contestatorul formulează pe această cale motive de nclegalitate decurgând din reţinerea pretins greşită de către instanţa de recurs a calităţii de pârâţi în proces a celor două intimate, aspect care nu se încadrează în noţiunea de „greşeală materială" avută în vedere de textul art. 318 teza I C. proc. civ.
Greşeala materială la care se referă art. 318 teza I C. proc. civ. nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanţa a înţeles să stabilească cadrul procesual, deoarece textul nu vorbeşte de o greşeală a instanţei, contestaţia în anulare nefiind un mijloc de reformare a hotărârii, ci de o greşeală care s-a produs în mod obiectiv, care are caracter formal şi care nu este rezultatul modului în care instanţa a înţeles să interpreteze şi să aplice legea în cauză.
În speţă, instanţa de recurs a casat în integralitate decizia din apei şî a trimis cauza spre rejudecare, efectele casării fund totale, cu privire la toate aspectele tranşate prin hotărârea casată, motiv pentru care hotărârea a fost pronunţată în contradictoriu cu toate părţile, inclusiv cu cele două intimate. A.N.R.P. şi C.J.S.D.P. Suceava, acest mod de soluţionare a recursului nefiind susceptibil de cenzură pe calea contestaţiei în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ.
Referitor Ia cea de-a doua greşeală materială pretins a ti săvârşită de instanţa de recurs, cu privire la menţionarea greşita a numelui autorului conlestatorului, se constată că eroarea mai sus menţionată se regăseşte doar în parag. 2 al pag. 11 din decizia vizată, în tot cuprinsul hotărârii numele autorului contestatorului fiind corect menţionat.
Faţă de acest aspect, instanţa nu poate reţine că această eroare are caracterul unei greşeli materiaie, în sensul dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., ci constată că este vorba despre una dintre erorile materiale care puteau fi îndreptate prinir-o cerere întemeiată pe prevederile art. 281 din actul normativ mai sus menţionat.
Instanţa, procedând Ia examinarea incidenţei şi aplicabilităţii dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ. în cauza de iată, constată că, prin contestaţia în anulare formulată, nu au fost invocate motivele reglementate imperativ de legiuitor, pentru admisibilitatea demersului judiciar, pe calea procesuală astfel aleasă.
Întrucât contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, creată de lege numai pentru remedierea unor greşeli materiale, care trebuie apreciate în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunţării hotărârii, Înalta Curte constată că argumentele prezentate nu se circumscriu sferei reglementate de dispoziţiile art. 318 teza I din C. proc. civ., motiv pentru care va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.D.M.A. împotriva Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a I-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5263/2013. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5265/2013. Civil. Uzucapiune. Contestaţie în... → |
|---|
