ICCJ. Decizia nr. 5277/2013. Civil. Conflict de competenţă. Despăgubire. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5277/2013
Dosar nr. 70144/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, la data de 11 aprilie 2011, reclamantul G.S. a chemat în judecată C.S. M. Baia Mare pentru ca acesta să fie obligat la plata sumei de 13.650 euro, reprezentând salarii restante, conform contractului de muncă nr. 101/2008 încheiat între părţi şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată asupra sumei solicitate.
Prin Sentinţa nr. 1457 din 9 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4829/100/2011, Tribunalul Maramureş, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 269 alin. (2) C. muncii coroborate cu dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 105/1992.
Instanţa a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa şi cum în speţa, reclamantul are domiciliul în Serbia, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate mai sus, a dispus declinarea spre competentă soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin Sentinţa nr. 6037 din 10 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7014413/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, motivat de faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect conflict de muncă, revine instanţei de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.
Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere faptul că reclamantul are domiciliul în Serbia şi are raporturi de muncă în România, în oraşul Baia Mare, ceea ce determină aplicarea dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 105/1992, stabilind competenţa instanţelor române în soluţionarea cauzei. Tribunalul Bucureşti a avut în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 62/2011, privind dialogul social, care este o lege specială, stabilind, în prevederile art. 210, o competenţă alternativă, respectiv domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.
Asupra conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş la data de 11 aprilie 2011. Din conţinutul acesteia reiese faptul că între reclamant şi pârât au fost derulate raporturi de muncă, activitatea fiind desfăşurată pe teritoriul României, respectiv în Jud. Maramureş. Pârâtul are sediul în România, iar reclamantul are domiciliul în Serbia, astfel încât, în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, trebuie avut în vedere şi acest element de extraneitate.
În speţă, competenţa instanţei române decurge din aplicarea art. 19 pct. 1 din Regulamentul (C.E.) nr. 44/2001 al Consiliului U.E., din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, text în vigoare pentru România începând cu data de 1 ianuarie 2007, potrivit căruia "un angajator domiciliat pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionat în justiţie înaintea instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat".
În aplicarea acestei reguli, faţă de împrejurarea că pârâtul, în calitate de angajator, are sediul în România (stat pe teritoriul căruia s-a desfăşurat şi activitatea decurgând din raportul de muncă), competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei române.
Prevederile Regulamentului (C.E.) nr. 44/2001 reglementează numai competenţa instanţelor unui stat membru al U.E.. Instanţa competentă din punct de vedere teritorial din respectivul stat membru este stabilită conform dreptului intern al statului respectiv.
Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la conflicte de muncă "se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".
Dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social (prin care s-a instituit în materia conflictelor individuale de muncă o competenţă alternativă, respectiv fie a instanţei de la domiciliul reclamantului, fie a instanţei de la locul de muncă al acestuia) nu sunt aplicabile în prezenta cauză, deoarece au intrat în vigoare după data înregistrării acţiunii pe rolul Tribunalului Maramureş.
Ca atare, dispoziţiile din dreptul intern, care guvernează competenţa teritorială a instanţelor în material acestui litigiu de muncă, sunt cele prevăzute de art. 269 alin. (2) C. muncii. însă, aceste dispoziţii legale, care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă a instanţei în circumscripţia căreia îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul, nu pot fi aplicate, deoarece reclamantul din prezenta cauză nu are domiciliul sau reşedinţa în România.
Ne aflăm în ipoteza în care, deşi conform regulilor stabilite prin Regulamentul (C.E.) nr. 44/2001, competenţa soluţionării litigiului revine instanţei române, instanţa competentă din punct de vedere teritorial nu poate fi determinată datorită faptului că norma de competenţă internă face trimitere la criteriul domiciliului sau al reşedinţei reclamantului, care nu sunt pe teritoriul României.
În contextul dat, neputându-se stabili care anume dintre instanţele din România este îndreptăţită să soluţioneze procesul, competenţa revine, potrivit art. 155 din Legea nr. 105/1992, Tribunalului Bucureşti.
Prin urmare, pentru toate aceste considerente, instanţa competentă să soluţioneze pricina este Tribunalul Bucureşti.
ÎNALTA CURTE ȘI JUSTIȚIE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14 noiembrie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 5267/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5287/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
