ICCJ. Decizia nr. 5361/2013. Civil. Grăniţuire. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5361/2013
Dosar nr. 5512/205/2010
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 832 din 27 martie 2013, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul S.I. împotriva Sentinţei civile nr. 1403 din 14 septembrie 2012 şi a încheierii de şedinţă din 22 februarie 2012, ambele pronunţate de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 5512/205/2010, recurentul fiind obligat la 3.279,95 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.I., înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 30 mai 2013.
Ulterior, la 13 noiembrie 2013, recurentul a depus precizare privind recalificarea căii de atac, respectiv revizuirea prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi ai indicat hotărârile pretins potrivnice ca fiind Decizia nr. 2948/2011 şi Decizia nr. 832 din 27 martie 2013, ambele pronunţate de Tribunalul Argeş.
Competenţa soluţionării cererii de revizuire urmează a fi declinată în favoarea Curţii de Apel Piteşti, în considerarea argumentelor ce succed.
La termenul de astăzi, 20 noiembrie 2013, luând act de manifestarea de voinţă a părţii care a iniţiat demersul judiciar, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei instanţei supreme de a soluţiona cererea de revizuire formulată de S.I., în raport de dispoziţiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce face incident art. 137 din cod.
Potrivit prevederilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.
Or, în speţă, deciziile pretins potrivnice indicate de revizuent sunt Decizia nr. 2948/2011 şi Decizia nr. 832 din 27 martie 2013, ambele pronunţate de Tribunalul Argeş, motiv pentru care instanţa competentă a soluţiona cererea de revizuire este Curtea de Apei Piteşti.
Pentru cele ce preced, se va declina competenţa soluţionării cererii în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de S.I. împotriva Deciziei nr. 832 din 27 martie 2013 a Tribunalului Argeş, secţia civilă în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL
← ICCJ. Decizia nr. 5360/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5363/2013. Civil. Curatelă. Recurs → |
---|