ICCJ. Decizia nr. 5380/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5380/2013
Dosar nr. 5626/30/2007*
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 26 iulie 2007, reclamanţii P.C. şi P.E. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, SC O.J.C.V.L. Timişoara, Consiliul Local Timişoara, P.P. şi P.E., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei reprezentând contravaloarea imobilului din str. O., înscris în CF nr. top. x - y Timişoara la preţul pieţei, cu titlu de restituire a preţului actualizat ca urmare a constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare din 13 noiembrie 1996, având ca obiect imobilul în litigiu, precum şi a îmbunătăţirilor aduse de reclamanţi imobilului.
Motivându-şi cererea, reclamanţii au arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 13 noiembrie 1996 au cumpărat de la O.J.V.L.T. SA, imobilul situat în Timişoara, compus din 5 camere, baie, garaj, antreu, coridor, hol, WC, cameră alimente, garaj, magazie.
Au mai arătat că, prin Decizia civilă nr. 102 din 27 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. 3400/C/2003, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2787 din 14 decembrie 2006 pronunţată de aceeaşi instanţă s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare mai sus arătat şi s-a dispus restabilirea situaţiei de carte funciară, anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Cât priveşte valoarea imobilului, stabilită în anul 2006 prin expertiza extrajudiciară dispusă în cererea reclamanţilor P.P. şi P.E. în Dosarul nr. 8072/1/2006 aceasta a fost de 5,7 miliarde ROL, fără teren şi circa 10 miliarde ROL cu teren.
S-a mai susţinut că, imobilul a fost preluat la 11 noiembrie 1987 cu titlu de chiriaşi, iar după semnarea contractului l-au stăpânit în calitate de proprietari, motiv pentru care au efectuat numeroase îmbunătăţiri necesare şi utile.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 48 şi art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 475/P.I. din 27 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţi, fiind obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamanţilor suma de 89.447 RON, preţ actualizat cu indicele de inflaţie şi suma de 132.154 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în considerente următoarele:
Prin raportul de expertiză întocmit, în cauză de expert B.V. s-a stabilit că preţul achitat de reclamanţi conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 134 din 13 noiembrie 1996, actualizat la data plăţii şi până la momentul introducerii cererii în raport de indicele de inflaţie este de 89.447 RON, sumă reţinută potrivit art. 50 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 250/2007.
A mai reţinut prima instanţă că, potrivit dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, "chiriaşii au dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile.
Obligaţia despăgubirii revine persoanei îndreptăţite; valoarea despăgubirii se stabileşte pe bază de expertiză".
Din analiza raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că sporul de valoare adus locuinţei prin îmbunătăţirile necesare şi utile efectuate se ridică la suma de 132.154 RON.
Deşi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a contestat suma de 24.976 RON, prin obiecţiunile formulate, prima instanţă a apreciat că şi această sumă se impune a fi reţinută, precum şi îmbunătăţirile, întrucât construirea unei centrale termice, o construcţie metalică, betonarea curţii, reparaţii tencuieli soclu şi stâlpi gard din bolţari la stradă, gard beton, gard clasa I, şarpantă din lemn şi învelitoare din plăci de azbociment la garaj, sunt îmbunătăţiri utile în sensul dispoziţiilor legale.
Referitor la obligaţia de despăgubire către chiriaş, prima instanţă a apreciat că aceasta revine Ministerului Finanţelor Publice întrucât îmbunătăţirile au fost efectuate de către reclamanţi fără acordul expres al unităţii deţinătoare, respectiv SC O.J.C.V.L. SA Timişoara.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii P.C. şi P.E. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
Prin motivele de apel, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei reprezentând contravaloarea imobilului în litigiu, actualizată cu dobânda legală, capitalizată şi majorată cu indicii de inflaţie în cuantum de 340.521 RON, aşa cum rezultă din expertiza contabilă judiciară administrată în cauză.
Apelanta pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în numele Ministerului Finanţelor Publice a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică pentru următoarele aspecte:
În mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice în capătul de cerere privind acordarea îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse imobilului.
În sprijinul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice s-au invocat dispoziţiile Deciziei civile nr. 102 din 27 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara prin care s-a stabilit că imobilul din litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, instanţa constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1996 şi dispoziţiile art. 48 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009, din care rezultă că obligaţia despăgubirii chiriaşilor pentru cheltuielile necesare şi utile revin persoanei îndreptăţite.
Prin Decizia civilă nr. 25 din 16 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă au fost respinse apelurile formulate de reclamanţii P.C. şi P.E. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Sentinţei civile nr. 475/P.I. din 27 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut în considerente următoarele argumente:
Critica formulată de apelanţii-reclamanţi referitoare la despăgubirile cuvenite ca efect al constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 13 noiembrie 1996, constând în valoarea de circulaţie a imobilului nu mai pot face obiectul examinării judecătoreşti, întrucât petitul cu acest obiect a fost soluţionat irevocabil printr-o altă hotărâre judecătorească irevocabilă, intrată sub puterea lucrului judecat.
Prin Sentinţa civilă nr. 2249 din 18 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii P.C. şi P.E. în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice având ca obiect plata contravalorii imobilului în litigiu la preţul pieţei şi a îmbunătăţirilor aduse acestuia.
Hotărârea sus-menţionată a rămas irevocabilă prin respingerea apelului, conform Deciziei civile nr. 47/A din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara şi a recursului, prin Decizia civilă nr. 7390 din 4 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În considerentele hotărârilor s-a reţinut inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care a constituit temeiul juridic al acţiunii reclamanţilor şi care prevăd dreptul proprietarilor, foşti chiriaşi, ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, de a obţine restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
S-a avut în vedere faptul că dispoziţiile legale mai sus menţionate sunt incidente exclusiv în situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare declarat nul a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1975, or în speţă, cauza nulităţii absolute o constituie reaua credinţă a ambelor părţi contractante, cumpărătorul şi vânzătorul.
Aceste statuări irevocabile, prin care au fost tranşate raporturile juridice deduse judecăţii, au intrat în autoritatea de lucru judecat şi se impun cu valoare absolută părţilor conform art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ., astfel încât reclamanţii nu mai pot pretinde în cadrul unei noi judecăţi să se realizeze o nouă analiză asupra aspectelor deja tranşate jurisdicţional.
Referitor la calitatea procesual pasivă a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi capătul de cerere privind plata contravalorii îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse imobilului în cuantum de 132.154 RON, Curtea a apreciat că aceasta rezultă din dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009.
Critica pârâtului nu poate fi primită întrucât litigiul este supus reglementărilor existente la momentul introducerii acţiunii, principiu consacrat în mod constant şi în jurisprudenţa Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş în numele Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Statul Român invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând acelaşi motiv din apel, respectiv lipsa calităţii procesuale pasive pentru capătul de cerere privind acordarea îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse imobilului în litigiu, întrucât nu sunt incidente dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestea fiind abrogate prin Legea nr. 1/2009.
A mai arătat că obligaţia de a-i despăgubi pe reclamanţi revine foştilor proprietari P.C. şi P.E.A. de la care imobilul a fost preluat fără titlu, nefiind legal şi nici moral ca Ministerul Finanţelor Publice să fie obligat la plata sumei de 132.154 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului în litigiu.
Totodată, recurentul a invocat că înţelege să se prevaleze şi de principiul îmbogăţirii fără justă cauză în dauna Statului Român deoarece de valoarea îmbunătăţirilor aduse imobilului beneficiază numiţii P.P. şi P.E., fără ca aceste persoane să investească în amenajarea imobilului.
În consecinţă, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În speţă, foştii chiriaşi ai imobilului au solicitat despăgubiri ce reprezintă echivalentul lucrărilor de reparaţie necesare şi utile, stabilite prin raportul de expertiză tehnică la suma de 132.154 RON.
Acţiunea formulată de reclamanţi a fost promovată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 26 iulie 2007.
O atare acţiune îşi găseşte termenul juridic în dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009, respectiv art. 49 alin. (3), text potrivit căruia chiriaşii au dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă.
Prin urmare, legea aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii este cea în vigoare la data introducerii acţiunii adică, 26 iulie 2007 şi nu cea de la momentul pronunţării hotărârii, cum greşit susţine recurentul.
Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia obligaţia de a-i despăgubi pe intimaţii - reclamanţi ar reveni foştilor proprietari ai imobilului, P.C. şi P.E.A., neexistând niciun temei legal în acest sens.
Debitorul obligaţiei de despăgubiri este indicat de lege, art. 49 din Legea nr. 10/2001, anterior modificării prin Legea nr. 1/2009 şi art. 49 alin. (3) (Normele metodologice de aplicare a acesteia), ca fiind statul sau unitatea deţinătoare.
Ca atare cercetarea aspectelor legate de modul în care profită aceste îmbunătăţiri, proprietarilor sau moştenitorilor acestora, cărora le-a fost restituit imobilul şi îmbogăţirea acestora cu sau fără justă cauză nu pot fi cercetate în acest cadru procesual.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva Deciziei civile nr. 25 din 16 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5365/2013. Civil. Fond funciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 5381/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
