ICCJ. Decizia nr. 5594/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5594/2013
Dosar nr. 615/111/2008
Şedinţa publică din 03 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 659/ C din 09 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC C.N.T.E.E. T. SA Bucureşti, în calitate de expropriator în numele Statului Român, reprezentată prin SC C.N.T.E.E. T. SA - Sucursala de Transport Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Ţ.M.
S-a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional Ţ.M. şi, în consecinţă:
S-a constatat că imobilul în litigiu reprezentând teren arabil în extravilan, în suprafaţă de 130 mp, cu nr. cadastral nou înscris în C.F. Cihei, este afectat de construcţia liniei electrice transeuropene Oradea-Bekescsaba - stâlp 6, conform documentaţiei cadastrale avizată favorabil de O.C.P.I. din 28 ianuarie 2008 insp. Ş.G.F.
S-a constatat că sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes naţional declarată prin H.G. nr. 1576/08 decembrie 2005 imobilului descris mai sus, stabilind cuantumul despăgubiri la suma totală de 2.124 euro, plătibilă în lei la cursul oficial de schimb euro/leu la data plăţii efective.
S-a dispus punerea în posesie a expropriatorului asupra terenului sus menţionat, condiţionată de plata integrală şi prealabilă a despăgubirii către proprietarul terenului expropriat şi intabularea dreptului de proprietate al Statului Român, în cartea funciară cu titlu de expropriere.
Instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente în motivarea soluţiei:
Imobilul în litigiu este afectat de construcţia liniei electrice transeuropene Oradea-Bekescsaba stâlp 6, fiind declarat de utilitate publică prin H.G. nr. 1576 din 08 decembrie 2005.
S-a reţinut că pârâtul, proprietar al terenului, a fost notificat de către reclamantă, aducându-i-se la cunoştinţă care este suprafaţa de teren care urmează a fi expropriată şi cuantumul despăgubirilor propuse, acesta neînţelegând să formuleze întâmpinarea prev. de art. 14 din Legea nr. 133/1994.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 33/1994, în cazul în care nu s-a formulat întâmpinare împotriva propunerii de expropriere, expropriatorul are obligaţia să sesizeze tribunalul sub acest aspect, iar potrivit art. 24 din acelaşi act normativ, în cazul în care părţile se învoiesc în faţa instanţei asupra exproprierii şi asupra despăgubirii, se va lua act de învoială şi se va pronunţa o hotărâre definitivă.
Întrucât părţile nu s-au învoit asupra despăgubirii, în cauză s-a dispus pentru stabilirea acestora, constituirea unei comisii de experţi, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Conform concluziilor raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, s-a identificat terenul din litigiu ca având categoria de folosinţă arabil în intravilan, experţii au stabilit că suprafaţa afectată de stâlpul nr. 6 este de 354 mp şi, în raport de valoarea de circulaţie a terenurilor din zonă - de 6 euro/mp, a fost evaluată suprafaţa de teren afectată de construcţia stâlpului la suma de 2.124 euro.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor instanţa a ţinut seama de concluziile raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, situaţie faţă de care s-a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional Ţ.M.
În raport de poziţia şi categoria imobilului, teren agricol extravilan, instanţa a apreciat ca fiind exagerate despăgubirile solicitate de pârâtul reclamant - reconvenţional Ţ.M., care a indicat valoarea unui metru pătrat în zonă, ca oscilând între 40 euro şi 200 euro/mp, iar prin notele de şedinţă din data de 04 martie 2010 s-a indicat valoarea de 1.000 euro/mp, sub acest aspect pretenţiile pârâtului reclamant reconvenţional fiind respinse, ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, calificat ca apel în şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2013, reclamanta SC C.N.T.E.E. T. SA Bucureşti, reprezentată de SC C.N.T.E.E. T. Sa - Sucursala de Transport Cluj şi pârâtul Ţ.M.
Prin Decizia nr. 22/ A din 18 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtul Ţ.M., a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că s-a constatat că imobilul afectat de construcţia liniei electrice transeuropene este în suprafaţă de 354 mp şi s-a stabilit, totodată, cuantumul despăgubirilor la suma totală de 2.665,62 euro, urmând a fi păstrate toate celelalte dispoziţii ale sentinţei. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.
Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Criticile aduse hotărârii atacate de către pârât au fost apreciate de instanţa de apel ca fiind întemeiate în parte.
Suprafaţa de teren în raport de care instanţa de fond a calculat valoarea despăgubirilor, a reţinut curtea de apel, este cea identificată de comisia de experţi care, în concluziile raportului de expertiză întocmit la data de 30 mai 2010, au precizat că terenul are categoria de folosinţă arabil în intravilan, experţii opinând că modul de executare a lucrărilor agricole se poate face pe traseul marcat între pct. A-B-C-D, pentru a nu pune în pericol integritatea stâlpului nr. 6, prin urmare, au concluzionat că suprafaţa afectată de acesta este cea marcată între pct. A-B-C-D şi este de 354 mp. Din eroare, în dispozitivul sentinţei, s-a trecut suprafaţa afectată de expropriere ca fiind de 130 mp, deşi calculul s-a făcut prin raportare la 354 mp.
Ceea ce a greşit însă instanţa de fond, reţine curtea de apel, este că a stabilit valoarea despăgubirilor în funcţie de evaluarea făcută de comisia de experţi în lucrarea în care s-a făcut vorbire de valoarea de 6 euro/mp, fără a se avea în vedere că despăgubirea propusă de SC C.N.T.E.E. T. SA, prin Sucursala de Transport Cluj, în calitate de expropriator, în cadrul actului din 05 februarie 2007 - prin care pârâtului i-a fost notificată propunerea de expropriere a suprafeţei necesare fundaţiei stâlpului nr. 6 -, este în sumă de 7,53 euro/mp. Or, această valoare se impunea a fi luată în considerare având în vedere prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi nu cea inserată în raportul de expertiză, iar raportat la această valoare pe metru pătrat, valoarea despăgubirilor la care este îndrituit pârâtul este de 2.665,62 euro, în loc de 2.124 euro.
Cât priveşte criticile pârâtului referitoare la efectele cauzate de construcţia liniei electrice transfrontaliere, instanţa de apel a reţinut că nu pot fi acceptate, având în vedere concluziile lucrării de specialitate întocmită de experţi, care au opinat că singurele efecte negative cauzate pot proveni în caz de electrocutare la urcarea pe stâlpii de susţinere a unor persoane neautorizate, de impactul unor aparate de zbor cu conductorii electrici sau în caz de explozii în urma unor acţiuni teroriste.
De asemenea, instanţa de apel a considerat nefondate şi criticile pârâtului referitoare la încălcarea dreptul la apărare şi la un proces echitabil prin încălcarea procedurii ce reglementează expertiza judiciară, precum şi cele privind încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Referitor la criticile apelantei reclamante privind suportarea cheltuielilor reprezentând valoarea onorariilor pentru experţii S.N. şi S.D.A., instanţa a făcut trimitere la prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994, conform cărora toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere, inclusiv înaintea instanţelor de judecată, se suportă de expropriator.
Împotriva Deciziei nr. 22/ A din 18 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanta SC C.N.T.E.E. T. SA Bucureşti, prin reprezentant C.N.T.E.E. T. SA - Sucursala de Transport Cluj şi pârâtul Ţ.M.
Recurenta SC C.N.T.E.E. T. SA Bucureşti, prin reprezentant C.N.T.E.E. T. SA - Sucursala de Transport Cluj solicită admiterea recursului şi schimbarea în parte a hotărârilor atacate şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata sumei stabilită de instanţa de apel cu titlu de despăgubiri în cuantum de 2.665,62 euro, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată, obligarea reclamantei doar la plata sumei de 978,9 euro cu titlu de despăgubiri, plătibilă la cursul oficial de schimb euro/leu de la data plăţii efective, cenzurarea cuantumului onorariului de expert pentru efectuarea expertizei tehnice în specialitatea Ecologie şi Protecţia Mediului la o sumă care să reflecte complexitatea lucrării şi volumul de muncă depus în scopul elaborării acesteia.
Totodată, recurenta-reclamantă solicită şi suspendarea executării hotărârii recurate, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum şi art. 16, art. 19-20, art. 39 din Legea nr. 13/2007, art. 274 C. proc. civ. şi prevederile O.G. nr. 2/2000.
Recurenta arată că motivarea instanţei de fond şi a instanţei de apel preluată din raportul de expertiză topografică, în sensul că „terenul afectat de stâlpul 6 Oradea - Bekescsaba este în suprafaţă de 354 mp” şi, prin urmare, despăgubirile ar fi de 2.665,62 euro, este în contradicţie cu normele legale în vigoare şi nu poate fi luată în considerare.
Conform art. 21 din Legea nr. 13/2007, arată recurenta, va fi expropriat terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice, legea având în vedere, aşadar, doar terenuri pe care ar putea funcţiona capacităţi energetice ce urmează a fi înfiinţate şi cu referire la terenurile pe care ar fi aşezaţi stâlpii şi staţiile electrice. În cauză, fundaţia stâlpului are o suprafaţă de 130 mp, corespunzător şi aceasta este suprafaţa ce trebuia expropriată.
Potrivit art. 3 pct. 67, 68, art. 20 alin. (3), asupra zonelor adiacente se stabileşte doar un drept de uz, servitute legală, nu unul de proprietate. După instalarea capacităţii energetice, pârâtul beneficiază de toate atributele dreptului său de proprietate, reclamanta având doar un drept de acces la stâlp în caz de retehnologizare sau avarii.
Art. 16 şi 19 din Legea nr. 13/2007 reglementează exclusiv drepturile de uz, servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, reglementări ce sunt în conformitate cu art. 44 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 parag. 2 din Protocolul 1 al C.E.D.O.
Referitor la aceste aspecte, arată recurenta-reclamantă, a statuat şi Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 167/2004, nr. 163/2007 și nr. 300/2007.
Având în vedere destinaţia actuală a terenului - agricol, situat în extravilan - şi suprafaţa mică ce va fi expropriată, raportat la întreaga suprafaţă (peste 6.000 mp), precum şi poziţionarea stâlpului către hotarul nordic al parcelei, consideră că amplasarea liniei electrice nu va afecta cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleiaşi destinaţii. Prin urmare, acordarea unor despăgubiri pentru un teren mai mare decât fundaţia stâlpului este nefondată.
O altă critică invocată de recurenta-reclamantă se referă la onorariul pentru efectuarea expertizei în specialitatea ecologie, protecţia mediului, impus în sarcina acesteia, în cuantum de 11.239,8 lei pentru expert S.N. şi în cuantum de 10.680 lei pentru expert S.D.A., în opinia recurentei suma fiind exorbitantă în raport cu complexitatea lucrării şi volumul de muncă.
Întrucât expertiza a fost solicitată de pârât, în interesul acestuia, trebuia obligat la plata onorariului sau, în subsidiar, trebuiau compensate cheltuielile, având în vedere că s-a admis în parte atât acţiunea principală, cât şi cea reconvenţională, conform art. 276 C. proc. civ.
Instanţa avea obligaţia, conform art. 22 din O.G. nr. 2/2000, să se pronunţe asupra onorariului definitiv. De altfel, practica C.E.D.O. în materia cheltuielilor de judecată statuează în sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realizarea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.
Recurentul Ţ.M. solicită, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei instanţei de apel şi obligarea reclamantei la plata despăgubirilor în raport de valoarea reală a terenului supus exproprierii. În drept, a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8, 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâtul reiterează criticile formulate în apel, arătând că decizia pronunţată de curtea de apel este nelegală şi netemeinică.
În esenţă, arată că, în lipsa dovezilor că pârâtul a fost despăgubit corespunzător cu valoarea terenului şi că există o hotărâre judecătorească prin care prin care instanţa a dispus exproprierea terenului în cauză, acţiunea este prematur introdusă şi trebuia respinsă. Totodată, arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate, în acest sens, în cadrul întâmpinării.
Cu privire la cererea reconvenţională, pârâtul arată că a solicitat acordarea de despăgubiri în funcţie de valoarea unui mp de teren în localitatea în care este situat terenul, dar i s-a oferit 7,53 euro/mp, ceea ce este o sumă foarte mică, având în vedere că valoarea unui mp în comuna Sânmartin este între 40 euro şi 200 euro/mp, iar potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 33/1994, exproprierea se face doar după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, cu valoarea de piaţă, dreptul de proprietate fiind garantat de Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O.
Arată că terenului îi va scădea valoarea de circulaţie din cauza amplasării stâlpilor electrici de înaltă tensiune pe terenul său, mai ales că nu este permisă nici edificarea de construcţii în imediata vecinătate a acestora.
Instanţele de fond şi de apel, arată recurentul-pârât, trebuiau să decidă în concordanţă cu principiile consacrate de dreptul procesual civil, respectiv principiile legalităţii, dreptului la apărare, egalităţii părţilor în faţa justiţiei şi al aflării adevărului judiciar.
Referitor la expertiza topografică efectuată în cauză, consideră că din cuprinsul acesteia nu reiese metoda de calcul utilizată, iar experţii nu au răspuns la obiectivele şi obiecţiunile formulate de părţi.
În opinia sa, expertiza de mediu este nulă, în cauză fiind desemnaţi doi experţi, din care doar unul şi-a îndeplinit obligaţia legală de a fi prezent la efectuarea expertizei, prezenţa celuilalt nefiind remarcată, astfel că a fost încălcat dreptul la apărare, având în vedere că, potrivit art. 210 C. proc. civ. lucrarea trebuia să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.
O altă critică invocată de pârât se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei. Se arată, astfel că simpla afirmaţie potrivit căreia un fapt rezultă din probele dosarului, fără a arăta în ce constau aceste probe, constituie o nemotivare.
În fine, o ultimă critică vizează neacordarea, de către instanţa de judecată, a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, precum şi reducerea acestora, măsură care nu este în concordanţă cu dispoziţiile legale în materie şi care constituie un impediment pentru parte de a-şi recupera sumele investite pentru valorificarea dreptului său.
Analizând recursurile prin raportare la criticile formulate şi la motivele de nelegalitate invocate, se constată că acestea sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Criticile formulate de reclamanta SC C.N.T.E.E. T. SA Bucureşti, prin reprezentant C.N.T.E.E. T. SA - Sucursala de Transport Cluj sunt nefondate.
Se reţine că, potrivit concluziilor raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, terenul din litigiu a fost identificat ca având categoria de folosinţă „arabil” în extravilan, experţii stabilind că suprafaţa afectată de stâlpul nr. 6 este de 354 mp, valoarea de circulaţie a terenurilor din zonă fiind de 6 euro/mp.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, valoarea despăgubirilor ce urmează a fi acordate pârâtului este cea propusă de SC C.N.T.E.E. T. SA, prin Sucursala de Transport Cluj, în calitate de expropriator, în cadrul actului din 05 februarie 2007, act prin care pârâtului i-a fost notificată propunerea de expropriere a suprafeţei necesare fundaţiei stâlpului nr. 6, respectiv valoarea de 7,53 euro/mp.
Aşa cum prevăd dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Instanţa de judecată este îndreptăţită a stabili cuantumul despăgubirilor prin aprecierea coroborată a probelor administrate, în cadrul cărora raportului de expertiză întocmit în cauză nu i s-ar putea recunoaşte o poziţie superioară. Sunt de reţinut, în acest sens, prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în conformitate cu care „Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî”.
Nefondată este şi critica recurentei-reclamante referitoare la greşita obligare a sa la plata onorariului pentru efectuarea expertizei în specialitatea ecologie, protecţia mediului, în opinia sa acesta trebuind a fi suportat de pârât întrucât expertiza a fost solicitată de acesta.
Potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994, toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti, se suportă de expropriator.
Textul impune, aşadar, ca expropriatorul să suporte cheltuielile efectuate în procesul de expropriere independent de vreo culpă procesuală a acestuia. Ca atare, obligaţia de plată a cheltuielilor este una legală.
Pe de altă parte, referindu-se la „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere”, art. 38 din Legea nr. 33/1994 nu face distincţie asupra naturii cheltuielilor, respectiv onorarii de expertiză sau, eventual, onorarii avocaţiale.
Nefondate sunt şi criticile invocate de recurentul-pârât şi care vizează, în opinia sa, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8, 9 C. proc. civ.
Motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. nu vor fi examinate, fiind invocate formal, fără ca din expunerea criticilor să se reţină incidenţa acestora în cauza dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la greşita aplicare şi interpretare a legii, se reţine că sunt nefondate.
Critica pârâtului privind faptul că acţiunea dedusă judecăţii ar fi prematur introdusă şi trebuia respinsă nu poate fi primită având în vedere că cererea de expropriere a fost formulată întrucât pârâtul, după ce a fost notificat cu privire la suprafaţa de teren ce urmează a fi expropriată şi cuantumul despăgubirii, nu a înţeles să formuleze întâmpinarea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 33/1994, în cauză fiind întrunite, astfel, toate condiţiile cerute de lege pentru ca reclamanta să sesizeze instanţa, potrivit art. 21 din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte critica prin care pârâtul arată că terenului îi va scădea valoarea de circulaţie din cauza amplasării stâlpilor electrici de înaltă tensiune pe terenul său, mai ales că nu este permisă nici edificarea de construcţii în imediata vecinătate a acestora, se constată a fi nefondată.
Amplasarea liniei electrice transeuropene nu va schimba destinaţia actuală a terenului, acesta putând fi exploatat în continuare pentru agricultură.
Legea energiei nr. 13/2007 (art. 39 lit. a) nu stabileşte interdicţia de construire în zona de siguranţă a unei linii electrice, ci doar edificarea construcţiei fără avizul de amplasament al operatorului de transport şi sistem.
De asemenea, Ordinul A.N.R.D.E. din 2007 pentru aprobarea Normelor tehnice privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice (art. 31 alin. (2)) prevede că amplasarea unor clădiri la o distanţă mai mică decât distanţa de siguranţă reglementată faţă de o capacitate energetică se poate face pe baza unei analize de risc, întocmită de un proiectant atestat şi aprobată de titularul de licenţă prin avizul de amplasament.
Art. 21 din Legea energiei are în vedere numai terenurile pe care ar putea funcţiona capacităţi energetice, respectiv doar terenurile pe care sunt amplasaţi stâlpii şi staţiile, şi nu şi terenurile traversate de liniile electrice.
De asemenea, art. 3 pct. 67 şi 69 şi art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ stabilesc că zona de protecţie şi zona de siguranţă sunt zone adiacente capacităţilor energetice în care se instituie restricţii şi interdicţii în scopul funcţionării normale şi evitării punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului, asupra cărora se creează doar un drept de servitute legală (conform art. 20 alin. (3)), şi nu un drept de proprietate, astfel că pârâtul beneficiază în continuare de toate atributele dreptului lor de proprietate, reclamanta având doar un drept de acces la stâlpul de înaltă tensiune, numai pentru situaţiile de avarie şi retehnologizare.
Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, aşa cum s-a reţinut şi prin Deciziile nr. 163 din 27 februarie 2007 şi respectiv nr. 300 din 29 martie 2007 ale Curţii Constituţionale, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci are ca scop doar un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii private în condiţiile în care, potrivit art. 19 din Legea nr. 13/2007, pârâtul îşi poate exercita toate atributele dreptului său de proprietate, respectiv poate înstrăina, dona, ipoteca, lăsa moştenire etc., terenul în cauză.
Criticile invocate de recurentul-pârât referitoare la nesocotirea riscurilor generate de câmpurile electrice şi magnetice rezultate ca urmare a montării stâlpilor nu vor fi examinate având în vedere că vizează modul de apreciere a probelor administrate şi, prin urmare, nu se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nefondate sunt şi criticile pârâtului referitoare la faptul că i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil prin încălcarea procedurii ce reglementează expertiza judiciară, în cauză fiind respectată procedura de întocmire a raportului de expertiză tehnică judiciară, acesta fiind întocmit de ambii experţi şi purtând semnătura acestora, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, iar în absenţa unor păreri diferite ale experţilor nu se impunea ca fiecare dintre aceştia să-şi exprime distinct părerea motivată.
Referitor la criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, şi acestea sunt nefondate, în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate fiind expuse argumentele şi dispoziţiile legale ce au fost avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei.
În fine, nefondată este şi critica pârâtului referitoare la faptul că către instanţa de judecată nu i-a admis cererea de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat. Se reţine că, în cauză, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., apelanta-reclamantă fiind obligată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând valoarea onorariului de avocat, în favoarea pârâtului Ţ.M.
Având în vedere considerentele expuse, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC C.N.T.E.E. T. SA Bucureşti, prin reprezentant SC C.N.T.E.E. T. SA Sucursala de Transport Cluj şi de pârâtul Ţ.M. împotriva Deciziei nr. 22/ A din 18 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Urmare a soluţionării recursului, se va respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC C.N.T.E.E. T. SA Bucureşti prin reprezentant SC C.N.T.E.E. T. SA Sucursala de Transport Cluj, ca rămasă fără obiect.
PENRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC C.N.T.E.E. T. SA Bucureşti, prin reprezentant SC C.N.T.E.E. T. SA Sucursala de Transport Cluj şi de pârâtul Ţ.M. împotriva Deciziei nr. 22/ A din 18 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC C.N.T.E.E. T. SA Bucureşti prin reprezentant SC C.N.T.E.E. T. SA Sucursala de Transport Cluj, ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5593/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5649/2013. Civil → |
|---|
