ICCJ. Decizia nr. 5689/2013. Civil. Anulare act. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5689/2013
Dosar nr. 5819/1/2010
Şedinţa publică din 5 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 4498 din 2 iulie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală în Dosarul nr. 4203/2/2007, s-a respins cererea formulată de petentul D.E.D., prin care se solicita recuzarea tuturor judecătorilor secţiei a IX-a civilă şi de proprietate intelectuală a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul sus-menţionat.
Prin Încheierea din 9 decembrie 2009 pronunţată de instanţa supremă în acelaşi dosar, s-a luat în examinare, în cameră de consiliu, cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în Încheierea nr. 4498/02 iulie 2008, formulată de petenţii M.M.R.M. şi M.P.
Faţă de precizările făcute de petenţi, prin avocat, la termenul din 9 decembrie 2009, în sensul că cererea formulată este o nouă cerere de recuzare, distinctă de cea soluţionată prin Încheierea nr. 4498 din 2 iulie 2008, şi nu o cerere de îndreptare a erorii materiale, cauza a fost scoasă de pe rol, iar dosarul trimis preşedintelui secţiei civile şi de proprietate intelectuală pentru repartizare aleatorie.
La termenul de judecată din 18 iunie 2010, instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra calificării cererii în sensul dacă aceasta reprezintă o cerere de recuzare sau o cerere de îndreptare eroare materială, urmând ca în cazul în care se va aprecia ca fiind o cerere de recuzare, să se invoce, din oficiu, în temeiul art. 28 alin. (2) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii cererii, şi a amânat pronunţarea pentru data de 23 iunie 2010 când a pronunţat Încheierea civilă nr. 3973 în sensul respingerii cererii de recuzare formulată de petenţii M.M.R.M. şi M.P.
În motivarea acestei hotărâri instanţa a reţinut că, prin cererea formulată, petenţii au arătat că solicită, pe de o parte, recuzarea întregului complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, iar pe de altă parte, recuzarea tuturor judecătorilor din cadrul secţiei a IX-a civile şi de proprietate intelectuală a Curţii de Apel Bucureşti, pentru lipsa acestora de imparţialitate în judecarea cauzei.
Referitor la recuzarea vizând întregul complet de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, petenţii au susţinut că urmare a formulării acestei cereri, nu a mai fost posibilă legala constituire a completului, întrucât ceilalţi judecători ce ar fi putut participa la soluţionarea cauzei erau incompatibili ori se abţinuseră de la judecarea dosarului.
S-a reţinut că, în măsura în care susţinerile petenţilor erau reale, ar fi trebuit să se constate, pe de o parte, imposibilitatea constituirii completului de judecată pentru soluţionarea cererii de recuzare, iar pe de altă parte, imposibilitatea constituirii completului pentru judecarea pe fond a cauzei, în eventualitatea admiterii cererii de recuzare, raportat la cererile de abţinere sau de starea de incompatibilitate a celorlalţi judecători din cadrul secţiei, cu consecinţa trimiterii cauzei la instanţa ierarhic superioară în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (2) C. proc. civ.
Or, instanţa supremă nu a fost sesizată pe temeiul art. 30 alin. (2) C. proc. civ., în cadrul derulării unei proceduri de natura celei anterior descrise, ci a fost sesizată în temeiul art. 28 alin. (2) C. proc. civ., la iniţiativa părţilor din proces, situaţie în care nu sunt întrunite condiţiile legale pentru recuzarea întregului complet de judecată.
Referitor la recuzarea tuturor judecătorilor din cadrul secţiei a IX-a civile şi de proprietate intelectuală a Curţii de Apel Bucureşti, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., cererea de recuzare devine inadmisibilă atunci când este îndreptată împotriva tuturor judecătorilor unei secţii sau unei instanţe, întrucât prezumţia de imparţialitate vizează persoana şi nu instituţia.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie în anulare M.M.R.M. şi M.P., invocând dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ. Arată că Dosarul nr. 539/1/2010 a fost judecat în şedinţa camerei de consiliu din 18 iunie 2010, fără citarea părţilor care, deşi au fost prezente, nu li s-a permis să pună concluzii, instanţa amânând pronunţarea la data de 23 iunie 2010.
Susţin că părţile nu au recuzat întreaga secţie a Curţii de Apel Bucureşti, ci numai completul, însă, având în vedere că o serie de magistraţi s-au abţinut a judeca speţa, nu s-a mai putut forma un complet care să soluţioneze cererea de recuzare. Ca atare, dosarul a fost înaintat instanţei ierarhice, în baza art. 30 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, în mod eronat instanţa care a pronunţat încheierea atacată în prezent a reţinut inadmisibilitatea cererii şi a interzis participarea părţilor la dezbateri, încălcându-se astfel dreptul la apărare. Mai arată că citarea părţilor era obligatorie, astfel cum s-a procedat în Dosarul nr. 6387/1/2008, când completul de 9 judecători al instanţei supreme a soluţionat recursul declarat de D.E., după citarea prealabilă a părţilor.
La termenul din data de 5 decembrie 2013 instanţa a invocat, din oficiu, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatului S.C.
Examinând cu prioritate această chestiune, Înalta Curte constată următoarele:
Contestatorii, prin contestaţia în anulare înregistrată la data de 1 iulie 2010, au chemat în contradictoriu pe intimaţii D.E.D., I.C.D., S.C., P.R., Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin Primar General şi SC H.N. SA. Din Actul de stare civilă nr. 9078 din 23 mai 2012 emis de Primăria sectorului 4 Bucureşti rezultă că intimatul S.C. a decedat la 26 mai 2007.
În acest context se impune a se stabili dacă acest intimat - decedat înaintea momentului înregistrării contestaţiei în anulare - putea fi “parte” în proces în contradictoriu cu care contestatorii urmau să-şi constate drepturile.
Codul de procedură civilă - Cartea II procedura contencioasă - Titlul I - Părţile - art. 41 prevede că “orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată”.
Persoanele fizice dobândesc capacitatea de folosinţă în momentul naşterii şi o pierd odată cu moartea (art. 7 Decretul nr. 31/1954). În consecinţă, ca urmare a decesului, intimatul din această cauză şi-a pierdut capacitatea de folosinţă, deci nu mai este parte în proces.
Constatând că intimatul S.C. era decedat la data înregistrării contestaţiei în anulare (certificatul de deces de la dosar evidenţiind ca dată a decesului 26 mai 2007), Înalta Curte reţine că excepţia de fond, absolută şi peremptorie a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a părţii menţionate este întemeiată şi se impune respingerea contestaţiei în anulare formulată de contestatori în contradictoriu cu intimatul S.C., pentru lipsa capacităţii de folosinţă acestuia.
Examinând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate de contestatori şi a prevederilor art. 317 - 321 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că aceasta este nefondată, sens în care o va respinge, pentru următoarele considerente:
Astfel, contestaţia în anulare nu este o cale ordinară de atac, ci una extraordinară, care poate fi promovată numai dacă sunt îndeplinite expres şi limitativ cazurile şi condiţiile prevăzute de art. 317 sau 318 C. proc. civ.: 1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă. 3. când dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Prin contestaţia în anulare formulată în prezenta cauză, contestatorii au invocat că părţile nu au fost citate pentru termenul din 18 iunie 2010, iar şedinţa de la acea dată s-a desfăşurat în camera de consiliu, şi nu în şedinţă publică, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 317 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) C. proc. civ., instanţa decide asupra cererii de recuzare în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Aceste prevederi legale nu îngrădesc accesul liber la justiţie şi nici nu încalcă dreptul la apărare al părţilor, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei, nu presupune dezbateri contradictorii şi presupune o procedură simplă şi operativă de soluţionare.
Susţinerea contestatorilor potrivit căreia citarea părţilor ar fi fost obligatorie nu poate fi primită, întrucât în motivarea contestaţiei în anulare aceştia au afirmat că au fost prezenţi în sala de judecată la termenul din 18 iunie 2010, când instanţa a luat în examinare, în cameră de consiliu, cererea de recuzare formulată de M.M.R.M. şi M.P., fără prezenţa părţilor, conform art. 31, alin. (1) C. proc. civ. şi din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de 23 iunie 2010.
Referitor la dispoziţiile art. 317, alin. (1), pct. 2 C. proc. civ., instanţa constată că acestea au fost indicate doar formal, fără a fi formulate critici în acest sens. Din analiza hotărârii atacate se observă că aceasta nu a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă, întrucât cererea de recuzare a fost înaintată instanţei supreme în baza dispoziţiilor art. 28, alin. (2) C. proc. civ., la iniţiativa părţilor.
În ce priveşte motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., se constată că nici acesta nu este incident, pentru motivele ce succed:
La fila 100 dosar nr. 4203/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală se află cererea de recuzare formulată de petenţii D.E.D., M.M.R.M. şi M.P. prin care aceştia înţeleg să recuze atât completul de judecată, cât şi întreaga secţie a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală şi solicită înaintarea cererii la instanţa ierarhic superioară, arătând că la nivelul secţiei nu poate fi constituit un complet de judecată care să ”aibă dreptul de a soluţiona” această cerere.
La data de 16 ianuarie 2008, prin Încheierea nr. 4498 instanţa supremă a soluţionat cererea de recuzare formulată de D.E.D., în sensul respingerii sale.
Petenţii M.M.R.M. şi M.P. au solicitat soluţionarea cererii lor de recuzare, arătând că prin Încheierea nr. 4498 din 16 ianuarie 2008, instanţa supremă s-a pronunţat doar în privinţa cererii de recuzare formulată de D.E.D., astfel că, prin Încheierea nr. 3973 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a dispus respingerea cererii de recuzare formulată de aceştia.
Potrivit art. 28 alin. (2) C. proc. civ., nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia. Acest text reflectă o normă imperativă, care exclude prezumţia raportării disp. art. 27 şi urm. C. proc. civ. la toţi judecătorii unei instanţe, ca expresie a abuzului de drept procesual, cazurile de recuzare urmând a fi argumentate punctual de către partea interesată prin raportare doar la judecătorii care sunt desemnaţi să soluţioneze litigiul.
Cum în speţă cererea de recuzare priveşte, pe motive irelevante şi prezumate, atât completul de judecată, cât şi toţi judecătorii secţiei a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, iar cererea de recuzare a fost înaintată spre soluţionare instanţei supreme în baza art. 28 alin. (2) C. proc. civ. la iniţiativa părţilor, în mod corect s-a constatat inadmisibilitatea cererii de recuzare.
Prin urmare, nu pot fi primite susţinerile contestatorilor referitoare la nesoluţionarea cererii de recuzare, criticile formulate în acest sens în cadrul contestaţiei în anulare neputând fi încadrate în cazurile de admisibilitate prevăzute de prevederile art. 318 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatului S.C. şi în consecinţă, respinge contestaţia în anulare împotriva Încheierii nr. 3973 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de contestatorii M.M.R.M. şi M.P. în contradictoriu cu intimatul S.C., pentru lipsa capacităţii de folosinţă acestuia.
Respinge contestaţia în anulare împotriva Încheierii civile nr. 3973 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de contestatorii M.M.R.M. şi M.P. în contradictoriu cu I.D.C., D.E.D., P.R., Municipiul Bucureşti prin primar, SC H.N. SA şi Ministerul Finanţelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5688/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5691/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
