ICCJ. Decizia nr. 576/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a-ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 576/2013
Dosar nr. 32955/3/2009
Şedinţa publică de la 14 februarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 32955/3/2009, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pârâta SC P.L.I.F.N. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 256.164,45 euro (1.075.890,69 RON) reprezentând preţ al cantităţii de lucrări suplimentare celor date de pârâtă şi proiectantul acestora conform P.A.C. nr. 2/2005 şi respectiv preţ al lucrărilor suplimentare, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată la 23 septembrie 2009, pârâta SC P.L.I.F.N. SRL a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin cererea reconvenţională, SC P.L.I.F.N. SRL a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 760.825,40 euro penalităţi contractuale pentru perioada 15 iunie 2007-21 noiembrie 2008, urmare a nerespectării termenelor contractuale; 139.778 euro contravaloarea suprafeţei de 145,30 m2 suprafaţă contractată şi neexecutată.
Prin cerere precizatoare, formulată la 4 septembrie 2009, reclamanta a micşorat câtimea obiectului cererii cu suma de 51.800 euro, sumă pe care a solicitat-o pe calea ordonanţei la plată.
La termenul din 23 noiembrie 2009, reclamanta a formulat o nouă cerere precizatoare solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 304.825 euro contravaloare cantitate lucrări suplimente şi preţ lucrări suplimentare solicitate de pârâtă, învederând că cererea de emitere a ordonanţei de plată pentru suma de 51.000 euro a fost respinsă; 87.000 euro, reprezentant 79.815 euro cuantum garanţie bună execuţie şi 7.183,41 euro penalităţi de întârziere 0,1% conform art. 4.2 din contract.
S-a învederat că, nejustificat beneficiarul nu a restituit garanţia de bună execuţie la 1 februarie 2009-50% şi la 1 septembrie 2009-50% conform clauzelor contractuale.
Prin întâmpinare la cererea reconvenţională SC C. SRL a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
Prin sentinţa comercială nr. 8961 din 15 iulie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea de chemare în judecată; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 308.790 RON cu titlu de garanţie bună execuţie şi la plata sumei de 23.308,4 RON c/valoare dobândă legală aferentă calculată până la 30 octombrie 2010. A respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 8961 din 15 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti au declarat apel SC C. SRL şi SC P.L.I.F.N. SRL
Prin decizia comercială nr. 251 din 28 mai 2012 s-a admis apelul formulat de SC C. SRL; a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost obligată pârâta reclamantă la plata sumei de 15.559 RON reprezentând penalităţi de întârziere; a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de SC P.L.I.F.N. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială; s-a luat act că apelanta SC C. SRL şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în principal că lucrările de construcţie au fost executate în temeiul proiectului de construcţie autorizat şi a documentaţiei tehnice iniţiale, cu respectarea art. 7 pct. 2 şi 4 din Legea nr. 50/1991 şi pe baza dispoziţiilor de şantier.
S-a mai reţinut că în condiţiile art. 14 din contract, pentru executarea unor lucrări fără a fi existat o dispoziţie prealabilă a beneficiarului sau o confirmare ulterioară a acestuia, antreprenorul nu poate solicita modificarea preţului. Astfel, executând lucrări suplimentare cu nerespectarea clauzelor contractului, antreprenorul şi-a asumat riscul de a nu primi contravaloarea acestora.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere solicitate pentru perioada 30 iunie 2008-1 august 2008 precum şi a sumei de 150.000 euro aşa cum aceasta a fost asumată de antreprenor prin actul adiţional de la 9 iunie 2008, acestea nu sunt datorate în considerarea art. 39 din contract, care conţine clauză exoneratoare de răspundere pentru cazul în care beneficiarul nu are achitate la zi situaţiile de plată prezentate de antreprenor. Astfel, pentru nerespectarea obligaţiei de predare la termenul convenit a imobilului, beneficiarului nu îi sunt datorate penalităţi fiind el însuşi în culpă pentru nerespectarea întocmai a propriilor obligaţii asumate prin contract, respectiv la data terminării lucrărilor avea restanţe în cuantum de cel puţin 75.000 euro recunoscute prin acelaşi act adiţional încneiat la 9 iunie 2006.
Împotriva deciziei comerciale nr. 251 din 28 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, au declarat recurs SC P.L.I.F.N. SRL şi SC C. SRL
În motivarea cererii recurenta SC P.L.I.F.N. SRL a invocat ca motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. arătând că instanţa de apel: 1. a trecut cu uşurinţă peste motivul invocat în cerere referitor la pretenţiile în cuantum de 139.778 euro întemeiate pe diminuarea suprafeţei efectiv construită; 2. în analizarea pretenţiilor sale nu a mai aplicat dispoziţiile art. 969 din vechiul C. civ. ca şi în cazul reclamantei, interpretând greşit „legea părţilor", respectiv contractul şi actele adiţionale la acesta, nu a dat valoare împrejurării că a acceptat amânările termenului de predare a construcţiei, precizând în mod expres că amânarea nu exclude plata penalităţilor. De asemenea recurenta face precizarea că dacă a recunoscut suma de plată, nu înseamnă că era restantă deoarece în mod evident până la emiterea facturii nu datora nici o sumă de bani.
Recurenta SC C. SRL a invocat ca motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. arătând în principal că: 1. instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2), dat fiind faptul că nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel cu care a fost investită, respectiv nu s-a pronunţat asupra motivului de apel invocat în pct. II.b; 2. soluţia instanţei de apel conţine motive contradictorii atunci când analizează „lucrările suplimentare"; 3. instanţa, interpretând actul dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că în cuprinsul întregii sale motivări s-a raportat la considerente aplicabile unei antreprize contractate pe un preţ forfetar; 4. hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv art. 30 din Regulament, coroborat cu art. 969, art. 970 C. civ. raportat la art. 15 din contract fiind împotriva prezumţiei legale instituite prin art. 1200 pct. (2) C. civ. raportat la art. 1202 alin. (2) C. civ.
SC P.L.I.F.N. SRL a formulat întâmpinare la recursul declarat de SC C. SRL prin care a solicitat respingerea acestuia.
De asemenea, SC C. SRL a formulat întâmpinare la recursul declarat de SC P.L.I.F.N. SRL prin care a solicitat respingerea acestuia.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile recurentelor şi având în vedere că acestea au un motiv de nelegalitate comun, şi anume că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui motiv de apel, însă dintr-o altă perspectivă, înalta (iurte reţine următoarele:
1. în ceea ce priveşte critica recurentei în sensul că instanţa de apel a trecut cu uşurinţă peste motivul invocat în cererea de apel referitor la pretenţiile în cuantum de 139.778 euro întemeiate pe diminuarea suprafeţei efectiv construită, Înalta Curte reţine că este întemeiată atât timp cât în decizia recurată se reţine sub acest aspect doar fraza „în ceea ce priveşte contravaloarea suprafeţei de 145,30 mp în cuantum de 139.778 euro pentru raţiuni deja reţinute, a reţinut că în mod corect instanţa a respins şi acest capăt de cerere".
Faţă de faptul că instanţa de apel nu a motivat critica apelantei referitoare la pretenţiile întemeiate pe diminuarea suprafeţei efectiv construită, Înalta Curte nu va putea efectua controlul judiciar atât timp cât instanţa de apel nu a analizat fondul cauzei din perspectiva sentinţei dată cu privire la capătul al doilea din cererea reconvenţională.
Este util de subliniat în acest context că motivarea unei hotărâri este esenţială deoarece prin considerentele acesteia părţile cunosc temeiurile care au format convingerea instanţei în pronunţarea soluţiei adoptate şi permite exercitarea controlului judiciar de către instanţa superioară.
2. Referitor la critica recurentei SC C. SRL în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel invocat la pct. II.b cu trimitere la art. 14, teza finală din Contract („astfel de lucrări vor fi plătite antreprenorului în cazul în care beneficiarul decide că ele au fost necesare şi corespund voinţei lui, şi astfel, decide păstrarea sau/şi folosirea lor"), Înalta Curte reţine că este întemeiată având în vedere că din considerentele deciziei recurate reiese cu claritate că instanţa de apel a motivat în general, din perspectiva art. 11-14 din contract, fără a motiva şi critica cu privire la teza finală a art. 14.
Plecând de la realitatea că motivarea unei hotărâri presupune stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt precum şi încadrarea situaţiilor particulare în prevederile generale şi abstracte ale unei legi, Înalta Curte apreciază că simpla afirmaţie că un fapt rezultă din probele dosarului, fără a se arăta concret în ce constau acestea constituie o nemotivare şi în consecinţă o necercetare a fondului.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. va admite recursurile, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe cu recomandarea de a se pronunţa asupra tuturor motivelor de apel şi de a stabili cu exactitate conţinutul raportului juridic dintre părţile litigante.
În temeiul art. 315 alin. (3) C. proc. civ. după casare, instanţa va judeca din nou ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta SC C. SRL şi de pârâta SC P.L.I.F.N. SRL împotriva deciziei civile nr. 251 din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 582/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 394/2013. Civil → |
|---|
