ICCJ. Decizia nr. 585/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a-ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 585/2013
Dosar nr. 1372/3/2010
Şedinţa publică de la 14 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI- a comercială, reclamanta A.N.I.F. R.A. a chemat în judecată pârâta SC P.P.R.S. SRL solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 569.161 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului înregistrat de A.N.I.F. RA, Sucursala Teritorială Moldova de Sud ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale de SC P.P.R.S. SRL decurgând din contractul de monitorizare şi intervenţie din 15 mai 2006 cu cheltuieli de judecată.
Ulterior la 8 martie 2010 reclamanta a depus cerere precizatoare arătând că obiectul acţiunii este reprezentat de pretenţii "în cuantum de 816.723,41 RON.
A.N.I.F. RA a mai depus o precizare prin care a arătat că reclamantă în cauză este Sucursala Teritorială Moldova Sud, aceasta având capacitate procesuală de a sta în instanţă în nume propriu, având personalitate juridică.
La data de 27 mai 2010 reclamanta a depus o altă cerere precizatoare prin care a solicitat să se ia act de faptul că prezentul demers procesual a fost iniţiat de A.N.I.F. RA, care are calitatea de reclamantă, acţionând în numele şi pentru sucursală.
La data de 21 septembrie 2010 pârâta SC R.C. SRL (fostă SC P.P.R.S. SRL) a depus note de şedinţă prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei A.N.I.F. RA, Sucursala Teritorială Moldova de Sud, excepţia prematurităţii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 12 octombrie 2010 instanţa a respins ca neîntemeiate excepţiile prematurităţii acţiunii, a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, a lipsei calităţii procesual active.
Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât termenul de prescripţie de 3 ani defipt de art. 3 din decretul nr. 167/1958, calculat de la data constatării dispariţiei bunurilor, nu apare ca împlinit la data învestirii instanţei.
Prin sentinţa comercială nr. 10340 din 2 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepţiile prematurităţii acţiunii, a prescripţiei dreptului material la acţiune, a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, a lipsei calităţii procesual active şi a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A.N.I.F. RA.
Apelul declarat de A.N.I.F. RA, împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 26 din 23 ianuarie 2012.
Împotriva acestei decizii A.N.I.F. RA a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta a susţinut, în esenţă, că, instanţa în analiza situaţiei de fapt nu a ţinut seama de dispoziţiile contractului de monitorizare şi pază care prevede în mod expres care este procedura de stabilire a răspunderii în cazul producerii de prejudicii.
Redând textual conţinutul art. 2 lit. b) din contractul din 15 mai 2006, recurenta susţine că documentele folosite ca mijloc de probaţiune au fost procesele-verbale de predare a bunurilor către unitatea prestatoare a serviciilor de pază, note de constatare a furturilor şi dispariţiei bunurilor predate, deci nu se justifică în nici un fel aprecierea instanţei cu privire la faptul că nu a produs mijloace de probă pentru temeinicia pretenţiilor.
Totodată, recurenta susţine că motivarea dată prin sentinţa criticată referitor la faptul că există o situaţie confuză a situaţiei bunurilor şi obiectivelor predate în pază sau că unele din bunurile dispărute nu se regăsesc în procesele-verbale de predare-primire, constituie o simplă afirmaţie, instanţa neprezentând nicio situaţie concretă din care să rezulte aceasta.
Făcând referiri la inexistenţa corelaţiilor dintre procesele-verbale şi notele de constatare a lipsurilor recurenta consideră că acest lucru este determinat de faptul că au fost sustrase părţi componente ale unor agregate, iar instanţa dacă exista dubii în acest sens trebuia să solicite lămuririle necesare.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare.
Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu-i revine obligaţia să examineze legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate şi argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.
Prin criticile invocate în cererea de recurs recurenta, şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
Astfel, în calea extraordinara de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, dar recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar critici vizând interpretarea probatoriului administrat, care se circumscrie criticilor de netemeinicie, ce nu poate fi analizat şi a determina modificarea soluţiei pronunţate în apel.
În alţi termeni faţa de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta A.N.I.F. RA împotriva deciziei civile nr. 26 din 23 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V- a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 598/2013. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 582/2013. Civil → |
|---|
