ICCJ. Decizia nr. 5763/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5763/2013
Dosar nr. 578/108/2012
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la data de 01 februarie 2012, reclamanţii F.R., F.Ş. şi B.I.R. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. Bucureşti, solicitând obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 347.700 lei (echivalentul sumei de 80.860 euro, respectiv 10 euro/mp), pentru suprafeţele de teren expropriate conform Hotărârii din 06 octombrie 2011, în valoare de 1.408,18 lei şi Hotărârii din 06 octombrie 2011, în valoare de 4.357,14 lei precum şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că, la data de 28 aprilie 2010, prin H.G. nr. 416/2010 publicată în M. Of. partea I, nr. 288 din 03 mai 2010, s-au declanşat procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate în amplasamentul lucrării de utilitate publică “Autostrada Arad-Nădlac”; că prin adoptarea Hotărârii din 11 mai 2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 416/2010, expropriatorul a împărţit proprietarii în două categorii cărora le-a aplicat criterii discriminatorii de evaluare a terenului expropriat, care au condus la diferenţe de tratament, astfel că pentru terenuri învecinate, cu caracteristici identice, situate în aceeaşi tarla, un proprietar, H.T.I., a fost despăgubit cu 19,84 lei/mp, echivalentul a 4,7 euro/mp, iar lor li s-a stabilit suma de 0,7 lei/mp, 0,16 euro/mp; că înţeleg să conteste cuantumul despăgubirilor întrucât este neserios în înţelesul art. 1301 C. civ., evaluarea imobilelor nefăcându-se pe fiecare categorie de folosinţă, potrivit art. 11 alin. (7) din Legea nr. 255/2010; că suma acordată este nelegală şi nu reprezintă o justă despăgubire deoarece pe suprafaţa de teren expropriat,0,8 ha, obţineau o producţie de 3.200 Kg de grâu (în medie 4.000 Kg/ha) pentru care primeau subvenţie de la A.P.I.A. în cuantum de 132 euro/ha, suma astfel obţinută fiind de 3.200 lei + 132 euro x 0,8 ha=3.200 lei + 105,6 euro = 3.200 lei + 454,08 lei = 3. 654 lei/ anual, iar dacă Statul Român a apreciat că 0,7 lei este valoarea unui metru pătrat de teren extravilan, pe care ei îl cultivau şi obţineau 3.654 lei/anual, atunci este fără putinţă de tăgadă că pârâtul nu a făcut o corectă evaluare şi că îi prejudiciază.
Reclamanţii au mai susţinut că sunt îndreptăţiţi să fie despăgubiţi conform criteriilor cu care au fost despăgubiţi proprietarii de pe acelaşi tronson, despăgubirea fiind compusă din valoarea reală a imobilelor şi din prejudiciul cauzat proprietarilor, la calculul cuantumului acesteia, experţii şi instanţa urmând a ţine seama de preţul la care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză şi de daunele produse proprietarului, luându-se în considerare şi dovezile prezentate.
În drept, au invocat dispoziţiile art. 22 şi art. 31 din Legea nr. 255/2010, H.G. nr. 488/2011, art. 16 din Constituţia României, art. 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Prin sentinţa nr. 3381 din 17 decembrie 2012, Tribunalul Arad, secţia I a civilă, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii F.R., F.Ş., B.I.R. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. Bucureşti.
A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor sumele de 2.780 lei şi 8.662 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 06 octombrie 2011.
A respins restul pretenţiilor formulate.
A obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor din 06 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanţi a suprafeţei de 1.975 mp din terenul situat în Localitatea Pecica, Jud. Arad, înscris în C.F., cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 1.408,18 lei.
De asemenea, prin Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor din 06 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanţi a suprafeţei de 6.111 mp din terenul situat în aceeaşi localitate, înscris în C.F., cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 4.357,14 lei, pentru ambele sume fiind luată în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.
Reclamanţii au contestat sumele oferite de expropriator susţinând că sunt derizorii, atât faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor, cât şi faţă de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulaţie a suprafeţelor expropriate, a fost stabilită la suma de 138.443 lei, echivalentul a 31.050 euro. Raportul de expertiză a fost semnat cu observaţii de către expertul M.B., acesta susţinând că s-au folosit comparabile care nu sunt similare cu terenul expropriat întrucât se referă la terenuri ce au potenţial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în P.U.Z. sau P.U.D., fapt care le creşte mult valoarea. La data exproprierii terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică iar simplul fapt că este în zona de construcţie a autostrăzii nu dă acestui teren un potenţial de conversie în teren pentru uz industrial. Comparabile care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane, astfel că, din acest motiv, rezultatele obţinute în stabilirea despăgubirilor sunt eronate.
Deşi experţii au arătat că pentru estimarea valorii de piaţă, se utilizează două metode, metoda comparaţiilor de piaţă şi metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, tribunalul a apreciat că suma de 31.050 euro pentru cele două parcele în suprafaţă de 1.975 mp şi 6.111 mp, ce reprezintă teren agricol situat în extravilanul unei localităţi ce nu este nici măcar reşedinţă de judeţ este una exorbitantă, plasată în afara realităţii obiective.
În totală contradicţie cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor, valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile şi care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabileşte pentru Oraşul Pecica o valoare de 2.000 euro/ha., ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp., adică 0,9 lei/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forţată, în care consimţământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilităţii publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preţ echivalent cu preţul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obişnuite, consimţite de ambele părţi, dar şi eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate şi care urmau să aducă un beneficiu cert şi previzibil.
Pentru aceste considerente tribunalul a statuat că o valoare probantă deosebită are adresa BNP „Dicu” cu sediul chiar în localitatea Pecica, conform căruia, în perioada 2010-2012 preţul de vânzare declarat de către părţi a variat de la 1.500 la 2.000 euro/ha, în funcţie de amplasament şi suprafaţa vândută, preţuri ceva mai mari (2.900 - 3.000 euro/ha) fiind declarate în tranzacţii în care cumpărătorul era societate comercială.
Tribunalul a reţinut că preţul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp - echivalent 1,35 lei/ mp, este un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulaţie a suprafeţei expropriate.
În afară de această valoare de circulaţie a terenului, tribunalul a reţinut ca pertinente şi juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse şi sumele necesare reclamanţilor pentru a-şi reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeaşi zonă, de pe piaţa liberă, a unei alte suprafeţe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public şi care e compusă din: 2% - comision unei societăţi de intermedieri imobiliare, 1% - cheltuieli notariale suportate de cumpărător şi 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.
Tribunalul a apreciat că despăgubirile cuvenite reclamanţilor sunt de 2.780 lei, obţinute din înmulţirea suprafeţei de 1.975 mp cu 1,35 lei/mp, la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior (pe scurt: 1.975 x 1,4175 lei ); de asemenea, suma de 8.662,5 lei obţinută din înmulţirea suprafeţei de 6.111 mp cu 1,35 lei/mp, la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior (pe scurt: 6.111 x 1,4175 lei).
Instanţa de fond a reţinut că nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producţiei agricole şi a subvenţiei acordate deoarece reclamanţii nu au făcut dovada că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânţat ori cultivat şi că, urmare a exproprierii, reclamanţii nu ar mai fi putut să culeagă recolta.
Conform concluziilor raportului de expertiză, parcelele de teren expropriate au o suprafaţă măsurată de 1.975 mp, respectiv 6.111 mp şi fac parte din parcela cu nr. cadastral cu o suprafaţă de 20.800 mp, respectiv, cu o suprafaţă de 64.000 mp iar dauna din lipsa subvenţiei se poate calcula doar pentru parcelele rezultate în urma exproprierii mai mici de 3.000 mp.
Tribunalul a mai reţinut că H.G. nr. 488/2011 nu creează nici o discriminare, din moment ce Legea nr. 255/2010 prevede o procedură de contestare în instanţă a valorii stabilite prin H.G. nr. 488/2011 iar persoanele cărora li s-a acordat despăgubirea stabilită în baza Legii nr. 198/2004, acordarea despăgubirii s-a realizat odată cu preluarea dreptului de proprietate de către stat, prin decizia de expropriere şi stabilire a despăgubirilor. În materia discriminării, art. 16 din Constituţia României revizuită instituie principiul egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează interzicerea discriminării.
C.E.D.O. a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (hotărârile pronunţate în cauzele, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru, 1999, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004). De asemenea, conform jurisprudenţei aceleaşi Curţi, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context.
Or, în cazul de faţă, nu a avut loc o înlăturare a despăgubirilor, ci o recalculare a acestora, prin determinarea unei valori estimative până la momentul emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului de despăgubirilor. Ceea ce îi nemulţumeşte pe reclamanţi este valoarea actuală a despăgubirilor estimate de H.G. nr. 488/2011 la o sumă mai mică decât cea estimată iniţial prin H.G. nr. 416/2010.
Exproprierea instituie însă, în sarcina statului, obligaţia de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art. 481 C. civ. Legea nr. 255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr. 198/2004: preţul de vânzare a imobilelor de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal modificată, aceste criterii stând la baza H.G. nr. 488/2011.
Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin H.G. nr. 488/2011 este una corectă sau nu, se determină în cadrul acţiunii civile exercitate potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin H.G., iar expropriatul este nemulţumit de aceasta.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a admis în parte acţiunea reclamanţilor, şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor sumele de 2.780 lei şi 8.662 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 06 octombrie 2011.
Împotriva sentinţei civile nr. 3381 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad au declarat apel atât reclamanţii F.R., F.Ş. şi B.I.R., cât şi pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timişoara.
Reclamanţii au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul obligării pârâtului, Statul Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA, la plata despăgubirilor în cuantum de 146.045 lei (echivalentul sumei de 32.755 euro) conform raportului de expertiză tehnică întocmit în faza procesuală a fondului, sumă ce reprezintă valoarea reală a imobilelor expropriate, adică o justă şi prealabilă despăgubire.
Au arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât prima critică adusă sentinţei civile se referă la faptul că prima instanţă a nu a ţinut seama de raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, încălcând dispoziţiile cuprinse în art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi art. 201 C. proc. civ.
Au susţinut că atâta vreme cât instanţa a apreciat că, pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite era necesară cunoaşterea părerii unor specialişti, că proba cu expertiza era concludentă pertinentă şi utilă soluţionării cauzei, în mod eronat, nu a ţinut seama de concluziile raportului de expertiză, făcând propriile calcule matematice şi ajungând la concluzia că suma cuvenită reclamanţilor nu poate fi mai mare de 0,3 euro pe mp.
O altă critică a vizat faptul că în mod greşit instanţa a ţinut seama de dispoziţiile din H.G. nr. 488/2011 în evaluarea estimativă a terenului expropriat, deoarece despăgubirile trebuiau calculate potrivit art. 5 din H.G. nr. 416/2010.
Reclamanţii au criticat hotărârea atacată şi sub aspectul interpretării dispoziţiilor referitoare la discriminare, cuprinse în art. 16 din Constituţia României, art. 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, şi Protocolul 12 din aceeaşi convenţie.
Pârâtul, prin apelul declarat, a solicitat schimbarea sentinţei civile în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
A arătat că preţul de piaţa stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL fiind în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi susţinute de exemple de oferte de vânzare a terenurilor in zona.
Prin Decizia civilă nr. 58 din 16 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelurile declarate de reclamanţii F.R., F.Ş. şi B.I.R.
Curtea a constatat că prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Lege - în sensul că nu a stabilit contravaloarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pe baza unui raport de expertiză care să respecte cerinţele prevăzute de lege - astfel că, la termenul de judecată din 19 martie 2013, în baza art. 129 (5) C. proc. civ. a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unui supliment la raportul de expertiză cu respectarea cerinţelor impuse de Legea nr. 33/1994.
Instanţa de apel a motivat că apelanţii nu au fost de acord cu o altă expertiză, iar principiul disponibilităţii în procesul civil lasă la libera apreciere a părţilor stabilirea cadrului procesual atât cu privire la părţi, cât şi cu privire la probele pe care la solicită în susţinerea cererii, astfel că apelul reclamanţilor nu poate fi admis.
Instanţa de apel a apreciat că nu poate fi primită critica în sensul că tribunalul nu a respectat dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, întrucât a dispus efectuarea în cauză a lucrării de specialitate, lucrare care însă nu a întrunit cerinţele prevăzute de lege, concluziile majoritare ale experţilor bazându-se pe alte criterii decât cele impuse de lege.
A apreciat că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 255/2010 precum şi cele referitoare la discriminare, întrucât prin adoptarea H.G. nr. 488/2011 nu s-a urmărit vreo discriminare raportat la faptul că Legea nr. 255/2010 reglementează procedura de contestare în instanţă a valorilor despăgubirilor prin H.G. nr. 488/2011.
Având în vedere considerentele expuse precum şi dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator” şi reţinând că valoarea despăgubirii acordată reclamanţilor prin Hotărârile nr. 37 şi 38 din 6 octombrie 2011 a fost mai mică decât cea stabilită de tribunal, instanţa de apel a constată că atât apelul reclamanţilor, cât şi al pârâtei sunt nefondate.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii F.R., F.Ş. şi B.I.R. precum şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timişoara.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. şi au solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei tribunalului, cu consecinţa schimbării în parte a acesteia şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 146.045 lei (echivalentul sumei de 32.755 euro), despăgubiri stabilite conform raportului de expertiză întocmit în faza fondului. În subsidiar au solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, a înlăturat concluziile raportului de expertiză deoarece modul de calcul al cuantumului despăgubirilor a fost făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, „experţii ţinând cont de preţul cu care se vând şi ofertele existente pentru imobile de acelaşi fel de pe raza comunei Pecica, sens în are au analizat cererea şi oferta”.
Au mai susţinut că în mod greşit instanţa a ţinut seama de dispoziţiile H.G. nr. 488/2011 în evaluarea terenului expropriat deşi despăgubirile trebuiau calculate conform art. 5 din H.G. nr. 416/2010. şi că, raportat la speţă, au fost interpretate nelegal dispoziţiile art. 14 şi 16 din Constituţia României şi art. 14 din Convenţia pentru Apărarea drepturilor Omului.
Recurenţii-reclamanţi au arătat că în speţă este incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece decizia instanţei de apel nu a fost motivată potrivit cerinţelor impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Au arătat că instanţa de apel nu a răspuns criticilor vizând greşita interpretare a dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 255/2010 şi nici criticilor privind eronata interpretare a dispoziţiilor referitoare la discriminare. Au mai arătat că instanţa de apel a reţinut că expertiza nu a fost realizată cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fără a motiva de ce, or modul în care a fost întocmită conduce la concluzia contrară.
Recurentul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timişoara, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a reiterat motivele invocate în apel şi a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate iar pe fond, respingerea acţiunii reclamanţilor.
Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârât, invocată de reprezentanta Ministerului Publice, întrucât criticile invocate permit încadrarea lor în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursurile sunt fondate şi vor fi admise pentru considerentele care succed.
Criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994 care, în art. 26 prevede în mod expres că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că, la calcularea cuantumului acestor despăgubiri, atât experţii, cât şi instanţa, vor ţine seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare dovezile depuse de acestea.
Pentru stabilirea despăgubirilor se impune, aşadar, efectuarea unei expertize de către o comisie de experţi alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere criteriul de calcul prevăzut de art. 26 alin. (2) din această lege.
Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele” are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare şi nu ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de acelaşi fel în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.
În speţă, la efectuarea raportului de expertiză tehnică în faza procesuală a fondului, datat noiembrie 2012 (depus la filele 182-200 din Dosarul nr. 578/108/2012 al Tribunalului Arad, cu anexe la filele 201-207 ) experţii au estimat că valoarea terenurilor expropriate este de 31.050 euro - valoare stabilită prin metoda capitalizării rentei - şi că valoarea prejudiciului total este de 1.705 euro, fiind compus din „dauna pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren (1.552 euro) şi dauna datorată cheltuielilor suplimentare de transport (153 euro)”, expertul B.M. semnând raportul cu observaţiile menţionate de tribunal în considerentele sentinţei pronunţate.
Aşa fiind, se constată că la efectuarea raportului de expertiză experţii nu au avut în vedere criteriul legal astfel cum a fost reglementat prin dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aceştia menţionând, chiar în cuprinsul raportului şi în pofida legii, că „tranzacţiile înregistrate la notariatele locale nu sunt credibile întrucât de cele mai multe ori acestea reprezintă o înţelegere a părţilor, urmărind un preţ mai mic pentru a obţine o taxă mică notarială” (fila 190 din Dosarul nr. 578/108/2012 al Tribunalului Arad).
Deşi instanţa de fond nu a omologat concluziile raportului de expertiză astfel întocmit motivând că valoarea stabilită este excesivă, aceasta a procedat ea însăşi la calcularea despăgubirilor în baza adresei emise de biroul notarial „D.” cu sediul în localitatea Pecica.
În exercitarea controlului judiciar, instanţa de apel, deşi a constatat că tribunalul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu a stabilit contravaloarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pe baza unui raport de expertiză care să respecte cerinţele prevăzute de lege, a respins apelurile declarate de reclamanţi şi de pârât cu motivarea că apelanţii nu au fost de acord cu o altă expertiză - deşi a fost pusă în discuţie necesitatea efectuării unui supliment la raport cu respectarea cerinţelor textului de lege menţionat - şi că, în atare situaţie, principiul disponibilităţii lasă la aprecierea părţilor probele pe care le solicită în susţinerea cererii.
O atare abordare în dezlegarea raportului juridic dedus judecăţii este însă greşită.
Este adevărat că, potrivit principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, exprimat de dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul nu poate soluţiona un litigiu decât pe baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării.
Atât doctrina cât şi practica judiciară au statuat însă că, în dreptul modern, principiul disponibilităţii nu poate avea un caracter absolut, fiind de necontestat că, în stabilirea corectă a cadrului procesual, iniţiativa părţilor trebuie armonizată cu rolul activ al judecătorului, disponibilitatea procesuală realizându-se sub controlul instanţei judecătoreşti.
În speţă, rolul activ al instanţei se impunea cu evidenţă a fi exercitat în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin pct. 13 din Legea nr. 202/2010, conform cărora „ Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.”
Astfel, efectuarea unei expertize care să respecte criteriul legal statuat prin dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 era o măsură pe care instanţa de apel era obligată s-o dispună, în virtutea rolului său activ, pentru aplicarea corectă a legii în soluţionarea acţiunii, chiar dacă reclamanţii şi-au exprimat punctul de vedere în sens contrar.
Efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor în acord cu cerinţele legii era necesară tocmai pentru că disponibilitatea procesuală se realizează sub controlul instanţei judecătoreşti, care, în speţă, greşit s-a prevalat de principiul disponibilităţii pentru a rămâne în pasivitate deşi constatase că în faza procesuală a fondului normele legale fuseseră greşit aplicate şi încălcate.
Decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de apel la pronunţarea soluţiei, motiv pentru care dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat de recurenţii-reclamanţi nu sunt aplicabile în cauză, însă, câtă vreme instanţa de apel nu a exercitat un rol activ în soluţionarea raportului juridic dedus judecăţii, în speţă, pentru temeiurile expuse, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele care preced, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate astfel că va le va admite, va casa decizia instanţei de apel şi va trimite cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Timişoara.
Instanţa de trimitere va veghea la corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente în determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite pârâtului pentru terenul expropriat, respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va dispune efectuarea unei noi expertize care să aibă în vedere contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile din aceeaşi unitate administrativ-teritorială cu cele expropriate încheiate în perioada efectuării expertizei în rejudecare, ori în vecinătatea acestei perioade de referinţă, adică la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii, în acord cu cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 395/2013, scop în care se vor face demersuri, în acest sens, la instituţii abilitate (direcţia locală de impozite şi taxe, oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, camera notarilor publice ş.a.) şi numai în eventualitatea în care nu se vor putea produce asemenea dovezi urmează ca expertiza să aibă în vedere criterii proxime, care sunt în vecinătatea criteriului legal instituit de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, respectiv comparabile care să fie obiective, adecvate şi în concordanţă cu exigenţele normei legale menţionate, în caz contrar putându-se ajunge la imposibilitatea realizării raportului de expertiză.
În rejudecare, faţă de faptul că legiuitorul a consacrat principiul reparării integrale a prejudiciului creat proprietarilor imobilelor expropriate, prejudiciu care trebuie să cuprindă atât valoarea efectivă a imobilului cât şi celelalte daune aduse proprietarului, instanţa de apel va analiza apărările reclamanţilor vizând prejudiciul creat, ocazie cu care va dispune completarea probatoriului şi în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timişoara invocata de reprezentanta Ministerului Public.
Admite recursurile declarate de reclamanţii F.R., F.Ş. şi B.I.R. şi de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timisoara împotriva Deciziei nr. 58 din 16 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5765/2013. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5646/2013. Civil → |
|---|
