ICCJ. Decizia nr. 5766/2013. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5766/2013
Dosar nr. 4675/111/2012
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, sub nr. 4675/111/2012, contestatorul P.I. a solicitat, in contradictoriu cu intimata Biblioteca Judeţeană G.Ş. Oradea, anularea Deciziei de concediere nr. 32 din 14 octombrie 2010, reîncadrarea în muncă şi obligarea intimatei la restabilirea situaţiei anterioare cu toate drepturile, în conformitate cu Codul muncii precum şi la plata unor daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 1169/ LM din data de 20 noiembrie 2012, Tribunalul Bihor, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimată şi, în consecinţă, a respins contestaţia formulata de contestatorul P.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 956/LM/2011 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 12034/111/2010, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului, ca nefondat, de către Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 2586/2012/ R, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul P.I. având ca obiect anularea Deciziei de desfacere a contractului său de muncă nr. 32 din 14 octombrie 2010, reîncadrarea într-un post cel puţin echivalent cu cel avut anterior, plata salariilor lunare de la desfacerea contractului de muncă până la reîncadrarea efectivă, plata unor despăgubiri pentru prejudiciul creat material si moral în sumă de 20.000 de euro.
Potrivit art. 1201 C. civ. „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.„
Raportând statuările cuprinse în dispozitivul hotărârii mai sus enunţate cu obiectul determinat din cauza dedusă judecăţii, instanţa a constatat că există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, prin noua cerere de chemare în judecată urmărindu-se valorificarea unuia şi aceluiaşi drept respectiv anularea Deciziei de desfacere a contractului său de muncă nr. 32 din 14 octombrie 2010 decizie asupra legalităţii căreia s-a pronunţat instanţa judecătorească, cu consecinţele aferente respectiv reîncadrarea într-un post cel puţin echivalent cu cel avut anterior, plata salariilor lunare de la desfacerea contractului de muncă până la reîncadrarea efectivă, plata unor despăgubiri pentru prejudiciul creat material si moral în sumă de 10.000 de euro.
În contextul acestor considerente instanţa în temeiul art. 137 C. proc. civ. coroborat cu art. 1201 C. civ. a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimată şi, în consecinţă, a respins contestaţia formulată de contestator, reţinând autoritatea de lucru judecat şi a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul P.I., solicitând admiterea acestuia, respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi rejudecarea fondului.
Prin Decizia nr. 3429/ R din 6 iunie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul P.I. împotriva sentinţei civile nr. 1169/ LM din data de 20 noiembrie 2012 a Tribunalului Bihor.
Împotriva acestei din urmă decizii, contestatorul P.I. a declarat din nou, recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 iunie 2013.
Înalta Curte, la termenul din 11 decembrie 2013 a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care o va admite şi va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 266 C. muncii, “ Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod (…).”
Art. 269 din acelaşi cod prevede la alin. (2) că „ Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. ”
Conform art. 2 pct. 1 lit. c). C. proc. civ., t ribunalul judecă în primă instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe iar conform art. 3 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel soluţionează ca, instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
În speţă, raportul juridic dedus judecăţii are ca obiect un conflict de muncă iar calea de atac prevăzută împotriva sentinţei prin care este soluţionată în fond o asemenea pricină este recursul, în raport de dispoziţiile art. 274 C. muncii, conform căruia „Hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept”.
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii”.
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
În speţă, decizia atacată este o hotărâre pronunţată în soluţionarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 299 C. proc. civ.
Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Astfel fiind, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul P.I. împotriva Deciziei nr. 3429/ R din 6 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5803/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5765/2013. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
